Procedura insolvenţei. Decizia nr. 6358/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6358/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 3282/1285/2011/a8
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6358/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător C. I.
Grefier A. B.
Componența completului de judecată 5Ri în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei justificate din instanță doamnei judecător M. I. I., întregirea completului făcându-se prin participarea doamnei judecător C. I., conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare recursul declarat de Phoenix Omega IPURL împotriva încheierii f.n. din 2.06.2014 pronunțată în dosar nr._ 11 al Tribunalului Specializat C., privind și pe creditor C. B. SA, creditor S. L. MANAGEMENT CIPRU P. MANDATAR ASSET PORTFOLIO SERVICING R., creditor I.T.M. C., creditor O. B. R. SA, creditor ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, creditor .- CU SEDIUL ALES, creditor ., creditor ., creditor . SRL, creditor A. E. SRL, creditor A.F.P. C., P. D.G.F.P. C., creditor .- CU SEDIUL ALES LA B. M. ȘI ASOCIAȚII SCA, creditor M. C. N., creditor . EXPORT SRL, creditor ., creditor S. L., intimat ., având ca obiect procedura insolvenței recurs împotriva încheierii civ. din 02.06.2014 - publicarea în BPI a raportului de activitarea a lichidatorului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este declarat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
C., efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
INSTANȚA
P. încheierea civilă pronunțată în dosarul nr._ 11 al Tribunalului Specializat C. la 2.06.2014 judecătorul sindic a dispus continuarea procedurii colective privind debitoarea .
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Phoenix Omega IPURL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a soluției judecătorului-sindic de respingere a cererii formulate cu privire la obligarea organelor statutare ale debitoarei de predare a gestiunii contabile, iar în consecință, obligarea d-nei S. Letiția având calitatea de administrator statutar al debitoarei ., sub sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 108 alin. 1 pct. 2 lit. e) din codul de procedură civilă să predea lichidatorului judiciar toate documentele contabile ale societății falite aferente celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței
În motivarea cererii de reformare, s-a relevat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât neîndeplinirea obligației procesuale ce incumba organelor statutare ale debitoarei, aceea de predare a gestiunii contabile intră în sfera de aplicare a prevederilor art. art. 108 alin. 1 pct. 2 lit. e) din Codul de procedură civilă.
Deliberând asupra cererii de reformare, curtea reține următoarele:
T. Specializat C. a dispus prin încheierea civilă pronunțată la data de 01.08.2011, deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei ., fiind desemnatîn calitate de administrator judiciar CII B. D..
La termenul din 10.12.2012, judecătorul sindic a luat act de decizia creditorului majoritar C. B. SA de numire a Phoenix Omega IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei.
În vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi revin, recurenta a preluat gestiunea societății falite de la fostul administrator CII B. D., în acest sens fiind încheiate procesele-verbale de predare-primire documente din 31.01.2013, respectiv 28.02.2013.
Conform celor două procese-verbale, singurele documente cu privire la . predate au fost declarațiile de creanță, fisă analitica cont, balanțe și bilanțuri.
Fostul administrator judiciar Cil B. D. a înapoiat documentele financiar-contabile administratorului statutar al ..
În pofida demersurilor întreprinse fostul administrator statutar nu a predat lichidatorului judiciar Phoenix Omega documentele contabile ale ..
D. din analiza sistematică a documentelor contabile primare (facturi fiscale, CMR-uri, ordine de deplasare, comenzi de transport, contracte de colaborare, bonuri de motorină, etc) reies plățile și încasările societății, aspecte care prezintă importanță pentru justa soluționare a acțiunilor în anulare și a cererii de antrenare promovate de apelantă.
Lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului-sindic să pună în vedere administratorului statutar al debitoarei . la data deschiderii procedurii, să predea lichidatorului judiciar toate documentele contabile ale societății falite aferente celor 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței sub sancțiunea aplicării amenzii judiciare prevăzute de art. 108 alin. 1 pct. 2 lit. e) din Codul de procedură civilă.
P. încheierea civilă pronunțată la data de 02.06.2014, cererea nu a fost soluționată fără echivoc.
Judecătorul sindic a relevat că nu se va pronunța asupra ei întrucât omisiunea predării documentelor enumerate în dispozițiile art. 28 din LI este susceptibilă de alte remedii.
Prima instanță nu a precizat însă care sunt acele remedii și nici rațiunile potrivit cărora consideră că sancțiunile procesuale reglementate de codul de procedură civilă în capitolul IV 1( art. 1081 și urm. C.proc.civ ) ar fi incompatibile cu răspunderea penală, răspunderea civilă delictuală specială instituită de art. 138 ori cu reglementările cuprinse în secțiunea referitoare anularea transferurilor frauduloase.
Așa fiind, curtea, în baza art. 312 C.proc.civ curtea va admite recursul declarat de Phoenix Omega IPURL împotriva încheierii f.n. din 2.06.2014 pronunțată în dosar nr._ 11 al Tribunalului Specializat C., pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru analiza pe fond a cererii de anulare formulată de către practicianul în insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Phoenix Omega IPURL împotriva încheierii f.n. din 2.06.2014 pronunțată în dosar nr._ 11 al Tribunalului Specializat C., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru analiza pe fond a cererii de anulare formulată de către practicianul în insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. AL H. M. B. C. I. A. B.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. –22.09.2014
jud.fond.P. I.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ | Contestaţie. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








