Pretenţii. Decizia nr. 256/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 8933/100/2012
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 256
Ședința publică din data de 16 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: L. D. S.
GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta . GROUP SA PRIN . SUCURSALA A., împotriva Sentinței civile nr. 6460 din 12.11.2013 pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatele U. B. E. ÎN NUME PROPRIU ȘI IN CALITATE DE TUTORE AL MINORULUI CHIRITĂ M. A., W. S. M., C. I. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat V. M. pentru apelantă și avocat H. V. C. pentru intimate, intimatele W. S. M. și U. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este îndeplinită.
Apelul nu este timbrat.
La data de 03.06.2014, intimații au depus la dosar concluzii scrise.
La data de 11.06.2014, apelanta a depus la dosar motive de apel și un set de înscrisuri.
Reprezentantul apelantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 863,53 lei și timbre judiciare de 5 lei.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă etapa cercetării procesului, deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților în susținerea poziției procesuale pentru părțile pe care le reprezintă.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului. Menționează că a criticat sentința tribunalului Maramureș ca fiind nelegală întrucât a invocat o excepție de ordine publică și anume aceea a necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș. Astfel, apreciază că sunt aplicabile disp. Art. 5 teza I C.pr.civ care prevăd că cererea de chemare in judecată se înregistrează la domiciliul paratului. De altfel, codul de procedură civilă prevede de asemenea ca cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat cum este și apelanta se face la sediul acesteia. Reclamanți și-au întemeiat acțiunea in baza prev. Art. 11 alin.1 pct. 1 C.pr.civ. însă apreciază că acest text de lege nu se aplică speței. Reclamanții au motivat că au introdus acțiunea la domiciliul asiguratului, care a decedat însă acțiunea formulată in contradictoriu cu parata O. nu are legătură cu raportul juridic stabilit intre asigurat si asigurator prin contractul de asigurare. Această excepție de ordine publică a fost invocată la fondul cauzei fiind respinsă de către Tribunalul Maramureș. În consecință, solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente din punct de vedere teritorial, fie la Tribunalul București, unde își are sediul social pârâta, fie la Tribunalul Prahova, instanța pe raza căreia a avut loc accidentul.
Un motiv de netemeinicie al sentinței atacate se referă la daunele morale. In acest sens arată că suspectează judecătorul fondului de lipsă de obiectivitate, sentința fiind profund subiectivă, având in vedere că acțiunea a fost admisă in integralitate, așa cum a fost formulată, cu daune morale, daune materiale și penalități la fel. Chiar și motivarea sentinței la partea considerentelor este preluată fidel din acțiunea reclamanților. A fost de acord că este necesar a fi acordate daune morale insă nu in cuantumul solicitat de reclamanți. In raport și de practica instanțelor apreciază că sumele acordate sunt exagerate. A depus la dosar hotărâri cu titlu de practică judiciară din care rezultă in diverse spețe identice cu cea dedusă judecății apar sume mai rezonabile. Trebuie avut in vedere si gradul de rudenie cu victima, astfel a solicitat diminuarea la suma de 30.000 pentru fiul victimei, 25.000 euro pentru mamă și 20.000 de euro pentru sora acestuia.
In continuare, face referire la penalitățile de întârziere. Arată că prin acțiunea introductivă au fost solicitate daune morale și daune materiale. După al VI-lea termen de judecată, reclamanții și-au modificat acțiunea, mult peste termenul prev. de art. 132 c.pr.civ. solicitând acordarea penalităților de întârziere, pe care instanța de fond le-a acordat exact așa cum au fost formulate, la un calcul la zi acestea ridicându-se la 215.000 euro. In susținerea cererii modificatoare, reclamanții au invocat disp. art. 37 din Ordinul CSA 5/2010. Însă, apreciază că acest text de lege a fost interpretat greșit întrucât el prevede că despăgubirile se plătesc în situația rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești însă în speța dedusă judecății nu este vorba despre o hotărâre rămasă definitivă. Nici măcar daunele materiale nu erau certe la momentul introducerii acțiunii, deci nici reclamanții nu se bazau pe documentele anexate acțiunii motiv pentru care au și solicitat efectuarea unei expertize tehnice judiciare. Cât despre daunele morale, acestea sunt o chestiune de apreciere. A depus practică judiciară din care rezultă că și alte instanțe din țară au pronunțat hotărâri acordând penalități de întârziere de la momentul rămânerii definitive a hotărârii acesta fiind momentul la care creanța devine certă, lichidă și exigibilă. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului formulat in cauză menținerea primei instanțe, fără cheltuieli de judecată. Menționează că nu poate fi vorba despre un subiectivism din partea instanței de fond așa cum greșit susține apelanta. De altfel, aceasta a ales să se apere in fața primei instanțe printr-o întâmpinare depusă la dosar la un termen de judecată. Apelanta nu și-a delegat reprezentant in instanță la nici un termen de judecată. Nu a formulat nici un fel de apărări nici față de cererea precizatoare și nici față de daunele materiale. Față de excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș arată că prev. art. 11, alin.1 pct. 1 C.pr.civ., este pe deplin aplicabil speței reclamantele având opțiunea mai multor instanțe deopotrivă insă au ales varianta cea mai apropiată și anume Tribunalul Maramureș. Pe de altă parte, se poate observa și art. 7 care oferă posibilitatea introducerii acțiunii la sediul societății unde a fost încheiată polița de asigurare care în speță reprezintă baza pretențiilor reclamanților. Astfel, polița de asigurare a fost încheiată de agenția Baia M., printr-un broker de asigurare.
