Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 664/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 664/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 3384/112/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 664/2014

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător M. B.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. PRIN AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr. 810 pronunțată la data de 14.05.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat I. S., intimat O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, intimat . BISTRIȚA,, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul este declarat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin 1 pct. 2 C.pr.civ.

Se mai învederează faptul că în prezenta cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de apel prevăzută de art.200, art.201 din NCPC coroborat cu art. XV din Legea nr. 4/2013, în cadrul căreia s-a formulat întâmpinare de către lichidatorul judiciar al debitoarei la data de 25 august 2014.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 96 pct. 2 C.pr.civ. și dispozițiile art.8 din legea insolvenței, forma în vigoare la data deschiderii procedurii.

Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea, declară închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și, reținând absența părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare în baza apărărilor invocate în scris.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 810 pronunțată la data de 14.05.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei V. SRL.

S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul Comerțului jud.Bistrița-Năsăud;

S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar I. S. la suma de 3.832 lei și s-a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC Bistrița-Năsăud și DGFP Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.61), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorului, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului (f.64-66).

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea V. SRL și radierea acesteia din evidențele Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .

A aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.832 lei depus de lichidatorul judiciar și a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării hotărârii atacate in sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului in temeiul preved. art. 131 din Legea 85/2006.

In drept își întemeiază apelul pe prevederile art.8 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, art. 466- 482 Noul Cod procedura civila.

În motivarea apelului creditoarea a arătat următoarele:

Apreciază ca inchiderea procedurii in temeiul prevederilor art.131 din Legea 85/2006 este prematura intrucat lichidatorul judiciar desemnat avea obligația nu numai sa constate ca aceasta nu mai deține bunuri in patrimoniu si sa solicite închiderea procedurii, ci si sa analizeze si sa prezinte in rapoartele sale de activitate motivele pentru care bunurile evidențiate in situațiile financiar- contabile intocmite pentru cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii nu se mai regăsesc in patrimoniul debitoarei.

Consideră ca lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, facand doar formal o mențiune cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei acțiuni in răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.

Analizând aspectele care au dus la starea de insolventa a debitoarei, apreciază ca se impune luarea in considerare pentru a fi stabilita răspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societății către bugetul de stat, fara încercarea de redresare si achitare a acestora .

Pentru aceste motive, având in vedere si faptul ca procedura insolventei are ca scop principal acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa si indestularea creanțelor creditorilor înscriși pe Tabelul de creanțe, inchiderea procedurii insolventei in temeiul prevederilor art.131 din Legea 85/2006, fara a se face o analiza temeinica a tuturor aspectelor care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, apare ca fiind prematura si prejudiciază drepturile si interesele creditorilor.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1604 din 04.09.20l3 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ /20l3 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar I. S. privind pe debitoarea V. SRL, dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții.

La dosarul cauzei a fost depusă o singură declarație de creanță, care a fost analizată de către lichidatorul judiciar și înscrisă în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, respectiv AJFP Bistrița-Năsăud, care a invocat o creanță bugetară în sumă de 21.272 lei.

Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile de anulare în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență s-a datorat conjuncturii economice în care societatea și-a desfășurat activitatea.

Prin sentința atacată, în baza disp.art.131 din lege, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din registrul de publicitate.

Obiect al prezentului apel îl constituie dispoziția referitoare la admiterea cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, solicitându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivele de apel se arată că au fost prejudiciate drepturile și interesele acestui participant, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situației reale a debitoarei și a identificării persoanelor responsabile de starea de insolvență.

Analizând aceste critici, prin prisma celor mai sus arătate, Curtea constată că susținerile creditoarei nu își găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înțeles să administreze procedura insolvenței debitoarei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.

În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarea nu s-a oferit, nici chiar prin apel, să avanseze sumele corespunzătoare.

Astfel, în optica legiuitorului, dezideratele obiective ale degrevării fondului de lichidare și ale asanării circuitului comercial prevalează față de cele subiective invocate de către apelantă, în situația în care aceasta nu înțelege să-și asume riscurile avansării sumelor necesare continuării procedurii, cu atât mai mult cu cât aceasta deținea calitatea de unică creditoare.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD, legal reprezentata prin Ec. P. C. C. - Sef Administrație, cu sediul in mun.Bistrița, ., nr. 6-8, jud. Bistrita-Nasaud, cod postal_, având cod fiscal_ si contul IBAN RO53TREZ1015067XXX003469 deschis la Trezoreria mun. Bistrița, împotriva sentinței civile nr. 810 pronunțată la data de 14.05.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o păstrează în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 21.11.2014.

Președinte,

M.-I. I.

Judecător,

M. B.

Grefier,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

6 ex./09.12.2014

Jud.fond: P. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 664/2014. Curtea de Apel CLUJ