Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 363/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 363/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 134/93/2014/a1
Dosar nr._ (Număr intern 2995/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 363
Ședința publică de la 10 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
*************
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva sentinței civile nr. 2908/24.09.2014, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Ilfov în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât S. S. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2014 sub nr._ reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, în calitate de creditor, a formulat cerere în vederea angajării răspunderii a pârâtului S. S. A., în calitate de administrator al ., pentru următoarele motive:
- art. 138 alin. 1 litera c din Legea nr. 85/2006, în sensul continuării activității societății care ducea în mod vădit la încetarea de plăți ;
- art. 138 alin. 1 litera d din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a făcut să dispară unele documente contabile.
Tribunalul Ilfov – Secția Civilă prin sentința civilă nr. 2908/24.09.2014 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din formularea textului alin. 1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditoarea a făcut doar afirmații teoretice și generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale de desfășurare a activității și la omisiunea de a solicita declanșarea procedurii insolvenței îndată ce a observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit.c) sau d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit.c) și d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă debitorul nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență; nefiind fapte prevăzute la art. 138 din lege, managementul defectuos și dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală a societății, de altfel nedovedite, nu pot duce la atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditoarea nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, prin care solicită schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului S. A., cu obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului (art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă) astfel că se impune schimbarea în tot a acesteia pentru următoarele motive de fapt și temeiuri în drept:
În speță, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolvenței, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitate depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cât și administratorul acesteia cu privire la obligația depunerii documentelor contabile, fiind astfel încălcate dispozițiile exprese ale art.35 din același act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor ce se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți.
Nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plați. Din verificările efectuate rezulta că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative, în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Legii nr.31/1990 și ale legii contabilității.
Răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înȚeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art.27 din Legea nr.85/2006 în care se arăta că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedura civilă, coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedură insolvenței, și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, cele susținute de apelanta creditoare având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că toate ipotezele avute în vedere de acest text de lege au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.
Curtea apreciază că încălcarea de către intimat a obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea poate fi prezumată în condițiile în care situațiile financiare nu au fost depuse la organele financiare și nici la registrul comerțului, iar documentele contabile nu au fost predate nici lichidatorului.
Nu trebuie pierdut însă din vedere că această faptă poate atrage răspunderea acestuia doar în condițiile în care a cauzat în mod real starea de insolvență, respectiv în situația în care este dovedită și legătura de cauzalitate, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Aceasta deoarece este foarte posibil ca, chiar în condițiile în care contabilitatea nu a fost ținută în conformitate cu legea, situațiile financiare nu au fost depuse la instituțiile abilitate sau documentele contabile nu au fost puse la dispoziția administratorului judiciar sau lichidatorului, starea de insolvență să nu fi fost determinată de niciuna dintre aceste fapte, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Se are în vedere în acest sens că legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general, cum ar fi cele invocate prin cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE a FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2908/24.09.2014, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Ilfov în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât S. S. A., cu reședința în Voluntari, ., cam.3, județul Ilfov, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.03.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
4 ex./.01.04.2015
Comunicat: 2 ex./02.04.2015
Tribunalul Ilfov - Secția Civilă
Jud. sindic: R. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