Arată că principalele critici aduse sentinței atacate se referă la cuantumul apreciat ca fiind exagerat al daunelor acordate reclamanților. În dezacord cu asiguratorul, arată că pe această materie, există niște limite maxime pe care legea le prevede, iar acestea, in funcție de caz, pot fi chiar atinse. În tragicul accident rutier au decedat două persoane, minorul rămânând în grija bunicii și a surorii sale care în ultima perioadă vin tot mai des din Germania unde își are domiciliul pentru a putea fi alături de fratele ei. În ceea ce privesc penalitățile de întârziere, arată că data de la care le-a solicitat este data la care a invitat societatea de asigurări la conciliere directă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6460 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantele U. B. E., în nume propriu și în calitate de tutore al minorului C. M. A. și W. S. M. în contradictoriu cu pârâta Societatea de asigurare O. V. INSURANCE GROUP SA și intervenienta forțată C. I.-C. și în consecință a fost obligată pârâta . GROUP SA să plătească reclamantei U. B. E. suma de 125.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, sumă la care se calculează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 31.08.2012 și până la data plății debitului principal.
A fost obligată pârâta . GROUP SA să plătească reclamantei U. B. E. – în calitate de tutore a minorului C. M. A. suma de 275.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, sumă la care se calculează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 31.08.2012 și până la data plății debitului principal.
A fost obligată pârâta . GROUP SA să plătească reclamantei W. S. M. suma de 125.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, sumă la care se calculează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 31.08.2012 și până la data plății debitului principal.
A fost obligată pârâta . GROUP SA să plătească reclamantei U. B. E. cu titlu de despăgubiri materiale suma de 5.656 lei și suma de 5.200 Euro respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, sumă la care se calculează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 31.08.2012 și până la data plății debitului principal.
A fost obligată pârâta . GROUP SA să plătească reclamantei U. B. E., suma de 6.230 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că excepția prematurității acțiunii a fost soluționată de instanță prin încheierea din 26.03.2013, în sensul respingerii acesteia și tot prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș, invocată de către intervenienta forțată C. I. C..
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că din referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de numitul C. N. Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Poliția Municipiului Câmpina rezultă că la data de 14.07.2011, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul Renault Laguna cu nr._ condus de numitul C. N. și autoturismul Nissan cu nr._ condus de numita C. C. I. în urma căruia cei doi au decedat.
S-a stabilit că, autovehiculul Renault condus de numitul C. N. a pătruns pe contrasens, trecând peste marcajul longitudinal ce despărțea sensurile de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Nissan Primera cu nr._ condus de numita C. C. I..
Prin rezoluția din 15.01.2013 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. N., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, întrucât a intervenit decesul său.
De asemenea din referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de C. N. și C. C. I., rezultă că, autoturismul Nissan a fost avariat în partea frontală și laterală stânga în proporție de 80 %, lucrătorii ISU Câmpina tăind portiera stângă față și stâlpul central stânga pentru descarcerarea conducătorului auto.
Vinovat de producerea accidentului a fost numitul C. N., care a avut la momentul producerii accidentului calitatea de asigurat al pârâtei, în temeiul poliței de asigurare de răspundere auto civilă RCA ./22/P22/H1 nr._/11.07.2011 (fila 37).
Reclamanții care au formulat prezenta acțiune, sunt U. B. E., mama defunctei, în nume propriu și în calitate de tutore al minorului C. Mhai A. și W. S. M. în calitate de soră a acesteia conform actelor de identitate și a înscrisurilor depuse la dosar filele 7-20 din dosar.
Temeiul de drept al pretențiilor materiale și morale ale reclamanților îl constituie prevederile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Astfel, potrivit art. 49 din legea mai sus menționată „Asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul”.
De asemenea, potrivit art. 50 din același act normativ „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflată în afară vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv”.
Articolul 49 pct. 2 din Ordinul Președintelui CSA nr. 5/2010 detaliază categoriile de prejudicii care pot fi suportate de asiguratori astfel:
La stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere următoarele:
a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase probate cu documente justificative;
b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare probată cu documente justificative de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se fac înmormântarea;
c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prev. la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;
d) daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Raportat la momentul producerii accidentului, respectiv 14.07.2011, Ordinul 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, stabilește limita maximă de despăgubire la valoarea de 750.000 euro pentru daune materiale și 3.500.000 euro pentru daune morale.
În speță în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de către reclamanta U. B. E., acestea au fost dovedite cu înscrisurile depuse la filele 43-54 din dosar și cu expertiză tehnică auto dispusă de instanță și efectuată în cauză.
Astfel, pentru cheltuielile cu cripta, certificatul de îmbălsămare și cruce concesiunea locului de veci, a justificat a justificat suma de 5.656 lei, pentru monumentul funerar suma de 3.000 de euro, iar pentru autoturismul avariat, expertul auto a stabilit o valoare maximă a despăgubirii, de 3.870 euro.
Din suma de 5.780 euro, reclamanta a înțeles să solicite doar suma de 2.200 euro, cu titlu de despăgubire.
Cu privire la daunele morale solicitate de către reclamante, tribunalul a reținut următoarele:
Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului.
Referitor la daunele morale cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și 999 din vechiul cod civil și art. 1391 din actualul Cod civil, care folosesc termenul general de „prejudicii” fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare iar în lipsa acesteia se stabilește de instanța de judecată, în raport cu intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite de membrii familiei.
Daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părțile civile. Ele sunt menite să conducă la realizarea unor reparații echitabile, în raport cu prejudiciul efectiv ce le-a fost cauzat părților civile și în raport de prejudiciul adus condițiilor lor de viață.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. 1179 din 1.02.2011, referitor la acordarea daunelor morale, statuează principiul judecării în echitate.
