Contestaţie. Decizia nr. 3069/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 3069/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 4441/84/2011/a18

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3069/2014

Ședința publică de la 04 Aprilie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M.-I. I.

JUDECĂTOR: S. AL H.

JUDECĂTOR: M. B.

GREFIER: E. T. V.

S-a luat spre examinare recursul declarat de B. G. SOCIETE GENERALE SA împotriva sentinței civile nr. 5611 din 9.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatele . SRL Z. și . SRL Z. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII L. I. privind și pe lichidatorul Z. M. și pe creditorii: DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE S., I. S. BANK SA, ., SC S. G. SRL, ., ., ., . SRL, . SRL, . AGENȚIA Z., ., . S. S. SRL, ., ., ., ., ., ., E.ON E. ROMANIA SA, . E.& CO SRL, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, S. S., T. D., având ca obiect contestație la plan de distribuție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. L. F. în substituirea doamnei avocat M. Pasalega, cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei f. 12, lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3 C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.

Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei ordinul de plată ce atestă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 lei.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei creditoare B. G. SOCIETE GENERALE SA solicită admiterea recursului și în consecință modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestație formulate și refacerea raportului cu privire la fondurile obținute din lichidare și la planul de distribuție parțială a creanțelor . SRL, pentru motivele indicate în cererea de recurs.

Curtea, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5611 din 09.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a respins ca nefondată contestația formulată de creditorul B. G. Societe Generale SA București împotriva Raportului privind fondurile obținute din lichidare și a Planului de distribuție întocmite la debitoarea . SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3408/08.07.2013 a Tribunalului S. s-a anulat pentru nelegalitate procesul – verbal al adunării creditorilor din data de 18.06.2013 prin care s-a propus și hotărât înlocuirea lichidatorului judiciar CII L. I. cu lichidatorul judiciar soc. prof. R. Casa Expert SPRL București.

Prin Decizia civilă nr._/28.10.2013 a Curții de Apel Cluj s-a anulat recursul declarat de creditorul B. – GSG G. Baia M. împotriva sentinței civile nr.3408/08.07.2013 a Tribunalului S., s-a admis recursul declarat de B. GSG SA în sensul că s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de lichidatorul judiciar C.I:I: L. I..

Deci, soluția Curții de Apel Cluj a avut în vedere excepția de inadmisibilitate și nu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr.2713/27 mai 2013 s-a admis contestația formulată de creditorul T. D., s-a anulat decizia nr.1150/26.03.2013 publicată în BPI nr.5371/27.03.2013 și emisă de creditorul majoritar B.-GSG SA București prin care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar R. Casa Expert SPRL.

S-a respins cererea de confirmare a lichidatorului judiciar R. Casa Expert SPRL ca nefondată.

Prin decizia civilă nr._/06.12.2013 s-a respins recursul declarat de B.-GSG SA împotriva sentinței civile nr. 2713/27.05.2013 care a fost menținută în întregime.

De această dată Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat pe fondul cauzei, inclusiv asupra menținerii în calitate de lichidator judiciar a CII L. I., situație în care instanța respinge ca nefondată excepția lipsei calității de lichidator judiciar a CII L. I..

Sunt nereale susținerile din contestație că lichidatorul judiciar a procedat la efectuarea de plăți fără a întocmi un raport în acest sens, fără a-l prezenta și supune aprobării creditorilor, de asemenea și privind Planul de distribuție, și că lichidatorul și-a calculat remunerația nelegal operând cu procentul de 5% din sumele distribuite creditorilor și cu onorariul fix de 2000 lei/lună plus TVA, pentru că, în primul rând, din dosarul de insolvență nr._ 1 rezultă că atât Raportul cât și Planul de distribuție au fost publicate în BPI nr._/13.11.2013, afișate la ușa instanței, iar în al doilea rând pentru că lichidatorul judiciar și-a calculat remunerația având în vedere salariul de 1000 lei/lună, procentul de 2% din valorificarea imobilelor din Z. și 7% din sumele distribuite creditorilor din recuperări de creanțe. De altfel, în ședința publică de azi, reprezentanta creditorului a recunoscut împrejurările mai sus menționate.

