Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 24-11-2014, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 8120/100/2011/a6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 678
Ședința publică din data de 24 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: A. M. I.
GREFIER M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr. 2980 din 08.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații . prin administrator judiciar BDO RESTRUCTURING SPRL și ., având ca obiect cerere de ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză nu se află la primul termen de judecată, fiind repusă pe rol in vederea perimării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 416 al. 1 C.pr.civ., invocă excepția perimării cauzei, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. sentința civilă nr. 2980 din 08.05.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Maramureș, a fost respinsă cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale formulate de reclamanta ., prin administrator judiciar, in contradictoriu cu pârâta ..
Împotriva acestei hotărâri . a declarat apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 06.06.2013.
La termenul de judecată din 16.09.2013, s-a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 411 C.pr.civ., trimițându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruința părților.
Examinând excepția invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 416 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de un an.
În cauză, se reține că apelul a fost suspendat la data de 16.09.2013, în temeiul art. 411 C.pr.civ., de la acea dată apelanta având la dispoziție 6 luni pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze.
Nefiind îndeplinit nici un act de procedură în termenul legal stabilit, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de apelanta ., împotriva sentinței civile nr. 2980 din 08.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații . prin administrator judiciar BDO RESTRUCTURING SPRL și ., având ca obiect cerere de ordonanță președințială, pe care o menține în întregime.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. S. A. M. I. M. N.
RED/DACT
MS./MN
25.11.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 182/2014. Curtea de Apel CLUJ | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 5145/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