Astfel, atât instanțele naționale cât și C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a consecințelor particulare ale cauzei în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
Reclamanta U. B. E., mama victimei, pe lângă prejudiciile materiale suportate, prin pierderea fiicei sale a suferit traume psihice intense, amplificate și de suferința pentru nepotul său minor în vârstă de 8 ani la data decesului mamei, care a rămas fără ambii părinți și în îngrijirea bunicii.
Tatăl minorului a decedat într-un accident aviatic în anul 2010, astfel încât singurul sprijin material și moral îl poate oferi doar bunica, respectiv reclamanta, care este pensionară și al cărei soț a decedat în același an cu ginerele.
Față de vârsta fragedă a minorului, decesul mamei sale va marca profund existența prezenta și viitoare a acestuia.
Este de netăgăduit că suferința reclamantei și a minorului este incomensurabilă însă raportat la cuantumul daunelor solicitate de 125.000 euro pentru reclamantă și respectiv 275.000 euro pentru minor, instanța apreciază că acestea sunt justificate, prin acordarea lor realizându-se o reparație echitabilă.
Unele dintre împrejurările reținute de către instanță ca temei pentru acordarea daunelor morale au fost confirmate și de martorele audiate în cauză, respectiv A. M. și P. M. C. (filele 101-102).
Reclamanta W. S. M., sora victimei, care deși trăiește în Germania, a avut o relație foarte apropiată cu sora sa, iar decesul acesteia i-a creat o suferință psihică profundă, în condițiile în care a trebuit să accepte că pentru mama sa și pentru nepotul său nu mai există singurul sprijin moral și material.
Reclamanta de altfel s-a și prezentat la instanță la ultimul termen de judecată, fiind profund afectată de decesul sorei sale.
Astfel, daunele morale solicitate în cuantum de 100.000 euro, sunt justificate.
În considerarea celor de mai sus, tribunalul constatând că acțiunea este întemeiată, a admis-o cu consecința obligării pârâtei la plata despăgubirilor civile și a daunelor morale solicitate, la care vor fi aplicate penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la data de 31.08.2012 (dată fixată pentru conciliere directă) până la data plății efective și integrale în temeiul prevederilor art. 37 din Ordinul Președintelui CSA nr. 5/2010.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6.230 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, justificate cu actele de la dosar, către reclamanta U. B. E..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S.C O. V. INSURANCE GROUP S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea in parte a Sentinței civile nr. 6460/2013, si obligarea paratei O. V. INSURANCE GROUP S.A. la penalități de 0,1 % pe zi de intarzcere incepand cu a 15»a zi dupa rămânerea definitiva a hotărârii ; la penalități de 0,1 % pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a hotărârii (conform practicii anexate); fie la plata dobânzilor legale de întârziere.
În motivare se arată că asa dupa cum se cunoaște, prin acțiunea introductiva de instanța formulată in contradictoriu cu reclamanta Ultci B. E. a solicitat obligarea paratei la plata daunelor materiale in suma de 5.656 lei si 5.300 Euro, dupa cum aceeași reclamanta a solicitat si 125.000 Euro daune morale. De asemenea, tot cu titlul de daune morale au pretins prin acțiune si reclamanții Chrita M. A. - suma de 270.000 Euro si respectiv W. S. M. - suma de 125.000 Euro, tot cei trei reclamanți solicitând inclusiv penalități de întârziere de 0,1% pe zi incepand cu data de 31.08,2012 si pana la data achitării sumelor acordate de Instanța.
Ceea ce este important de reținut este faptul ca instanța de fond a admis acțiunea reclamanților si a acordata acestora integral sumele pretinse cu titlul de: daune materiale, daune morale si penalității de întârziere, desi practica Tribunalului Marmures nu este în acest sens
Din dorința de a atrage competenta teritoriala a Tribunalului Maramureș, reclamanții au invocat in mod greșit ca temei juridic Art. 11 alin, 1 pct. 2 Cod procedura civila, competenta pe care din păcate Tribunalul si-a insusit-o, desi aceasta excepție a fost invocata la fond, insa a fost respinsa.
Cu caracter de excepție, "dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea se face la Instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici o reședință cunoscută, la Instanța domiciliului sau reședinței reclamantului" (Art 5 Teza finală Cod proc.civ.), aceasta teza din urma nefiind aplicabila daca avem in vedere ca reclamanții au solicitat ca parata societate de asigurare sa fie citata la sediul sau social din București.
De asemenea, in conformitate cu prevederile Art. 7 alin. 1 Cod proc civila: «Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului sau principat», iar din interpretarea acestui text de lege se poate concluziona ca in cauza acțiunea se formulează la instanța din circumscripția in care isi are sediul parata O. V. INSURANCE GROUP SA
Este adevărat ca in conformitate cu prevederile Art. 11 Cod proc civila:
«{1} In materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face si la Instanța in circumscripția căreia se afla: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul insa din interpretarea prevederilor art. 11 de mai sus rezulta fara tăgada ca acesta se puteau aplica exclusiv in raporturile juridice contractuale dintre asiguratul C. N. si asigurătorul sau O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu urmare a încheierii contractului de asigurare RCA pentru autoturismul marca Renault Laguna implicat in accidentul rutier.
In condițiile in care reclamanții sunt considerate terțe persoane prejudiciate la acest contract de asigurare obligatoriu (RCA), este evident ca Art, 11 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civila nu putea fi aplicabil reclamanților pentru a atrage competenta teritorială a Tribunalului Maramureș.
Mai mult, arată ca sigurele persoane care puteau uza de dispozitiile Art. 11 alin, 1 pct. 1 Cod proc. civila erau părțile contractuale, respectiv asiguratul C. N. si asigurătorul sau O. V. INSURANCE GROUP S.A., nicidecum reclamanții, in calitatea lor de terțe persoane prejudiciate.
