Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 4276/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4276/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 2660/84/2011/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4276/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător D. P.
Judecător C. I.
Grefier M. N. Ț.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. ÎN NUME PROPRIU ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE S. și pârâții B. T., B. T. - senior, B. I. împotriva sentinței civile nr. 351 din data de 10.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimații .., S.., P.. INSOLV 2007 IPURL având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 mai 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 351 din 10.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. în baza art.138 alin.1 lit.a, d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea formulată de creditorul DGFP S. și au fost obligați pârâții B. T., B. T. senior și B. I. în solidar să suporte pasivul social al debitoarei . în sumă totală de 470.434 lei, plătită creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, creditorul DGRFP Cluj N. – AJFP S. a solicitat angajarea răspunderii administratorilor statutari B. T., B. T. – senior și B. I. ai debitorului . în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale se arată că:
A folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea insolvenței nr.85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile administratorului/lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit.d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale, societatea fiind sancționată cu amendă.
Societatea debitoare nu a condus contabilitatea în conformitate cu legea, constatându-se diferențe între evidența contabilă și fișele de magazie. S-au înregistrat intrări de grâu în condițiile în care în factura de aprovizionare era menționat porumb, intrări s-au ieșire de produse finite care nu coincid cu documentele primare. În evidențele contabile s-au înregistrat bunuri în cantități diferite față de cele existente în documentele primare.
S-a constatat că societatea a înregistrat în jurnalul de cumpărări respectiv în conturile de cheltuieli ( 6012 și 624) sume reprezentând achiziții și cheltuieli cu combustibilul mai mari decât sumele care au reieșit din centralizarea foilor de parcurs, respectiv din centralizarea rapoartelor de producție, valoric cu suma de 9.-497,2 lei care reprezintă cheltuieli cu combustibilul nedeductibile.
În perioada 2005 – 2008 societatea nu a înregistrat profit impozabil ci a înregistrat pierderi din exploatare ca urmare a înregistrării unor cheltuieli – în special cu salariile, marfa vândută, materii prime, mai mari decât valoarea veniturilor obținute de către societate.
Societatea a calculat și declarat în mod eronat impozitul pe profit sau nu a declarat impozitul pe profit, fapt pentru care s-au stabilit diferențe de plată la bugetul general consolidat al statului la care, prin raportul de inspecție financiară, s-au calculat majorări și penalități de întârziere.
În luna decembrie 2008 s-a constatat o diferență de materii prime – grâu, făină, tărâțe – dintre fișele de magazie și evidențele contabile stabilindu-se o lipsă în gestiune în valoare de 125.544 lei plus TVA în valoare de 23.853 lei, care din punct de vedere fiscal reprezintă venituri înregistrate în evidența contabilă.
Diferența constatată lipsă a rezultat ca urmare a comparării stocurilor pe care societatea a declarat că le avea în patrimoniu și stocurile constatate de echipa de control.
În urma verificărilor efectuate rezultă că societatea a înregistrat o . deficiențe privind modul de întocmire a deconturilor de TVA, constatându-se în fiecare lună diferențe între sumele înregistrate în evidența contabilă, în jurnalele de vânzări și cumpărări și declarațiile prin decontul de TVA.
Achizițiile intracomunitare nu sunt reflectate corespunzător în jurnalele de vânzări și jurnalele de cumpărări, fiind cuprinse în general la operațiuni scutite. Declarațiile 390 pe care le-a depus conțin date eronate, de exemplu înregistrarea de două ori în aceleași facturi, neînregistrarea unor facturi.
În luna decembrie 2007 societatea nu a înregistrat pe venituri nici o sumă de bani din vânzarea produselor finite către populație, deși s-au emis bonuri fiscale de către casa de marcat, stabilindu-se suma de 3.409, 11 lei, reprezentând TVA neînregistrat în jurnalul de vânzări, respectiv în evidența contabilă.
Au fost constatate deficiențe privind modul de declarare și evidența contabilă a impozitelor și contribuțiilor asupra salariilor acordate angajaților.
În ianuarie 2008 societatea a achiziționat un dormitor I. și obiecte de inventar care nu au fost identificate la societate.
În lunile octombrie și noiembrie 2008 societatea a achiziționat de la . și de la ., gresie, faianță și alte materiale care nu au fost găsite la societate, nici la punctul de lucru din Urziceni.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea ca nefondată a cererii arătând în motivare că creditoarea nu a dovedit că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Chiar dacă prin inspecția fiscală s-au descoperit unele neconformități în contabilitatea societății, pentru a fi antrenată răspunderea administratorilor societății, trebuie dovedit că aceste neconformități au dus la ..
