Procedura insolvenţei. Decizia nr. 3067/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3067/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 13345/63/2009/a9
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3067/2014
Ședința publică din 04 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M.-I. I.
JUDECĂTOR: S. AL H.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: E. T. V.
S-a luat spre examinare recursul declarat de INSOLVENȚA 2007 SPRL C. împotriva încheierii civile nr. 515 din 21.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ 09 al Tribunalului Specializat Cluj în contradictoriu cu intimatele . SA C., . SA C. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII B. M. și . SA, având ca obiect procedura insolvenței intrare în faliment.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A.-C. C. în reprezentarea intereselor intimatei . SA, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei f. 84, consilier juridic Ț. C. în reprezentarea intereselor municipiului C., cu delegație depusă la dosarul cauzei f. 83, și administratorul judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 100 lei. Se constată că lichidatorul judiciar CII B. M. în data de 31 martie 2014 a transmis la dosarul cauzei întâmpinare. De asemenea, se constată că intimata . SA a depus în data de 01.04.2014 întâmpinare.
Curtea din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3 C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
Constatând că nu sunt alte cereri prealabile, Curtea pune în discuție excepțiile invocate de către intimata . SA prin întâmpinare.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției inadmisibilității și a excepției lipsei calității procesuale active a recurentei.
În motivarea excepției inadmisibilității recursului, se învederează că atâta timp cât INSOLVENTA 2007 SPRL nu avea calitatea de a contesta decizia de desemnare a lichidatorului judiciar, cu atât mai puțin nu are nici calitatea nici de a recura sentința de confirmare a lichidatorului judiciar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a INSOLVENTA 2007 SPRL se relevă că recurenta din prezenta cauza, INSOLVENTA 2007 SPRL, la data declarării recursului, 25.02.2014, nu avea calitate procesuală activă în prezenta cauza, nefiind decât fostul lichidator judiciar provizoriu al C. B. CITY SA.
Reprezentantul municipiului C. achiesează la concluziile reprezentantei intimatei . SA și solicită admiterea excepțiilor.
Curtea după deliberare va dispune unirea cu fondul cauzei a celor două excepții, declară închisă etapa cercetării judecătorești acordând cuvântul în dezbateri judiciare.
Administratorul judiciar al . SRL solicită respingerea recursului ca nefondat. Se relevă că la data de 14.02.2014 creditoarea a emis decizia de desemnare a lichidatorului Cil B. M., în locul lichidatorului provizoriu INSOLVENTA 2007 SPRL, în condițiile în care creditoarea era creditor majoritar înscris în tabelul definitiv al debitoarei C. B. CITY SA.
Se mai învederează că sentința nr. 515/21.02.2014 pronunțată de judecătorul sindic, prin care a fost confirmat CM B. M., în calitate de lichidator judiciar al C. B. CITY SA, este una legală și se întemeiază pe decizia creditoarei nr. 20/14.02.2014, care a respectat, întru totul, prevederile exprese ale legii 85/2006, respectiv: a fost emisă de un creditor majoritar cu drept de vot, înscris în tabelul definitiv al creanțelor, în conformitate cu prevederile art. 19 alin (2) ind. l din Legea nr. 85/2006, coroborate cu prevederile art. 15 alin 2, lit. c din legea 85/2006; a fost publicată în BPI, iar împotriva sa nu au fost formulate contestații din partea participanților din procedura, în conformitate cu prevederile art. 19, alin 3 din legea 85/2006. În concluzie se învederează că recursul este nefondat și formulat cu rea credință și solicită respingerea acestuia cu consecința menținerii sentinței de fond cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul municipiului C. solicită respingerea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea civilă nr. 515 din 21.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ 09 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis cererea formulată de creditoarea S.C. FC U C. S.A. în procedura insolvenței debitoarei S.C. C. B. CITY S.A. având lichidator judiciar pe INSOLVENȚA 2007 SPRL.