Chiar si in situația in care fortandu-se Art. 1 alin. 1 pet, 1 Cod proc. civila s-ar putea merge pana acolo incat s-ar interpreta ca si terțele persoane prejudiciate pot introduce acțiunea la domiciliul asiguratului, totuși indubitabil nici in aceasta varianta Tribunalul Maramureș nu putea fi competent, daca avem in vedere ca reclamanții nu l-au chemat in judecata pe autorul accidentului Cerneslean N., in calitate de parat pentru a fi citat la domicilil sau (domiciliul asiguratului), ci au solicitat instanței ca acesta sa fie citat (prin moștenitoarea sa C. I.-C.), in calitate de intervenient forțat, iar in Codul de procedura civila, mai precis in «Titlul III - Competenta teritoriala » nu se regăsește niciun articol din care sa rezulte ca in astfel de cazuri, reclamanții pot introduce acțiunea si la Instanța din circumscripția unde se afla domiciliul intervenientului forțat!!
Asa cum rezulta din considerentele si dispozitivul Sentinței civile nr. 6460/2013, Tribunalul Maramureș a dispus obligarea paratei la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 125.000 Euro reclamantei U. B. Eli sa beta - mama victimei, 275.000 Euro reclamantului C. M. A. - fiul victimei si 125.000 Euro reclamantei W. S. M. - sora victimei, (in total 525.000 Euro), motiv pentru care apreciem ca aceasta categorie de despăgubiri a fost data . mare raportat situația de fapt, inclusiv te jurlsprudenta din România.
În aceste condiții este evident ca hotărârea fondului este vădit netemeinica si vădit disproporționata de vreme de Tribunalul a admis integral acțiunea reclamanților, incâlcand astfel principiul egalității de tratament și regim juridic aplicabil pârtilor raporturilor juridice procesuale, indiferent de starea și/sau posibilitățile financiare ale autorului pagubei și/sau a altor persoane chemate, potrivit legii civile, să garanteze și/sau să acopere prejudiciul cert produs, în condițiile în care in litigii similare aceeași Instanța nu a mai acordat astfel de sume.
In referire la cuantumul daunelor morale acordate de Instanța de fond in favoarea reclamanților, ținem sa precizam ca in conformitate cu regulile esențiale ale răspunderii civile delictuale, reparațiunea consecințelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulație) trebuie să vizeze prejudiciul real și cert încercat de persoanele păgubite, iar finalitatea acesteia este acoperirea pagubei și repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară accidentului (restitutio in stătu quo ante) cu excluderea, însă, în mod obligatoriu, a oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză.
In virtutea rolului conferit de Legea nr. 32/2000 si Art. 53 din Legea nr. 136/1995, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 5/2010 si care la Secțiunea 1, Art. 49 pct. 2 din Anexa Norma la Ordin specifica indubitabil cum pot fi acordate daunele morale in cazul unui deces, motiv pentru care reproducem mai jos extras din acest text:
În caz de deces: d)daunele morale: în conformitate cu legislația si jurisprudenta din România."
Este indubitabil ca suferințele oricărei persoane in cazul decesului unui membru al familiei nu pot fi supuse nici unei evaluări economice, indiferent la ce mijloace s-ar apela, insa la stabilirea intinderii despăgubirilor morale trebuie avute in vedere anumite criterii si principii care pot orienta magistratul-judecator, criterii care au fost formulate in doctrina, fiind oglindite si in jurisprudenta.
Aceste criterii se refera la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanta valorii lezate, durata in timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor si intensitatea acestora, ecoul social si influenta asupra vieții personale si sociale, importanta si interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte si corelații legate de vârsta, sexul, poziția sociala a persoanei prejudiciate. Aceste elemente sunt valorizate prin faptul ca despăgubirea acordata trebuie sa fie corespunzătoare, adecvata prejudiciului speciile prin care trece victima .
Repararea integrală a daunei trebuie asigurată independent de starea și posibilitățile financiare ale autorului pagubei și/sau a altor persoane chemate, potrivit legii civile, să garanteze și/sau să acopere prejudiciul cert produs, iar soluționarea pretențiilor pârtilor vătămate in urma unui accident de circulație prin acordarea de daune morale se face în conformitate cu prevederile legii române.
Îndreptățirea reclamanților din prezenta cauza de a primi o compensație materială pentru suferința prilejuită de accident este, în drept, în afara oricărui dubiu, dar având în vedere următoarele aspecte:
(a) la determinarea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere circumstanțele specifice acestui caz, daunele morale urmând a se stabili în raport de efectele infracțiunii ce ar fi putut fi dedusa judecății in cazul in care autorul ar fi fost trimis in judecata.
Or aceste efecte se concretizează în stări de fapt rezultate din probe și au în vedere, în principal, modificările prejudiciabile moral intervenite în viața persoanei vătămate, care nu se mai circumscrie, de exemplu, afectiv, în limitele anterioare producerii infracțiunii.
Tocmai pentru că daunele morale constituie o chestiune de fapt, în practica instanțelor judecătorești se manifestă tendința evidentă de a se solicita administrarea de probatorii pentru evaluarea lor.
