Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 684/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 684/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 3274/84/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 466/2014
Ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător A.-I. A.
Grefier M. H.
Pe rol, judecarea apelului declarat de C. V. împotriva sentinței civile nr.684 din data de 10.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimații . prin lichidator judiciar C.I.I. D. L. D., . având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. M. P. în reprezentarea intereselor apelantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, procedând din oficiu și în raport de dispozițiile art.131 din NCPC, la verificarea competenței constată că, în conformitate cu dispozițiile art.95 din NCPC și dispozițiile art.8 din legea insolvenței așa cum au fost modificate de Legea nr.76/2013, este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza.
În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200, art.201 din NCPC și art. XV din Legea nr.4/2013 referitoare la regularizarea cererii de apel și fixarea unui termen de judecată.
Curtea declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului relevând în susținere că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.138 din legea insolvenței. Nu există dovada că lichidatorul ar fi solicitat predarea actelor contabile și apelanta nu le-ar fi predat. Lichidatorul a solicitat predarea actelor contabile, însă apelanta a arătat că este vorba despre un volum foarte mare al acestora și să se deplaseze acesta la sediul societății. Practicianul în insolvență a afirmat că nu se deplasează, apelanta a arătat că nu se mai ocupă de administrarea contabilității societății încă din anul 2012. Nu au fost folosite cu rea credință bunurile societății. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 684, pronunțată la data de 10.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului S., în baza art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, a fost admisă cererea lichidatorului CII D. L. D. și obligată pârâta C. V. să suporte pasivul social al debitoarei . în sumă totală de 83.038 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu co contabile aferente anului 2012 prezintă următoarea situație patrimonială: active imobilizate – 3364 lei, active circulante -110.646 lei, casa și conturi la bancă – 3.266 lei.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate – deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 ˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. V. prin care a solicitat admiterea apelului.
În motivare arată că nu i-au fost solicitate documentele contabile ale debitoarei în vederea analizării acestora. Situația financiar contabilă despre care se vorbește în hotărâre nu este cea reală, documentația fiind una vastă nu este posibil să fie expediată prin poștă. Pe de altă parte, a mandatat o altă persoană să administreze societatea prin procura generală de administrare cu nr.3049 din 15.10.2012, din care rezultă că administratorul societății a fost fiica sa C. T. A. M..
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev.art.480 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Lichidatorul judiciar prin demersul inițiat la data de 18.11.2013 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei C. V., în calitate de administrator statutar al debitoarei . pentru pasivul în cuantum de 83.038 lei invocându-se incidența în speță a prev.art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii sale a arătat că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nr. 85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a creanțelor și de achitare a datoriilor.
Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale.
Administratorul statutar a refuzat să coopereze, nu a predat documentele contabile.
Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 83.038 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu lichidatorul judiciar a arătat că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere, valoarea mărfurilor și a sumelor de bani existente la 31 decembrie 2009 în patrimoniul debitoarei fiind mai mare decât datoriile societății înscrise în tabel în care au fost cuprinse și accesoriile.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile apelantei vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul .
Contrar celor susținute de apelanta C. V. potrivit cărora deși a mandatat o altă persoană să exercite prerogativele de administrare a societății, Curtea nu poate considera aceasta o faptă exoneratoare de răspundere, întrucât din evidențele ORC nu rezultă că au fost operate modificările privind administrarea societății.
Neoperarea mențiunilor la ORC S. este imputabila tocmai apelantei unic administrator C. V. care avea obligația de a evidenția în mod public împrejurarea că ar fi predat toate bunurile si actele contabile ale societatii noului administrator la data cesionarii, bilanturile contabile si declaratiile privind obligatiile fiscale fiind depuse la zi la organele fiscale.
Forța probantă a înscrisurilor prezentate a fost raportată la caracterul acestora la împrejurarea că aceste documente contabile nu au dată certă ,nu au fost predate administratorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că nu sunt de natură a înlătura statuările din acțiunea introductivă la care prima instanță a achiesat.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile apelantei că fapta ilicită nu există, nu au acoperire, deoarece fapta invocată îndeplinește întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 alin.1 lit a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare aferent anului 2012, avea înregistrate active circulante in suma de 110.646 lei, din care stocuri in suma de 101.180 lei, creanțe de 6.200 lei și casa si conturi in banci in suma de 3266 lei, în timp ce active imobilizante în sumă de 3364 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârâtă în interesul propriu sau al unei alte persoane.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii însă judecătorul sindic a reținut în mod corect că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Curtea reține ca fiind corecte aserțiunile administratorului judiciar potrivit cărora datoriile debitoarei provin din anii anteriori, iar judecătorul sindic a reținut în mod corect că faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtei de administrator al societății debitoare, calitate pe care de drept și-a păstrat-o.
Ultimele declarații fiscale privind activitatea societății au fost depuse pentru 2012 (f-4 dos.fond) astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Ulterior societatea nu a mai acumulat debite la bugetul de stat, ci doar accesorii născute în principal din majorări și penalități aferente acestora, reiese că societatea și-a încetat de la acel moment activitatea.
Lipsa documentelor contabile și imposibilitatea contactării actualului asociat si administrator, confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Curtea va achiesa la statuările judecătorului sindic că acest fapt atestă că legăturile dintre fostul asociat și societate au încetat doar scriptic, în temeiul unui act încheiat cu scopul relevării unei stări de fapt alterate, deși acesta a rămas administrator de fapt, continuând să facă încasări și plăți în numele societății.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că apelul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art. 480 N.C.P.C. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006, Curtea îl va respinge .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta C. V. domiciliată în Șimleu Silvaniei, ..L14, . civile nr. 684, pronunțată la data de 10.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. I. A.-I. A. M. N. H.
red.C.I./A.C.
4 ex./16.10.2014
jud.fond. D. Patritiu
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel CLUJ | Contestaţie. Hotărâre din 24-06-2014, Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
