Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1238/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 7568/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1424/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
……
DECIZIA CIVILĂ NR.1238 A
Ședința publică de la data de 16 Septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G. M.
====
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3718 din 24.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.411 alin.2 C.pr.civ.
Față de solicitarea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sectorului 6 a Finanțelor Publice a formulat la data de 12.12.2014 în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului A. D., solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei S.C. „House & MOB Expert Design” SRL.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul nu a ținut evidențele contabile în conformitate cu legea și nu a predat lichidatorului actele contabile. De asemenea, nu s-a depus cerere de deschidere a procedurii ci s-a continuat activitatea în dauna creditorilor.
În drept au fost invocate prevederile art.138 alin.1 lit. c și d din Legea nr.85/ 2006.
Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.3718/24.04.2015 pronunțată în dosarul nr.7568/3/ 2014/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a-g ale art.138 din lege.
S-a mai adăugat că independent de cuantumul prejudiciului, răspunderea fiecăruia dintre conducătorii debitoarei sau persoanele prevăzute la alin.1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentru fapta proprie sau fapta comună.
Datorita modului în care legiuitorul a întrebuințat verbele în textul legii („au dispus”, „în interes personal”, „au făcut”, „au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, că vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției, aceasta nefiind prezumată și trebuind a fi dovedită.
A constatat judecătorul sindic că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, fără să facă dovada săvârșirii de către pârât a faptelor respective.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006 „judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
În conformitate cu prevederile art.1169 C.civ. și cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia să dovedească existența cumulativă a elementelor generale și speciale ale răspunderii patrimoniale.
Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul a rezultat că reclamantul se rezumă, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
S-a mai adăugat că reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială (Legea nr.82/1991 republicată) și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art.138.
Instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanelor împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulată, așa cum s-a menționat mai sus, nu a rezultat care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Or, în speță, reclamanta, a făcut doar afirmații generice referitoare la faptele ilicite prevăzute de art.138 lit. c din lege.
S-a constatat că nu au fost indicate, în concret, nici elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege și anume să reprezinte dovada „interesului personal”, în cauza nefiind făcută proba. Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, s-a mai adăugat, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, a indicat judecătorul sindic simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță reclamantul nu a făcut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit săvârșirea cu vinovăție de către pârât a faptei prevăzute de lit. d) a art.138.
Acuzele aduse pârâtului constând în dezinteres și pasivitate în administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru funcționarea normală și în condiții de legalitate a persoanelor juridice, concretizate în neplata datoriilor către creditor, s-a adăugat, nu sunt fapte sancționate de art.138 din lege. Jurisprudența nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuzivă a unei exploatări deficitare; urmărirea încasărilor propriilor creanțe; neplata creanțelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiară; neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget.
În consecință, cererea a apărut ca a fi neîntemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 20 mai 2015 a declarat apel creditoarea reclamantă, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 29 mai 2015.
Prin cererea de apel, apelanta - creditoare a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtului, în calitate de administrator al societății, la plata pasivului neacoperit.
În motivare se arată că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolvenței, fiind astfel încălcate prevederile art.35 din același act normativ.
Se apreciază că prin nedepunerea actelor contabile conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006 se instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți. Se precizează că din verificările efectuate rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale legii nr.31/1990 și ale legii contabilității.
Se învederează instanței că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
Apelanta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c în sensul că reprezentantul societății debitoare avea obligația legală să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Amintind prevederile art.27 din legea nr.85/2006 apelanta susține că administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. Formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006 nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Se mai adaugă că acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
Se mai adaugă că se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societăți debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.8, art.138 lit. c și lit. d și alin.3 din Legea nr.85/2006, art.466 și urm. C.pr.civ.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N. C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta – creditoare susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și aceea de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatul – pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare atât la continuarea activității, și neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul - pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține apelanta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N. C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr.3718/24.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. D. cu domiciliul în București, sector 6, ..12, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
G. M.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
4 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic – M. Z.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