Legiuitorul a dorit să sancționeze faptele administratorului care au cauzat starea de insolvență, nu simpla neplată a unei creanțe către un creditor.
Pârâtul B. T. ( junior) a devenit membru asociat și administratorul societății numai din data de 11.01.2010, iar faptele înregistrate sunt anterioare, astfel că se impune respingerea cererii față de acesta.
Asupra cauzei de față:
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței are natura juridică a unei răspunderi delictuale speciale și cuprinde elemente specifice acesteia, fapta ilicită care cauzează prejudiciu, comisă cu vinovăție.
Administratorii statutari nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au ținut o contabilitate fictivă sau au ascuns un ele documente contabile.
Săvârșirea acestei fapte ilicite prevăzute de disp, art.138 alin.1 lit. d este dovedită prin acțiunile și inacțiunile care compun latura obiectivă a faptei descrise în raportul de Inspecție Fiscală și, mai concludent în expertiza contabilă efectuată în cauză.
În perioada 01.01.2004 – 31.12.2008 s-au stabilit diferențe dintre evidența contabilă și fișele de magazie.
În conformitate cu legea contabilității nr.82/ 1991, debitoarea avea obligația să consemneze operațiunile economico – financiare în momentul efectuării lor, în documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate, ca de exemplu – jurnale, fișe, facturi achiziții materii prime, avize de însoțire a mărfurilor, facturi de vânzare predare finite, rapoarte Z generate de casele de marcat, fișe de magazie și alte documente contabile după caz.
În mod exemplificativ arătăm că în anul 2004 există fizic la dosarele lunare de evidență contabilă, fișe de magazie numai pentru luna decembrie, însă nici pentru această lună nu sunt complete, în sensul că există fișe de magazie pentru magazia moară – gestiune făină, gestiune tărâțe și gestiune grâu rezultat din uium, dar nu există fișe de magazie pentru magazia moară – gestiune grâu rezultat din achiziții și pentru magazia brutărie - gestiune făină.
În luna decembrie 2004, la gestiunea grâu rezultat din uium conform fișelor de magazie există intrări în cantitate de 7.759 kg, iar în evidențele contabile, pe baza notelor de recepție, există intrări de grâu din uium, în cantitate de 1.495 kg, rezultând o diferență în plus înregistrată în fișa de magazie intrare grâu din uium de 6.264 kg
La magazia moară – gestiunea făină, în luna decembrie 2004 există intrări de făină în cantitate de 26.400 kg, iar conform evidenței contabile, în baza rapoartelor de producție, există intrări de făină în cantitate de 912 kg, rezultând o diferență în plus înregistrată în fișa de magazie, intrări de făină de 25.488 kg.
S-a observat că în evidențele contabile s-au înregistrat cantități mai mici decât în fișele de magazie, deși fișele de magazie constituie document justificativ a intrării pentru procesare a cantităților de produse – materii prime, iar cele cuprinse în documentele justificative trebuie să fie evidențiate în actele contabile. Prin înregistrările în minus în contabilitate a produselor – materii prime, au fost influențate în egală măsură înregistrările de produse finite și desfacerea acestora cu influențe asupra venitului impozabil, în sensul că acestea, sunt într-un cuantum mult mai mic decât cel real, cu consecința diminuării veniturilor la bugetul consolidat al statului.
În acest mod defectuos s-a procedat pe toată perioada 2004 – 2008.
Expertiza a constatat că din cele 60 luni expertizate în perioada 01.01.2014 – 31.12.2008, există fișe de magazie atașate la dosarele lunare din evidența contabilă, numai pentru 10 luni.
În aceeași perioadă menționată s-au constatat diferențe cantitative la stocurile de materii prime dintre cea scriptică și cea faptică, în sensul că în evidențele contabile sunt înserate cantități mai mari decât cele faptice, de exemplu la grâu existența faptică - 209.180 kg, cea scriptică - 351.795 kg, la făină, existența faptică – 6828 kg, cea scriptică – 21.975 kg, la tărâțe, faptic -1660 kg, iar scriptic -9256 kg.
Diferențele de evidență faptică și scriptică denotă că societatea prin administratori a ținut o contabilitate fictivă, în sensul că s-au înregistrat date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitoarei și neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Faptul că în evidențele contabile sunt cantități mai mari decât în fapt denotă diferențe dintre documentele justificative și actele contabile, procesarea materiilor prime, în parte, fără evidențiere contabilă. Pe cale de consecință nu au fost înregistrate produsele finite, desfacerea acestora, veniturile realizate, calcularea și plata contribuțiilor către bugetul consolidat al statului.
Ca urmare a acestor deficiențe de evidențiere a produselor – materii prime și a celor finite, s-au înregistrat eronat cheltuielile și veniturile. Având în vedere documentele justificative existente la dosarele de evidență contabilă, rezultă că societatea nu a înregistrat pe venituri suma totală de 161.680 lei, a înregistrat cheltuieli mai mari decât documentele justificative de 72.062 lei și nu a înregistrat cheltuieli deductibile în sumă de 82.264 lei, rezultând un total de 151.478 lei venituri neînregistrate în evidența contabilă.
În luna decembrie 2008, ținând cont de nota explicativă a administratorului societății de documentele justificative privind intrările și ieșirile de grâu și de produse finite rezultate din procesare s-au constatat diferențe de evidențiere a bunurilor, lipsa de gestiune față de stocurile reale la grâu și făină albă și plus în gestiune la făină rosie și la tărâțe.
Pe de altă parte, erorile de evidențiere a produselor - materii prime și finite au determinat deficiențe cu privire la modul de întocmire a deconturilor de TVA pe perioada 2004 – 2008, constatându-se TVA total de plată de 238.432 lei, iar accesoriile la această sumă fiind de 196.387 lei.
Societatea a calculat greșit impozitul pe salarii stabilindu-se un impozit suplimentar de 878 lei la care se adaugă accesoriile.
Fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit. d prin raportare se poate concretiza prin necalcularea și necontabilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat, de șomaj, de sănătate datorate de angajator și salariați.
În condițiile în care sumele au fost reținute din salarii, deci nu aparțineau debitoarei insolvente, ele reprezentând contribuția personală a salariaților, este evident că aceste sume au fost utilizate în alte scopuri, determinând pe această cale, majorarea datoriilor debitorului și contribuind la apariția insuficienței fondurilor bănești disponibile și pe cale de consecință la prejudicierea creditorilor.
În aceleași condiții nu au fost calculate și virate sumele pentru Fondul pentru accidente și boli profesionale, pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, Fondul pentru concedii medicale.
În luna martie 2008 societatea a achiziționat cu facturile nr. 2070/19.01.2008 emis de . Carei și_/20.01.2008 emisă de . Carei, dormitor I., două obiecte de inventar care nu au fost identificate. De asemenea, a achiziționat cu facturile nr._/11.11.2008,_/18.11. 2008 și_/29.10.2008 de la . și . SRL gresie, faianță și alte materiale în sumă totală de 2808 lei plus TVA în sumă de 534 lei, sume care au fost trecute pe cheltuieli fără ca societatea să justifice că aceste bunuri au fost utilizate pentru societate.
Nerecepționarea acestor bunuri, neidentificarea lor, dispariția facturilor – care nu au fost găsite de expert - generează o prezumție de utilizare a bunurilor în interes propriu sau în cel al altei persoane, de natură să atragă răspunderea administratorului statutar în temeiul art. 138 lit. a din Lege.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate – deci, ținerea contabilității, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Administratorul statutar nu a depus situațiile financiare anuale și declarațiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe.
De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile art.7 din Legea contabilității nr.82/1991, în sensul că nu și-au îndeplinit obligația de inventariere a patrimoniului societății cel puțin o dată pe an, să îndeplinească, conform art.2o din lege, registrele contabile obligatorii.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr.82/1991 ˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din Legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin . societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
În conformitate cu disp. art.138 alin.4 în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor este solidară, cu condiția că apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.
Potrivit disp. art. 148 alin. 4 din Legea sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați, dacă având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia nu le denunță cenzorilor sau auditorilor financiari, mai ales că aceste nereguli au continuat să fie evidențiate în contabilitate.
Dispozițiile art.138 din Lege nu fac nici un fel de distincție între membri organelor de conducere în funcție la data deschiderii procedurii astfel că răspunderea acestora în temeiul dispozițiilor legale menționate se aplică chiar și atunci când conduita acestora s-a manifestat spre pasivitate și neglijență în exercitarea atribuțiilor avute.
În cauză administratorul statutar B. T. deși cunoștea neregularitățile evidenței contabile, fiind obligat să le cunoască conform atribuțiilor specifice administratorilor, nu a luat nici o măsură de înlăturare a acestora de refacere a contabilității în conformitate cu legea, ci a menținut această confuzie privind patrimoniul societății, fapt ce a dus la continuarea prejudicierii creditorilor prin perceperea majorărilor și penalităților de întârziere.
În temeiul art. 138 alin.1 instanța poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membri organelor de conducere și /sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În cauză, pârâții au fost obligați la suportarea unei părți a pasivului social, astfel că raportat la aceste dispoziții legale, acțiunea nu poate fi admisă în parte în sensul dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă cu consecința suportării unei părți din cheltuielile de judecată, iar expertiza efectuată în cauză a profitat pârâților care vor suporta în întregime cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs B. T., B. T. senior și B. I., solicitând în principal, modificarea în tot a sentinței civile nr.351/10.02.2014 prin respingerea în întregime ca netemeinică si nelegală a cererii de angajare a răspunderii administratorului formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului S. împotriva recurenților, cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata la fond și în recurs, constând în onorariu expert Judiciar și onorariu avocațial; în subsidiar, modificarea în parte a sentinței civile nr.351/10.02.2014 prin respingerea cererii de angajare a răspunderii administratorului fată de B. T. jr), obligarea recurenților B. T. senior si B. I. doar la plata sumei de 252.908 lei, cu obligarea intimatei la plata parțială a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata la fond și în recurs proporțional cu soluția de admitere doar în parte a pretențiilor formulate.
În motivarea recursului arată că solicită instanța de recurs să facă aplicarea prevederilor art.3041 Cod proc. civ. anterior, respectiv să examineze cauza sub toate aspectele, nefiind limitat caracterul devolutiv la motivele de recurs prevăzute de art.304. Astfel, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de lege, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze cauza sub toate aspectele.
Astfel, critică sentința recurată deoarece instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind cât se poate de clar că, în cauză, nu s-a dovedit de către intimata creditoare că ar fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale aplicate în concret la motivele de angajare a răspunderii administratorului prevăzute de art.138 alin.l lit.a și d din Legea nr.S5/2006.
În fapt, procedura insolvenței privind .. s-a deschis prin sentința civilă nr.4788/22.09.2011 a Tribunalului S., ca urmare a admiterii cererii formulate în acest sens de către Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Satu-M.. Prin cererea de angajare a răspunderii administratorilor formulată în prezentul dosar, creditoarea D.G.F.P. S. a solicitat angajarea răspunderii noastre pentru suma de 910.904 lei, rămasă neachitată din creanța totală cu care s-au înscris la masa credală. Pentru dovedirea cererii sale, întemeiată pe art.138 alin.l lit.a, b și d din Legea nr.85/2006, creditoarea s-a prevalat de Raportul de inspecție fiscală nr.2728/30.07.2009 și, respectiv, de Decizia de impunere nr.303/30.07.2009.
Față de cererea introdusă de D.G.F.P. S. a formulat următoarele apărări:
În primul rând Raportul de inspecție fiscală de mai sus împreună cu Decizia de impunere au fost contestate de recurentă, respectiv S.C. PANI TYBY S-R.L PERICEI (aceasta fiind denumirea societății înainte de schimbarea ei în ..). Astfel, pe rolul Judecătoriei Șimleu-Silvaniei în dosarul nr._ s-a formulat contestație la executare, solicitându-se totodată suspendarea executării silite efectuate de D.G.F.P.S. Din acest dosar s-a disjuns cererea de anulare a Raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, aceasta fiind trimisă spre competentă soluționare Tribunalului S., sens în care s-a constituit dosarul nr._ . Judecata în acest din urmă dosar s-a finalizat, însă, prin cererea de renunțare la judecată formulată în acest sens de către lichidator, motiv pentru care așa-zisele nereguli contabile constatate de către organul de control nu au mai făcut obiectul verificării instanței de judecată.
În condițiile in care Raportul de inspecție fiscală depus în probațiune de către creditoare nu se bucură de o prezumție absolută de legalitate, a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art.201 Cod proc. civ, să îi încuviințeze o expertiză fiscală judiciară prin care să fie verificate următoarele aspecte: dacă neregulile contabile invocate de către creditoare în cererea de antrenare a răspunderii administratorilor sunt sau nu reale, dacă/care dintre acestea au cauzat starea de insolvență a societății, persoanele responsabile (administratorii sau contabila societății}, prejudiciul efectiv cauzat prin așa-zisele nereguli.
Urmare a efectuării expertizei judiciare contabile, prin Notele de ședință, a solicitat instanței de judecată să ceară expertului car pentru neregulile contabile sesizate de către D.G.F.P. S. și confirmate în Raportul de expertiză, expertul să cuantifice prejudiciul cauzat, prin aceste fapte, direct societății, cât și prejudiciul creat creditoarei D.G.F.P. S. rezultat din obligații datorate la bugetul de stat si neachitate.
Din completările la Raportul de expertiză rezultă cât se poate de clar următoarele aspecte:
Nu s-a creat nici un prejudiciu societății A. SRL pentru că în caz contrar, acesta ar fi fost stabilit de către expert în completarea la raportul de expertiză.
Legiuitorul a dorit să sancționeze faptele administratorului care au cauzat starea de insolvență a debitorului, nu simpla neplată a unor creanțe către un creditor întreaga argumentație din cererea D.G.F.P.S. se fundamentează pe așa-zisul prejudiciu creat bugetului de stat prin faptele ilicite imputate recurenților, când de fapt nu s-a dovedit că aceste "nereguli" reprezintă fapte ilicite în accepțiunea Codului civil si mai ales nu s-a dovedit cel mai important aspect: că aceste nereguli ar fi adus societatea în insolventă, prin urmare, cât timp nu s-a dovedit că au cauzat un prejudiciu concret societății, nu se poate antrena răspunderea recurenților în baza art.138 din Legea 85/2006.
Obligațiile de plată datorate creditoarei D.G.F.P. S. pentru perioada 01.01._08, asa cum le-a calculat expertul judiciar sunt în sumă totală de 470.434 lei, sumă ce reprezintă aproape jumătate din suma de 910.904 lei ce rezultă din raportul de inspecție fiscală și pentru care s-a cerut angajarea răspunderii administratorilor.
Din suma totala de 470.434 lei, 252.908 lei reprezintă obligații principale suplimentare de plată calculate pentru perioada 01.01._08 iar diferența de 217.526 lei reprezintă accesorii calculate pentru perioada 01.01.2004 - 29,07.2009. prin urmare, dacă debitul a fost calculat de expert ca fiind în sumă de 252.908 lei, nu înțelege cum s-a ajuns la stabilirea de către organul fiscal a sumei de 910.904 lei.
Creditoarea a formulat cerere de angajare a răspunderii administratorilor pentru toată suma rămasă nerecuperată, dar Legea nr.85/2006 prevede în art.138 că persoanele care au cauzat . răspund doar pentru prejudiciul creat societății în mod direct și indirect creditorilor acesteia. Prin urmare, este important să se rețină următoarea aspecte:
Creditoarea trebuia să dovedească că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale coroborate cu prevederile art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie; această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 alin.l lit. a-g din lege.
Antrenarea răspunderii membrilor organetor de supraveghere/ conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolventă a debitorului prin faptele expres si limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciu creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/ supraveghere au a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolventă, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art.138 alin. l lit.a-g raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită si insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul in solvent a datoriilor exigibile si culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în situația încetării de plăți. Ca atare, este necesar să se dovedească, în mod ferm, raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art.138 alin.l și prejudiciu care constă în aducerea în insolventă a patrimoniului debitorului și nu doar a unei simple împrejurări care a favorizat apariția insolvenței.
De asemenea, trebuie dovedit că eventuala faptă ilicită săvârșită de administratorul societății a dus la producerea în concret a prejudiciului invocat de creditoare, fiind esențial a se stabili/dovedi cât din suma pretinsă de creditoare reprezintă prejudiciu cauzat prin fapta ilicită.
Astfel practica judiciară a stabilit constant că antrenarea răspunderii administratorului debitoarei nu este admisibilă dacă nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între faptul încetării de plăti si presupusele fapte săvârșite de către administratorul social. Întrucât partea din pasivul societății, rămas neacoperit și care reprezintă "prejudiciu", trebuie să fie rezultatul faptelor săvârșite de persoana în cauză. Nu se poate susține, însă, că partea din pasivul societății, care urmează a fi suportată de persoanele din conducerea societății, este în mod automat pasivul neacoperit prin lichidarea patrimoniului societății, ci prejudiciul care rezultă din probat lunea administrată.
De asemenea, practica instanțelor de judecată a stabilit constant că următoarele situații nu pot fi reținute ca motive pentru antrenarea răspunderii administratorilor, deoarece nu se regăsesc în ipotezele prevăzute de art.138: neplata creanțelor bugetare, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de bugetul de stat, managementul defectuos. Caracterul limitativ al enumerării situațiilor prevăzute în art.138, exclude posibilitatea extinderii prin interpretare analogică la alte fapte neprevăzute de art.138 alin.l din Legea nr.85/2006.
Totodată, creditoarea trebuia să dovedească că ar fi avut reprezentarea mentală a producerii acestui prejudiciu pe care l-ar fi dorit și/sau acceptați legiuitorul a dorit să sancționeze faptele administratorului care au cauzat starea de insolvență a debitorului, nu simpla neplată a unor creanțe către un creditori întreaga argumentație din cererea D.G.F.P.S. se fundamentează pe așa-zisul prejudiciu creat bugetului de stat prin faptele ilicite imputate recurenților, când de fapt nu s-a dovedit că aceste "nereguli" reprezintă fapte ilicite în accepțiunea codului civil șl, mai ales, nu s-a dovedit cel mai important aspect: că ar fi adus societatea în insolvență.
De asemenea, în ce privește cererea de angajare a răspunderii administratorilor îndreptată împotriva recurenților, este important de reținut că recurentul B. T. junior) identificat a devenit administrator doar în anul 2010 iar faptele imputate sunt anterioare, motiv pentru care, se impune respingerea cererii ca fiind făcută împotriva unei persoane care nu era implicată în administrarea societății în timpul săvârșirii faptelor pretins ilicite.
Natura juridică a răspunderii administratorilor societății se circumscrie raporturilor legale pe care aceștia le au cu societatea și obligațiilor instituite în sarcina acestora de către dispozițiile art. 72 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege. Așadar, răspunderea administratorilor are o componentă contractuală șt una legală. Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; existența reală a dividendelor plătite; existența registrelor cerute de lege si corecta lor ținere; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
În condițiile în care B. T. (Junior) nu a avut calitatea de membru al organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul ., iar creanța pentru care se solicită angajarea răspunderii administratorilor datează din perioada în care această societate își desfășura activitatea, consideră că în mod nelegal instanța de fond l-a obligat în solidar cu părinții săi la plata sumei respective. Pentru a se putea reține răspunderea sa în solidar cu părinții, trebuia să se dovedească că în ce îl privește există toate elementele ce condiționează răspunderea civilă delictuală raportat, evident, și la prevederile concrete ale art.138 din Legea nr.85/2006.
Solicită să se aibă în vedere și faptul că împotriva . (denumirea anterioară a actualei . s-a deschis procedura însolvenței prin sentința civilă nr.2476/13.11.2006 la cererea D.G.F.P. S. dar, în urma eforturilor financiare proprii ale recurenților, au fost achitate toate creanțele societății și s-a dispus prin sentința civilă nr. 1036/23.04.2007 revenirea asupra dizolvării. Din totalul creanțelor în sumă de 52.442,70 lei, creanța creditoarei DGFP S. a fost de 41.711,00 lei șl, așa cum se poate observa și din raportul de activitate depus de lichidator, recurenții au acoperit din surse financiare proprii toate creanțele societății ce nu au putut fi stinse doar prin valorificarea stocurilor de marfă.
Faptul că desi s-a înscris la masa credală prin cererea nr. 247/10. 01.2007, cu suma de 41.711,00 lei, creditoarea prezintă un raport de inspecție fiscală aferent anilor 2004-2008, deci inclusiv perioada anterioară primei perioade de in solventă a societății, ridică serioase semne de întrebare cu privire la așa zisele nereguli contabile constatate de abia acum. Totodată având în vedere că creditoarea a calculat deja obligațiile de plată ale societății cu ocazia depunerii cererii de creanță în anul 2006 sume pe care le-au achitat în întregime, iar creanța declarată în anul 2006 era calculată la zi. ni se pare abuziv ca pentru perioada 2004-2006 creditoarea să aibă pretenții privind eventuale sume reprezentând debit și accesorii.
Nu este corect ca recurenții să achite accesorii la sumele stabilite pentru perioada 01.01._06, cât timp. dacă acestea au fost cuprinse în cererea de creanță le-au achitat deja iar dacă nu au fost cuprinse, culpa revine organului fiscal care avea posibilitatea să își stabilească cu exactitate creanța.
Astfel, la punctul 7 din Completarea la raportul de expertiză, se arată de către expert că s-au calculat accesorii la TVA pentru perioada 01.01._09 în valoare de 196.387 lei, sumă pe care consideră că nu o datorează, de vreme ce organul fiscal avea posibilitatea si obligația să îsi înregistreze creanța privind TVA-ul în cadrul dosarului de insolventă deschis în anul 2006.
În concluziile la raportul de expertiză, expertul a stabilit obligațiile de plată principale ca fiind suma de 252,908 lei iar cele accesorii suplimentare ca fiind de 217.526 lei, având în vedere argumentele prezentate mai sus consideră că instanța de judecată îi poate obliga cel mult la plata celor principale dar nu si la plata celor accesorii.
Mai arată că instanța de fond, în mod nelegal, a respins cererea recurenților de obligare a intimatei la plata parțială a cheltuielilor de judecată în cazul în care cererea de angajare a răspunderii administratorilor va fi admisă doar în parte. Astfel, în condițiile în care față de cererea DGFPS de obligare a acestora la plata sumei de 910.904 lei, judecătorul sindic i-a obligat la plata în solidar a sumei de 470.434 lei, aproape jumătate din suma pretinsă de creditoare.
