Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 976/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 976/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 17943/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1069/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr. 976A
Ședința publică de la data de 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.1828/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. R. și S. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.2 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 02.10.2014 sub nr._, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților M. R. și S. D..
În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arată că pârâții, deși cunoșteau că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-au îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci au continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, ceea ce a condus la majorarea datoriilor existente și ajungerea debitoarei în insolvență.
Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâților la plata pasivului societății debitoare.
În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006.
Legal citați pârâții au formulatîntâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât nu sunt dovedite în niciun fel eventualele fapte culpabile ale acestora și nici raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile și prejudicial cauzat.
Prin Sentința civilă nr.1828/24.02.2015 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale, s-a arătat, poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
S-a mai arătat că răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit. a la lit. g ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, a indicat judecătorul sindic, se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/ supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate: existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
Analizând probatoriul administrat în cauzăinstanța a constatat că reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București susține că starea de insolvență a debitoarei S.C. „Taxi Day & V.” SRL a fost cauzată de către pârâții M. R. și S. D., în calitate de foști administratori sociali ai debitoarei, prin săvârșirea de către aceștia a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență, respectiv era obligat să depună o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenței.
În privința săvârșirii faptei ilicite imputate pârâților, instanța a constatat că reclamanta-creditoare nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâții, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârâți în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.
În opinia tribunalului, fapta pârâților de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârâți în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâților la suportarea pasivului debitorului.
Instanța a mai reținut că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârâți ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța a avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit. c) din lege și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârâți a unei asemenea fapte nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or, se arată, aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
În consecință, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâți a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit. c) și nici că pârâții, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 06 aprilie 2015 a declarat apel creditoarea reclamantă, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 20 aprilie 2015.
Prin cererea de apel, apelanta - creditoare a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligarea pârâților, în calitate de asociați, respectiv administrator, ai societății la plata pasivului neacoperit.
În motivare se arată că prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 din lege, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Se mai arată că prin încălcarea dispoziției legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art.138 lit. c), societatea acumulând în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, subliniază apelanta – creditoare, formularea cererii prevăzute de art.27 din lege nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
Se mai adaugă că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunge în încetare de plăți, așa cum este reglementată d prevederile art.138 din legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Mai susține apelanta că a arătat că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv, a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există, de asemenea, prezumția de culpă a asociaților.
Referitor la existența faptei ilicite se arată că administratorul unei societăți este obligat să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.
În privința prejudiciului se apreciază că acesta este unul cert, stabilindu-se cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoare, tabel necontestat.
În privința izvorului răspunderii civile, se arată că aceasta are atât sorginte delictuală, izvorând din nerespectarea obligațiilor legale, cât și contractuală, izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea.
Referitor la legătura de cauzalitate, apelanta susține că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege, astfel încât, singurul rezultat previzibil al acestei atitudini fiind falimentul societății comerciale.
Urmare a activității desfășurate de administratorii și asociații societății, aceasta a intrat în încetare de plăți, și pe cale de consecință în faliment, apelanta fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ. și ale legii nr.85/ 2006.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 07 mai 2015, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul – pârât M. R. prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare intimatul a arătat că nu se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit. c din legea nr.85/2006 deoarece deschiderea procedurii insolvenței debitoarei s-a efectuat la solicitarea asociaților societății debitoare, iar actele contabile au fost predate lichidatorului judiciar conform rapoartelor întocmite de acesta pe durata procedurii insolvenței.
Se mai arată că societatea debitoare nu a avut datorii la bugetul de stat până la data de 27.02.2013, când creditoarea a încheiat Raportul de Inspecție fiscală, prin care s-au stabilit suplimentar datorii în sumă de 1.145.370 lei, iar în urma analizei situației economice a societății a constatat că societatea numai poate achita datoriile respective, motiv pentru care la data de 10.03.2013 a solicitat tribunalului deschiderea procedurii insolvenței.
Intimatul – pârât mai adaugă că a încercat salvarea societății, prin creditarea acesteia cu suma de 958.199,22 lei, conform tabelului de creanțe și raportului lichidatorului judiciar.
Apreciază intimatul că apelanta – creditoare nu poate solicita obligarea pârâților la acoperirea în totalitate a pasivului societății în condițiile în care societatea deținea în patrimoniu bunuri care au fost valorificate.
Se mai menționează că potrivit concluziilor raportului lichidatorului judiciar au fost identificate cauze obiective de intrare a societății în procedura falimentului determinate de recesiunea economică, de creșterea prețului carburantului, serviciilor de întreținere a autoturismelor, în timp ce tarifele aferente serviciilor prestate nu au putut fi mărite.
Subliniază intimatul că din nici un înscris nu rezultă că a dispus în interes personal continuarea activității ori că a derulat activități comerciale riscante ce au atras insolvența societății, știut fiind că intenția/vinovăția nu este prezumată, ci trebuie dovedită.
În drept au fost invocate prevederile art.205 alin.2 C.pr.civ.
La aceeași dată, 07 mai 2015, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul – pârât S. D., prin care, de asemenea, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare intimatul a arătat că nu se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit. c din legea nr.85/2006 deoarece deschiderea procedurii insolvenței debitoarei s-a efectuat la solicitarea asociaților societății debitoare, iar actele contabile au fost predate lichidatorului judiciar conform rapoartelor întocmite de acesta pe durata procedurii insolvenței.
Se mai arată că societatea debitoare nu a avut datorii la bugetul de stat până la data de 27.02.2013, când creditoarea a încheiat Raportul de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit suplimentar datorii în sumă de 1.145.370 lei, iar în urma analizei situației economice a societății a constatat că societatea numai poate achita datoriile respective, motiv pentru care la data de 10.03.2013 a solicitat tribunalului deschiderea procedurii insolvenței.
Intimatul – pârât mai adaugă că a încercat salvarea societății, prin creditarea acesteia cu suma de 958.199,22 lei, conform tabelului de creanțe și raportului lichidatorului judiciar.
Apreciază intimatul că apelanta – creditoare nu poate solicita obligarea pârâților la acoperirea în totalitate a pasivului societății în condițiile în care societatea deținea în patrimoniu bunuri care au fost valorificate.
Se mai menționează că potrivit concluziilor raportului lichidatorului judiciar au fost identificate cauze obiective de intrare a societății în procedura falimentului determinate de recesiunea economică, de creșterea prețului carburantului, serviciilor de întreținere a autoturismelor, în timp ce tarifele aferente serviciilor prestate nu au putut fi mărite.
Subliniază intimatul că din nici un înscris nu rezultă că a dispus în interes personal continuarea activității ori că a derulat activități comerciale riscante ce au atras insolvența societății, știut fiind că intenția/vinovăția nu este prezumată, ci trebuie dovedită.
În drept au fost invocate prevederile art.205 alin.2 C.pr.civ.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta afirmă că intimații – pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art.138 lit. c invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceștia, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.
În privința susținerii potrivit căreia intimatul pârât - administrator al societății - avea obligația legală să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 la apariția stării de insolvență, Curtea constată că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pentru neformularea unei astfel de cereri, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Mai mult din actele existente la dosarul cauzei se constată că intimații – pârâți, asociați ai debitoarei taxi Day & V. au fost cei care la data de 10 martie 2013 au solicitat Tribunalului București deschiderea procedurii insolvenței.
De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de apelantă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei – creditoare în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților - pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N. C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr.1828/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. R., domiciliat în București, sector 3, ., .> S. D., domiciliat în București, sector 2, . nr.2, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 Iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
4 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Suspendare executare. Decizia nr. 828/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
