Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 6365/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6365/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 4199/100/2010/a1.1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6365
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: L. D. S.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta B. L. L. împotriva sentinței civile nr. 7308 din 16.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș cauza privind și pe intimata . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR . ca obiect procedura insolvenței-angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este timbrat cu taxă de timbru de 60 de lei și timbru judiciar de 0,15 lei, solicitându-se judecarea cauzei și in lipsa părților.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară închisă etapa cercetării procesului, deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7308 din 16.12.2013 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, a fost admisă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar . contradictoriu cu pârâta B. L. L..
A fost obligată pârâta să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente ., până la concurența sumei de 494.327,53 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 5186 din 13.12.2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei ., a fost numit administrator judiciar, iar prin Sentința civilă nr. 345/23.01.2012 s-a dispus . fost numit lichidator judiciar.
În dosarul de faliment și-au înregistrat declarație de creanță creditorii -Administrația Finanțelor Publice Baia M., B.R.D. SA – Groupe Societe Generale–Sucursala Baia M., Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Primăria municipiului Baia M., ., ATP Exodus SRL, Express Finance IFN SA, valoarea creanțelor fiind în sumă de 494.327,53 lei.
În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorul statutar al societății insolvente, respectiv pârâta B. Lăcrămioarea L. nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. „d” din Legea 85/2006.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d, e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar a fost admisă potrivit dispozitivului, sens în care pârâta B. Lăcrămioarea L. a fost obligat să suporte pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 494.327,53 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta B. L. L. prin care a solicitat admiterea recursului formulat si modificarea in totalitate a sentinței civile recurate iar pe fond să se dispună respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către intimata . neîntemeiata.
În motivare se arată că în fapt s-a deplasat la sediul intimatei cu documentele contabile solicitate in notificare, insa reprezentanta acesteia a reținut doar actele contabile care le-a considerat relevante . Precizează ca deținea si deține în continuare asa cum rezulta din toata argumentația intimatei bilanțurile anuale de la înființarea societății, toate balanțele contabile, chitanțiere, facturiere, declarațiile depuse la instituțiile competente ( inclusiv decont de TVA), toate actele justificative in baza cărora s-au efectuat operațiunile contabile. Este de prisos a mai preciza faptul ca atâta timp cat societatea depune toate deconturile, declarațiile, balanțele si bilanțurile contabile la organele competente - dovada fiind irefragabila- nu se poate retine in sarcina acesteia tinerea unei contabilități fictive sau dispariția acesteia. Punerea la dispoziția lichidatorului a documentelor nu poate fi făcuta cu forța, iar din acest punct de vedere de la data predării acelor documente nu a mai avut contact cu intimata.
Mai arată că instanța de fond nu s-a pronunța in niciun fel raportat la susținerile si apărările formulate rezumandu-se doar a preluat textual in motivarea sentinței susținerile intimatei, susțineri care in mod concret nu au avut niciun suport probator. Motivarea instanței de fond este lapidara si nu aduce niciun suport probator pe care se întemeiază. Se observa cu elocventa faptul ca textul acțiunii introductive a intimatei se regăsește in motivarea sentinței.
Pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori ai debitoarei falite este necesar a se dovedi legătura de cauzalitate între starea de însolventa a firmei cu una sau mai multe din faptele prevăzute expres la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, potrivit art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua condiții: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane. în ce privește fapta prevăzuta de art. 138 lit a este de reținut ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societății sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa în folosul propriu sau în cel al altei persoane, simpla indicare a faptei prevăzuta de textul de lege nefiind suficienta în lipsa unor probe din care sa rezulte care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost acestea folosite în fapt, pentru a se putea determina scopul utilizării lor. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit aceste bunuri.
Prin reglementările din art. 138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit in mod evident la ajungerea societății in stare de insolventa. Jurisprudenta este consecventa in acest sens « Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret ce bunuri au fost folosite de noi in interes propriu sau in cel al unei alte persoane, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita. în cauza nu exista prezumția folosinței în interes propriu a bunurilor sau fondurilor societății, instanța putând antrena răspunderea doar dupa probarea îndeplinirii acestor condiții. Vinovăția, pentru a fi antrenata răspunderea civila speciala, este necesar sa se stabilească si sa se probeze forma subiectiva a faptei ilicite si daca ea a existat în momentul săvârșirii faptei.
Aceasta răspundere patrimoniala personala decurge din natura raporturilor care se stabilesc între organele de conducere si alte persoane ce au cauzat insolventa si societatea debitoare, iar pentru antrenarea ei este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta sa se încadreze în cazurile expres prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre fapta si încetarea plaților si culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Utilizarea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane ( art. 138 alin. 1 litera a).
Noțiunea de folosință. Folosința se definește ca fapta de a servi de un lucru, iar în textul art. 138 alin.(l), lit. a), folosința este contrară interesului persoanei juridice și în scopul profitului personal sau al altei entități.
Este culpabil în acest mod conducătorul care face să-i fie acordate avansuri de către societate, sau garantează cu averea societății datoriile sale personale, ori cel care folosește în interes propriu creditul bancar obținut pentru societate. Pentru aplicarea acestor prevederi este necesar să se facă dovada certă că administratorii au utilizat bunurile sau creditele societății în folos propriu sau în cel al unei alte persoane juridice.
