Pretenţii. Decizia nr. 474/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 821/1285/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 474/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător R.-R. D.
Grefier I. C.
S-a luat în examinare apelul formulat de către reclamantul F. .. T. LUX S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL INSOVENȚĂ BOBOTĂ LIUBA împotriva sentinței civile nr. 153 din 22.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții contravaloare bunuri.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantă consilier juridic L. Dumitrița cu delegație depusă în ședință publică, iar pentru intimat reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială fila 18 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cerere de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a taxei de timbru judiciar.
Curtea comunică apelantei, întâmpinarea formulată de intimată.
Curtea, după punerea în discuția părților a competenței acestei instanțe, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 7208, corelat cu art. 282 alin. 1, teza a II-a C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având cuvântul reprezentantul intimatei, solicită cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și declară deschisă faza dezbaterilor judecătorești.
Având cuvântul reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în demersul introductiv. Arată că motivul promovării caii de atac, este datorat acțiunilor pârâtei în sensul că apelanta a formulat o acțiune în anularea unor transferuri frauduloase, relevate prin facturi și alte înscrisuri constatate de lichidator și care constau în transferul unor bunuri, respectiv încheierea unor contracte de credit și de garanție cu privire la aceste bunuri. Aceste transferuri au fost considerate de instanța de fond și de instanța de control judiciar ca fiind frauduloase și pe cale de consecință s-au anulat. Precizează că pe tot parcursul derulării acestor cauze nu s-a adus la cunoștința apelantei că bunurile menționate nu mai fac parte din patrimoniul pârâtei și din aceasta cauză nu s-a putut extinde acțiunea și cu privire la terțul dobânditor. Consideră necesară promovarea acestei acțiuni de restituire în echivalent deoarece garanțiile creditorului garantat au fost diminuate fapt constata printr-o sentință rămasă irevocabilă.
Susține că motivarea instanței de fond este extrem de simplistă cu privire la motivele invocate deoarece se face trimitere la prevederile legii 85/2006 privind insolvență, dar prin documentele aflate la dosar precizează că apelanta s-a aflat în imposibilitatea de a apela la aceste prevederi neavând cunoștință de transferul bunurilor din patrimoniul intimatei pentru a exercita extinderea cadrului procesual. Apreciază că nu are la îndemână o altă acțiune prin care să refacă patrimoniul diminuat și prin care să se readucă în patrimoniul societății garanțiile înstrăinate. Raportat la faptul că transferul bunurilor a fost anulat constatându-se astfel caracterul fraudulos restituirea contravalorii trebuie făcută la valoarea cea mai mare a bunurilor, altfel s-ar diminua valoarea garanțiilor pe care le are creditorul. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului, și cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță a respins acțiunea reclamantei-intimate ca inadmisibilă raportat la temeiul juridic indicat și care conturează cadrul juridic al cauzei. Precizează că apelanta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile generale ale codului civil, chestiune care a dus la punerea în discuție a competenței în sensul că este competentă o instanță de drept comun comercial sau judecătorul sindic. Consideră că în cauză nu sunt incidente normele generale ale codului civil. Cu privire la dispozițiile normative speciale derogatorii ale Legii 85/2007 în secțiunea situațiilor juridice ale debitorilor care reglementează într-o procedură specială astfel de situații. În susținerea celor arătate face trimitere la art. 78 al Legii 85/2007 care arată că aceste dispoziții se aplică în cadrul procedurilor de insolvență și art. 80 din actul normativ mai sus menționat, care prevede că administratorul sau lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni în anulare dar și acțiuni subsecvente împotriva terților care au legătură cu astfel de raporturi juridice. În concluzie consideră întemeiată soluția instanței de fond și solicită cheltuieli de judecată.