Pe rolul instanței s-a aflat în derulare contestația formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. L. I. pentru constatarea stării de discriminare cu privire la retribuția sa, care a fort diminuată substanțial prin hotărârea adunării creditorilor, raportat la retribuția stabilită foștilor lichidatori judiciar C.I.I. Z. M. și Casa de Insolvență Transilvania SPRL – Filiala Sibiu, situație în care reținerea sumei de 364.793, 37 lei echivalentul onorariului procentual de 5% din valorificarea bunurilor imobile este legală, oportună și corectă.

De altfel, prin sentința civilă nr.5609/09.12.2013 s-a constatat starea de discriminare și s-a dispus restabilirea situației anterioare prin anularea hotărârilor care au generat starea de discriminare și constatarea că remunerația lichidatorului judiciar C.I.I. L. I. este de 2000 lei/lună și de 7% din contul de lichidare, conform încheierii civile nr.100/C/04.03.2013, irevocabilă, care se va pune în plată în funcție de distribuirea fondurilor obținute din lichidare.

Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată contestația și excepția lipsei calității de lichidator a C.I.I. L. I. desemnat la debitoarea . SRL Z..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA solicitând admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestație formulate.

În motivarea recursului creditoarea a arătat următoarele:

1. Prin contestația formulata creditoarea B. G. Societe Generale SA a invocat excepția lipsei calității de lichidator în cadrul procedurii falimentului debitoarei . SRL Z. a Cabinet individual de insolventa L. loan reprezentat prin lichidator L. loan ia data întocmirii Raportul cu privire la fondurile obținute din lichidare și la Planul de distribuție parțiala a creanțelor . SRL Z., având în vedere decizia civila nr._/28.10.2013 pronunțata de Curtea de Ape! Cluj în Dos. nr._ 1/a15 .

S-a invocat acesta excepție având în vedere decizia civila nr._/28.10.2013 a Curții de Apel Cluj prin s-a admis recursul declarat de creditoarea împotriva sentințe civile nr. 3408/08.07.2013 pronunțata în Dos. Nr._ 1/a15 a Tribunalului S. în sensul modificării sentința instanței de fond și respingerii ca inadmisibila a contestația formulate de lichidatorul CII L. loan, și drept urmare lichidator în cadrul procedurii falimentului debitoarei a considerat în mod justificat ca este R. Casa Expert SPRL București.

In adunarea creditorilor din data de 18.06.2013, s-a hotărât de către creditorii care dețin 64,34 % din creanțele societății debitoare infirmarea în calitate de lichidator a Cabinet Individual de Insolventa L. loan reprezentat prin lichidator L. loan desemnat de către instanța de judecata prin încheierea nr. 100/C/04.03.2012 și înlocuirea acestuia cu lichidator R. Casa Expert SPRL București. Aceasta hotărâre a fost contestata de către lichidator L. loan, iar prin sentința civila nr. 3408/08.07.2013 s-a admis contestația și s-a anulat procesul verbal al creditorilor intocmit ca urmare a convocării adunării creditorilor de către creditorul B. GSG SA., sentința care insa a fost modificata prin decizia civila nr._/28.10.2013, în sensul ca a fost respinsa contestația ca inadmisibila.

Având în vedere decizia civila_/28.10.2013 s-a invocat lipsa calității de lichidator a Cabinet Individual de insolventa L. loan reprezentat prin lichidator L. loan în cadrul procedurii falimentului debitoarei . SRL incepand cu data pronunțării acestei decizii, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Precizează insa ca pe rolul Curții de Apel Cluj se afla insa și Dos. Nr.4441/84/211/a12 având ca obiect soluționarea recursului declarat de creditoare împotriva sentinței civile nr. 2713/27.05.2013 prin care s-a admis contestația creditorului T. D. impotriva decizie nr.1150/26.03.2013 a creditorului majoritar B. GSG SA de desemnare a lichidatorului R. Casa Expert SPRL București insa recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civila nr._/06.12.2013.

Raportat la acesta stare de fapt judecătorul sindic a constatat ca CII L. loan avea calitatea de lichidator al debitoarei . SRL la data întocmirii Raportul cu privire la fondurile obținute din lichidare și la Planul de distribuție parțiala a creanțelor . SRL Z. .

2.. Sub aspectul fondului cauzei creditoarea a solicitat a se dispune refacerea Raportului cu privire la fondurile obținute din lichidare și a Planului de distribuție parțiala a creanțelor . SRL Z. având în vedere următoarele:

Lichidatorul a procedat în mod nelegal la efectuarea de plați și la încasarea retribuției sale fara a supune aprobării creditorilor aceste plați și fara a prezenta acte justificative cu privire la plățile făcute.