A fost confirmat CII B. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. B. CITY S.A.
S-a dispus predarea, de urgență, a gestiunii debitoarei S.C. C. B. CITY S.A. de către fostul lichidator judiciar INSOLVENȚA 2007 SPRL, către lichidatorul judiciar CII B. M..
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006, atribuția judecătorului sindic este și „confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditoarea care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum și a onorariului negociat. Dacă nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditoarea care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditoarea majoritar”.
Totodată, conform prevederilor art. 19 alin. 2 ind. 1 din Legea nr.85/2006, „creditoarea care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu”.
Raportat la aceste prevederi legale, judecătorul sindic a reținut că pentru confirmarea lichidatorului judiciar este necesar ca acesta să fi fost desemnat de adunarea creditorilor sau de creditoarea care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor. Această condiție este îndeplinită în cauză raportat la decizia nr. 20/14.02.2014 adoptată de creditoarea S.C. FC U C. S.A. (filele 185-186, vol. V), prin care a fost desemnat CII B. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. B. CITY S.A., întrucât creditoarea S.C. FC U C. S.A. deține peste 50% din valoarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv rectificat al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. C. B. CITY S.A., potrivit încheierii civile nr. 2035/2012 pronunțate de acest tribunal la 27.04.2012 în dosarul de față (filele 171-172, vol. I, și filele 191-193, vol. II).
Totodată, decizia nr. 20/14.02.2014 adoptată de creditoarea S.C. FC U C. S.A. a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3160/14.02.2014 (filele 188-189, vol. V), iar împotriva acesteia nu au fost formulate contestații în termenul de 3 zile de la data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență prevăzut de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, în baza art. 11 lit. d coroborat cu art. 19 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea S.C. FC U C. S.A. în procedura insolvenței debitoarei S.C. C. B. CITY S.A. având lichidator judiciar pe INSOLVENȚA 2007 SPRL și a confirmat CII B. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. B. CITY S.A. În consecință, a dispus predarea, de urgență, a gestiunii debitoarei S.C. C. B. CITY S.A. de către fostul lichidator judiciar INSOLVENȚA 2007 SPRL, către lichidatorul judiciar CII B. M..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs INSOLVENȚA 2007 SPRL - fost lichidator judiciar provizoriu la . SA C. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
In fapt prin Hotărârea nr.171/24.01.2014 Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea Municipiului C. si constatând eșuarea Planului de reorganizare al .,a dispus . prin procedura generala desemnând in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe fostul administrator judiciar, Insolventa 2007 SPRL C..
In acest context, lichidatorul judiciar provizoriu a fost sesizat despre existenta unor suspiciuni grave privind creanța . SA si prin raportare la dispozițiile art.75 alin.1 din Legea 85/2006 rep. a contactat atat telefonic cat si prin corespondenta electronica acest creditor cu solicitarea de a prezenta documentele justificative care au stat ia baza creanței sale in suma de 2.080.552,65 lei asa cum rezulta din extrasul mail din data de 20.02.2014 si confirmarea reprezentantului acesteia R. V. din data de 21.02.2014.
Concomitent a procedat la întocmirea si comunicarea unui tabel de creanțe refăcut in care creditoarea . a fost înscris provizoriu, cu aceeași creanța, dar sub condiția prezentării documentelor justificative care au stat la baza ei.
Acest tabel de creanțe refăcut a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr.3550/20.02.2014 iar lichidatorul judiciar provizoriu urma sa depună, in dosarul cauzei, contestația impotriva acestei creanțe in perioada imediat următoare cu îndeplinirea procedurilor prevăzute de art.75 alin. 2 si alin.3 din Legea 85/2006.
In data de 24.02.2014, in mod intamplator a observat Hotărârea Tribunalului Cluj, pronunțata in ședința publica din 20.02.2014, fara citarea partilor prin care s-a admis cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar provizoriu, la solicitarea ..