În replică reprezentanta apelantei-reclamante referindu-se la chestiunea inadmisibilității precizează că această excepție nu poate fi privită separat de motivele care au condus la promovarea unei astfel de acțiuni. Arată ca s-au aflat în imposibilitate juridică din cauza pârâtului de a exercita drepturile procesuale. S-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita mandatul de lichidator judiciar cu privire la anularea actelor privind transferul bunurilor. Nu se poate analiza excepția inadmisibilității fără a se vedea motivele care au dus la introducerea demersului pe calea dreptului comun.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare și având în vedere poziția procesuală a părților litigante în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 153 din 22.01.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta ., și în consecință a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta .. T. LUX SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ „B. LIUBA”, în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5794/24.10.2011, pronunțată în Dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș a fost admisă acțiunea promovată de administratorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență B. Liuba și cererea de intervenție promovată de intervenienta B.R.D. – Groupe Societe Generale, G. Baia M., Sucursala Județeană Baia M. în contradictoriu cu pârâții . și . SRL prin administrator special F. I. V. și în consecință a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7332/23.07.2010 încheiat între . SRL în calitate de vânzătoare și . în calitate de cumpărătoare, având ca obiect autoutilitara marca DAF, cu număr de înmatriculare_ și semiremorca Kogel cu nr. de înmatriculare_ ; s-a anulat operațiune de compensare concretizată în ordinul de compensare nr._/23.07.2010 și ordinul de compensare nr._/23.07.2010, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7393/26.07.2010 încheiat între . SRL în calitate de vânzătoare și . în calitate de cumpărătoare, având ca obiect autoutilitara marca DAF, cu număr de înmatriculare_ și autoutilitara marca DAF, cu număr de înmatriculare_ ; s-a anulat, operațiunea de compensare concretizată în ordinul de compensare nr._/28.07.2010 și ordinul de compensare nr._/28.07.2010; a fost obligată pârâta . să restituie bunurile ce fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare nr. 7332/23.07.2010 și nr. 7393/26.07.2010.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii menționate anterior, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței reclamantei .. T. LUX SRL a constatat că autoutilitara marca DAF, cu nr. de înmatriculare_, semiremorca Kogel cu nr. de înmatriculare_, autoutilitara marca DAF, cu nr. de înmatriculare_ și autoutilitara marca DAF cu nr. de înmatriculare_ nu se mai află în patrimoniul pârâtei . sau au fost dezmembrate.
Potrivit art. 79 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, acțiune care potrivit art. 81 alin. 1 din același act normative poate fi formulată în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. De asemenea, potrivit art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condițiile legii.
Ori, dispozițiile art. 79 și următoarele din Legea nr. 85/2006 sunt dispoziții speciale, întreaga lege cuprinzând norme materiale și de procedură speciale, aplicabile într-un domeniu bine determinat. Prezenta acțiune este prezentată ca fiind o continuare a anulării în baza legii speciale (art. 79 și 80 Legea 85/2006) a unor contracte încheiate de către pârâtă. Așa fiind, consecințele și acțiunile ce derivă din anularea specială a unor acte, drepturile și obligațiile ce izvorăsc din anulare, sunt expres determinate tot de către legea specială, respectiv de art. 83 din legea 85/2006 care prevede expres obligațiile terțului dobânditor, ori având în vedere tocmai acest caracter special derogator, raportat și la dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, face ca această acțiune întemeiate pe dispozițiile dreptului comun să fie inadmisibile, căci nu se poate admite eludarea unor proceduri și termene speciale prin recurgerea la dispozițiile dreptului comun.
Față de cele de mai sus, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta ., și în consecință a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta .. T. LUX SRL prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ „B. LIUBA în contradictoriu cu pârâta ..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta .. T. LUX SRL, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, respectiv a acțiunii în restituire prin echivalent formulată și precizată împotriva pârâtei S.C. E. H. S.R.L., să se dispună restituirea de către S.C. E. H. S.R.L. către S.C. V.A.P. T. Lux S.R.L. - în faliment, a sumei de 680.995,51 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor de natura autoutilitarei marca DAF, cu nr. de înmatriculare_, a semiremorcii Kogel cu nr. de înmatriculare_ ., a autoutilitarei marca PAF, cu nr. de înmatriculare_ și a autoutilitarei marca PAF cu nr. de înmatriculare_ .;
În motivare a invocat dispozițiile art. 1641 ultimul alineat N.C.C., respectiv că debitorul S.C. E. H. S.R.L este de rea-credință, iar obligația de restituire se impune a fi efectuată de către aceasta, la valoarea cea mai mare;
Apelanta apreciază că sentința apelată este neîntemeiată, criticabilă, deficitară și nelegală, iar în temeiul efectului devolutiv al apelului, solicită analizarea legalității sentinței și temeinicia acesteia.