Astfel lichidatorul prezintă ca fiind plați făcute, dupa incasarea sumelor din vânzarea imobilelor ipotecate în favoarea B. GSG SA și a creditorului I. S. Bank, plați în suma de 270.435,11 lei, fara a preciza cand au fost efectuate aceste plați și în baza căror acte justificative.

Având în vedere aprobarea retributiei lichidatorului în cadrul adunării creditorilor din data de 09.09.2013 a arătat ca lichidatorul si-a determinat în mod greșit retribuția sa.

Astfel conform Procesului verbal al adunării creditorilor din data de 09.09.2013 onorariul lichidatorului a fost stabilit astfel:

-un onorariu fix de 1000 lei/luna +TVA,

-un onorariu procentual de 2% din sumele distribuite creditorilor din valorificare imobilelor din Z., 5% din sumele distribuite creditorilor din vânzarea imobilelor cu excepția celor din Z. și din valorificarea bunurilor mobile, 7% din sumele distribuite creditorilor din recuperări creanțe.

De asemenea a arătat ca lichidatorul a calculat în mod greșit un procent de 2% din suma incasata din vânzarea bunurilor imobile din Z. și nu din suma distribuita creditorilor, un procent de 7% din suma incasata din vânzarea terenului din Clit în loc de 5% din suma distribuita creditorilor și a determinat în mod greșit retribuția ce i se cuvine din vânzarea bunurilor mobile.

Cu privire la bunurile mobile lichidatorul nu a prezentat în mod distinct sumele distribuite creditorului B. GSG SA care avea un drept real constituit asupra autoturismului Mecedes Benz și nu se precizează suma ce a fost distribuita acestui creditor din prețul de 55.000 incasat din vânzarea acestui autoturism exclusiv TVA.

Cu privire la onorariul lichidatorului arată insa ca prin sentința civila nr. 5609/09.12.2013 pronunțata în Dos nr._ 1/a17 judecătorul sindic a admis contestația formulata de CIl L. loan impotriva hotărârii adunării creditorilor prin care s-a stabilit retributa acestuia, a constatat starea de discriminare, a restabilit situația anterioara și a constatat ca retribuția lichidatorului este de 2000 lei/luna și 7% din contul de lichidare conform încheierii civile nr. 100/C/04.03.2013, sentința care insa a fost atacat cu recurs.

Menționează ca retribuția lichidatorului a fost stabilita de către creditori pentru prima data în adunarea creditorilor din data de 09.09.2013.

Prin contestația formulata au fost invocate și alte aspecte cu privire la sumele încasate în contul de lichidare și modul de distribuție a acestora .

In procedura au fost încasate sume cu titlu de chirie, sume cu privire la care lichidatorul si-a stabilit o retribuție, fara insa a se prezentat cuantumul chiriilor încasate, daca aceste chirii au fost sau nu restante, daca sumele încasate au fost asimilate drept creanțe încasate de către acest lichidator și care a fost destinația acestor sume, respectiv ce s-a plătit din sumele încasate cu titlu de chirie.

Având în vedere ca imobilele ce au făcut obiectul contractelor de închiriere erau ipotecate la banca a solicitam a se proceda la distribuirea sumelor încasate cu titlu de chirie către creditorul B. GSG SA.

Prin raportul întocmit nu s-a determinat corect cuantumul cheltuielilor de procedura, suma totala a acestor cheltuieli, modul în care aceste cheltuieli au fost repartizate creditorilor raportat la valoarea creanțelor acestora, suma ce se distribuie creditorilor raportat la sumele încasate, drepturile de preferința ale creditorilor raportat la garanțiile constituite asupra bunurilor valorificate .

Cu privire la aceste aspecte nu se face nici o referire în motivare sentinței recurate .

Prin contestația formulata a susținut ca în mod cu totul ilegal lichidatorul a procedat la reținerea în contul de lichidare a sumei de 364.793,37 lei, reprezentând diferența de 5% dintre procente și salariul respectiv retribuția aprobata de creditori în adunarea creditorilor din data de 09.09.2013.