In acest context, face precizarea ca de la data deschiderii procedurii generale de insolventa, 21.01.2011, si pana in prezent, administratorul judiciar a desfășurat o activitate extrem de laborioasa care a avut ca rezultat intabularea dreptului de proprietate al debitoarei asupra unui patrimoniu de circa 560.000 mp teren in intravilanul municipiului C. demers al cărui rezultat a fost satisfacerea tuturor creanțelor admise impotriva averii debitoarei, respectiv circa 6 milioane lei. Costul administrării procedurii s-a făcut, exclusiv, prin avansarea de resurse financiare proprii ale administratorului judiciar, 19.445 lei,la care se adaugă onorariu fix datorat si neincasat in suma de 45.012 iei. De asemenea, pe intreaga perioada de administrare a procedurii nu au existat obiectiuni ale creditorilor sau alte parti interesate fata de modul de îndeplinire a obligațiilor legale de către administratorul judiciar.
In concluzie solicită sa se admită prezentul RECURS, sa se caseze hotărârea Tribunalului Comercial Cluj din data de 21.02.2014 si sa se trimită cauza spre rejudecare cu precizarea ca temeiul juridic al acțiunii este art.304 alin.9 coroborat cu art.312 din Codul de Procedura Civila.
In opinia recurentului instanța de fond trebuie sa clarifice daca creanța . contestata de către lichidatorul judiciar in baza art.75 alin. 1 din Legea 85/2006, îndeplinește condițiile de legalitate pentru a fi admisa la masa credala precum si legalitatea hotarararii judecătorești din data de 21.02.2014, pronunțata in baza unei decizii a unui creditor a cărei creanța fusese contestata si notificată legal, prin BPI, încă din data de 20.02.2014.
Recurenta a depus la dosar, la data de 26.03.2014, și o precizare a recursului, prin intermediul căreia explicitează care au fost motivele pentru care a apreciat că este necesară înscrierea în tabel a creditoarei-intimate sub condiție suspensivă.
În apărare, creditoarea intimată . SA a formulat întâmpinare la recursul formulat de INSOLVENTA 2007 SPRL împotriva sentinței nr. 515/21.02.2014, pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj, in dosarul_ 09, prin care a fost confirmat de către instanța CIl B. M., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei C. B. CITY SA prin care solicită respingerea recursului:
o ca inadmisibil,
o ca fiind formulat de o persoana care nu are calitate procesuala activa in dosarul_ 09,
o ca nefondat.
În motivarea întâmpinării creditoarea a arătat următoarele:
1. Excepția inadmisibilitatii recursului declarat de INSOLVENTA 2007 SPRL
a) Recursul in cauza este inadmisibil raportat la prevederile exprese ale legii insolventei. Astfel, decizia creditoarei nr 20/14.02.2014, prin care a fost numit in calitate de lichidator judiciar CIl B. M., ce a fost confirmat de instanța Tribunalului Specializat Cluj prin sentința nr 515/21.02.2014, sentința ce face obiectul prezentului recurs, a respectat toate prevederile legii insolventei.
Împotriva unei astfel de decizii legiuitorul a stabilit, in mod expres, prin legea speciala, nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ca doar creditorii debitoarei o pot contesta, cum este in căzui de fata decizia de numire a lichidatorului, având nr 20/14.03.2014 a creditoarei. Or, creditorii nu au contestat-o, in conformitate cu Art 19, alin 3 din legea 85/2006, asa cum reiese din motivarea sentinței recurate, ba din contra, au sustinut-o.
Or, atâta timp cat INSOLVENTA 2007 SPRL nu avea calitatea de a contesta decizia de desemnare a lichidatorului judiciar, cu atat mai puțin INSOLVENTA 2007 SPRL nu are calitatea de a recura sentința de confirmare a lichidatorului judiciar!