Cuantumul daunelor morale se stabilește de către Instanțele de judecata, luandu-se in considerare gravitatea pe care o prezintă fapta ilicita pentru persoana lezata, profilul moral al autorului faptei ilicite si frecventa unei asemenea conduite, precum si orice elemente care asigura o dezdaunare echitabila si raționala. In acest sens, doctrina juridica de la noi a apreciat ca prejudiciile nepatrimoniale«nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisa. I. va trebui sa caute a fixa o suma necesara nu atat pentru repunerea victimei . cu cea avuta anterior, cat de a-i procura satisfacții de ordin morat susceptibile a infocui valoarea de care a fost privata. »
Insa desi cuantificarea prejudiciului morat nu are criterii legale de determinare, totuși este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabila, raportat la consecințele negative suferite de cei in cauza, astfel incat sa nu se transforme in venituri nejustificate. Tocmai pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut in vedere principiul proportionalitatii intre echitate si nevoia sociala, repere la care doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului mai adaugă inca un principiu, cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din tara de origine a persoanelor vătămate,
D. urmare, avându-se în vedere faptul ca daca autorul accidentului, numitul C. N. ar fi supraviețuit numai el in urma evenimentului, acesta ar fi fost trimis in judecata si condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni comise din culpa, si nu cu intenție ; in toate cazurile suferința pentru pierderea celui apropiat nu diferă de la caz la caz in funcție de: sumele cerute cu titlu de daune morale, de poziția sociala si/sau materiala a victimelor accidentelor, a reclamanților sau a persoanelor chemate sa răspundă in locul autorului faptului delicitual; practica Instanțelor naționale (inclusiv a CA, Cluj si a Tribunalului Maramureș) in asemenea cauze trebuie avuta in vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale, in condițiile in care nu exista criterii legale, obiective cu privire la determinarea cuantumului acestora, chestiunea fiind tasata la « lumina si înțelepciunea » magistratului-judecator si urmând a fi soluționata asa incat sumele acordate sa reprezinte o despăgubire echitabila, fara sa devină o sursa de îmbogățire fara justa cauza, apreciază ca acordarea cu titlul de daune morale a următoarelor sume: 25.000 Euro către reclamanta Ulei B. E.; 30.000 Euro către reclamantul C. M. A.; 20,000 Euro in favoarea reclamantei W. S. M., ar reprezenta o compensație adecvată prejudiciului moral încercat de cei trei reclamanți în urma accidentului de circulație soldat cu decesul rudei lor.
Se solicită a se avea in vedere cu titlul de practica, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, in cauza A. C. V. contra României, având ca obiect despăgubiri civile ca urmare a decesului mamei sale in accident rutier, a dat castig de cauza patentei si a stabilit ca este indreptatita sa primească daune morale in cuantum de 15.000 Euro (Anexa nr. 3).
De asemenea, tot in referire la cuantumul daunelor morale acordate in cazuri similare pentru deces rudelor cele mai apropiate in grad cu victima, in concordanta cu susținerile noastre este si practica altor Instanțe, motiv pentru care atașam prezentelor note rezumative o . hotărâri judecătorești demonstrative sub acest aspect de la CA. Cluj, ICCJ si ale Instanțe din tara (Anexele nr. 4-18),
Menționează ca solicitarea de mai sus in privința daunelor morale are la baza inclusiv concluziile Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, apărut sub egida Fondului de Protecție a Victimelor Străzii in colaborare cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor si UNSAR, pentru elaborarea căruia au fost analizate statistic sumele acordate cu titlu de daune morale in caz de deces de către instanțele .
Nelegalitatea sentinței cu privire la acordate penalităților de intarziere de 0.1%/zi incepand cu data de 31.08.2012.
Asa cum rezulta din cuprinsul cererii precizatoare a acțiunii, reclamanții au solicitat Instanței la termenul din 22.10.2013 (al 6-lea termen de judecata) obligarea paratei si la plata penalităților de 0,1% pe zi incepand cu data de 31.08,2012 .
Rreclamanții, prin intermediul cererii au reușit sa inducă in eroare Instanța, pretinzând ca Art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A. s-ar aplica solicitărilor lor si astfel ar fi indreptatiti sa primească penalități.
In aceste condiții, in replica, suntem nevoiți sa subliniem ca in realitate, din interpretarea prevederilor Art. 37 si 38 din Ordinul nr. 5/2010, rezulta indubitabil o alta situație de fapt, in sensul ca in speța dedusa judecații penalitățile se aplica si se calculează in procent de 0,1% pe zi de întârziere in termen de 15 zite de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, nicidecum de la data de 31.08.2012, cum in mod greșit au susținut reclamanții,
Se arată că in cauza dedusa judecații, se aplica fie dispozițiile Codului civil roman privind obligarea la dobânzi legale de întârziere, fie prevederile Normei interne, in speța Ordinul nr, 5/2010 care, asa cum am mai menționat, a preluat in Art 37 sl 38 obligarea asigurătorului RCA la plata acestor penalități dupa 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât pana la rămânerea definitiva a hotărârii creanța reclamanților nu era certa, lichida sl exigibila.
De altfel si Tribunalul Suprem a statuat prin Decizia de îndrumare nr. 2 din 23,03.1972 (Anexa nr. 19), cu privire la unele probleme referitoare la modul de stabilire a despăgubirilor, precum si la plata dobânzilor si majorărilor legale in cazul pagubelor produse prin infracțiuni, in sensul ca:
«...instanța de judecata va obliga pe inculpat sl la plata dobânzii legale aferente, de fa rămânerea definitiva a hotărârii si pana fa plata integrala a despăgubirilor.»
De asemenea, se solicită a se avea in vedere si practica în astfel de cauze in referire tot la penalități de intarziere, Instanțele respective (inclusiv a CA. Cluj), fie respingând cererea reclamanților privind plata penalităților, fie acordând penalități de la data rămânerii definitive a hotărârii, fie obligând la plata penalităților dupa trecerea a 11 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii (Anexele nr. 20-24), si nu de la data introducerii acțiunii, cum in mod greșit a dispus Instanța de fond.
