Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 03-03-2014, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 2984/84/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică din data de 03 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul R. I., împotriva sentinței civile nr. 5137 din 11.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., având ca obiect procedura insolvenței – angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 100 lei.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 96, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului apel.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, curtea declară deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că,
P. sentința civilă nr. 5137 din 11.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în baza art.138 alin.1 lit. a din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea lichidatorului judiciar CI.I. D. L. D. iar pârâtul R. I. a fost obligat să suporte pasivul social al debitoarei . în sumă totală de 9.525 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, s-a reținut că din înregistrările contabile evidențiate de societate în bilanțul contabil de la sfârșitul exercițiului financiar din anul 2012 în soldul debitoarei exista la titlul imobilizări circulante stocuri - 6.793 lei, creanțe 608 lei, casă și conturi în bănci – 2.124 lei.
În actele contabile nu au fost evidențiate vânzări de bunuri sau alt mod de ieșire a acestora din patrimoniul societății.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei în parte dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate – deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 ˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
P. urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art .138 alin.1 1 lit. a și d a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul R. I. solicitând admiterea apelului cu consecința anulării sentinței atacate și, rejudecând cauza, pronunțarea unei hotărâri luându-se în considerare și documentele depuse la primul termen.
În motivele de apel se arată că susținerile judecătorului sindic sunt parțial, sau total neadevărate, la fel și faptul că, a ținut o contabilitate fictivă, că a ascuns documente contabile.
Menționează că nu a avut posibilitatea să predea documentele solicitate de lichidator, din motive obiective, motivele fiind cunoscute și de lichidatorul judiciar.
Din aceste motive, a solicitat tribunalului un termen de judecată, ca să poată prezenta documentele solicitate, cerere care nu a fost luată în considerare de Tribunal.
La data de 7 februarie 2014, apelantul-pârât a depus completare la motivele de apel solicitând modificarea sentinței apelate și reținerea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel, în sensul respingerii cererii privind obligația pârâtului în suportarea pasivului debitoarei.
Apelantul arată că la demararea procedurii de lichidare a depus toate documentele ce i-au fost solicitate de lichidator.
Lichidatorul D. L. a solicitat angajarea răspunderii civile a administratorului în temeiul articolului 138, lit. a și d din legea nr.85/2006, constând în "nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile". în realitate nu i s-a solicitat lista de inventar a produselor rămase în stoc și un proces verbal de casare a acestor produse. Nu a putut depune la timp aceste documente din cauză că doamna contabil a avut în perioada respectivă probleme de sănătate și de familie, motiv pentru care a cerut un alt termen.
In motivarea cererii sale, D. susține că administratorul: "a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane.. .".Și această afirmație este lipsită de fond, întrucât din momentul în care a preluat administrarea societății nu s-a mai efectuat nicio tranzacție comercială prin societate și nu au fost scoși sau puși bani din sau în contul societății. Dovadă sunt actele contabile ale societății.
Afirmația că ar fi exercitat un management defectuos iarăși este falsă întrucât nu a desfășurat nicio tranzacție comercială prin această societate.
O altă acuzație a domnului D. este că: "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...". Nici această afirmație nu este adevărată întrucât contabilitatea s-a condus conform legii și nu lipsește din contabilitatea societății niciun document de la înființarea ei și până la lichidare. Aceste documente există și pot fi văzute oricând, de către oricine dorește. Acuzația este cu atât mai gravă, cu cât domnul D. nu a solicitat și nici nu a văzut vreun document contabil al societății în afară de ultimele bilanțuri și balanțe.
Afirmația că administratorul a refuzat să coopereze și nu a predat documentele contabile este la fel de neadevărată. Susține că nu a putut depune la timp lista de inventar și procesul verbal de casare din motivele mai sus arătate. Iar documentele contabile nu le-a predat pentru simplul motiv că nu i-au fost cerute.
În altă ordine de idei atât cererea lichidatorului cât și sentința atacată se bazează pe concluzia de prezumția a vinovăției, fără a fi dovedită vinovăția în vreun fel.
De asemenea nu s-a ținut cont de inexistența raportului de cauzalitate, element fundamental și prioritar în aplicabilitatea prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006, cauza insolvenței fiind inactivitatea în fapt a debitoarei din cursul anului 2003 și nu a stocului cu care debitoarea figurează în evidențe și care în realitate nu este nici utilizabil și nici vandabil, fiind marfă expirată, conform procesului verbal din 31.10.2013 anexat.
Analizând recursul declarat de către pârâtul R. I. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei . a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC S., pârâtul este administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe fostul administrator să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, pârâtul nu a înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu a predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru . contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
Este cunoscut faptul că inexistența registrelor contabile și a altor documente financiar-contabile fac imposibilă cunoașterea unor eventuali debitori ai societății împotriva cărora să fie formulate acțiuni pentru recuperarea acestora. Lipsa documentelor face imposibilă formularea unor eventuale acțiuni de anulare a unor operațiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeași lipsă a documentelor face imposibilă cunoașterea situației unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu), a căror valorificare pot acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta. Aceste fapte îndreptățesc instanțele să susțină că administratorii societății nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea prin neîntocmirea registrelor contabile obligatorii pentru a nu cunoaște natura operațiunilor economice dispuse de administratori și ascunderea situației reale financiare a societății în scopul de a nu se afla modul de gestionare defectuoasă a societății debitoare.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
P. rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale sau Legea insolvenței sunt corecte și îi vizează pe administratorii societății adică pe pârâtul din cauză.
Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a dispus obligarea pârâtului la suportarea pasivului neacoperit din bunurile debitoarei, statuând corect că acesta urmează să răspundă în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunurile evidențiate în actele financiar contabile care au fost puse la dispoziția lichidatorului – respectiv bilanțul pe anul 2012 înregistrat la Ministerul Finanțelor - stocurile de mărfuri, materialele, obiectele de inventar, etc. nefiind predate lichidatorului judiciar sau evidențiate în contabilitatea societății, astfel că în mod corect judecătorul sindic a conchis că pârâtul se face vinovat de încălcarea prevederilor art.138 lit.a din Legea insolvenței.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul R. I. domiciliat în Șimleu Silvaniei, ., . jud.S., împotriva sentinței civile nr.5137 din 11.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. M. C. M. S. M. N.
red.M.S./A.C.
5 ex. – 05.03.2014
jud.fond.D. P.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel CLUJ | Alte cereri. Decizia nr. 8720/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
