Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 705/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 705/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 15952/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 396/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 705/2015
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9901/21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. F. A. și V. GH. F. R..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9901/21.11.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, în contradictoriu cu pârâții O. F. A. și V. GH. F. R..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 s-a solicitat obligarea pârâților V. GH.F. R. și O. F. A. administratorul și asociații debitorului ..R.L la suportarea pasivului societatii debitoare.
În motivare s-a arătat că pârâții a condus în mod defectuos activitatea debitoarei, aducând-o în stare de insolvență. Nu au depus la dosarul cauzei actele prevăzute de dispozițiile art. 28 din legea insolvenței. Nedepunerea actelor instituie o prezumție relativă de neținere a contabilității în conformitate cu legea. Debitoarea nu a formulat cerere de deschidere a procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 27 din legea nr. 85/2006. Reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii încă din anul 2004, în cuantum de 10.011 lei, ulterior suma ajungând la 10.738 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin 1 lit c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâții nu au formulat întâmpinare .
S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență și/sau a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzută de alin. (1), la cererea președintelui comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b)au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedenta încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferința unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societatii debitoare în stare de insolvență.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvența.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006,simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate,ci trebuie sa se arate în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care saă conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.
Tribunalul reține că fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă lichidatorul judiciar nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva pârâților V. GH.F. R. și O. F. A.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru următoarele motive:
Prin sentința nr. 9901 din 21.11.2014, instanța a dispus respingerea cererii formulată de către creditor ca fiind neîntemeiată, deși prin cererea care a fost dedusă judecații a arătat că prin faptele lor cei doi administratori au păgubit bugetul general consolidat al statului cu suma de 10.738 lei.
Față de cele de mai sus solicită a se analiza cererea de atragere a răspunderii patrimoniale în care a precizat următoarele, și a dispus în consecință.
În fapt, se reține în primul rând faptul că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Apelanta susține însă că prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Din modul în care a fost conceput acest text de lege, apelanta consideră că rezultă faptul că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
În speță, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art. 28 din Legea insolvenței, încălcând astfel dispozițiile exprese ale art. 35 din același act normativ.
Nedepunerea documentelor financiar-contabile, mai arată apelanta, a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la încetarea de plăți. In susținere invocă dispozițiile art. 9 alin 1 din legea nr. 82/1991 a contabilității, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare: performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, apreciază că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți. In acest sens precizează și faptul că din verificările efectuate rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Legii nr. 31/1990 și ale Legii contabilității.
Menționează că debitoarea nu a depus declarați, deconturi TVA din luna martie 2008 și bilanțuri contabile din anul 2007, fiind îndeplinite dispozițiile art. 138 lit. d), din legea nr. 85/2006, de atragere a răspunderii administratorului debitoarei
Învederează instanței că răspunderea organelor de conducere ale societății este atrasă în strânsă legătură cu nedepunerile culpabile ale documentelor sus-menționate, omisiune vădit imputabilă acestora mai cu seamă cu cât aceștia, în calitatea lor de mandatari ai falitei, erau ținuți să-și ducă la îndeplinire mandatul prin manifestarea unei diligențe superioare chiar și celei depusă în susținerea propriilor interese.
Simplul fapt că administratorii nu au ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestora deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă au fost inventariate bunurile societății conform prevederilor legale, dacă au fost efectuate transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorii au folosit veniturile obținute.
Scopul reglementării dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază că, în cauza, sunt incidente dispozițiile articolului 138 lit. c) în sensul ca reprezentanții societatii debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați, societatea înregistrând datorii încă din anul 2004, în cuantum de 10.011 lei, ulterior suma ajungând la 10.738 lei.
În vederea realizații acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență și va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării da insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor surit reglementate de dispozițiile referitoare la mandat or, conform dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorului, stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Conform art. 73 alin. (1) din Legea nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică.
Din coroborarea dispozițiilor,egale menționate anterior cu cele ale art. 10 alin.1 din Legea nr.32/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
În susținere invocă și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Se creează astfel și legătură de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societatii debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normala și în condiții de legalitate a societății. O societate comercială nu poate funcționa viabil în a condițiile în care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Față de cele de mai sus consideră că faptele administratorilor O. F. A. și V. GH. F. R. menționate, se încadrează în prevederile articolului. 138 lit c, și d, din Legea nr.85/2006, fapte de care judecătorul instanței de fond nu a ținut cont.
Pentru considerentele expuse, apreciază că în mod greșit instanța a respins cererea formulată de către apelantă, motiv pentru care solicită admiterea apelului, și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 9901/21.11.2014, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale ., respectiv obligarea fostului administrator, O. F. A. și V. GH. F. R., la suportarea din averea proprie a pasivului debitoarei.
În drept invocă art. 8, art. 138 lit. c, și d, din Legea nr. 85/2006, art. 466 și următoarele din Cod. proc. civ. .
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă în motivele de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea: ”au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.”, dacă și numai dacă, prin aceasta „... au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- s.n. „, Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății. Afirmarea de către apelantă a existenței interesului personal al pârâților pentru continuarea unei activități care ducea în mod vădit la starea de insolvență, nu este bazată pe un suport probator concret, ci constituie o susținere cu caracter general care nu poate produce efecte juridice pe plan procesual, deoarece dispozițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai ales în ce privește răspunderea persoanelor prevăzute la art. 138 din această lege.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d), aceasta obligă la dovedirea oricărei susțineri făcută în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” , astfel că, de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, apelanta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență (la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, lichidatorul invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorilor, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestora.
Mențiunile apelantei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au, în general, pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun (care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale (potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanța de apel, deoarece, așa cum și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (ca și cele ale art. 137 din Legea nr. 64/1995), "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac.”
Cum apelanta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea sa de atragere a răspunderii pârâților.
În fine, invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de relevanță, aspect reținut corect de către judecătorul sindic, de vreme ce dispozițiile art. 28 din lege instituie o obligație procedurală de depunere a unor documente, după ce a intervenit starea de insolvență, respectiv atunci când însăși debitoarea formulează o atare cerere. Nu se poate reține astfel că nedepunerea la dosarul cauzei a documentelor prevăzute de dispozițiile art. 28 din lege sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 pentru simplul fapt că incidența acestora din urmă poate fi discutată doar atunci când faptele imputate au condus, au cauzat starea de insolvență, așadar când acestea sunt anterioare stării de insolvență, nicidecum ulterioare acesteia.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o obligație procedurală născută în cadrul procedurii insolvenței, respectiv după sesizarea Tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ce se circumscrie obligației prevăzute de art. 129 alin. 1 teza a doua din C.pr. civ. de a „ proba pretențiile și apărările „, în timp ce faptele prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substanțial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de persoanele răspunzătoare, anterioare oricărei sesizări a instanței, necesare pentru atragerea răspunderii speciale cu caracter derogatoriu de le dreptul comun, reglementate de legea specială.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va respinge apelul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.9901/21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. F. A. domiciliat în București, .. 5, ., . sector 5,și V. GH. F. R. domiciliat în București, ., .. D, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
4 ex./04.06..2015
………………………..
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: S. O.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 918/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