Tot pentru repararea prin echivalent a prejudiciului in doctrina româna s-a
apreciat ca:din momentul pronunțării hotărârii definitive autorul prejudiciului datorează dobânzi, deoarece de ia acea data creanța a devenit certa, lichida si exigibila .» (Anexa nr. 25)
Aceeași opinie o regăseste si in doctrina franceza, potrivii căreia: «Curtea de casație decide ca victima nu-si dobândește dreptul decât in ziua sentinței ce condamna responsabilul sa repare dauna. Sentința ar fi deci constitutiva de drepturi (ea este cea care ar crea dreptul) si nu declarative (ea s-ar Urnita sa constate un drept anterior). Curtea de casație trage consecința ca daca reparația se îndeplinește sub forma de indemnizație in capital, dobânzile moratorii nu pot sa curgă decât din ziua sentinței, adică de ia data ta care creanța este judiciar constatata, caci victima nu are, pana atunci, niciun titlu de creanța lichida de care sa poată sa se prevaleze .» (Anexa nr. 26), 4.9. F. de toate considerente anterioare, este indubitabil ca reclamanții nu erau îndreptățiți sa li se acorde penalități de întârziere începând cu 3108,2012, intrucat creanța nu era la acea data certa, lichida si exigibila.
Analiza apelurilor declarate raportat la prevederile art 296C pr civ, Curtea reține următoarele:
Prima critică a apelantei vizează maniera de soluționare a excepției necompetenței invocată în fața primei instanțe .
Toate textele invocate de acesta pledează însă pentru corecta investire a instanței, Tribunalul Maramureș .
Textul art 5 C pr civ statuează că dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea se face la Instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici o reședință cunoscută, la Instanța domiciliului sau reședinței reclamantului, apelanta susținând că această teza din urma nefiind aplicabila întrucât reclamanții au solicitat ca parata societate de asigurare sa fie citata la sediul sau social din București.
Temeiul legal indicat nu a fost invocat și nici nu poate fi validată teza apelantei întrucât nu s-a ales competența după domiciliul reclamanților care este în competența altei instanțe, Judecătoria Satu M. .
Art. 11 Cod proc civilă statuează In materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face si la Instanța in circumscripția căreia se afla: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul .
Teza apelantei că textul se putea aplica exclusiv in raporturile juridice contractuale dintre asiguratul C. N. si asigurătorul sau O. V. INSURANCE GROUP S.A. ca urmare a încheierii contractului de asigurare RCA pentru autoturismul marca Renault Laguna implicat in accidentul rutier nu poate fi validată .
Determinarea instanței competente se realizează și în raport de obiectul cauzei, inclusiv din perspectiva competenței materiale, iar practica a fost unitară în stabilirea caracterului cauzelor raportat la contractul de asigurare și activitatea desfășurată de pârât .
Intervenientul forțat și succesorii acestuia au aceleași drepturi astfel că nici din această perspectivă nu pot fi reținute susținerile apelantei .
Trebuie reținut că pentru ipoteza în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente alegerea aparține reclamantului astfel că toate susținerile apelantei cu privire la existența unor elemente subiective în determinarea unei anumite instanțe trebuie înlăturate .
Starea de fapt astfel cum a fost stabilită de către prima instanță și persoanele vinovate și cea care răspunde nu au fost contestate, apelul vizând doar întinderea răspunderii sub aspectul daunelor morale și de asemenea materiale .
Tribunalul a reținut În ceea ce privește daunele materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și îndeplinirea ritualurilor creștinești, că acestea au fost dovedite cu actele depuse la dosar și martorii audiați în cauză, în limita sumelor acordate iar susținerile vizând acordarea a ceea ce nu s-a cerut nu pot fi validate .
Una din condițiile necesare pentru obligarea persoanei vinovate la plata despăgubirilor este ca prejudiciul să fie dovedit iar în privința daunelor materiale evidențiate de tribunal pentru înmormântare și îndeplinirea ritualurilor creștinești precum și valoarea epavei se poate reține existența dovezii atât timp cât au fost prezentate înscrisurile ce le atestă .
În ceea ce privește daunele morale prima instanța a reținut că potrivit doctrinei juridice și jurisprudenței, prejudiciul moral este consecința negativă nesusceptibilă de evaluare pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial cum ar fi: dreptul la viață, la integritate corporală, la sănătate, la onoare etc. și constă în moartea, durerile fizice sau/și psihice cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unor persoane.
De asemenea,doctrina și jurisprudența au recunoscut ca fiind un prejudiciu moral suferința de ordin afectiv pentru pierderea unei persoane apropiate iar în cauză,prin declarațiile martorilor audiați, s-a dovedit că între victimele decedate și rudele apropiate (reclamanții din acțiune) arau relații apropiate, de afecțiune și sprijin material, cu atât mai mult cu cât victimele decedate erau persoane tinere.
Toate acestea le-a raportat prima instanță la prevederile .art.49 din L.nr.l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, care statuează că în cazul asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule (Cap.3), „ asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule… a căror drepturi se exercită direct împotriva asigurătorului, în cazul în care se solicită ca stabilirea lor să se facă prin hotărâre judecătorească (art.54 alin.l).
Apelanta a apreciat că au fost determinate greșit sumele acordate cu titlu de daune morale, fiind exagerate întrucât cuantumul daunelor morale solicitate ar trebui raportat la cel acordat in cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție având in vedere faptul ca, infracțiunea a fost săvârșita din culpa. De asemenea, sumele acordate ar fi trebuit sa aibă un caracter strict compensatoriu, fara a se transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si in venituri nejustificate pentru victime.