In motivarea sentințe cu privire la acest aspect, respectiv nedistribuirea sumei de 364,793,37 lei arată ca prin sentința civila nr. 5609/09.12.2013 pronunțata în Dos nr._ 1 la 17 s-a admis contestația formulata de CII L. loan impotriva hotărârii adunării creditorilor prin care s-a stabilit retribuita acestuia și s-a constatat starea de discriminare, a restabilit situația anterioara fiind stabilit ca retribuția lichidatorului este de 2000 lei/luna și 7% din contul de lichidare conform încheierii civile nr. 100/C/04.03.2013.

Având în vedere cele arătat mai sus solicită admiterea recursului.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

La data de 12.11.2013 lichidatorul judiciar CII L. I. a înregistrat în cadrul dosarului nr._ 1 al Tribunalului Salaj, privind procedura falimentului debitoarei . SRL, raportul cu privire la fondurile obținute din lichidare și la planul de distribuție parțiala a creanțelor . SRL Z..

Creditoarea B. G. Societe Generale SA a formulat contestație la acest raport și la planul de distribuție parțiala a creanțelor . SRL Z. întocmit de lichidatorul CII L. loan, iar prin sentința civila nr. 5611/09.12.2013 judecătorul sindic a dispus respingerea ca nefondata a contestației formulate.

Contestatoarea a formulat prezentul recurs, reluând, în esență, motivele pentru care a apreciat că actele contestate au fost nelegal întocmite.

Trecând la analiza acestora, Curtea reține că, în ceea ce privește calitatea de lichidator judiciar a CII L. I., care a întocmit raportul și planul de distribuire, judecătorul sindic a soluționat corect chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Aceasta întrucât, prin sentința civilă nr.2713/27 mai 2013, s-a admis contestația formulată de creditorul T. D., s-a anulat decizia nr.1150/26.03.2013 publicată în BPI nr.5371/27.03.2013 și emisă de creditorul majoritar B.-GSG SA București, prin care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar, R. Casa Expert SPRL. Totodată, s-a respins cererea de confirmare a lichidatorului judiciar R. Casa Expert SPRL, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr._/06.12.2013 s-a respins recursul declarat de B.-GSG SA împotriva sentinței civile nr. 2713/27.05.2013 care a fost menținută în întregime, Curtea de Apel Cluj pronunțându-se asupra menținerii în calitate de lichidator judiciar a CII L. I., situație în care tribunalul, în mod corect, a respins ca nefondată excepția lipsei calității de lichidator judiciar a CII L. I..

Vor fi însă validate celelalte critici de nelegalitate invocate de recurentă, în contextul în care Curtea ia act de faptul că prin raportul cu privire la fondurile obținute în lichidare, practicianul în insolvență a relevat următoarele:

„A. Mențiuni privind fondurile obținute din lichidare.

În procedura de lichidare a debitoarei . SRL, s-au încasat următoarele sume:

I. încasări din vânzarea bunurilor imobile din Z. către . 7.150.986 lei, din care:

a).Teren și clădiri din Z., vândute la . contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 715/26.09.2013 și facturii ., nr._/30.09.2013, în valoare de 7.150.986 lei plus 1.149.878 lei TVA, valoare totala 8.300.864 lei, după cum urmează:

1.Teren intravilan în Z., suprafață de 3405 mp, întăbulat în CF nr._ Z., Cad: 2131, Top: 1850/a/2/l/a/2/l;

2.Teren intravilan în Z., suprafață de 2000 mp întăbulat în CF nr._ Z., Cad: 2134;

3.Teren intravilan în Z., suprafață de 2846 mp întăbulat în CF nr._ Z., Cad: 3144, drept de servitute cu piciorul și cu orice mijloc de transport pe ./a/2/2/l/a;

4.Teren intravilan în Z., suprafață de 9600 mp întăbulat în CF nr._ Z., Top: 1850/a/2/2/l/b/2/b;

5.Teren intravilan în Z., suprafață de 600 mp, întăbulat în CF nr._ Z., Top: 1850/a/2/2/2/a/2/b;

6.Teren intravilan în Z., suprafață de 4000 mp, cu birouri și depozite, întăbulat în CF nr._ Z., Top: 1850/a/2/2/l/b/2/a - teren, Cad: CI Top: 1850/a/2/2/l/b/2/a; cu construcțiile amplasate pe aceste terenuri în starea lor actuală, identificate după cum urmează:

7.Birouri și depozite, înscrise în CF nr._ Z.

