Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 940/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 940/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 4288/84/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 940
Ședința publică din data de 03 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. I.
JUDECĂTOR: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții P. P. și C. M. C., împotriva Sentinței civile nr. 4903 pronunțate in data de 04.11.2013, în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimații . Z. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII C. L., având ca obiect F. - Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenții, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la data de 29.01.2014, recurenții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, la care au atașat copia Sentinței civile nr. 5502/2013 a Tribunalului S..
La data de 30.01.2014, intimata, prin lichidator judiciar, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat in cauză.
S-a procedat la identificarea recurenților C. M. C., cu CI, ., nr._, CNP_ și P. P., cu pașaport . nr._.
Instanța comunică recurenților un exemplar al întâmpinării formulate de lichidatorul judiciar, aceștia solicitând acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării.
Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurenților de a studia întâmpinarea depusă la dosar de către intimată.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenții, lipsă fiind intimatul.
Recurenții învederează instanței faptul că au lecturat întâmpinarea comunicată și nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs și, apreciind cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie, deschise dezbaterile și acordă cuvântul recurenților în dezbateri judiciare.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Menționează că societatea a avut activitatea doar timp de 11 luni, după care, din cauza problemelor financiare, nu a mai avut posibilitate de a continua și a intrat in insolvență. Precizează că a reușit să achite o parte din datoriile acumulate, rămânând doar creanța față de finanțe. Susține de asemenea că ambii recurenți au fost de bună credință și nu au încercat niciun moment să-și atragă foloase personale administrând necorespunzător societatea debitoare. Mai arată că recurenții nu se regăsesc în situația prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006 lit. b și d, așa cum susține lichidatorul judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.4908 din 04.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar CII C. L., reprezentantul debitoarei ., societate în insolvență și dispune ca pasivul debitoarei, în valoare de 51.123 lei, să fie suportat în solidar de pârâții P. P. și C. M. C..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civila 5570 din 7.11.2012 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei . Z., fiind numit lichidator C. L. .
Lichidatorul desemnat a notificat pe debitoarea – să predea actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu art. 35 din Lege.
In procedură a depus declarație de creanță DGFP S. pentru suma de 58.306 lei (f.11).
În cursul procedurii pârâții au achitat o parte din creanța DGFP, respectiv suma de 7183 lei – conform precizărilor lichidatorului astfel încât cererea de angajarea răspunderii a fost formulată doar pentru creanța rămasă neachitată în sumă de 51.123 lei.
Concluziile lichidatorului în privința cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei au fost în sensul că, starea de insolvență este imputabilă administratorilor statutari care a au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți,au utilizat în interes propriu disponibilul din contul debitoarei,nu au întreprins acțiuni ferme pentru recuperarea creanțelor și nu au predat pentru înregistrare în contabilitate documentele primare privind modul în care au fost utilizați banii din contul casa și banca în sumă de 2.134,69 lei.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Potrivit celor arătate de lichidator prin acțiunea de atragere răspunderii - și necontestate de pârâți,aceștia – în calitate de administratori statutari ai debitoarei - deși au reținut stopajul la sursă, nu au prezentat documente contabile prin care să justifice modul în care au utilizat suma de 14.046 lei și nu au înregistrat în contabilitatea debitoarei documentele primare privind modul de utilizare al acestei sume.
Coroborând acest aspecte instanța prezumă ca pârâții și-au însușit suma de 14.046 lei, iar faptele acestora se încadrează în categoria faptelor ilicite prevăzute de lit. a), si d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, anterior citat.
Instanța apreciază că există indicii obiective care pot fundamenta prezumția că pârâții nu și-a îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă are caracter fictiv.
Existența unei contabilități fictive (neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.
Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.
Constatând că, în privința pârâților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a), și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11 lit. g) din Legea nr.85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic va admite cererea lichidatorului și va obliga pârâții să suporte din averea proprie în solidar o parte din pasivul debitoarei, obligându-i să plătească în contul averii debitoarei suma de 51.123 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. M. C. si P. P., solicitând admiterea recursului, invocând faptul că hotărârea atacată este nelegală.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond, în mod greșit a reținut faptul ca in calitate de administratori statutari ai societății au reținut stopajul la sursă, nu au prezentat documente contabile prin care să se justifice modul în care au utilizat suma de 14.046 lei și nu au înregistrat în contabilitatea societății documentele primare privind modul de utilizare al acestei sume. Tot in mod greșit s-a reținut de către instanța ca și-au însușit suma de 14.046 lei.
