Conflict de competenţă. Sentința nr. 554/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1446/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 554/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 19 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M.
GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița, în vederea soluționării acțiunii formulată de reclamanții S. I. și S. F. O. în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI - SUCURSALA BISTRIȚA, având ca obiect constatare nulitate act.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 135 C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului conflict.
Soluționarea conflictului de competență s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3860 din l4.05.20l4 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. ll957/l90/20l3, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții S. I. și S. F. O., în contradictoriu cu pârâta . București, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Prin sentința civilă nr. 1.381 din 03 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr._/190/2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița-Năsăud invocată de reclamanții S. I. și S. F. O. și pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții S. I. și S. F. O., în contradictoriu cu pârâta ., în favoarea Judecătoriei Bistrița.
S-a constatat ivirea unui conflict negativ de competență între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița-Năsăud sens în care s-a dispus înaintarea prezentului dosar Curții de Apel Cluj.
Analizând actele și lucrările dosarului și luând în examinare excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița-Năsăud invocată de reclamanți, instanța a reținut că în cauza supusă examinării, contractul de credit intră fără îndoială sub incidența Legii nr. 193/2000 în condițiile în care pârâta are calitatea de profesionist, în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ menționat iar reclamanții pe aceea de consumatori.
S.a impus a fi menționat că Legea nr. 193/2000 transpune în legislația națională Directiva nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții sunt, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, de ordine publică. D. fiind caracterul de ordine publică a sistemului de protecție asigurat consumatorilor prin Directiva 93/13/CEE și, în plan național de Legea nr. 193/2000, prin art.6 din acest act normativ național s-a prevăzut expres lipsa de efecte a clauzelor abuzive cuprinse în contract, clauze care pot fi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate de lege, derularea în continuare a contractului fiind condiționată de eliminarea acestor clauze și de obținerea acordului consumatorului.
Prin Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare, a fost instituită astfel o procedură de control a modului de respectare a dispozițiilor acestei legi de către reprezentanții împuterniciți ai ANPC, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor, fără a se îngrădi însă, în vreun mod, dreptul consumatorilor de a constata personal caracterul abuziv al clauzelor contractuale și de a iniția demersurile judiciare necesare pentru înlăturarea lor. Potrivit art.12 alin.(l) din această lege, în forma în vigoare atât la sesizarea instanței, cât și în prezent, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Același text de lege prevede însă, în mod expres, prin alin.(4), că dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii, această formulare a textului conducând în mod evident la aplicabilitatea normelor de competență cu caracter general. Totodată, conform art.14 al aceluiași act normativ, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Astfel, legiuitorul a instituit în această materie norme de competență cu caracter special numai pentru sesizarea instanței de către organele abilitate, atunci când se constată, la finalizarea procedurii de control, utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive. Conform normelor legale mai sus indicate, în ipoteza în care consumatorul își exercită dreptul de a invoca nulitatea unor clauze abuzive din contract, constatate personal, devin incidente normele de competență cu caracter general, instituite prin Codul de procedură civilă. Ori, potrivit art.94 pct. l lit. j. din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști". Totodată, conform art. 101 alin.(1) și (2) Cod de procedură civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectului dedus judecății, aceeași valoare urmând a fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară.
În raport cu aceste prevederi legale, ținând seama de obiectul acțiunii și de faptul că valoarea acestuia, la data sesizării instanței, este situată cu mult sub pragul valoric de 200.000 lei, fiind de numai 3387,50 CHF, respectiv l2.330 lei, nefiind depășit nici chiar prin raportare la valoarea totală a comisionului de risc/administrare așa cum rezultă din graficele aferente celor două contracte în discuție, care este de numai 9374,3l CHF, respectiv 34.,8l0,35 lei, în temeiul art. 130 Cod de procedură civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului Bistrița-Năsăud, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, s-a constatat existența unui conflict de competență în sensul disp.art.l33 pct.2 Cod de procedură civilă, s-a suspendat din oficiu judecarea cauzei conform art.l34 Cod de procedură civilă și s-a înaintat prezentul dosar Curții de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului potrivit art.l35 alin.l Cod de procedură civilă.
Pe rolul Curții de Apel, cauza a fost înregistrată la data de 11.11.2014 sub nr._ .
Asupra prezentului conflict de competență, Curtea reține următoarele:
Demersul judiciar al reclamanților vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze ale contractului de credit încheiat cu pârâta, valoarea sumelor revendicate de acestea prin acțiunea promovată fiind, potrivit susținerilor reclamanților, de 3.387,60 CHF, respectiv 12.330 lei, iar nu întreg creditul, obiect al contractului de împrumut cum greșit a reținut Judecătoria Bistrița.
Potrivit art.l0l alin.l și 2 C.pr.civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței materiale instanța va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de acea a părții din obiectul dedus judecății, aceeași valoare urmând a fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Analizând prevederile art. 94 pct.1 lit. j Cod de procedură civilă se constată că orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, sunt date în competența judecătoriei, iar conform prevederilor art. 95 pct.1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe – tribunalul fiind astfel instanța de drept comun în materie civilă; prin urmare, litigiile în valoare de peste 200.000 lei sunt date de legiuitor în competența tribunalelor, ca instanțe de drept comun.
Cum în speță obiectul acțiunii cu care este investită instanța are o valoare de doar de 3.387,60 CHF, respectiv 12.330 lei, aflată sub pragul impus de art.94 pct.1 lit.j coroborat cu art.95 pct.1 C., Curtea apreciază că revine judecătoriei competența de soluționare a cauzei.
În consecință, în temeiul art.135 C., Curtea va stabili că revine Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cauzei astfel că va dispune trimiterea acesteia în favoarea instanței menționate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții S. I. și S. F. O., ambii cu domiciliul procesual ales la C.. Av. D. O.-A. – Bistrița, .. 7, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA BISTRIȚA, cu sediul procesual ales la SCA Nemeti și Asociații – Cluj-N., ., ., în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. C.
Red.M.D./ 25. 11.2014./Dact.H.C./3 ex.
| ← Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 527/2014. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 628/2014. Curtea de... → |
|---|