Număr de nivele P+E+M și parțial S+P+M, parter-9 spații de depozitare, grup sanitar; etaj - 9 birouri, 2 holuri, 4 grupuri sanitare;

8.Atelier reparații auto, proprietate extratabulară, construcție edificată pe . în CF_ Z.;

9.Cabină poartă proprietate extratabulară, (autorizație de construire nr. 14/26.01.2008 și proces verbal de recepție finală nr.33/28.09.2007), construcție edificată pe . în CF_ Z.;

10.Atelier service auto ITP, proprietate, construcție realizată pe terenurile intabulate înCF_ și CF_ Z.. Valoarea acestora este de 6.656.799,19 lei. Nu conține TVA. Aceste bunuri de la pozițiile 1-10, sunt ipotecate la B. S.;

11.Teren intravilan în Z., suprafață de 1694 mp, cu depozit de utilaje și materiale, întăbulat în CF nr._ Z., Cad: 3145- teren, Cad: CI- depozit de utilaje și material, Cad: C2 - cadru de susținere grindă rulantă.

12.Depozit de utilaje și materiale, cadru de susținere grindă rulantă (Atelier tâmplărie și geam termopan) înscrise în CF_ Z.;

Valoarea acestor bunuri este de 494.186,81 lei, fără TVA.

Aceste bunuri de la poziția 11 și 12 sunt ipotecate în favoarea S. Bank.

II. Bunuri vândute către GTS, în sumă de 95.581,27 lei;

Bunurile sunt următoarele:

a.) Autoturism Mercedes Benz, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 55.000 lei plus 13.200 lei TVA, valoare totala 68.200 lei, girat la B..

b. încărcător frontal, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 14.125 lei plus 3.390 lei TVA, valoare totala 17.515 lei.

c.) mașina de polizat sticlă, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 5.118,68 lei plus 1.228,48 lei TVA, valoare totala 6.347,16 lei.

d.) mașina automată de sablat sticlă, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 15.096,76 lei plus 3.623,22 lei TVA, valoare totală 18.719,98 lei.

e.) centrală combustibil solid, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 1.970,40 lei plus 472,90 lei TVA, valoare totală 2.443,30 lei.

f.) presa hidraulică, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 2.188,75 lei plus 525,2 lei TVA, valoare totală 2.713,95 lei.

g.) obiecte de inventar diverse, conform facturii ., nr._/18.09.2013, în valoare de 2.081,68 lei plus 499,70 lei TVA, valoare totală 2.581,38 lei.

III.)Teren extravilan, ., 14.300 mp compus din două loturi de teren, (8700mp+5600mp), intabulate în CF_ și CF_, teren plat, forme dreptunghiulare, front la drum 45ml și 46,92ml, situat în zona periferică a localității Cliț, la DJ spre localitatea Lozna, într-o zonă cu terenuri agricole fără construcții. Terenul este liber de sarcini, conform facturii ., nr._/30.07.2013 în valoare de 9.300 lei plus 2.232 lei TVA, valoare totală 11.532,00 lei.

IV. Chirii imobile: 64.353 lei

Valoare totală a încasărilor obținute este de 7.320.220,27 lei.

B. Mențiuni privind plata lichidatorului judiciar.

Prin încheierea civilă nr.l00/C/04.03.20l3 a Tribunalului S., a fost stabilită retribuția lichidatorului judiciar de 2.000 lei pe lună și un procent de 7% din sumele încasate în contul de lichidare.

Conform hotărârii adunării creditorilor din data de 09.09.2013, se stabilește retribuția lichidatorului judiciar la 1.000 lei pe lună și un procent de 2% din sumele încasate în contul de lichidare, începând cu data de 01.10.2013.

Până la soluționarea contestației lichidatorul judiciar a calculat sumele cuvenite la procentele stabilite de adunarea creditorilor.

-Retribuție lichidator pentru perioada martie - septembrie 2013, este de 7 luni X 2.000 lei/lună=14.000 lei;

-Retribuție lichidator pentru perioada octombrie-noiembrie 2013, este de 2 luni X 1.000 lei/lunâ= 2.000 lei;

Sumele încasate ca procent din contul de lichidare sunt:

1) 143.020 lei reprezentând 2% din suma încasată prin vânzarea bunurilor imobile din Z.;

2)807,24 lei reprezentând 7% din suma înfășată din vânzare teren Cliț;

3)5.926,04 lei din suma încasați din vânzare bunuri mobile, reprezentând vânzări GTS f.f._/18.09.2013.