Mai susține că din cuprinsul sentinței apelate, pe de-o parte, acțiunea formulată și precizată a fost respinsă ca inadmisibilă, deși din cuprinsul considerentelor de fapt și de drept rezultă o alta stare de fapt, ceea ce ar fi condus la o judecată pe fond, iar pe de altă parte, sentința apelată nu cuprinde considerentele care au format convingerea instanței că acțiunea formulată și precizată se impune a fi respinsă, pe cale de excepție, ca inadmisibilă.
Prin prezentul apel, critică în tot sentința civilă și cu privire la admisibilitatea acțiunii formulate și precizate, precum și raportat la împrejurarea că litigiile împotriva pârâtei din prezenta cauză au început în anul 2011, apreciază ca se impune prezentarea unui scurt istoric, pentru a evidenția motivul promovării acțiunii în restituire prin echivalent, f și ulterior precizata astfel:
În data de 10.01.2011, Cabinetul Individual de Insolvență B. Liuba, în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L. - în insolventa, a formulat și depus la Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. H. S.R.L., o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 79 și 80 ale Legii nr. 85/2006 privind insolvență, texte legale ce vizează anularea actelor cu caracter fraudulos încheiate de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de insolvență.
Acțiunea depusă la Tribunalul Maramureș în data de 10.01.2011 a format obiectul dosarului nr._ și s-a referit la:
- Anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 7332/23.07.2010 având ca obiect vânzarea de către S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L., respectiv cumpărarea de către E. H. S.R.L., a autoutilitarei marca DAF, cu nr. de înmatriculare_ și a semiremorcii Kogel cu nr. de înmatriculare_, cu consecința anulării operațiunii de compensare realizată pentru plata prețului contractului nr. 7332/23.07.2010, concretizată în ordinul de compensare nr._ din 23.07.2010 a agentului inițiator S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L., pentru suma de 231.991,51 lei, respectiv ordinul de compensare nr._ din 23.07.2010 a agentului inițiator E. H. S.R.L., pentru suma de 231.991,51 lei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv restituirea bunurilor ce fac obiectul contractului nr. 7332/23.07.2010 și revenirea acestora în patrimoniul S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L.;
- Anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 7393/26.07.2010 având ca obiect vânzarea de către S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L., respectiv cumpărarea de către E. H. S.R.L., a autoutilitarei marca DAF, cu nr. de înmatriculare_ și a autoutilitarei marca DAF cu nr. de înmatriculare_ , cu consecința anulării operațiunii de compensare realizată pentru plata prețului contractului nr. 7393/26.07.2010, concretizată în ordinul de compensare nr._ din 28.07.2010 a agentului inițiator S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L., pentru suma de 449.004 lei respectiv ordinul de compensare nr._ din 28.07.2010 a agentului inițiator E. H. S.R.L., pentru suma de 449.004 lei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor menționate și revenirea acestora în patrimoniul S.C. V.A.D. T. Lux S.R.L.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii formulate de către subscrisa, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 5794/24.10.2011 în dosarul nr._ în sensul admiterii acțiunii, a anulării contractelor încheiate și a actelor subsecvente, precum și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea bunurilor garanția creditorului majoritar în persoana B.R.D. - G.S.G. S.A. G. Baia M..
Împotriva sentinței civile 5794/2011 pârâta S.C. E. H. S.R.L. a promovat recurs;
Recursul promovat a fost soluționat de către instanța de control judiciar prin pronunțarea Deciziei Civile nr. 3811 din data de 11 mai 2012, în dosarul nr._ în sensul respingerii recursului declarat de către S.C. E. H. S.R.L.
Ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 5794/2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, apelanta a procedat la notificarea pârâtei S.C. E. H. S.R.L. în vederea punerii în executare a sentinței menționate, respectiv punerea la dispoziția subscrisei a bunurilor garanția creditorului majoritar B.R.D. - G.S.G. SA. G. Baia M., bunuri care au făcut obiectul contractelor anulate.