De asemenea, la data luării deciziei creditoarei nr 20/14.02.2014, INSOLVENTA 2007 SPRL era lichidator judiciar provizoriu al debitoarei, a avut cunoștința de decizia nr. 20/14.02.2014, fiindu-i comunicata, ca parte la procedura, prin publicarea acesteia in BPI nr 3160/14.02.2014, insa recurenta a înțeles sa NU formuleze un punct de vedere la instanța de fond pana la termenul din 21.02.2014, cand judecătorul sindic a pronunțat sentința nr 515/2014, prin care a fost confirmat lichidatorul judiciar CII B. M..
b) Totodată, si in ipoteza in care recurenta INSOLVENTA 2007 SPRL ar fi avut dreptul sa conteste decizia creditoarea nr 20/14.02.2014, caile de atac. conform principiilor care guvernează procedura de desfășurare a proceselor civile, trebuie formulate în ordinea prevăzută în mod expres de lege, fiind inadmisibila promovarea unei cai de atac, atâta timp cat nu ai promovat caile anterioare.
Ori, in speța de față, recurenta nu a promovat prima cale prevăzuta de lege, contestația impotriva deciziei de numire a lichidatorului de către creditorul majoritar, fiind promovata de către aceasta direct calea extraordinara de atac a recursului.
Concluzionând, nicio parte din dosarul de insolventa al debitoarei sale C. B. CITY SA, nu a contestat decizia creditorului majoritar, astfel incat este inadmisibila promovarea recursului, în lipsa promovării, in prima faza, a căii ordinare de atac - contestația împotriva acesteia.
2. Excepția lipsei calității procesuale active a INSOLVENTA 2007 SPRL
Recurenta din prezenta cauza, INSOLVENTA 2007 SPRL, la data declarării recursului, 25.02.2014, nu are calitate procesuala activa in prezenta cauza, nefiind decât fostul lichidator judiciar provizoriu al C. B. CITY SA, in conformitate cu sentința nr 515/21.02.2014 pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj in dosarul nr_ 09.
In plus, conform art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, au calitate de a contesta decizia creditorului majoritar doar creditorii debitoarei, nu si lichidatorul judiciar. In plus, contestația se poate face doar pentru motive de nelegalitate.
Or, Insolventa 2007 SPRL nu se încadrează in categoria persoanelor care au calitatea de a contesta decizia, prin urmare recursul se impune a fi respins ca fiind promovat de o persoana lipsita de calitate procesuala activa.
3. Pe fondul cauzei, solicită sa se respingă recursul ca nefundat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Lichidatorul Insolvența 2007 SPRL C. a fost desemnat să gestioneze procedura falimentului debitoarei C. B. City SA, prin sentința civilă nr. 171/12.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ 09 al Tribunalului Specializat Cluj.
Prin decizia creditorului . nr. 20/14.02.2014, publicată în BPI nr. 3160/14.02.2014 s-a dispus înlocuirea lichidatorului Insolvența 2007 SPRL C. cu CII B. M..
Lichidatorul judiciar Insolvența 2007 SPRL C. a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a luat act de această decizie, susținând că nu erau îndeplinite în cauză cerințele impuse de textul art. 19 alin. 21 din Legea nr. 85/2006, emitenta deciziei neavând calitatea de creditor care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor.
Prima chestiune litigioasă ce se impune a fi clarificată vizează admisibilitatea prezentei căi de atac și calitatea procesuală a recurentei în exercitarea acesteia. Cu titlu preliminar, instanța constată că argumentele pentru care se susține incidența ambelor excepții, sunt aceleași, legate de cadrul procesual de la fond și de pierderea calității de lichidator de către recurent.
Contrar susținerilor intimatei-creditoare, Curtea reține că în calitate de participant la procedura insolvenței, fostului lichidatorul judiciar trebuie să i se recunoască posibilitatea și îndrituirea de a recura sentința judecătorului sindic prin care și-a pierdut această calitate. Trebuie subliniat faptul că litigiul de față nu a fost generat de contestația lichidatorului judiciar Insolvența 2007 SPRL C., formulată împotriva deciziei creditorului, în condițiile art. 19 alin. 3 din lege, așa încât excepția lipsei calității procesuale active în exercitarea căii de atac nu poate fi analizată prin raportare la aceste prevederi legale. Interesul fostului lichidator judiciar de a recura această sentință este de natura evidenței și justifică demersul său judiciar de verificare a legalității sentinței pronunțate de judecătorul sindic.
