Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 313/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 29143/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 313
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. P.-B.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 8847 din data de 28.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după c are:
Curtea, având în vedere că apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 a FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.411 alin.1 pct. 2 N.C.P.C., constată cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentinței civile nr. 8847 din data de 28.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins ca neîntemeiata cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva pârâtului C. G. .
Analizând actele dosarului, instanța retine următoarele:
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat in speța.
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicită.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Tribunalul retine ca nedepunerea tuturor actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentinte, a declarat apel Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, solicitand admiterea apelului,schimbarea hotărârii atacata in sensul de a admite cererea formulata si de a obliga parata la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei ., pentru urmatoarele motive:.
Atâta timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost ținuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paraților este prezumata potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Prin raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de faliment publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 5382/18.03.2014, rezulta ca paratul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
De asemenea, din evidenta Administrația sectorului 5 a Finanțelor Publice debitoarea nu figurează in ultimii 5 ani cu următoarele documente depuse:
-declarații privind obligațiile de plata la bugetul de stat (D100) pentru lunile decembrie 2008, martie, iunie 2009, martie 2011 si perioada septembrie 2012- decembrie 2014 (trimestrial):
-deconturi TVA (D300 pentru decembrie 2008. martie, iunie 2009 si martie 2011, perioada septembrie 2012- decembrie 2014 (trimestrial)
-raportări contabile/ bilanțuri pentru perioada 31.12.2008, 30.06.2009, 31.12.2009, 31.12.2010, 30.06.2011, 31.12.2012, 30.06.2013;
rezultând faptul ca, paratul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata, fapt ce face imposibila stabilirea obligațiilor fata de bugetul de stat pentru aceasta perioada.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea .. a ajuns in incetare de plați si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilității, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
In ceea ce privește interpretarea dispozițiilor lit. c) trebuie plecat de la scopul urmărit de legiuitor atunci când a edictat norma de drept analizata.
Astfel scopul edictarii acestei norme este acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, întemeiat pe doua principii fata de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv:
-principiul apărării drepturilor creditorilor societăților comerciale fata de faptele administratorilor acestora care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați:
-principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciaza pe ceilalți creditori.
In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din legea insolventei in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 zile de la apariția stării de insolventa" si ca "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta."
Rezulta ca, administratorii unei societăți sunt obligați sa solicite ei insusi aplicarea dispozițiilor legii insolventei, nu numai in situația apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 zile de la apariția stării de insolventa. In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot incalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății.
Asupra apelului:
Potrivit art. 138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c. din lege, Curtea reține că apelanta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.
Se reține astfel că apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c, d din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit.d), nedepunerea actelor contabile menționate de apelanta nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art. 480 alin.1 Noul Cod proc civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 8847 din data de 28.10.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G., domiciliat în București, . nr.9, ., ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud. MIBP, 23.03.2015
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 65/2015. Curtea de... → |
|---|