Apelanta a transmis debitoarei notificarea nr. 1786/28.06.2012 prin care i s-a solicitat ca în termen de 5 zile de la data primirii adresei, să pună la dispoziția administratorului judiciar bunurile menționate în contractele anulate.
În data de 06.07.2012, pârâta a transmis acesteia un răspuns la notificarea nr. 1786/28.06.2012, prin care îi aducea la cunoștință faptul că bunurile au fost înstrăinate în perioada septembrie - octombrie 2010, cu solicitarea adresată apelantei de a constata că pârâta se află în imposibilitate faptică de a îi pune la dispoziție bunurile deoarece acestea fie nu mai există în proprietatea pârâtei, fie nu mai există, fie sunt dezmembrate.
Niciodată pe parcursul derulării acestei cauze, pârâta nu a adus la cunoștința instanței de fond sau de control judiciar faptul că bunurile au fost înstrăinate sau că nu mai există; de asemenea nu a făcut cunoscute nici valorile de înstrăinare sau valorile contabile de casare.
Raportat la acest aspect, la „tăcerea" pârâtei pe parcursul derulării acestei cauze pe o perioadă de mai mult de un an, administrarea probatoriului în sens contrar situației de fapt, în lipsa faptică a bunurilor, subscrisa apreciază că reaua - credință a pârâtei, contrar afirmațiilor acesteia existente în corespondența purtată, este evidentă și este susținută de două aspecte relevante, neîndoielnice:
1. Așa cum a arătat mai sus, acțiunea introductivă de instanță ce a format obiectul dosarului nr._ a avut ca obiect anularea transferurilor frauduloase, în temeiul art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006 privind insolvență; textele legale vizează anularea actelor cu caracter fraudulos încheiate de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de insolvență.
Prin rămânerea irevocabilă a sentinței recurate, respectiv prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3811/11.05.2011 cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate, conceptul de bună-credință se exclude ai privire la S.C. E. H. S.R.L. - fapt stabilit și menținut cu prezumție și autoritate de lucru judecat.
2. Al doilea aspect care răstoarnă prezumția de bună-credință, se referă, daca mai este cazul prin raportare la punctul 1, la „tăcerea" pârâtei pe parcursul derulării cauzei pe o perioadă de mai mult de un an:
Așa cum rezultă din actele existe la dosarul de fond și la dosarul instanței de control judiciar întreg probatoriul administrat de către pârâta noastră a vizat o altă stare de fapt, respectiv aceea în care bunurile garanția creditorului majoritar B.R.D. - G.S.G. S.A. G. Baia M., solicitate de apelantă a fi înapoiate există în patrimoniul S.C. E. H. S.R.L. Faptul inexistenței bunurilor solicitate în patrimoniul debitoarei a devenit cunoscut la data transmiterii scriptului denumit „răspuns”.
Raportat la cele două aspecte menționate mai sus, buna-credință, ca noțiune - atribut al conduitei procesuale a pârâtei, la care se face referire, este un fapt incompatibil cu realitatea faptică concretizată în probatoriul administrat.
În fapt, pârâta a ascuns apelantei și instanței, situația de fapt și de drept a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor frauduloase anulate, fapt care a pus în imposibilitate administratorul judiciar devenit ulterior lichidator judiciar, să își exercite atribuțiile, respectiv să extindă cadrul procesual cu terți cărora li s-au înstrăinat garanțiile creditorului B.R.D. - G.S.G. S.A., în termen legal.
În mod eronat prima instanță a reținut în cuprinsul considerentelor, în pagina 7 faptul că: „prezenta acțiune este prezentată caftind o continuare a anulării în baza legii speciale (art. 79 și 80 Legea 85/2006) a unor contracte încheiate de către pârâtă. Așa fiind, consecințele și acțiunile ce derivă din anularea specială a unor acte, drepturile și obligațiile ce izvorăsc din anulare, sunt expres determinate tot de către legea specială, respectiv art. 83 din legea nr. 85/2006 care prevede expres obligațiile terțului dobânditor, ori având în vedere tocmai acest caracter special derogator, raportat și la dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind insolvență, face ca această acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun să fie inadmisibilă, căci nu se poate admite eludarea unor proceduri și termene speciale prin recurgerea la dispozițiile dreptului comun".