Starea de fapt astfel relevată trebuie analizată prin raportare la împrejurarea că prejudiciile nepatrimoniale denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
Determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să aibă un efect compensatoriu astfel că nu se poate realiza așa cum dorește apelanta prețuirea valorii nepatrimoniale lezate deoarece dreptul la viață și ocrotire sunt inestimabile și incontestabile.
Literatura de specialitate unită cu practica judiciară pertinentă, s-a reținut în ansamblu că indemnizația acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte, în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.
Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale include, în mod firesc, o doză mai mică sau mai mare de arbitrar, f[r[ ca cest aspect să împieteze asupra celor statuate de prima instanță în sensul afirmat de apelantă .
Totuși, despăgubirea trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanța si consecințele acesteia pentru persoana vătămată, iar aprecierea prejudiciului se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic astfel că susținerile apelantei pârâte din această perspectivă vor fi înlăturate .
Corect a fost determinat nivelul daunelor cu privire la rudele de gradul I ale defunctei, reclamanta U. B. E., care a acționat atât în nume propriu cât și în calitate de tutore al minorului C. M. A., care prin nefericitul accident și-a pierdut și unicul sprijin afectiv, legal și material .
Dacă este adevărat că nu este culpa asigurătorului pentru această împrejurare este la fel de adevărat că această circumstanță nu poate fi ignorată nici lipsită de efecte întrucât acest aspect este unul esențial în determinarea elementelor ce contribuie la efectele faptei care pentru asigurător reprezintă chiar riscul asigurat .
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.
La determinarea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să se raporteze la ce au pierdut reclamanții pe plan psihic, social, si familial, în raport de gradul de rudenie în care se afla cu defuncții, din ceea ce ar însemna o viata normală, liniștită si fericita pentru aceștia în momentul respectiv, dar și în viitor, în societatea respectivă.
Elementele evidențiate infirmă susținerile apelantei referitoare la acordarea unor daune disproporționate în raport de circumstanțele concrete evidențiate atât în ceea ce privește minorul C. M. A. cât și în ceea ce o privește pe mama victimei U. B. E., care a dobândit și drepturile dar mai ales obligațiile legale ale acesteia și trebuie să se confrunte și cu pierderea suferită.
Trimiterea la practica judiciară în abstract sau chiar la spețele prezentate nu este în măsură să releve o greșită determinare a cuantumului daunelor morale ce apar ca justificate în concret pentru considerentele reținute anterior .
Invocarea unei medii rezultate din soluțiile pronunțate în diverse instanțe din țară relevă contrar celor afirmate de apelanta pârâtă că au fost acordate atât sume superioare celor stabilite de tribunal cât și unele inferioare în raport de circumstanțele cauzelor respective și probatoriile administrate acolo .
Contrar susținerilor apelantei pârâte raporturile de rudenie, legăturile afective și efectele decesului au fost evidențiate iar în privința efectelor asupra minorului care și-a pierdut unicul părintele, afectarea vieții acestuia sub toate aspectele nu poate fi contestată și ca atare nu se poate reține că sumele astfel stabilite reprezintă o sursa de îmbogățire fără just temei.
Tocmai de aceea legiuitorul oferă posibilitatea obținerii si a unei satisfacții materiale, in cazul intervenirii unor modificări radicale in viețile persoanelor vătămate iar absența unicului membru major al familiei, aflat în strânsă legătură cu reclamantul în raport de gradul de rudenie cel mai apropiat apare ca evidentă .
Este real că scopul acordării daunelor morale este acela de a complini modificările intervenite in stilul de viata, modificări care duc la privarea acestuia de anumite activități, care, anterior evenimentului puteau fi indeplinite in mod natural, fara nicio intervenție sau fara nici un ajutor, sau, in situații grave, alinarea suferinței cauzate de decesul unei persoane apropiate.
Intervenirea modificări majore, în special în viața minorului și mamei victimei în condițiile în care s-a evidențiat existența unei vieți de familie a desfășurării activităților de către membrii de familie decedați trebuie reținută ca fiind dovedită .
Suferințele reclamanților, contrar celor afirmate de apelanta pârâtă pot justifica acordarea sumelor stabilite de prima instanță cu titlu de daune morale.
Apelanta admite în mod corect că repararea integrală a daunei trebuie asigurată independent de starea și posibilitățile financiare ale autorului pagubei și/sau a altor persoane chemate, potrivit legii civile, să garanteze și/sau să acopere prejudiciul cert produs, iar soluționarea pretențiilor pârtilor vătămate in urma unui accident de circulație prin acordarea de daune morale se face în conformitate cu prevederile legii române.
Teza potrivit căreia trebuie avuta în vedere conjunctura economică din România la ora actuală și împrejurarea că dacă vinovatul nu ar fi avut această asigurare, nu i-ar fi ajuns o viață de om să plătească despăgubirile nu poate fi primită motivul existenței sistemului de asigurări fiind tocmai protejarea victimelor de insolvabilitatea persoanelor vinovate, la momentul producerii riscului asigurat .
Daunele morale trebuie stabilita exclusiv in raport cu cicumstanțele cauzei și pentru a atinge scopul reparator și nu pot fi luate în considerare nici posibilitățile persoanei vinovate și de asemenea nici notorietatea sau posibilitățile materiale ale societății de asigurare.
Suma maxima a despăgubirilor ce apare menționata pe polița RCA este prevăzuta cu scopul de a acoperi daunele ce s-ar putea produce . distincția făcută de apelanta pârâtă cu privire la ipoteza unei catastrofe soldată cu pierderea unui număr foarte mare de vieți omenești nefiind făcută în nici un text legal astfel că nu poate fi permis nici acesteia să o facă .