Recurenții învederează faptul că nu exista niciun indiciu obiectiv, asa cum a reținut instanța de fond, care sa poată fundamenta prezumția că recurenții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea societății în condițiile impuse de lege întrucât, in calitate de administratori statutari toate datele referitoare la situația patrimoniului societații, iar evidenta contabila a fost ținuta la zi, si nu fictiv asa cum a prezumat instanța de fond.
Mai arată ca, actele de contabilitate au fost ținute la zi, astfel ca tot in mod greșit instanța de fond pune in sarcina acestora faptul ca ar fi administrat fraudulos averea societății, întrucât nu aveau nici un interes de a agrava aceasta situație, astfel, apreciază ca nu pot fi obligați sa suporte nici o parte din acest pasiv al societății.
Apreciază ca nu au încălcat nici o obligație, ținerea evidenței contabilă s-a făcut conform legii si nu pot fi considerați vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență.
Contrar reținerilor instanței de fond, pârâții, în calitate de administratori ai societatii ., societate în insolvență au alcătuit corect evidența contabila, au cunoscut modul de administrare a patrimoniului, a bunurilor din patrimoniul societății, precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele. Au furnizat, in calitate de administratori statutari ai societății toate datele corecte și clare referitoare la patrimoniul societății.
Mai arată ca nu a fost nici o greșeală de gestiune, astfel apreciază ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a), și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 Cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, îh temeiul art. 11 lit. g) din Legea nr. 85/2006 și a celorlalte texte de lege amintite de către instanța de fond si mai ales de către lichidatorul sindic și astfel, nu pot fi obligați să suportam o parte din pasivul societății, respectiv sa fim obligați să plătim din contul averii societarii suma de 51.123 lei.
Pentru aceste motive solicita admiterea recursului formulat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, CII C. L. solicită respingerea recursului formulat ca fiind neîntemeiat cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate și obligarea numiților P. P. si C. M. C. la plata sumei de 51.123 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.
Analizând recursul declarat de către pârâții C. M. C. si P. P. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei . a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC Cluj, pârâții sunt administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, pârâții nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu au predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru . contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
Este cunoscut faptul că inexistența registrelor contabile și a altor documente financiar-contabile fac imposibilă cunoașterea unor eventuali debitori ai societății împotriva cărora să fie formulate acțiuni pentru recuperarea acestora. Lipsa documentelor face imposibilă formularea unor eventuale acțiuni de anulare a unor operațiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeași lipsă a documentelor face imposibilă cunoașterea situației unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu), a căror valorificare pot acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta. Aceste fapte îndreptățesc instanțele să susțină că administratorii societății nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea prin neîntocmirea registrelor contabile obligatorii pentru a nu cunoaște natura operațiunilor economice dispuse de administratori și ascunderea situației reale financiare a societății în scopul de a nu se afla modul de gestionare defectuoasă a societății debitoare.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății astfel cum impun prevederile art.28 din LPI iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul Cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Judecătorul sindic evidențiază între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, indicate cu titlu de ipoteză de către lichidatorul judiciar, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, și statuează corect cu privire la existența raportului de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale sau Legea insolvenței sunt corecte și îi vizează pe administratorii societății adică pe pârâtul din cauză.
Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a dispus obligarea pârâtului la suportarea pasivului neacoperit din bunurile debitoarei, statuând corect că acesta urmează să răspundă în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Mai mult, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este o dovadă în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență; existența unei contabilități fictive (neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.
Se poate observa, așadar, că în mod corect a stabilit judecătorul sindic că există indicii obiective care pot fundamenta prezumția că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.
De altfel, câtă vreme pârâții nu au prezentat documentele contabile prin care să justifice modul în care au utilizat sumele aflate în patrimoniul debitoarei și nu au înregistrat documentele primare privind modul de utilizare a acestei sume se poate prezuma că pârâții și-au însușit bunurile debitoarei, ipoteza normei legale din art.138 lit.a din LPI este întrunită.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții HIOREAN M. C. și P. P. impotriva sentinței civile nr. 4903 din 04.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în intregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
A. M. I. A. M. C. M. S. M. N.
red.M.s./A.C.
2 ex. – 05.02.2014
jud.fond.L. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 939/2014. Curtea de... | Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr.... → |
|---|