Apelanta a redat singurul paragraf din sentința apelată care arată motivele respingerii acțiunii formulată și precizată ca fiind inadmisibilă, pentru a evidenția deficiența raționamentului juridic aplicat demersului judiciar.
Afirmația acesteia este susținută de probatoriul administrat în cauză, complet ignorat de către Instanța de fond, precum și de trimiterea pe care instanța o face la termenele speciale din legea nr. 85/2006 privind insolvență, referitoare la terții dobânditori, în situația în care din lecturarea dosarului rezultă în mod absolut evident faptul că subscrisa a fost în imposibilitate de a extinde cadrul procesual cu terții dobânditori sau de a formula orice altă acțiune pe legea specială în termen legal, tocmai prin tăcerea $i ascunderea situației de fapt $i de drept a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor frauduloase anulate de către Tribunalul Maramureș.
Situația prezentată în cuprinsul cererii de apel a fost creată în mod integral de către pârâtă, care, cu rea-credință, a ascuns situația de fapt și de drept a bunurilor și nu a făcut cunoscut mai bine de 2 ani starea juridică a acestora.
Având în vedere faptul că din culpa pârâtei apelanta a fost pusă în ipostaza de a formula acțiunea în restituire prin echivalent, ulterior precizată și din expunerea de fapt și de drept din cuprinsul acțiunii, este absolut revoltător raționamentul instanței de fond, care sancționează apelanta cu respingerea cererii ca inadmisibilă, făcând trimitere la termenele din legea specială, termene pe care le-ar fi uzitat cu certitudine dacă ar fi cunoscut situația juridică a bunurilor și aceasta pentru că apelanta nu demarează demersuri judiciare care nu au nici o finalitate.
Astfel, cu concursul instanței de fond, conduita procesuală execrabilă a pârâtei este astfel recompensată de către instanță, creând un precedent juridic extrem de periculos, prin care se pretinde într-un mod incalificabil ca prejudiciul creat prin acte frauduloase anulate să nu fie recuperat, iar garanțiile B.R.D. - G.S.G. S.A. din contractele de garanție perfect valabile, să fie diminuate, fără nici o consecință.
În sinteză, apelanta a fost în imposibilitate de a da eficiență textelor din legea specială nr. 85/2006 privind insolvența referitoare la terții dobânditori și la care instanța de fond a făcut referire, motivat de culpa și reaua - credință a paratei, care a ascuns situația juridică a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor frauduloase anulate, iar singura posibilitate de reîntregire a patrimoniului debitoarei falite și respectiv a garanțiilor B.R.D. - G.S.G. S.A. a fost realizarea acestui demers judiciar, respectiv a acțiunii în restituire prin echivalent, așa cum a fost formulată și ulterior precizată.
Pe fondul cauzei arată că sentința civilă 5794/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, Decizia Civilă nr. 3811 din data de 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr._, autoritatea de lucru judecat cu privire la caracterul fraudulos al actelor realizate de părțile implicate, la „tăcerea" pârâtei în ceea ce privește probatoriul administrat, solicită să se constate că în cauză acțiunea așa cum a fost formulată și precizată este întemeiată, iar în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1641 din Noul Cod Civil, alineatul ultim, care dispune: „dacă debitorul este de rea-credință ori obligația de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcție de valoarea cea mai mare".
Arată că în lipsa bunurilor ce au făcut obiectul contractelor frauduloase anulate, se impune restituirea prin echivalent.
Articolul 1641 ale N.C.C. dispune: „în cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii, debitorul obligației de restituire este ținut să plătească valoarea bunului, considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori a înstrăinării în funcție de cea mai mică dintre aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credință, ori obligația de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcție de valoarea cea mai mare".