Pentru aceleași considerente, nu pot fi validate nici apărările referitoare la incidența regulii omisso medio, faptul că la fond nu a fost exprimată poziția procesuală a recurentului, neputând fi valorificat în maniera propusă de creditoare, deoarece el nu este de natură să ducă la o concluzie decât aceea ce a fost expusă în cele ce preced.
Sub aspectul temeiniciei, Curtea nu achiesează însă la criticile de nelegalitate susținute prin memoriul de recurs.
Aceasta întrucât, la data de 14.02.2014, data la care creditoarea a emis decizia de desemnare a lichidatorului Cil B. M., in locul lichidatorului provizoriu INSOLVENTA 2007 SPRL, creditoarea era creditor majoritar înscris in tabelul definitiv al debitoarei C. B. CITY SA, aspect care, de altfel, nici nu a fost contestat de către recurent și este atestat de cele statuate prin încheierea civilă nr. 2035/2012 pronunțată de judecătorul sindic la 27.04.2012.
Așa cum corect punctează creditoarea-intimată, sentința atacată este legala si se întemeiază pe decizia creditoarei nr. 20/14.02.2014, care a respectat, intru totul, prevederile exprese ale legii 85/2006, respectiv:
- A fost emisa de un creditor majoritar cu drept de vot, inscris in tabelul definitiv al creanțelor, in conformitate cu prevederile art. 19 alin (2) ind.l din Legea nr. 85/2006, coroborate cu prevederile art. 15 alin 2, lit. c din legea 85/2006;
- A fost publicata in BPI nr. 3160/14.02.2014;
- Împotriva sa nu au fost formulate contestații din partea participanților din procedura, in conformitate cu prevederile art. 19. alin 3 din Legea 85/2006.
De altfel, singurul motiv pentru care recurenta apreciază că sentința este nelegală se raportează la acte întocmite în procedură ulterior emiterii și publicării deciziei de desemnare a noului lichidator.
Chiar lăsând la o parte acest aspect, dată fiind înscrierea creditoarei in tabelul definitiv al creanțelor, debitoarei, fara nicio condiție, bucurându-se de toate prorogativele conferite de această calitate, pe parcursul derulării procedurii, respectiv pe un interval de aproape 2 ani.
Or, împrejurarea că s-a dispus . este relevantă pentru a se putea dispune, din inițiativa lichidatorului, asupra schimbării statutului conferit intimatei în baza unei dispoziții a judecătorului sindic.
În plus, chiar dacă lichidatorul relevă că a acționat în temeiul prev. art. 75 din LPI, apărările invocate nu sunt de natură să ateste că o astfel de conduită ar fi în acord cu cele dispuse prin acest text legal și aceasta independent care au fost motivele care au determinat intervenția practicianului în insolvență.
Astfel, din cele expuse de către recurentă, rezultă că nu a existat o sesizare a judecătorului, întemeiată pe acest text legal și, cu atât mai puțin, o statuare a acestuia în sensul alin. 3 al art. 75, în sensul declarării creanței ca admise provizoriu.
Or, în lipsa unor astfel de demersuri, actele întocmite de fostul lichidator sunt lipsite de suport legal, neputând constitui temei al admiterii recursului.
O altfel de soluție ar fi de natură să nege cele dispuse prin textul 66 alin. 3 din LPI, conform cărora toate creantele prezentate pentru a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administratorul judiciar sau creditori.
Totodată, conform art. 67 din lege:
(1) Administratorul judiciar va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante.
