Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 22422/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 2914/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.61/R/2015
Ședința publică de la 26 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: A. S. V.
JUDECĂTOR: S. G. N.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.9167 din 03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți B. A., B. A., B. I. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații – pârâți, prin avocat, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/17.10.2014, lipsind recurenta-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților-pârâți arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimații-pârâți, prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile speciale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește susținerea recurentei-creditoare potrivit căreia ar fi avut obligația conform art.27 din Legea 85/2006, să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței a societății, consideră că răspunderea nu poate interveni, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției stării de insolvență și nu una anterioară, care să fi condus la starea de insolvență a societății. În plus, lichidatorul a recuperat o parte din creanță și, implicit, creanța recurentei a fost stinsă parțial. Prin urmare, față de neîndeplinirea condițiilor speciale și a celor generale de răspundere civilă delictuală, solicită respingerea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 9167 din 03.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a Vll-a Civilă în dosarul_ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva pârâților B. A., B. A. și B. I. C..
În motivarea sentinței, instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea creditorului este întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe indubitabile. De asemenea, răspunderea acestora nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond ca lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimații au susținut următoarele:
Pentru antrenarea răspunderii organelor de conducere a societății debitoare este necesara indeplinirea cumulativa a celor patru condiții (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție), lipsa numai a uneia dintre ele, fiind apta sa inlature răspunderea prevăzuta de lege).
Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București nu a dovedit fapta prevăzuta de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 (continuare, in interes personal, a unei activități, care ducea, in mod vădit, persoana juridica la incetare de plați), aceasta limitandu-se la afirmații fara suport, supoziții si aprecieri subiective, care insa nu pot suplini obligația procesuala de a face dovada indeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale prevăzute de legea insolventei.
Nu este si nu poate fi prezumata existenta niciuneia din condițiile răspunderii in discuție (astfel cum se intampla in cazul răspunderii contractuale), iar dovada indeplinirii acestor condiții este sarcina probatorie a creditoarei care are poziția procesuala de reclamanta in prezentul dosar.
Susținerile pe care recurenta isi întemeiază cererea au caracter pur formal, nu sunt dovedite iar simpla invocare a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 nu poate conduce automat la atragerea răspunderii organelor de conducere la plata pasivului societății, in situația in care nu s-a făcut dovada intrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Practica a reținut in acest sens ca „Cererea privind atragerea răspunderii in condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiata cat timp aceasta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice fara sa se arate in concret care sunt faptele care se "încadrează in aceste dispoziții. Reclamanta trebuie sa faca dovada faptelor invocate teoretic si sa arate care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei".
Având in vedere ca recurenta nu a probat presupusa săvârșire a faptelor care se încadrează in ipotezele prevăzute la art. 138 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006, legătura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei sau reaua-credinta/intentia cu care asociații si administratorul ar fi acționat in dauna societății si a creditorilor acesteia, instanța nu poate stabili nicio legătura intre activitatea manageriala a intimaților (in calitate de asociați si respectiv administrator) si starea de insolventa a debitoarei.
F. a se face dovada săvârșirii faptelor reclamate de către creditoare sau a celorlalte condiții prevăzute de lege, răspunderea intimaților nu poate fi angajata pentru simplul motiv ca nu au putut fi acoperite creanțele ca urmare a procedurii lichidării S.C. G. Management S.R.L.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi civile delictuale speciale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâților privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 9167 din 03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. A., B. A., B. I. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR A.S. V. S.G. N.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./30.01.2015
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul București
Președinte: P. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 29/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