Așa cum rezultă din cele de mai sus, reaua-credință de care a dat dovadă pârâta este susținută de sentința civilă nr. 5794/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, Decizia Civilă nr. 3811 din data de 11 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, de tăcerea pârâtei manifestată de către aceasta, fapt ce rezultă fără nici o urmă de îndoială din conduita procesuală a acesteia și din actele existente la dosarul de fond.
Atrage atenția asupra faptului că, titulara obligației de restituire a bunurilor se impune a fi obligată la achitarea valorii bunurilor de la data transferului, respectiv la valoarea cea mai mare, raportat la două aspecte:
1.Nu există bună-credință - așa cum am expus pe larg în motivare;
2.Bunurile ce au făcut obiectul contractelor anulate au constituit garanția creditorului majoritar B.R.D. - G.S.G. S.A. G. Baia M..
Împrejurarea că aceste bunuri au constituit obiectul contractelor de garanție reală mobiliară nr. 26/01.06,2007, aferent contractului de credit nr. 18/01.07.2007; contractului de garanție reală mobiliară nr. 253/29.02.2008 aferent contractului de credit nr. 128 și 129/29.02.2008 și contractului de garanție reală mobiliară nr. 948/08.08.2008 aferent contractului de credit nr. 94/30.05.2005, modificat prin actele adiționale: nr. 1/03.08.2005, nr. 2/30.05.2006, nr. 3/14.07.2006, nr. 4/30.05.2007, nr. 5/14.12.2007 și 6/08.08.2008. - existente la dosarul de fond - ale creditorului majoritar B.R.D. - G.S.G. S.A. G. Baia M., fac imposibilă restituirea la o valoare mai mică decât cea de transfer, respectiv valoarea de 680.995,51 lei, deoarece dacă acest fapt ar fi permis de către instanță, s-ar ajunge în ipostaza de a diminua o garanție a unui creditor, provenită dintr-un contract de credit.
În drept, invocă dispozițiile art. 466 și următoarele din N.C.P.C., coroborate cu art. 1635 și următoarele din noul Cod Civil, 1640, 1641 și urm. din Noul Cod Civil, precum și pe dispozițiile art. 25 alin. 1 Ut. g). primul paragraf, coroborat cu art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind insolvența.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 octombrie 2014 (f.14-16) intimata . G., jud. Cluj, a solicitat respingerea apelului formulat de către apelantă ca nefondat și să menținerea dispozițiilor sentinței ca fiind pe deplin temeinică și legală, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că prima instanță a reținut în mod corect că obligațiile solicitat a fi instituite în sarcina sa sunt reglementate de norme speciale, cu caracter derogator, dar pe care apelanta nu a înțeles să își sprijine acțiunea ci din contră a încercat să le evite. S-a reținut totodată faptul că cererile formulate de către reclamanta apelantă se înscriu într-o o continuare a anulării în baza legii speciale (art. 79 și 80 din Legea 85/2006) a unor contracte încheiate de către pârâtă, legea specială fiind cea care guvernează toate consecințele și acțiunile ce derivă din anularea acestor acte. Instanța de fond a apreciat astfel în mod corect că reclamanta apelantă nu poate proceda la eludarea unor proceduri și termene speciale prin recurgerea la dispozițiile dreptului comun, acțiunea formulată de către aceasta fiind astfel respinsă ca fiind inadmisibilă.
Prin apelul formulat s-a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și restituirea de către subscrisa a sumei de 680.995,51 lei ca urmare a incidenței în cauză a prevederilor art. 1641 alin ultim NCC. Se susține faptul că instanța de fond a procedat la pronunțarea unei hotărâri nelegale cu neobservarea considerentelor de fapt și de drept invocate.
Prima instanță a analizat cu prioritate prevederile legale incidente în cauză, reținând faptul că reclamanta apelantă în mod inadmisibil și-a întemeiat acțiunea pe prevederile dreptului comun, câtă vreme în speță sunt incidente prevederile unei legi speciale cu caracter derogator - Legea.