(2) In vederea indeplinirii atributiei prevazute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitandu-i, daca considera necesar, informatii si documente suplimentare.
Relevante sunt și prev. art. 72, conform cărora:
(1) Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitata de creditor si suma acceptata de administratorul judiciar.
(2) La creantele garantate se vor arata titlul din care izvoraste garantia, rangul acesteia si motivele pentru care creantele au fost trecute partial in tabel sau au fost inlaturate.
(3) Tabelul preliminar de creante va fi, totodata, afisat de grefa la usa instantei, intocmindu-se in acest sens un proces-verbal de afisare, si va fi comunicat debitorului. Dupa afisare, creditorii inscrisi in tabelul preliminar de creante pot participa la adunarile creditorilor.
(4) Odata cu afisarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de indata notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial in tabelul preliminar de creante sau inlaturate, precizand totodata si motivele.
La rândul său, art. 74 din lege dispune în sensul în care:
(1) Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va inregistra, de indata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia - garantata sau negarantata - a fiecarei creante.
(2) Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume in caz de faliment in procedura simplificata.
Totodată, conform art. 108 alin. 4 din LPI: Creantele admise in tabelul definitiv de creante, in conditiile art. 74 alin. (2), nu vor mai fi supuse verificarii; titularii acestor creante vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de lichidator in tabelul suplimentar prevazut la alin. (2) lit. b).
Curtea apreciază că toate aceste texte sunt concordante în a stabili imperativ care sunt condițiile în care se analizează declarațiile de creanță și se propune înscrierea lor în tabelul definitiv, prezumat ca fiind pe deplin valabil, modificări putând interveni, în lipsa depunerii unor contestații la tabelul preliminar, doar prin urmarea procedurii speciale instituite de prev. art. 75 din lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, odată ce creditoarea a trecut prin acest filtru și s-a acceptat, de toți participanții la procedură, că este îndreptățită a fi înscrisă în tabelul creanțelor, cu un cuantum ce respectă procentul instituit prin prev. art. 19 alin. 2 indice 1, acest drept ce a fost câștigat nu poate fi negat în modalitatea pusă în practică de către recurentă.. În condițiile în care judecătorul sindic nu a fost sesizat cu o contestație întemeiată pe prev. art. 75 în ceea ce privește creanța intimatei, o astfel de măsură a practicianului în insolvență apare ca fiind arbitrară și luată cu nesocotirea textelor legale anterior enunțate, motive pentru care Curtea va dispune respingerea recursului, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865 și art. 8 din LPi.
De altfel, de menționat este și că creditoarea a formulat contestație la tabelul definitiv rectificat de creanțe, publicat de fostul lichidator judiciar provizoriu, INSOLVENTA 2007 SPRL, in BPI nr 3550/20.02.2014, prin care creanța creditoarea era trecută sub condiție, aceasta fiind admisă, prin sentința nr. 752/14.03.2014, din dosarul nr._ 09/a8 al tribunalului specializat.
În plus, în privința celorlalte aspecte invocate de către Insolventa 2007 SPRL in cadrul recursului promovat, respectiv efectuarea de demersuri de intabulare a terenurilor societății debitoare, satisfacerea creditorilor in cadrul procedurii si neîncasarea de către acesta a cheltuielilor efectuate si a onorariului, aceste motive nu țin de nelegalitatea măsurii de înlocuire a lichidatorului judiciar provizoriu.
În baza prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimatei FC U C. SA, suma de 2230 lei, cheltuieli de judecată în recurs, onorariu avocațial, conform chitanței depus la fila 85 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de INSOLVENȚA 2007 SPRL C. împotriva încheierii civile nr. 515 din 21.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ 09 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei FC U C. SA suma de 2230 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
pronunțată în ședința publică din 4.04.2014.
Președinte, M.-I. I. | Judecător, S. Al H. | Judecător, M. B. |
Grefier, E. T. V. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./17.04.2014
Jud.fond: V. L. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 3069/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








