Suspendare executare. Decizia nr. 231/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 231/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1/93/2011/a12

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2873/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 231

Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. S. U.

Judecător G. VINȚANU

Judecător M. H.

Grefier C. M.

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurentul C. I. DE INSOLVENȚĂ C. E. LICHIDATOR JUDICIAR AL . IFN SA împotriva încheierii de ședință de la 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat creditor T. I. N. și intimații creditori R. SA, U. L. CORPORATION IFN SA, AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, I. P. ORASULUI VOLUNTARI, B. SA, C. B. SA, . SA, INSTITUȚIA P. VOLUNTARI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul prin lichidator C. E. personal și asistată de avocat P. A. A. cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul creditor T. I. N. prin avocat A. M. E. cu împuternicire avocațială la dosar, intimata . prin avocat I. Buscan cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, rectifică citativul dosarului, în sensul că T. I. N. are calitate de intimat creditor și nu de președinte al comitetului creditorilor.

Părțile, prin avocați, învederează că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul prin avocat, față de argumentele prezentate în motivele de recurs, pe care le susține oral, solicită, în situația în care se va respinge excepția lipsei calității procesuale active pe care a invocat-o, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și reținând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de înlocuire a lichidatorului formulată de intimatul creditor T. I. N..

Apărătorul recurentului, arată că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ., instanța de fond nu a acordat cuvântul lichidatorului judiciar pe cererea de înlocuire și nici nu a pus în discuția părților această cerere, fiind totodată încălcate dispozițiile art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006. Depune la dosar concluzii scrise pe care le dezvoltă oral.

Intimatul creditor T. I. N. prin avocat, față de motivele prezentate în întâmpinare, pe care le susține oral, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Apărătorul intimatului creditor, arată că a formulat o cerere prin care a solicitat instanței să se sesizeze din oficiu cu privire la înlocuirea lichidatorului judiciar, o astfel de cerere fiind admisibilă, având în vedere că orice participant la procedura insolvenței are legitimare procesuală activă, iar faptul că judecătorul sindic s-a sesizat din oficiu, rezultă în mod evident și din motivarea hotărârii de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Intimata creditoare . SA, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea spre rejudecare, având în vedere că cererea de înlocuire a fost formulată de creditor și nu de Comitetul creditorilor, încheierea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:

Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._ T. I. N. în calitate de creditor al debitoarei . IFN SA a formulat în contradictoriu cu CII C. E., în temeiul articolului 22 alin.2 din Legea nr. 85/2006 cerere prin care a solicitat instanței să procedeze la înlocuirea din oficiu, a lichidatorului judiciar și pe cale de consecință desemnarea altui lichidator judiciar.

Prin încheierea din ședința publică de la 13 octombrie 2014 (depusă la filele 137 – 139 dosar C.A.B.) s-a admis cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar CII C. E. însă pentru cu totul alte motive.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel (calificat ulterior ca și recurs) lichidatorul judiciar CII C. E. prin care a invocat, în principal, pe cale de excepție – excepția lipsei calității procesuale active a creditorului T. I. N. in sensul ca acesta nu avea calitate procesuala activa de a solicita înlocuirea lichidatorului judiciar. Textul de lege al art.22 alin.(2) din Legea nr. 85/2006, prevede expres persoanele care pot solicita înlocuirea lichidatorului judiciar „In orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îi poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor.

Creditorul T. I. N. deține o creanța de 0,08% din masa credala neindeplinind condițiile legale stipulate expres de textul de lege mai sus invocat pentru introducerea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar. Acesta nu avea nici un mandat din partea comitetului creditorilor pentru a formula acțiunea, de înlocuire a lichidatorului judiciar, ori textul de lege prevede expres doar pentru comitetul creditorilor dreptul de a cere înlocuirea lichidatorul judiciar.

In plus solicită să se constate că instanța de fond nu a dispus din oficiu înlocuirea lichidatorului judiciar ci s-a pronunțat asupra unei cereri formulate de o persoana lipsita de calitatea procesuala, activa.

Având în vedere cele aratate apelanta solicită admiterea excepției și schimbarea in tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de inlocuire ca fiind una inadmisibila.

Pe fond, solicită anularea in tot a încheierii de ședința din data de 13.10.2014, ca fiind netemeinica si nelegala avand in vedere urmatoarele:

Instanta s-a aflat . la momentul pronunțării încheierii de ședința din data de 13.10.2014 intrucat nu s-au respectat dispozițiile Legii speciale nr.85/2006 si au fost incalcate drepturile la aparare ale părtilor.