În mod repetat reclamanta apelantă a susținut faptul că temeiul de drept al acțiunii formulate îl reprezintă prevederile art. 1635 și urm. din NCC, art. 1649, art. 1641 și urm. din același act normativ iar nu cele ale Legii 85/2006. în aceste condiții instanța a procedat la analiza cererii de chemare în judecată în limitele impuse de către reclamantă și a constatat faptul că prevederile dreptului comun nu sunt aplicabile atâta timp cât există norme speciale, derogatorii de la dreptul comun. Cum în mod corect s-a reținut în practică instanța de fond nu putea dispune asupra obiectului și temeiului juridic al acțiunii, fără încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, (astfel că n.r.) corectă este soluția pronunțată de aceasta, de respingere a cererii ca inadmisibilă. (Decizia nr. 8/2001 Curtea de Apel C.) Având în vedere temeiul de drept invocat de către reclamantă, a fost admisă excepția de inadmisibilitate și respinsă acțiunea ca atare.
Susținerile reclamantei apelante cu privire la existența bunei sau a relei credințe din partea subscrisei nu au nicio relevanță în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției invocate de către subscrisa. Prevederile legii speciale devin aplicabile ca efect al caracterului derogator al acestora iar nu ca efect al unei anumite conduite din partea intimatei.
Mai mult de atât, a arătat faptul că intimata a adoptat o conduită procesuală corectă în cadrul tuturor litigiilor purtate cu reclamanta apelantă, formulând apărări la susținerile acesteia. Aceasta nu poate să invoce în susținerea motivelor de apel propria lipsă de diligentă și nici nu poate eluda o prevedere legală specială.
Prevederile art. 79 și urm. din Legea 85/2006 conțin normele substanțiale și procedurale speciale aplicabile în cazul actelor încheiate de către un debitor supus procedurii prevăzute de Legea 85/2006. Acestea sunt norme derogatorii de la dreptul comun aplicabile într-un domeniu delimitat în mod strict. Indiferent de motivul invocat de către reclamanta apelantă eludarea acestor prevederi speciale nu este permisă, aceasta neputând recurge la prevederile dreptului comun.
Potrivit art. 78 Legea 85/2006 măsurile prevăzute în prezenta secțiune se aplică atât în cazurile de reorganizare judiciară, cât și în cele de faliment, prevăzute atât de procedura generală, cât și de cea simplificată, lată deci că orice acțiune în anularea unor acte încheiat de către debitorul supus procedurii prevăzute de legea 85/2006 este guvernată exclusiv de prevederile legii speciale, prevederile dreptului comun privind nulitatea nefiind compatibile cu acestea și astfel devenind inaplicabile.
Întrucât reclamanta apelantă a înțeles să își întemeieze acțiunea pe prevederile dreptului comun inaplicabile în cazul de față, acțiunea acesteia este inadmisibilă astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, impunându-se respingerea apelului declarat și menținerea integrală a sentinței Tribunalului Specializat Cluj.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a acționat cu bună credință, înstrăinând bunurile ce fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror anulare s-a dispus prin sentința pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosar nr._ încă din anul 2010, anterior promovării vreunei acțiuni. Anularea ulterioară a contractelor încheiate între subscrisa și . SRL în anul 2011 nu afectează buna credință cu care subscrisa am acționat în cursul anului 2010 cu ocazia înstrăinării sau dezmembrării acelor autovehicule. Existența bunei sau a relei credințe în cazul anulării unui act se pune la momentul încheierii actului respectiv iar nu ulterior.
Întrucât prevederile art. 1641 NCC nu sunt aplicabile în cauză toate susținerile reclamantei apelante cu privire la acestea urmează a fi înlăturate, neputându-se solicita plata de către subscrisa a vreunei sume de bani.
În drept, a invocat prevederile art. 205 și următoarele N.C.P.C., Legea 85/2006.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Problema de drept ce face obiectul criticilor din apel este de a ști dacă și în ce măsură odată ce lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței obține o hotărâre judecătorească de anulare a unui act de transfer fraudulos poate să recurgă la procedura de drept comun derogatorie de la legea specială a insolvenței pentru restabilirea situației anterioare.
Prealabil, Curtea stabilește că prima instanță a stabilit corect starea de fapt dedusă judecății, care de altfel nici nu se contestă în faza de judecată a apelului.