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără a-l face să dispară și fără ca aceasta satisfacție să aibă o corespondență cu prejudiciul.
Argumentele invocate apar ca pertinente, Curtea reținând că că indemnizația acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte, o reală compensație.
Despăgubirea ce se acordă este raportată la prejudiciul moral suferit în concret și consecințele acesteia pentru persoana vătămată, sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic în raport de pierderea suferită, pe care instanța de apel o apreciază ca fiind superioară în ceea ce privește pierderea părintelui sau fiicei decât în privința rudelor de gradul doi .
Aprecierea prejudiciului moral nu poate fi restrânsă la determinarea suferinței psihice ci presupune aprecierea coroborată a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului pe toate planurile vieții persoanei vătămate iar în ceea ce o privește pe reclamanta W. S. M. nu au fost relevate schimbări cu privire la viața acesteia de familie, simpla afirmare a modificării frecvenței vizitelor în țară nu poate justifica cuantumul solicitat astfel că nivelul daunelor va fi diminuat la nivelul celor solicitate de apelantă, Curtea apreciind că acest nivel apare ca fiind justificat în raport de cele reținute în precedent .
Determinarea cuantumului daunelor morale presupune analiza pierderilor suferite de reclamanta W. S. M. pe plan psihic, social, si familial, în raport de gradul de rudenie în care se afla cu defuncta, iar acesta este rudă de gradul 2, are o viață de familie distinctă de cea a familiei victimei, locuiește în altă țară iar relația cu minorul C. M. A. nu a fost relevată în mod concret astfel că doar suferința rezultată din pierderea suferită de reclamantă va fi avută în vedere la determinarea daunelor morale la nivelul sumei de 20 000 euro .
Invocarea practicii de la nivelul altor instanțe de către apelantă nu poate decât să evidențieze limitele în care s-au pronunțat soluții, fără însă a schimba procesul deliberativ .
Critica vizând nelegalitatea sentinței cu privire la acordate penalităților de intarziere de 0.1%/zi incepand cu data de 31.08.2012.
Reclamanții au solicitat instanței la termenul din 22.10.2013 obligarea paratei si la plata penalităților de 0,1% pe zi incepand cu data de 31.08,2012 .
Reclamanții, prin intermediul cererii au solicitat aplicarea Art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A.
Apelanta susține că din interpretarea prevederilor Art. 37 si 38 din Ordinul nr. 5/2010, rezulta indubitabil o alta situație de fapt, in sensul ca in speța dedusa judecații penalitățile se aplica si se calculează in procent de 0,1% pe zi de întârziere in termen de 15 zite de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, nicidecum de la data de 31.08.2012, cum in mod greșit au susținut reclamanții.
Teza apelantei nu poate fi primită întrucât despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA in maximum 15 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, solicitat in scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotar are judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească,potrivit art. 36 din Ordinul CSA 5/2010,
Dacă asiguratorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau si le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenita, care se plăteste de asigurator, se aplica o penalizare de 0,1 %, calculata pentru fiecare zi de întarziere Potrivit art. 37 din Ordinul CSA 5/2010 .
Apelanta susține că despăgubirea trebuie plătită de asiguratorul RCA in in termen de 15 zite de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești .
Contrar celor susținute de apelantă Curtea reține că interpretarea acesteia nu poate fi primită întrucât în textul legal invocat nu face nici o distincție între daunele materiale și cele morale iar unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face .
Stabilirea a două momente diferite de la care curg penalitățile nu poate determina stabilirea unor termene diferite pentru daunele morale și materiale .
Un argument suplimentar în susținerea tezei unicității momentului de la care curg penalitățile atât pentru daunele morale cât și materiale este cel invocat de reclamantul intimat referitor la împrejurarea că prin raportare la prevederile art 49 din din Ordinul CSA 5/2010 distincția din perspectiva momentului nu se impune .
Textul invocat de reclamanți reglementează maniera de determinare a despăgubirilor de către asigurător și include atât daunele materiale cât și daunele moare statuând în sensul că acestea vor fi stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Astfel Curtea reține că momentul stabilit de prima instanță pentru curgerea penalităților este corect determinat legiuitorul secundar stabilind, chiar dacă două momente un termen identic pentru daunele materiale și cele morale .
Contrar susținerilor apelantei, ICCJ apreciat ca fiind corectă interpretarea evidențiată, reținând, spre exemplu în decizia nr 4681/22.10.2013 că nu există nici un temei pentru a stabili două momente diferi te pentru curgerea penalităților, instanțele reținând în mod corect „ unicitatea” momentului de la care curg penalitățile atât pentru daunele materiale cât și pentru cele morale .
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei apelului declarat, în limitele stabilite, respectiv doar cu privire la daunele morale acordate în favoarea reclamantei W. S. M. astfel că în baza art 296 și urm C pr civ, Curtea, va admite apelul declarat de pârâta . GROUP SA împotriva sentintei civile nr. 6460 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o va schimba în parte in sensul că va dispune diminuarea daunelor morale acordate reclamantei W. S. M. la suma de 20.000 euro. Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuieli de judecată în fața instanței de apel nu au fost solicitate iar cu privire la cele acordate de prima instanță nu au fost formulate critici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . GROUP SA cu sediul în București, ., sector 1 împotriva sentintei civile nr. 6460 din 12.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o schimbă în parte in sensul că dispune diminuarea daunelor morale acordate reclamantei W. S. M. la suma de 20.000 euro. Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
A. M. C. L. D. S. M. N.
red.AMC/SMD
4 ex./26.06.2014
| ← Constatare nulitate act. Decizia nr. 592/2014. Curtea de Apel... | Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 362/2014. Curtea de... → |
|---|