Acțiunea în răspundere civilă reglementată de Legea nr. 85/2006 are un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit. Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului. Toate aceste condiții sine qua non pentru a antrena răspunderea administratorilor nu au fost dovedite, iar simplele afirmații ale intimatei nu complinesc prezentarea dovezilor irefragabile fata de care instanța sa se pronunțe in mod pertinent.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Lichidatorul judiciar . debitoarei . - în faliment prin acțiunea înregistrată a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei B. L. L. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 494.327,53 lei.
În motivarea acțiunii se arată că prin Sentința civilă nr. 5186 din 13.12.2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei ., a fost numit administrator judiciar, iar prin Sentința civilă nr. 345/23.01.2012 s-a dispus . fost numit lichidator judiciar.
Se susține că lichidatorul judiciar a procedat la notificarea debitoarei cât și reprezentanții acesteia să depună la dosarul cauzei și la dispoziția lichidatorului judiciar în temeiul art. 35, actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fapt realizat parțial.
Se arată că în din informațiilor obținute rezultate din analiza actelor și documentelor contabile predate s-au constatat următoarele: debitoarea a desfășurat activitate de transport. O pierdere mare de 64.675 lei este înregistrată înainte de anul 2007, în anii 2007 și 2008 a înregistrat un profit de 16.149 lei, iar în anul 2009 și 2010 a înregistrat o pierdere de 39.479 lei. Debitoarea nu a avut o activitate sigură și a avut rezultate financiare oscilante. Conform ultimei balanțe de verificare la data de 30.06.2010 patrimoniul debitoarei se prezenta astfel: mijloace fixe – 109.093 lei, stocuri-combustibili – 13.353 lei, creanțe – 69.899 lei, în curs de decontare – 89.000 lei, disponibil – 2.327 lei, furnizori neachitați – 134.204 lei, avansuri acordate – 18.649 lei, obligații termen scurt – 192.420 lei, obligații termen lung – 167.761 lei.
Se arată că prin rapoartele de activitate s-a menționat faptul că în patrimoniul debitoarei în urma demersurilor efectuate de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, a fost identificat un singur bun, respectiv o autoutilitară frigorifică Mercedes Benz, care a fost valorificată conform strategiei de vânzare aprobată de adunarea creditorilor, prețul cu care s-a reușit vânzarea acestui bun a fost de 6.820 lei cu TVA inclus.
Se susține că în lipsa registrelor de contabilitate obligatorii în care trebuie evidențiate toate operațiunile desfășurate și modificările aduse patrimoniului, a actelor de contabilitate primară, nu pot fi analizate în mod efectiv cauzele stării de insolvență și împrejurările în care societatea debitoare a încetat plățile.
Astfel, pârâta a avut atribuții de întocmire și conservare a evidențelor contabile, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990, privind existența registrelor contabile și corectarea lor, iar conform art. 10 din Legea nr. 85/1991, aceasta a contribuit la dispariția documentelor contabile.
Se consideră că refuzul de a depune toate actele și documentele contabile ale debitoarei, naște prezumția că aceasta a folosit bunurile societății în folosul propriu, a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte ce sunt prevăzute de art. 138 alin. 1, lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentei vizând faptul că a prezentat documentele contabile solicitate in notificare, insa reprezentanta acesteia a reținut doar actele contabile care le-a considerat relevante nu pot primi valențele dorite de acesta întrucât fapta reținută nu este acea de a nu preda documentele ci aceea care reflectă conținutul art 138 alin 1 lit d din LEGEA NR 85/2006
Împrejurarea că deținea si deține în continuare bilanțurile anuale de la înființarea societății, toate balanțele contabile, chitanțiere, facturiere, declarațiile depuse la instituțiile competente, acte justificative nu determină concluzia că ar fi fost respectate normele care reglementează corecta conducere a contabilității .
Recurenta susține că atâta timp cât societatea depune toate deconturile, declarațiile, balanțele si bilanțurile contabile la organele competente nu se poate retine in sarcina acesteia tinerea unei contabilități fictive sau dispariția acesteia, însă această concluzie nu se întemeiază pe argumente solide.
Analiza documentelor prezentate confirmă lipsa registrelor de contabilitate obligatorii în care trebuie evidențiate toate operațiunile desfășurate și modificările aduse patrimoniului, a actelor de contabilitate primară, astfel că predarea unor documente către autorități nu poate acoperi aceste omisiuni .
Forța probantă a înscrisurilor prezentate a fost raportată la caracterul acestora la împrejurarea că aceste documente contabile nu au dată certă, astfel că în mod corect s-a apreciat că nu sunt de natură a înlătura statuările din acțiunea introductivă la care prima instanță a achiesat.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentei că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 alin 1 lit a, respectiv împrejurarea că nu a predat documente care să justifice avansurile acordate confirmă folosirea acestor bunuri de pârâtă în interesul propriu .
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Judecătorul sindic a reținut în mod corect că faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtei de administrator al societății debitoare .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală.
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta B. L. L. împotriva sentinței civile nr. 7308 din 16.12.2013 pronunțată în dosarul nr.4199/100/201a1.1 al Tribunalului Maramureș pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta B. L. L. împotriva sentinței civile nr. 7308 din 16.12.2013 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
A. M. C. M. S. L. D. S.
GREFIER
M. N.
red.AMC/SMD
2 ex./30.10.2014
jud.fond. M. P.
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Decizia nr.... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