Așa cum corect a statuat prima instanță scopul și finalitatea demersului în justiție promovat de reclamantă prin intermediul cererii de chemare în judecată a fost acela de a se obține o hotărâre judecătorească prin care să se dispună reîntregirea patrimoniului debitoarei insolvente și readucerea garanțiilor creditorului garantat în patrimoniul acesteia pentru a se îndeplini dezideratul procedurii insolvenței care se ghidează după principiul maximizării averii debitoarei.
Așa cum corect s-a reținut, reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor materializată în sentința civilă nr. 5794 din 24.10.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dos. nr._ .
Premisa litigiului ce face obiectul dosarului este aceea că bunul ce a făcut obiectul contractului anulat de instanță a fost înstrăinat unui terț și având în vedere această situație reclamanta a ales să recurgă la acțiunea de drept comun urmărind să obțină restituirea contravalorii bunul prin echivalent de la vânzător, pârâta în speță.
Numai că potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Legea insolvenței nr. 85/2006 terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condițiile legii.
Pe cale de consecință, se reține că Legea insolvenței conține o dispoziție legală specială incidentă într-o astfel de situație și deci acțiunea lichidatorului nu poate fi îndreptată împotriva celui care a înstrăinat pentru a obține suma în echivalent în situația în care bunul nu mai este în patrimoniul acestuia conform dreptului comun ci va trebui să urmeze calea procedurală specială prevăzută de legea specială.
Și este așa, deoarece textul art. 83 alin.1 din Legea nr. 85/2006 este plasat în Secțiunea a 4-a denumită Situația unor acte juridice ale debitorului cuprinsă în Capitolul III – Procedura din Legea nr. 85/2006, iar conform art. 78 din aceeași lege, măsurile prevăzute în această secțiune se aplica atât în cazurile de reorganizare judiciara, cat si în cele de faliment, prevazute atat de procedura generala, cat si de cea simplificata.
Mai mult, trebuie notat că însăși Legea insolvenței stabilește concursul dintre normele speciale și cele de drept comun, prevăzând la art. 149 din Legea nr. 85/2006 că dispozițiile acestei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.
Or, este evident că normele juridice aplicabile efectelor anulării actelor frauduloase consacrate de art. 80 și urm. din Legea insolvenței sunt norme cu caracter special, derogator de la dreptul comun și au prevalență.
Numai în situația în care nu există incompatibilitate între normele speciale din legea insolvenței și normele conținute de în legea materială de dreptul comun, recte Codul civil, este posibil ca aceste din urmă norme să completeze, și nu să înlocuiască, normele speciale.
De altfel, în caz de concurs între normele speciale și cele de drept comun întotdeauna au prevalență normele speciale derogatorii conform principiului de drept concretizat în adagiul lex specialia generalibus derogant, respectiv că legea specială derogă de la legea generală.
Prin urmare, atât timp există norme legale speciale care reglementează un raport juridic de drept material sau procesual incidente în materia insolvenței, acestea au prevalență față de dispozițiile de drept comun consacrate de legea civilă sau procesual civilă.
Astfel fiind, nu poate fi fundamentată o acțiune care se înscrie în perimetrul art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pe temeiul dreptului comun, sens în care Curtea constată că prima instanță a făcut corect aplicarea și interpretarea normelor legale incidente în materie statuând corect că demersul judiciar promovat de reclamanta apelantă prin intermediul cererii de chemare în judecată este inadmisibil.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 480 C.pr.civ. să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanta și să păstreze în întregime sentința atacată.
În temeiul art. 453 C.pr.civ. Curtea urmează să oblige apelanta să plătească intimatei . G., jud. Cluj suma de 6.610,74 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în faza de apel.
Văzând și prevederile art. 483 alin. 2 C.pr.civ. și ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta .. T. LUX SRL, societate în faliment prin Cabinetul Individual de Insolvență B. Liuba împotriva sentinței civile nr. 153 din 22.01.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei . suma de 6.610,74 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică din 16 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. U. D. R.-R.
GREFIER,
I. C.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./22.10.2014
Jud.fond. C. G.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 9653/2014. Curtea de Apel CLUJ | Dizolvare societate. registrul comerţului. Decizia nr.... → |
|---|