4)6.464,71 lei reprezentând procent din chirii imobile.

Total sume lichidator judiciar: 172.217,99 lei.

C. Mențiuni privind cheltuieli procedură prevăzute la art. 123,pct. 1 din Legea 85/2006 .

S-a achitat TVA-ul aferent vânzărilor, în sumă de 175.049,5 lei.

S-au efectuat următoarele cheltuieli:

-anunțuri ziare: 600,00 lei;

-lucrări arhivare: 53.675,88 lei;

-lucrări transport deșeuri: 2.480,00 lei;

-Consum energie electrică și apă potabilă: 25.965 lei;

-consumabile 667,73 lei

-comision 2% UNPIR S.: 145.117 lei;

-serviciu eliberare raport istoric societate la Registrul Comerțului S.: 325,00 lei;

-cheltuieli deplasări: 1.350,00 lei

-comision B.: 254,50 lei;

-cheltuieli salariale în perioada martie - octombrie 2013 (lunar 4.500 lei pentru 6 salariați conform aprobării B., personal de pază și administrație): 36.000 lei

Total cheltuieli: 270.435,11 lei, la care se adaugă onorariile lichidatorului de 172.217,99 lei. = 442.653,10 lei.

Diferența dintre încasări și plăți este de 6.877.567,17 lei, în condițiile în care lichidatorul judiciar și-a prezumat cheltuielile la procentul de 2% stabilit ulterior hotărârii judecătorești.

Având în vedere contestația formulată de lichidatorul judiciar cu privire la procentul acordat inițial și cel diminuat de creditorul garantat B., suma de 364.793,37 lei reprezentând diferența de 5% dintre procente și salariul pe două luni se indisponibilizează într-un cont separat de depozit până la soluționarea acestei contestații.

În urma deducerii cheltuielilor generale și a contului de depozit indisponibilizat prezentat mai sus, rămâne de distribuit suma de 6.512.773,80 lei.

Aceasta sumă va fi distribuită conform planului de distribuire anexat la raport.

Sumele obținute ca urmare a vânzărilor realizate, au fost distribuite în conformitate cu dispozițiile art. 121, 122, 123 din Legea 85/2006, făcând ponderea fiecărui creditor participant la distribuire, în funcție de veniturile obținute.”

Plecând de la aceste premise, Curtea constată că una dintre susținerile recurentei, la care nu s-a răspuns prin sentința atacată, este legată de faptul că lichidatorul a procedat la efectuarea de plați și la încasarea retribuției sale, fără fără a supune aprobării creditorilor aceste plați și fara a prezenta acte justificative cu privire la plățile făcute, aspecte care, în lipsa cunoașterii istoricului întregii proceduri și a actelor întocmite, nu pot fi verificate de către instanța de control judiciar.

Oricum, raportat la actele ce au fost înaintate de către tribunal, par a fi reale alegațiile conform cărora lichidatorul arată că au fost efectuate plați în suma de 270.435,11 lei, fara a se preciza când au fost efectuate aceste plați și în baza căror acte justificative.

Apoi, un alt aspect de nelegalitate ce este invocat cu temei se referă la faptul că lichidatorul si-a determinat în mod greșit retribuția sa, având în vedere aprobarea retributiei acestuia, în cadrul adunării creditorilor din data de 09.09.2013.

Astfel, conform Procesului verbal al adunării creditorilor din data de 09.09.2013, onorariul lichidatorului a fost stabilit astfel:

-un onorariu fix de 1000 lei/luna +TVA,

-un onorariu procentual de 2% din sumele distribuite creditorilor din valorificare imobilelor din Z., 5% din sumele distribuite creditorilor din vânzarea imobilelor cu excepția celor din Z. și din valorificarea bunurilor mobile, 7% din sumele distribuite creditorilor din recuperări creanțe.

Având în vedere aceste premise, este eronată calcularea unui procent de 2% din suma incasata din vânzarea bunurilor imobile din Z. și nu din suma distribuita creditorilor, un procent de 7% din suma incasata din vânzarea terenului din Clit, în loc de 5% din suma distribuita creditorilor, fiind greșit determinată și retribuția ce i se cuvine lichidatorului din vânzarea bunurilor mobile.

