Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 819/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 819/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 33104/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 391/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.819/A
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: E.-S. R.
Judecător: P. P.
Grefier: M. – A. P.
*******************
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9670/14.11.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. C. și B. M. – G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât B. M.-G. prin avocat V. C. R., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe cererea de apel.
Intimatul-pârât B. M.-G., prin apărător, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Astfel, precizează că instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, având în vedere că aceasta a fost depusă după închiderea procedurii insolvenței.
Curtea închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea formulată la data de 27.05.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă la data de 28.05.2014 și sub nr._, reclamanta-creditoare Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților D. C. și B. M. – G., în baza art.138 lit.c) și d) din legea nr.85/2006 și obligarea acestora la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei ..
Prin sentința civilă nr.9670/14.11.2014 tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut că prin sentința civilă nr.3730/04.04.2014 s-a dispus închiderea procedurii insolventei debitoarei . în dosarul cu nr._ 13.
Cererea introductivă ce face obiectul dosarului de față a fost formulată ulterior închiderii procedurii, respectiv la 28.05.2014.
Având a se pronunta cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii, instanța de fond a reținut că legea nr.85/2006 nu cuprinde un text care să conțină obligativitatea exercitării acțiunii în răspunderea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere până la data închiderii procedurii dar, din interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor art.138 și următoarele din acest act normativ rezultă că cererea menționată nu poate fi formulată independent de perioada derulării procedurii de insolvență.
Astfel, prin art.140 din lege se arată că sumele depuse potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Or, după închiderea procedurii nu mai poate fi vorba despre averea debitorului, ci doar despre patrimoniul acestuia, astfel că acțiunea în răspundere poate fi formulată numai în timpul derulării procedurii de insolvență a societății, iar nu și după închiderea ei sau independent de aceasta.
În consecință, judecătorul-sindic a admis excepția de inadmisibilitate și a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a soluționat cererea formulată de reclamantă cu interpretarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond a reținut că cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale întemeiată pe art.138 din legea insolvenței trebuia formulată în cadrul procedurii prevăzute de această lege și nu ulterior închiderii ei.
A considerat apelanta că în mod greșit și total neîntemeiat judecătorul-sindic a respins cererea în raport de dispozițiile art.138 alin.5 din Legea nr.85/2006, dispoziții potrivit cărora cererea se judecă separat "într-un dosar care va purta același număr cu dosarul de fond", însă nu este un dosar asociat dosarului de fond întrucât nu depinde de soluționarea acestuia, dosarul de fond având rol de material probator pentru cererea întemeiată pe art.138.
De asemenea, dosarul de fond se poate atașa dosarului de atragere a răspunderii patrimoniale la cererea instanței sau a creditorilor, însă atașarea nu este obligatorie, probele putând fi depuse și separat.
Astfel, dacă s-ar merge pe optica instanței de fond ar rezulta, practic, că procedura insolvenței nu se poate închide înainte de punerea în executare, încasarea și distribuirea sumelor stabilite prin sentința de atragere a răspunderii patrimoniale, întrucât lichidatorul judiciar a fost descărcat de gestiune.
A susținut apelanta că în sprijinul acestei teorii, anume că cererea în baza art.138 se poate formula și după închiderea procedurii, este și optica Curții de Apel București în interpretarea prevederilor art.138 alin.6 în sensul că practicianul și implicit procedura insolvenței ultraactivează și după închiderea procedurii, întrucât în exercitarea căii de atac împotriva sentinței prin care s-a respins cererea în baza art.138, calitate procesuală activă are numai practicianul.
De asemenea, în sprijinul ideii că cererea întemeiată pe dispozițiile art.138 din lege se poate formula și după închiderea procedurii insolvenței este și faptul că niciunul dintre articolele invocate de instanța de fond și niciunul din articolele Legii nr.85/2006 nu interzic acest lucru, or unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond și prin prisma dispozițiilor art.139 din legea nr.85/2006, dispoziții în raport de care acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Or, în cazul de față, niciunul din termenele stabilite de legiuitor nu s-a împlinit, astfel că soluția pronunțată de instanța de fond apare că lipsită de orice fundament juridic.
Față de aceste motive, apelanta a solicitat admiterea apelului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. din Codul de Procedura Civilă, Legea nr.85/2006.