Potrivit 22, alin.(2) din Legea nr. 85/2006 „înlocuirea lichidatorului judiciar se putea dispune numai dupa citarea acestuia si a comitetului creditorilor”. Instanta nu a dispus citarea lichidatorului judiciar si nici a comitetului creditorilor, admițând cererea formulata de către creditorul T. I. N. fara a pune în discuția părților cererea și fără a da posibilitatea lichidatorului judiciar de a-și formula apărări. Se arată că încheierea, atacata a fost pronuntata in ședința publica si nicidecum in camera de consiliu, instanta de fond incalcand si de aceasta dată dispozițiile obligatorii prevăzute de Art.22 alin.(2) din Legea 85/2006.

Mai arată că s-au incalcat principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute in Codul de pr.civilă: „ Art.6- Dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil A.. 1) Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, in termen optim si previzibil, de către o instanta independenta, imparțiala si stabilita de lege."

Art.6 reprezintă o transpunere in legislația procesuala-civila a prevederilor art.6 CEDO si ale art.21 din Constitutle. Dreptul la judecarea cauzei in mod echitabil subsumeaza in fapt toate principiile generale ale procesului civil, principii care-si găsesc reglementarea în Noul Cod de procedură civilă: dreptul Ia aparate, contradictorialitatea, egalitatea de arme etc.

Prin încheierea din data de 13.10.2014 pronuntata de către Tribunalul Ilfov Secția Civila s-au incalcat aceste principii fundamentale, in consecința solicită a se constata nelegalitatea acesteia.

Mai mult invederează ca din cuprinsul încheierii de ședința din. data de 13.10.2014 lipsesc mențiunile prevăzute de Art.233 alin.(1) din Noul.C.Pr.Civ astfel: ,,f) daca procedura de citare a fost legal îndeplinita; g) probele care au fost administrate; j) cererile, declarațiile si prezentarea pe scurt, a părtilor"

Avand in vedere cele învederate, raportat la dipozitiile Art.405 din N.C.pr.Civ (art.405 ni N.C.pr.civ 1864) solicită a se constata nulitatea încheierii de ședința 13.10.2014 pronuntata de către Tribunalul Ilfov Secția Civila.

Solicită să se constate că în motivarea încheierii atacate judecătorul sindic arata ca admite cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar CII C. E. formulata de către creditorul T. loan N. „pentru cu totul alte motive".

Solicită să se constate că motivele avute în vedere de instanta de fond Ia pronunțarea încheierii din data de 13.10.2014 nu se subscriu motivelor temeinice avute in vedere de legiuitor in cuprinsul Legii 85/2006.

ContinutuI art.22 alin.2 atesta ca administratorul judiciar poate fi inlocuit de către judecătorul sindic din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, pentru motive temeinice, culpabile. Deși legiuitorul nu stabileste care sunt „motivele temeinice" astfel că, jurisprudenta a evidentiat ca acestea sunt legate de:

- Neindeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic;

- Refuzul nejustificat de preluare a poziției in cauza;

- Diminuarea in mod direct sau indirect, a valorii sumei asigurate prin contractul de asigurare.

Pentru a justifica admiterea cererii de inlocuire a lichidatorului desemnat la o societate aflata in procedura insolventei este necesar sa existe motive temeinice, care sa impună luarea masurii înlocuirii, justificate de culpa grava sau dolul in indeplinirea atributiilor.

În drept s-au invocat dispozițiile Art.22 alin.(2), art. 12 alin.(1) din Legea 85/2006, art. 175 și art. 176 Noul Cod de procedură civilă (art.105 Cod procedură civilă 1864), articolul 466 Noul Cod de procedură civilă (art.288 Cod procedură civilă, 1864) articolul 23 Noul Cod de procedură civilă articolul 147 Cod procedură civilă 1864), articolul 405 Noul Cod de procedură civilă ( articolul 105 Cod procedură civilă 1864), articolul 450 alin. (1) – (4) din Noul Cod de procedură civilă.

În cursul judecării căii de atac, Curtea a dispus atașarea încheierii atacate, a actelor aferente din dosarul nr._ 1/a11 a Tribunalului Ilfov – Secția Civilă – acte atașate pentru termenul de judecată din data de 25.02.2015 .