Cu privire la onorariul lichidatorului, de menționat este și că, prin sentința civila nr. 5609/09.12.2013 pronunțata în Dos nr._ 1/a16, judecătorul sindic a admis contestația formulata de CIl L. loan împotriva hotărârii adunării creditorilor prin care s-a stabilit retribuția acestuia, a constatat starea de discriminare, a restabilit situația anterioara și a constatat ca retribuția lichidatorului este de 2000 lei/luna și 7% din contul de lichidare conform încheierii civile nr. 100/C/04.03.2013, sentința care insa a fost atacat cu recurs.

Însă, prin decizia civilă nr. 1944/2014 a Curții de Apel Cluj, a fost admis recursul declarat de B. G. SOCIETE GENERALE SA G. BAIA M. PRIN SUCURSALA Z. împotriva sentinței civile nr. 5609 din 09.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ 1/a16 al Tribunalului S., care a fost modificată, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar L. I., și a calității procesuale pasive a CNCD și în consecință, s-a respins contestația formulată de lichidatorul judiciar L. I., împotriva hotărârilor luate de adunarea creditorilor debitoarei din data de 09.09.2013.

Ca atare, onorariul lichidatorului rămâne cel stabilit de către creditori în cadrul adunării din data de 09.09.2013, acesta raportându-se în mod greșit la sumele incasate, iar nu la cele distribuite.

Din această perspectivă, nu se mai justifică nici măsura de nedistribuire a sumei de 364,793,37 lei, ce a fost indisponibilizată într-un cont separat.

Mai mult, în mod corect se relevă prin recurs, cu privire la bunurile mobile, că lichidatorul nu a prezentat în mod distinct sumele distribuite creditorului B. GSG SA, care avea un drept real constituit asupra autoturismului Mercedes Benz, neprecizându-se suma ce a fost distribuită acestui creditor din prețul de 55.000 încasat din vânzarea acestui autoturism, exclusiv TVA.

Apoi, prin contestația formulată, au fost invocate și alte aspecte cu privire la sumele încasate în contul de lichidare și modul de distribuire a acestora .

Astfel, se relevă că în procedură au fost încasate sume cu titlu de chirie, sume cu privire la care lichidatorul si-a stabilit o retribuție, fără insa a se prezenta cuantumul chiriilor încasate, daca aceste chirii au fost sau nu restante, daca sumele încasate au fost asimilate drept creanțe încasate de către acest lichidator și care a fost destinația acestor sume, respectiv ce s-a plătit din sumele încasate cu titlu de chirie.

În concluzie, raportul privind fondurile obținute și planul de distribuire au fost nelegal întocmite, nefiind determinat corect cuantumul cheltuielilor de procedură, suma totală a acestor cheltuieli, modul în care aceste cheltuieli au fost repartizate creditorilor raportat la valoarea creanțelor acestora, suma ce se distribuie creditorilor raportat la sumele încasate, precum și la drepturile de preferință ale creditorilor, raportat la garanțiile constituite asupra bunurilor valorificate.

Așa fiind, recursul va fi admis, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, art. 8 din LPI, iar sentința va fi modificată, în sensul că se va admite contestația formulată de B. G. SOCIETE GENERALE SA și se va dispune anularea raportului cu privire la fondurile obținute din lichidare și a planului de distribuire parțială a acestora, întocmite în cursul procedurii insolvenței debitoarei . SRL, publicate în BPI nr._ din 13.11.2013, iar la momentul refacerii acestora, se va ține cont de aspectele de nelegalitate reținute conform celor expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de B. G. SOCIETE GENERALE SA împotriva sentinței civile nr. 5611 din 9.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o modifică, în sensul că admite contestația formulată de B. G. SOCIETE GENERALE SA și dispune anularea raportului cu privire la fondurile obținute din lichidare și a planului de distribuire parțială a acestora întocmite în cursul procedurii insolvenței debitoarei . SRL, publicate în BPI nr._ din 13.11.2013.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4.04.2014

Președinte,

M.-I. I.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Grefier,

E. T. V.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./17.04.2014

Jud.fond: D. Patrițiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 3069/2014. Curtea de Apel CLUJ