Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 899/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 899/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 16084/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 949/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 899
Ședința publică de la 28 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător A. C.
Grefier I. L. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2095/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. M. și P. V. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că apelanta a solicitat judecarea în lipsă a cauzei conform art. 223 alin. 2 C.proc.civ., Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2095/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților P. M. M. și P. V. D., întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 85/2006, cerere formulată de creditorul bugetar D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție).
Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Creditoarea bugetară și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
Calitatea pârâților de asociați și/sau administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
S-a concluzionat că nu este îndeplinită nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În consecință, pentru aceste considerente, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimaților și obligarea acestora la plata pasivului rămas neacoperit.
În motivare, apelanta a învederat că din actele dosarului rezultă că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a penalităților de întârziere constituind unul dintre motivele pentru care debitoarea a ajuns în stare de încetare de plăți.
A mai apreciat apelanta că nu au fost predate documentele contabile, astfel încât rezultă că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, nu există posibilitatea de-a analiza activul patrimonial, modul în care acesta a fost gestionat, dacă bunurile societății au fost inventariate conform prevederilor legale, dacă au fost efectuate transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorii au folosit veniturile obținute.
În ceea ce privește existența faptei ilicite, au fost menționate prevederile legii nr. 82/1991, din cuprinsul cărora rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută de art. 138 lit. d din legea nr. 85/2006.
Referitor la prejudiciu, acesta rezultă în opinia apelantei din întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, s-a învederat că acesta are atât sorginte delictuală, cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu debitoarea), administratorul având de îndeplinit un mandat tacit în temeiul art. 72 din legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, aceasta rezultă în opinia apelantei din dezinteresul total pe care administratorii îl manifestă față de funcționarea societății, singurul rezultat previzibil fiind falimentul societății.
În considerarea acestui argument, apelanta a apreciat că instanța de fond a analizat în mod eronat situația de fapt considerând că în cauză nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale pârâților.
S-a subliniat că în încadrarea faptelor la art. 138 lit. d s-a avut în vedere faptul că nu au fost depuse documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar.
Față de argumentele expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului, motivat în drept pe disp. art. 466 C.proc.civ. și ale legii nr. 85/2006.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate și cu observarea prevederilor art. 466-467 C.proc.civ, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, în ceea ce privește natura juridică a răspunderii ce face obiectul analizei în prezenta cauză, se constată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Astfel, contrar susținerilor apelantei, natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, administratorului fiindu-i imputate săvârșirea unor delicte civile
și nu neexecutarea unor obligații contractuale.
Deși prin motivele de apel se expune ipoteza angajării răspunderii contractuale a intimaților, nu este oferit nici un argument în acest sens, respectiv temeiul juridic sau factual care ar îndreptăți o astfel de concluzie, manifestarea de voință a creditorului apelant pe de-o parte și a intimaților pe de altă parte în sensul de-a intra în astfel de raporturi contractuale. Împrejurarea că intimații ar avea calitatea de mandatar al debitoarei aflată în procedura insolvenței, respectiv existența unor raporturi contractuale dintre debitoare și administratorul său izvorând din contractul de societate nu transferă automat același caracter raportului juridic pe care creditoarea îl are cu administratorul societății debitoare.
Faptele pe care apelanta-creditoare pretinde că ar fi fost săvârșite de către intimați au natura juridică a unor delicte civile, situație în care sunt aplicabile regulile acestei forme de răspundere, nefiind prezumat nici un element dintre cele care intră în structura răspunderii civile delictuale.
În consecință, fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Potrivit art. 138 alin. 1 litera c), este sancționată fapta membrilor organelor de conducere ale societății de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Susține apelanta că intimații - pârâți se face vinovați de fapta prevăzută de art.138 lit. c invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceștia, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.
În ceea ce privește invocarea de către apelanta-creditoare a dispozițiilor articolului 27 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că alin.1 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138 litera d), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare a de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.
De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de apelantă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată. Pe de altă parte, legătura de cauzalitate nu poate fi dedusă din unele împrejurări de fapt calificate de către apelantă ca fiind fapte ilicite, cât timp, astfel cum s-a apreciat anterior în sarcina intimaților nu se poate reține săvârșirea nici uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 lit. c și d din legea nr. 85/2006.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane. Pe de altă parte, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, în măsura indicării în concret și a dovedirii faptelor ilicite imputate administratorului, precum și faptul că întreaga activitate delictuală a acesteia a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor contabile reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce eo ipso la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Pe de altă parte, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei existența faptei de neținere a contabilității în conformitate cu legea, fiind necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență. Iar pentru a putea reține existența acestei legături de cauzalitate legea impune ca solicitantul să își probeze în mod corespunzător ipoteza învederată, și nu doar prin invocarea unor prezumții simple.
În plus, Curtea reține că descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează acest tip de răspundere nu corespunde exigențelor probatorii pe care legea le impune, consecința fiind lipsa de temeinicie a cererii formulate, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților - pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea apreciază că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N. C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 2, . împotriva sentinței civile nr. 2095/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. M. și P. V. D., ambii domiciliați în București, sector 3, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. B. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Red. Jud. M.B./05 ex/04.06.2015
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – P. N.
| ← Contestaţie. Hotărâre din 22-01-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