La data de 25.02.2015 Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul și nu apelul față de dispozițiile articolului 24 și 27 din Noul Cod de procedură civilă și data deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei, respectiv 12.11.2011.

În aceste condiții, dispozițiile procedurale aplicabile cauzei sunt codul de procedură civilă de la 1865 și Legea nr. 85/2006, astfel cum erau în vigoare la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței .

Față de motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

Din încheierea de ședință de la data de 09.10.2014 ( aflată la fila 135 dosar C.A.B.) rezultă că T. I. N. în calitate de creditor, a depus prin avocat, cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar C. E. pentru urmatoarele motive:

- depasirea limitelor mandatului acordat de adunarea creditorilor in cadrul ședinței din data de 26.08.2013;

- schimbarea componentei comitetului creditorilor cu o componenta ce nu a reprezentat voința adunarii creditorilor:

- lichidatorul judiciar a primit o oferta directa de cumpararare a unui imobil pentru o suma care ar fi acoperit in integralitate totalul general al plaților către toti creditorii, insa acesta a ignorat cu rea-credinta atata oferta de cumparare cat si cererea de convocare a adunarii creditorilor gestionând astfel un management defectuos al procedurii falimentului;

- împotriva prezentului lichidator judiciar a fost formulat un denunț pentru savarsirea infracțiunii pentru luare de mita si șantaj.

Având cuvântul, in aparare lichidatorul judicar al debitoarei a solicitat acordarea unui termen pentru a lua cunoștința de conținutul cererii de înlocuire.

La acest termen de judecată instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de amendare a administratorului statutar, urmând a acorda termen de judecată pe fondul cauzei și amânând pronunțarea pentru data de 13.10.2014.

Prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2014, printre altele a admis cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar, pentru alte motive decât cele invocate.

Se constată din practicaua încheierii de ședință de la data de 09.10.2014, că judecătorul-sindic nu s-a pronunțat asupra cererii lichidatorului judiciar al debitoarei de acordare a unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de înlocuire, și mai mult nu a acordat cuvântul părților asupra acestei cereri de înlocuire. Cu toate acestea, a amânat pronunțarea pentru data de 13.10.2014, cu privire la alte aspecte, iar prin încheierea de ședință din 13.10.2014 se pronunță asupra cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar deși nu rezultă că această cerere a fost pusă în discuția contradictorie a părților.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile articolului 304 pct. 5 Cod procedură civilă și ale articolului 105 Cod procedură civilă, sub aspectul cererii de înlocuire care nu a fost pusă în discuția părților, Curtea urmând să admită recursul. Față de dispozițiile articolului 304 pct. 5 Cod procedură civilă va casa în parte încheierea recurată și față de dispozițiile articolului 312 Cod procedură civilă va proceda la rejudecarea cererii de înlocuire a administratorului judiciar.

În acest sens reține că, cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar a fost formulată în temeiul articolului 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 de către T. I. N. în calitate de creditor.

Față de dispozițiile articolului 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recurenta, lichidator judiciar a invocat excepția lipsei calității procesuale active a creditorului T. I. N. întrucât o astfel de cerere de înlocuire nu poate fi formulată decât de comitetul creditorilor.

Există și posibilitatea ca judecătorul-sindic din oficiu să dispună înlocuirea lichidatorului judiciar, însă pentru motive temeinice.

Se constată că, în cauză, cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar a fost formulată de creditorul T. I. N. și nu de Comitetul Creditorilor, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Față de aceste împrejurări, Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active a creditorului T. I. N. și să respingă cererea de înlocuire a lichidatorului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul C. I. DE INSOLVENȚĂ C. E. LICHIDATOR JUDICIAR AL . IFN SA împotriva încheierii de ședință de la 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul creditor T. I. N. și intimații creditori R. SA, U. L. CORPORATION IFN SA, AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, I. P. ORASULUI VOLUNTARI, B. SA, C. B. SA, . SA, INSTITUȚIA P. VOLUNTARI.

Casează în parte încheierea recurată și rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a creditorului T. I. N..

Respinge cererea de înlocuire a lichidatorului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. M. S. G. VINȚANU M. H.

U.

GREFIER

C. M.

Red.Jud.A.M.S.U.

Tehnored.I.N.

Ex.2

27.04.2015

……………………..

Tribunalul Ilfov Secția Civilă

Judecător sindic: M. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare. Decizia nr. 231/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI