Dizolvare societate. registrul comerţului. Decizia nr. 648/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 648/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 942/1285/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 648

Ședința publică din data de 17 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C.

JUDECĂTOR: M. S.

GREFIER: M. N.

Componența prezentului complet de judecată a fost

modificată prin Hotărârea nr. 66/03.11.2014

a Colegiului de Conducere al Curții de Apel C.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr. 3508 din 16.12.2013, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații ONRC prin O. REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., A. BUCUREȘTI, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, apelanta solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 50 de lei.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 C.pr.civ., coroborat cu disp. art. IV din OUG 43/2010, art. 3 din OUG 116/2009, dispozițiile Legii nr. 26/1990 și Legii nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului apel.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară deschise dezbaterile și văzând că părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii însă au solicitat judecarea și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3508 din 16.12.2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. împotriva pârâtei S.C. A. T. SRL și, în consecință s-a dispus dizolvarea pârâtei S.C. A. T. SRL, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C. J_ și CUI_.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 237 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.

Din extrasul de registru anexat cererii deduse judecății, reiese că, în ceea ce o privește pe pârâta ., aceasta nu mai are numiți administratori, fostului administrator expirându-i mandatul la data de 28.09.2011.

Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile legale mai sus menționate, Tribunalul, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, a admis cererea astfel cum a fost formulată și a dispus dizolvarea pârâtei S.C. A. T. SRL, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C. J_ și CUI_.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel .C. A. T. SRL, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimat cu privire la dizolvarea societății.

În motivare se arată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat dizolvarea societății pentru faptul că aceasta nu ar avea organe statutare. Mai mult în cadrul cererii se precizează potrivit art.21-22 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului neîndeplinirea obligației de actualizare de către societatea menționată a datelor cu privire la administratorul societății.

La data de 24.10.2013 prin cererea înregistrată sub nr._ s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a unor modificări referitoare la mențiunile legate de persoanele împuternicite, potrivit art.1 și 2 din OUG nr.116/2009.

În baza rezoluției nr._ din 28.10.2013 pronunțată de ORC C. s-a dispus admiterea cererii de înregistrare a mențiunilor cu privire la persoanele împuternicite în registrul comerțului și depunerea actului constitutive actualizat.

Examinând apelul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 480 C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului; ; c) societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută...”.

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. c, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de apelantă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea apelantei a fost îndeplinită.

Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de . cu sediul ]n C. N. ., nr 14 ., impotriva sentinței civile nr. 3508 din 16.12.2013 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o schimbă in tot in sensul că respinge cererea formulată de ONRC- . prin O. REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C., cu sediul În C. – N., ., jud C. .

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17.11.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER

A. M. C. M. S. M. N.

red.AMC/SMD

4 ex./19.11.2014

jud.fond. D. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare societate. registrul comerţului. Decizia nr. 648/2014. Curtea de Apel CLUJ