Chiar daca în dispozitivul sentinței civile se arată doar că se admite cererea creditoarei DGFPS, fără a se menționa că admiterea se face doar "în parte" și nu "în întregime", este cât se poate de clar că admiterea s-a făcut doar în parte. Concluzia logică este că pentru diferența dintre 910.904 lei și 470.434 lei, s-a respins cererea creditoarei, deci instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art.274 alin. l coroborat cu art.276 Cod proc. civ și, pe cale de consecință, să oblige intimata la plata a jumătate din costurile cu expertiza contabilă judiciară.
Afirmația judecătorului sindic de la pagina 5 paragraful final din sentință cum că "expertiza efectuată în cauză a profitat pârâților care vor suporta în întregime cheltuielile de judecată" dovedește faptul că în ce privește cererile de angajare a răspunderii administratorilor, instanțele de judecată în mod nelegal răstoarnă sarcina probei. Astfel, principiile de bază care guvernează litigiile civile stabilesc că sarcina probei revine reclamantului/părții care emite o pretenție. În condițiile în care nu exista o prezumție nici măcar relativă că . insolventă s-ar datora administratorului statutar, creditorul/ lichidatorul care formulează o cerere de angajare a răspunderii administratorului trebuie să își dovedească pretențiile.
Este adevărat că creditoarea DGFPS s-a prevalat de un Raport de inspecție fiscală dar, în condițiile în care recurenți l-au contestat, era obligația creditoarei să își dovedească pretențiile inclusiv prin solicitarea efectuării unei expertize judiciare. Mai mult Raportul de inspecție fiscală evidenția sumele datorate creditoarei (după calculele sale) iar antrenarea răspunderii administratorului se poate dispune doar pentru "prejudiciul" efectiv creat, neexistând identitate absolută între cele două noțiuni. Faptul că expertiza judiciară a fost dispus de către instanța de judecată doar la cererea recurenților nu înlătură obligația reclamantei de a-și proba pretențiile și, prin urmare, dată fiind obligarea noastră la plata sumei stabilite de către expert, este evident că proba a profitat și creditoarei intimate.
Nu în ultimul rând arată faptul că onorariul expertului contabil judiciar a fost stabilit de către judecătorul sindic la suma de 10.000 lei suportată în întregime de către recurenți.
Împotriva sentinței a declarat recurs și Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice Cluj-N., in nume propriu si in numele Administratei Județene a Finanțelor Publice S..
În motivarea recursului recurenta arată că instanța de fond in mod nelegal a exonerat de răspundere materiala pe parați pentru suma de 440.470 lei, 910.904 lei cat a solicitat instituția prin cererea de angajare, minus 470.434 lei cât a acordat instanța de fond, fara a se motiva de ce a fost respinsa cererea de angajare pentru aceasta diferența in suma de 440.470 lei sau de unde rezulta ca parații sunt răspunzători numai pentru suma de 470.434 lei.
De asemenea, in mod nejudicios instanța de fond a dispus ca suma de 470.424 lei sa fie plătită tuturor creditorilor menționați in tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar si predat executorului judecătoresc deoarece numai recurenta a formulat cerere de angajare a răspunderii, deținând un procent de 70,41 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credala, pentru recuperarea creanței AJFP S. in suma de 910.904 lei si nu pentru toate creanțele înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor si ca atare hotărârea judecătoreasca nu poate profita celorlalți creditori care au stat in pasivitate si care aveau eventual posibilitatea sa formuleze o eventuala cerere de intervenție In Interesul lor.
F. de acest aspect se impune admiterea recursului si modificarea sentinței recurate in sensul obligării paraților la plata pasivului social care DGRFP Cluj-N. - AJFP S. si nu către toți creditorii debitoarei.
Apreciază existenta unor fapte imputabile paraților si a existentei raportului de cauzalitate între faptele acestora si starea de insolventa, sens in care critica in parte sentința atacata intrucât judecătorul sindic trebuia sa oblige parații la plata întregii creanțe a AJFP S. în suma de 910.904 lei cat a rămas de recuperat, pentru aceleași considerente care au fost reținute prin hotărâre, respectiv pentru faptul ca administratorii statutari nu au condus contabilitatea in conformitate cu legea, au ținut o contabilitate fictiva sau au ascuns unele documente contabile, etc.
Totodată, măsura angajării răspunderii pentru toate creanța AJFP S. in suma de 910.904 lei se impunea cu atât mai mult cu cat instanța de fond a reținut prin sentința atacata ca săvârșirea faptei ilicite prevăzuta de art. 138 alin.1 lit. a si d este dovedita prin acțiunile si inacțiunile care compun latura obiectiva a faptei descrise In Raportul de inspecție fiscala si in expertiza contabila.
