Dizolvare societate. registrul comerţului. Decizia nr. 3745/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3745/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 945/1285/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3745/2014
Ședința publică din data de 5 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. I.
JUDECĂTORI: S. L. R.
L.-D. S.
GREFIER: M. V.-G.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă . împotriva sentinței civile nr.2981 din 04.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata- reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI P. ORC C. și intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C., recurent ., având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei- pârâte ., avocat B. L. din Baroul C., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; recursul este legal timbrat.
Reprezentantul recurentei- pârâte ., avocat B. L. întrebat fiind, arată că nu are obiecțiuni cu privire la competența instanței.
Curtea, în temeiul art. 131 C. pr.civ., raportat la art. 96 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea recursului cu care a fost investită.
Reprezentantul recurentei- pârâte ., avocat B. L. depune la dosar un set de înscrisuri din care rezultă situația financiară a societății pe anul 2013.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea declară închisă faza de cercetare judecătorească, deschide dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei- pârâte ., avocat B. L. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată și să se ia act de voința asociaților privind continuarea activității societății.
Solicită să se aibă în vedere că asociații societății au făcut demersuri efective și reale pentru ca societatea să rămână în funcțiune. Asociații au luat hotărâri prin care au mandatat un administrator pentru societate, au contractat un nou sediu social pentru societate, au efectuat plați în numele societății către bugetul de stat.
CURTEA
P. sentința civilă nr.2981 din 04.11.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI BUCUREȘTI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C. în contradictoriu cu pârâta ..
S-a dispus dizolvarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 237, al. 1, lit. a din Legea nr. 31/1990.
S-a dispus comunicarea hotărârii și Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din actele aflate la dosar a rezultat că societatea nu are organe statutare.
La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu mai funcționează legal, conform dispozițiilor art. 237, al. 1, lit. a din Legea nr. 31/1990. Societățile comerciale ce nu au organe de conducere trebuie radiate.
Instanța, în baza considerentelor reținute a apreciat cererea formulată de către reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București ca fiind întemeiată, reținând că societatea nu mai are organe de conducere, mandatul administratorilor fiind expirat. În temeiul dispozițiilor art. 237, al. 1, lit. a din Legea nr. 31/1990, a admis cererea și a dispus dizolvarea pârâtei.
Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se va înregistra în registrul comerțului, se va comunica Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte, pentru recuperarea acestor cheltuieli, împotriva societății, conform dispozițiilor art. 237, al. 3 din Legea nr. 31/1990.
Conform dispozițiilor art. 237, al. 6 din Legea nr. 31/1990, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică va intra în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta . solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acesteia și a se lua act de voința asociaților privind continuarea activității societății.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin . prin asociații societății au întreprins demersuri efective și reale pentru remedierea situației existente, la data introducerii cererii de dizolvare de către ORC C..
Asociații societății au luat hotărâri prin care au mandatat un administrator pentru societate, au contractat un nou sediu social pentru societate, au efectuat plați în numele societății către bugetul de stat, astfel după cum urmează mai jos:
În A. din data de 17.01.2014, asociații societății au hotărât mandatarea în calitate de administrator societate a numitei B. X., cu dublă cetățenie, română și maghiară, născut la data de 17.07.1975, în localitatea Târgu M., România, domiciliată în 1203 Budapest, ., Ungaria, identificată cu carte identitate 096276EA eliberat la data de 25.02.2005 de către autoritățile competente din Ungaria. Pentru funcția de administrator societate pentru o perioada de 6 luni începând cu înregistrarea hotărârii la ORC.
În A. din data de 17.01.2014, asociații societății au hotărât sa stabilească sediul societății în C.-N., . etaj, jud. C. conform contractului de stabilire a sediului social anexat.
. în data de 22 octombrie 2013 a lichidat datoriile restante față de bugetul de stat în cuantum de 19.896 lei prin plata integrala a acestor datorii către AFPM C.-N. conform Chitanța . nr._ din data de 22.1.2013.
Arată că demersurile efectuate, hotărârile A. vor fi înregistrate la ORC, iar plățile efectuate către bugetul de stat arata seriozitatea hotărârilor luate în vederea continuării societății și faptul că asociații nu s-au desistat de societate.
În drept în temeiul art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și art.488 pct.8 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
După pronunțarea sentinței de dizolvare a societății, la data de 21 ianuarie 2014, prin Hotărârea Adunării Generale a ., s-a hotărât că urmare a lichidării judiciare a a sociatului . 35 de părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei se vor repartiza către asociatul . SRL, se va modifica sediul . în C.-N., ., etaj1,_, jud.C. și se va numi doamna B. X. administrator al . ( f 7 din dosar).
Ca atare, până la rămânerea definitivă a cauzei, societatea și-a îndeplinit obligația de a-și lămuri situația sediului și a organelor sale statutare.
Ori, finalitatea legii nr.31/1990 este ca persoana jurifică să funcționeze efectiv la un sediu unde poate fi găsită și să aibă organe statutare de reprezentare și nu neapărat dizolvarea societății.
Așa, fiind văzând ca societatea și-a îndeplit obligațiile pentru care se dispusese dizolvarea sa, în baza art 247 alin 1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, va admite recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr.2981 din 04.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în totalitate în sensul că va respinge cererea de dizolvare a ..
În baza art 247 alin 3 din Legea nr.31/1990 va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr.2981 din 04.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în totalitate în sensul că:
Respinge cererea de dizolvare a ..
Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul comerțului.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. I. S.- L. R. L.-D. S.
GREFIER
M. V.-G.
Red.L.D.S/dact. V.R.
2 ex. /06.05.2014
Jud. fond: I. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 474/2014. Curtea de Apel CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 4698/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