În cauză intimatul-pârât B. M.-G. a formulat întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința apelată instanța de fond a respins cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c) și d) din legea insolvenței ca inadmisibilă, urmare a formulării ei ulterior închiderii procedurii insolvenței debitoarei .. Astfel, cererea apelantei-reclamante a fost formulată la data de 27.05.2014, ulterior închiderii procedurii de insolvență la data de 04.04.2014 prin sentința civilă nr.3730.
Criticile apelantei referitoare la interpretarea greșită a legii de către instanța de fond, sub acest aspect al inadmisibilității, nu pot fi primite ca întemeiate.
Aceasta deoarece, din întreaga reglementare a legii insolvenței și în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, rezultă că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art.138 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu și după închiderea acesteia și radierea debitoarei, cum este cazul în speță.
Pe lângă dispozițiile art.138 alin.1 și art.140 corect reținute și interpretate de judecătorul-sindic, Curtea mai reține în plus și dispozițiile art.138 alin.3 și art.142 din Legea insolvenței, dispoziții potrivit cărora cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunțate în temeiul art.138 din lege.
De la momentul închiderii procedurii, judecătorul-sindic a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, așa încât nu mai poate dispune asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar părțile nu mai au dreptul de a sesiza judecătorul sindic cu soluționarea vreunei cereri specifice procedurii de insolvență, după închiderea procedurii.
De asemenea, se are în vedere, în acest sens, și că art.138 conține prevederi referitoare la atribuții și obligații ale administratorului judiciar și ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare trebuie să fie supusă procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, câtă vreme, potrivit art.136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar/lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
La fel, art.141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar/lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului-sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel, din nou, cât se poate de evident că legiuitorul privește această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenței.
Față de dispozițiile art.140 din lege, conform cărora sumele depuse potrivit art.138 alin.1 vor intra în averea debitoarei și vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arată că acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței, pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni.
Instanța de fond nu și-a argumentat soluția pe dispozițiile art.138 alin.5 din legea insolvenței, cum greșit susține apelanta, acele dispoziții nefiind menționate în considerentele sentinței atacate, iar din cuprinsul hotărârii nerezultând vreo interpretare dată de instanța de fond acestor prevederi legale.
Curtea precizează că dispozițiile art.138 alin.5 din legea insolvenței nu vin în contradicție cu interpretarea potrivit căreia cererea întemeiată pe art.138 trebuie introdusă în timpul procedurii insolvenței deoarece aceste dispoziții reglementează doar judecarea separată a cererii introduse în temeiul alin.1, dar nu oferă posibilitatea formulării unei asemenea cereri oricând, după închiderea procedurii.
Optica instanței de fond este în sensul că cererea întemeiată pe art.138 nu poate fi formulată ulterior închiderii procedurii insolvenței debitoarei, însă aceasta nu înseamnă că procedura insolvenței nu se poate închide înainte de punerea în executare, încasarea și distribuirea sumelor stabilite prin sentința de atragere a răspunderii patrimoniale. Art.138 alin.6 invocat de apelantă nu vine în contradicție cu opinia tribunalului, împrejurarea că lichidatorul judiciar poate exercita calea de atac în acțiunile întemeiate pe art.138 alin.1 neputând fi interpretată în sensul că aceste acțiuni pot fi introduse și ulterior închiderii procedurii. Lichidatorul judiciar poate exercita calea da atac în astfel de acțiuni ca urmare a formulării lor înainte de închiderea procedurii și descărcarea lui de îndatoriri, întocmai ca în cazul exercitării căii de atac împotriva unei hotărâri de închidere a procedurii. Aceasta deoarece exercitarea căii de atac în aceste situații reprezintă o continuare procesuală a demersului juridic declanșat anterior închiderii procedurii insolvenței debitoarei.
Curtea precizează că potrivit art.142 alin.2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții legale reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operațiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, iar nu și formularea cererii.
Susținerea apelantei potrivit căreia, conform art.139 din Legea insolvenței, acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii, nu reprezintă un argument legal care să conducă la concluzia că această cerere poate fi formulată și după închiderea procedurii.
Sigur că în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art.139 din Legea insolvenței această cerere poate fi formulată oricând, însă condiția care trebuie îndeplinită este aceea ca procedura să nu se fi închis.
Față de toate aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond de respingere a cererii ca inadmisibilă este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr.9670/14.11.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. C., domiciliat în sector 6, București, ..27 și B. M. – G. (CNP_), domiciliat în sector 2, București, ., ., . și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de avocat "C. R. V." din București, ..18, ., parter, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. E.S.R.
Tehnored.E.S.R.
5 ex/25.06.2015
.>
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: Z. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 446/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
