Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 13614/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 458A
Ședința publică de la 19.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanții DM I. C. IPURL lichidator al . și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.9710 din 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 1a1, în contradictoriu cu intimatul B. V. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de Doamna avocat N. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelantul DM I. C. IPURL a depus la dosar prin Serviciul Registratură, răspuns la întâmpinare.
Se comunică intimatului un exemplar al răspunsului la întâmpinare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a apelantului DM I. C. IPURL și acordă cuvântul asupra excepției invocate și în dezbaterea apelului declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice.
Apărătorul intimatului lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului DM I. C. IPURL și solicită respingerea apelului declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține că nu s-a dovedit că starea de insolvență s-a datorat intimatului, acesta nu a prejudiciat pe nici un creditor și nu a săvârșit fapte ilicite precizate de lege.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9710 din 17.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 în contradictoriu cu pârâtul B. V. I., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, fost administrator al . în temeiul dispozițiilor art.138 lit.c) și d) din legea insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că reclamanta a făcut doar afirmații generice, teoretice referitoare la nerespectarea dispozițiilor privind obligația ținerii contabilității fără a indica în concret, elemente care să ducă la concluzia săvârșirii faptei prevăzute de art.138 lit. d) din lege. S-a apreciat că funcția pârâtului de administrator al debitoarei nu poate conduce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.
Instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 și nici raportul nemijlocit de cauzalitate între ipoteticele fapte și starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 a declarat apel, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimatului B. V. I. la suportarea pasivului debitoarei ..
În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată, aplicând greșit legea.
Apelanta a susținut că faptele fostului administrator au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice. Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci prin aceasta se vădește o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului patrimoniul societății. Exercitarea atribuțiilor de administrator cu rea credință și în detrimentul societății a condus societatea debitoare în incapacitate de plăți.
S-a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art.138 lit. c) din legea nr.85/2006 întrucât intimatul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.27 din lege, ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență să solicite în instanță deschiderea procedurii insolvenței.
De asemenea, DM I. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al . a declarat apel împotriva aceleiași sentințe solicitând desființarea hotărârii apelate și atragerea răspunderii personale patrimoniale a intimatului pârât.
În motivarea apelului se susține că instanța de fond nu a analizat prezumțiile judiciare aplicabile în cauză, întrucât s-a stabilit fără dubiu faptul că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri, că nu au fost identificate date sau informații privind modul cum au fost utilizate disponibilitățile bănești în sumă de 22.544 lei și activele imobilizate în valoare de 91.081 lei conform bilanțului din 31.12.2009, că în perioada 2010-2012 nu au mai fost depuse situații financiare ceea ce creează prezumția că evidența contabilă nu a mai fost ținută, fapt ce a dus la instalarea insolvenței prin imposibilitatea de recuperare a creanțelor în valoarea totală de 151.664 lei.
La termenul din 19.03.2015, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a apelantului DM I. IPURL.
Asupra acestei excepții deliberând cu prioritare, Curtea reține că prin sentința atacată s-a soluționat acțiunea formulată de către reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 împotriva pârâtului B. V. I. în temeiul dispozițiilor art.138 alin. 1 lit. c) și d) din legea nr.85/2006. Prin urmare, lichidatorul judiciar al societății debitoare nu a fost parte în cauză în fața instanței de fond ceea ce înseamnă că pentru simetrie juridică acesta nu are calitatea de a fi subiect titular al căii de atac împotriva acestei sentințe.
Art.138 alin.6 din legea nr.85/2006 dă posibilitate lichidatorului judiciar să formuleze calea de atac împotriva sentinței prin care se respinge acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 din legea insolvenței în condițiile în care creditorul majoritar sau adunarea creditorilor a hotărât și l-a mandatat pe lichidator să exercite calea de atac. Or, în cauza de față, lichidatorul nu a afirmat și cu atât mai puțin a dovedit că a fost mandatat de către creditorul majoritar sau de către adunarea creditorilor să formuleze calea de atac împotriva sentinței prin care s-a respins acțiunea reclamantei Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București. În consecință, excepția lipsei calității procesuale active a apelantului DM I. IPURL este întemeiată și urmează a fi admisă, iar apelul declarat de acesta va fi respins pentru lipsa calității sale procesuale active.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de criticile invocate în apelul declarat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.
Potrivit art.138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Trebuie subliniat că managementul defectuos care este în fapt imputat intimatului nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.
În ceea ce privește neîndeplinirea de către intimat a obligației prevăzute de art.27 din legea insolvenței, respectiv de solicitare în instanță a deschiderii procedurii prevăzute de lege nr. 85/2006, Curtea constată că fapta nu se încadrează prevederilor art.138 alin.1 lit. c) din lege, întrucât art.138 reglementează atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență, deci care au săvârșit fapte anterioare apariției stării de insolvență, or, obligația instituită de legiuitor la art.27 se referă la situația ulterioară apariției stării de incapacitate de plată.
În ceea ce privește incidența art.138 lit. d) din lege, Curtea reține că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că împrejurarea nedepunerii de către debitoare a actelor prevăzute de art. 28 din lege în termenul prevăzut de art. 35 nu poate fi asimilată neîndeplinirii obligațiile de ținere a contabilității în conformitate cu legea în lipsa unor probe certe. De asemenea, simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii contabilității nu poate duce la angajarea răspunderii în absența dovezilor privind existența legături de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată, probă ce nu a fost făcută în cauză.
Prin urmare, nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul formulat de apelanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a apelantei DM I. C. IPURL, cu sediul în București, ., ., ., înregistrat la Registrul comerțului la nr.J40/_/2003, CUI_ în consecință, respinge apelul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul ales în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.9710 din 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 1a1, în contradictoriu cu intimatul B. V. I. cu domiciliul în Localitatea C., ., ., . și cu sediul ales în București, ..181, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. P. A. A.
GREFIER,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
Nr.ex.: 6/23.04.2015
Fond:Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Președinte:Judecător-sindic – A. E. B.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 874/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