Un alt motiv de angajare a răspunderii pentru toata creanța si reținuta de asemenea de către judecătorul sindic prin considerentele sentinței este faptul ca administratorul societății nu a depus declarațiile fiscale, nu a contabilizat si celelalte creanțe, datele înscrise în bilanțul contabil nu reflecta realitate si exista neconcordante intre declarațiile fiscale depuse, intre deconturile de TVA sau alte documente întocmite de societate si bilanțul contabil.
Societatea debitoare nu respectat dispozițiile art. 6, art.7 si art.20 din Legea contabilității nr. 62/1991, în sensul ca nu a efectuat inventarierea patrimoniului societății cel puțin o data pe an, nu a ținut registrele contabile obligatorii.
Neconducerea evidentei contabile conform prevederior legale pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorului conform art. 136 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 65/2006 privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare.
Societatea nu a înregistrat în evidentele contabile toate bunurile, nu a declarat impozitul pe salarii, CAS angajator, CAS angajat, contribuția la fondul pentru accidentele de munca, șomaj angajator, șomaj angajați, fondul de garantare, sănătate angajator, sănătate angajați, concedii si indemnizații, fapte care au fost constatate atât prin Raportul de expertiza contabila cat si prin Decizia de impunere si Raportul de Inspecție Fiscala din 30.07.2009 încheiate de către AIF S..
Neplata in termen a obligațiilor fiscale au generat dobânzi si penalități de intarziere aferente.
Starea de in solventa a debitoarei este imputabila paraților intrucat, prin omisiune, nu au condus contabilitatea in condițiile legii si nu a depus la organul fiscal toate declarațiile fiscale, asa cum prevede art. 219 alin, 1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, raportat la art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
Pentru ne respectarea dispozițiilor legale privind conducerea contabilității firmei, organul fiscal a aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenționale.
In lipsa evidentei contabile nu s-au putut identifica toate obligațiile fiscale ale debitoarei.
Tot cu titlul de exemplu mai arată câteva aspecte privind conducerea defectuoasă a activității debitoarei:
Nevirarea obligațiilor cu reținere la sursă în termenul de 30 de zile de la data scadenței sunt fapte penale prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege. Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Dacă actele contabile ar fi existat, nu exista nici un motiv justificativ pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementată de art. 147 din Legea 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statutar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța are singura variantă de a prezuma într-o manieră logică faptul că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumerarea limitativă de la art. 138 din Legea 85/2006.
În evidențele R. Comerțului care fac deplină dovadă față de terți recurenții dețin calitatea de administratori statutari. Corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului
Răspunderea patrimonială a administratorului statutar al debitoarei poate fi antrenată în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 dacă acesta a comis una din faptele enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, faptă care să fi condus debitoarea în stare de insolvență și să prejudicieze creditorii acesteia. Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a constatat că aceste cerințe sunt îndeplinite în mod cumulativ în privința pârâților recurenți B. T.… și B. I.. Astfel, cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțele scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Sub aceste aspecte, recursul formulat de B. T. – senior și B. I. este nefondat.
Recursul formulat de pârâtul B. T. este fondat deoarece acesta a devenit administrator doar în anul 2010 iar faptele imputate în prezenta cauză sunt anterioare, recursul urmând a fi admis.
Valoarea pasivului a fost stabilită în mod corect raportat la prejudiciul produs de pârâți, respectiv suma de 470.434 lei.
Fondat este și recursul creditoarei DIRECȚIA G. REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE S. din perspectiva modului în care va fi plătită suma 470.129 lei în sensul că va fi achitată raportat la faptul că doar recurenta a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtelor.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304(9) anterior, 312 (2) C.p.c., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul B. T. și de creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. ÎN NUME PROPRIU ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 351 din 10.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată față de pârâtul B. T..
Va înlătura mențiunea privind plata sumei de 470.434 lei către toți creditorii.
Va obliga pârâții B. T. senior și B. I. la plata sumei de 470.434 lei, în solidar către creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice S..
În baza art. 312 (1) Cod proc. civ., va respinge recursul pârâților B. T. S. și B. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B. T. și creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. ÎN NUME PROPRIU ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 351 din 10.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de chemare în judecată față de pârâtul B. T..
Înlătură mențiunea privind plata sumei de 470.434 lei către toți creditorii.
Obligă pârâții B. T. senior și B. I. la plata sumei de 470.434 lei, în solidar către creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice S..
Respinge recursul pârâților B. T. S. și B. I...
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. I. A. D. P. C. I.
GREFIER
M. N. Ț.
Red. D.P. dact. GC
2 ex/08.07.2014
Jud.primă instanță: D. Parițiu
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 3067/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
