Pretenţii. Decizia nr. 308/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 308/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 149/1285/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 308/2014
Ședința publică de la 05 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta . PRIN ADM.JUD.HODOS BUSINESS RECOVERY SPRL împotriva sentinței civile nr. 624 pronunțată la 06.03.2014 în dosar nr._ al Trib. Spec. Cluj, privind și pe intimat ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practician în insolvență K. A. în reprezentarea intereselor apelantei și avocat C. D. în substituirea avocatului titular A. M. pentru intimata ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 28 august 2014 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se invocă excepția tardivității recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 7208 corelat cu art. 282 alin 1 teza a II-a C.pr.civ.
Se depune la dosar împuternicirile de reprezentare, după care,
Reprezentantul intimatei arată că, în urma verificării actelor dosarului, nu mai susține excepția tardivității invocată prin întâmpinare.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la plata sumei de 13.918.964,31 lei reprezentând debit neachitat.
În mod eronat a reținut instanța de fond că o parte din creanțele reciproce ale părților au fost stinse prin efectul compensării legale, întrucât în accepțiunea art. 52 din Legea nr. 85/2006, odată ce creditoarea s-a înscris la masa credală, creanțele nu mai pot fi compensate.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 624 pronunțată la 06.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ..
Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., prin lichidator judiciar HODOS BUSINESS RECOVERY SPRL, în contradictoriu cu pârâta ., iar pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei . suma de 3.204.759,23 lei.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . având ca obiect pretenții în cuantum de 10.714.205,08 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamanta . și pârâta . a fost încheiat contractul de furnizare piatră spartă și concasată la data de 05.01.2010. În temeiul acestui contract, reclamanta avea obligația de a furniza piatra spartă, iar pârâta avea obligația de a plăti prețul produselor vândute, prețul stabilit fiind de 5 lei/t + TVA. Perioada de furnizare a pietrei a fost stabilită până la data de 31.12.2011, prin actul adițional nr. 1/31.12.2010 (f. 1-4, vol. II).
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.08.2010, reclamanta a vândut pârâtei un număr de 18 autoutilitare, prețul vânzării fiind stabilit la 101.943 lei + TVA/bucată (f. 5-7, vol. II), iar prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.09.2010 reclamanta a vândut pârâtei o autoutilitară pentru prețul de 89.177 lei + TVA (f. 8-10, vol. II).
La data de 14.03.2012 între cele două părți se încheie un proces-verbal de conciliere din care rezultă că părțile au convenit că la data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei ., respectiv 16.11.2010, erau îndeplinite condițiile operării unei compensări legale a datoriilor reciproce născute anterior acestei date (f.67, vol. I). Părțile au stabilit că în urma raporturilor comerciale derulate după data deschiderii procedurii insolvenței pârâta datorează reclamantei suma de 2.488.665,82 lei.
Prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâtei . partea a recunoscut că a achiziționat mai multe autoutilitare și microbuze de la reclamantă, precum și că a închiriat 10 utilaje pentru o perioadă de 27 zile, valoarea chiriei fiind de 443.994,31 lei, conform facturii nr. 143/30.12.2011 (f. 90-93, vol. I).
Din copiile proceselor-verbale de compensare și a ordinelor de plată, aflate la filele 98-159 din vol. I, rezultă că a operat o stingere parțială a obligațiilor de plată reciproce prin compensare, precum și prin plățile făcute de către pârâtă.
În ceea ce privește dreptul material incident în cauză, instanța de fond a reținut că raporturile juridice dintre cele două părți s-au născut în cursul anului 2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, motiv pentru care vor fi avute în vedere dispozițiile Codului civil din 1864.
Pentru a stabili întinderea obligațiilor de plată pretinse de către reclamantă, precum și întinderea obligațiilor reciproce și modalitatea de stingere a acestor obligații prin plată sau prin compensare legală, instanța a dispus, din oficiu, efectuarea în cauză a unei expertize contabile. Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de doamna expert V. A. (f.197-217, vol. I) la data de 31.12.2008 pârâta . datora reclamantei . suma de 402.887,26 lei. Ulterior acestei date, pentru serviciile de livrare piatră concasată și pentru vânzarea autoutilitarelor și a microbuzelor, s-a stabilit că pârâta datorează până la data de 30.12.2011 suma de 11.048.055,34 lei.
De asemenea, prin expertiza efectuată s-a stabilit și situația serviciilor prestate și facturate de către . în favoarea reclamantei ., stabilindu-se că reclamanta datora la data de 23.12.2010 pârâtei suma de 7.641.478,49 lei.
Instanța de fond a reținut că prin încheierea comercială nr. 904/16.11.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitoarea ., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar HODOS BUSINESS RECOVERY SPRL. Prin sentința comercială nr. 1168/01.03.2011 au fost soluționate contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe și a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei ., în tabel fiind înscrise creanțe în valoare totală de 12.127.192,39 lei, din care creanța chirografară în cuantum de 7.892.482,73 lei a fost înscrisă în favoarea pârâtei ..
Prin sentința comercială nr. 4215/2011 s-a dispus . în procedură generală. Împotriva acestei hotărâri a fost declarată calea de atac a recursului, iar executarea hotărârii de intrare a debitoarei în faliment a fost suspendată până la soluționarea căii de atac, suspendare care a încetat la data soluționării recursului, în sensul respingerii, prin decizia civilă nr. 4384/17.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ . Prin sentința civilă nr. 2175/10.09.2014, judecătorul sindic a definitivat tabelul consolidat de creanțe, în cuprinsul căruia pârâta . a fost înscrisă la masa credală a debitoarei . și cu o creanță suplimentară în cuantum de 268.100,29 lei.
Raportat la faptul că pârâta . a fost înscrisă la masa credală a debitoarei . cu o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței în cuantum de 7.843.296,11 lei, instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii prin care a fost definitivat tabelul de creanțe împotriva averii debitoarei, astfel că reclamanta datorează pârâtei suma înscrisă în tabelul definitiv de creanțe și nu suma stabilită de către doamna expert, respectiv 7.403.396,23 lei, rezultată în urma scăderii din valoarea totală a creanței de 7.671.478,49 lei a facturilor emise după data deschiderii procedurii insolvenței și menționate la pozițiile 10-12 din anexa 2 a raportului de expertiză (f.209, vol.I). După data deschiderii procedurii insolvenței reclamanta datorează pârâtei suma de 268.100,16 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 2112/30.11.2010, 2113/30.11.2010 și 1189/23.12.2010, astfel cum rezultă din anexa 2 a raportului de expertiză.
Analizând situația facturilor înscrise în anexa 1 a raportului de expertiză (f.205-208, vol.I), instanța a reținut că din totalul creanței în cuantum de 11.048.055,34 lei stabilită ca fiind deținută de reclamanta . împotriva pârâtei ., datoria pârâtei existentă anterior deschiderii procedurii insolvenței, respectiv 16.11.2010, era de 8.494.617,88 lei, iar datoria născută ulterior deschiderii procedurii insolvenței a fost de 2.553.437,46 lei, această valoare fiind corespunzătoare facturilor înscrise la pct. 34-49 din anexa 1 a raportului de expertiză.
În ceea ce privește cuantumul datoriei pe care pârâta o avea față de reclamantă anterior deschiderii procedurii insolvenței, instanța a reținut că pârâta a susținut prin cererea de compensare formulată în cadrul procedurii insolvenței că datora reclamantei suma de 8.865.141 lei (f.183-189, vol.I), însă având în vedere că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a stabilit, în urma verificării documentelor contabile și situațiilor serviciilor prestate de către cele două părți, că datoria pârâtei față de reclamantă anterior datei de 16.11.2010 era de 8.494.617,88 lei, instanța va lua în calcul la soluționarea cauzei concluziile din expertiza judiciară administrată în condiții de contradictorialitate în prezentul litigiu.
Pârâta a invocat în apărarea sa faptul că o parte din creanța pretinsă de reclamantă s-a stins prin efectul compensării legale. Instanța a reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 52 din Legea nr. 85/2006, conform cărora deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. De asemenea, s-a reținut incidența în cauză și a disp. art. 40 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că deschiderea procedurii insolvenței suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor având ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Astfel, compensarea legală operează numai cu privire la creanțele reciproce născute anterior deschiderii procedurii reclamantei ., respectiv anterior datei de 16.11.2010. După cum s-a reținut anterior, la această dată reclamanta . datora pârâtei . suma de 7.843.296,11 lei, iar pârâta . datora reclamantei . suma 8.494.617,88 de lei. La data deschiderii procedurii insolvenței aceste creanțe nu erau prescrise. De altfel, pârâta a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune pentru creanța pretinsă de reclamantă în temeiul facturilor fiscale nr. 11/31.07.2009, 12/31.08.2009, 13/30.09.2009, 18/30.10.2009, 18/30.11.2009, 20/31.12.2009, în cuantum de 3.960.615,25 lei. Deși reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată la data de 11.02.2013, instanța a reținut că, prin efectul compensării legale, obligația de plată a contravalorii facturilor fiscale nr. 11/31.07.2009, 12/ 31.08.2009, 13/30.09.2009, 18/30.10.2009, 18/30.11.2009, 20/31.12.2009 a fost stinsă anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că pentru dreptul de creanță stins prin compensare nu se mai poate pune în discuție o eventuală prescripție.
Compensația reprezintă o modalitate de stingere a obligațiilor și constă în stingerea a două obligații reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele. Conform disp. art. 1144 C.civ., compensația operează de drept, în puterea legii, chiar și atunci când debitorii nu au cunoștință despre aceste datorii. Cele două datorii reciproce se sting în momentul în care sunt îndeplinite condițiile compensării, plata operând până la concurența datoriei mai mici. Astfel, la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., prin efectul compensării, au fost stinse datoriile reciproce ale celor două părți în limita sumei de 7.843.296,11 lei, aceasta fiind cea mai mică dintre cele două datorii, astfel că suma datorată de pârâtă anterior deschiderii procedurii insolvenței reclamantei era de 651.321,77 lei.
Între cele două părți existau mai multe datorii reciproce, motiv pentru care vor fi avute în vedere disp. art. 1151 C.civ. care stabilesc modul în care operează compensarea, respectiv aplicarea regulilor de la imputația plății. Raportat la disp. art. 1113 C.civ., instanța a reținut că stingerea obligațiilor de plată prin efectul compensării a avut în vedere achitarea datoriilor mai vechi, astfel că suma de 651.321,77 lei, care nu a fost stinsă prin compensare, este aferentă datoriilor pe care pârâta le avea față de reclamantă în perioada imediat anterioară deschiderii procedurii insolvenței. Astfel, prin efectul compensării au fost stinse toate datoriile pe care pârâta le avea față de reclamantă anterior datei de 15.09.2010, rămânând de achitat parțial contravaloarea facturii nr. 121/15.09.2010 și integral contravaloarea facturilor fiscale nr. 122/15.09.2010, 123/30.09.2010 și 124/30.10.2010.
Instanța a reținut că se poate invoca oricând stingerea obligațiilor reciproce prin efectul compensării, în cazul de față pârâta înțelegând să invoce compensarea pentru prima oară în cadrul acestui litigiu și nu în cadrul procedurii insolvenței, însă se va reține că efectele compensării s-au produs la data împlinirii cerințelor impuse de art. 1144 C.civ. Compensația care a operat automat nu poate fi considerată ca fiind desființată deoarece părțile nu au săvârșit acte incompatibile cu stingerea prin compensație a datoriilor reciproce de natura celor reglementate de art. 1149 C.civ. sau art. 1153 C.civ. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că pârâta nu a înțeles să opună compensația pentru a se apăra împotriva cererii de plată formulată de către reclamantă.
Față de considerentele reținute, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă cu privire la creanța în cuantum de 3.960.615,25 lei, această creanță fiind achitată prin efectul compensării legale anterior deschideri procedurii insolvenței, iar în ceea ce privește creanța rămasă de achitat în urma compensării legale, respectiv 651.321,77 lei, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11.02.2013, iar raportat la data emiterii facturilor neachitate, respectiv septembrie-octombrie 2010, instanța a apreciat că în cauză nu a fost împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă.
Instanța a reținut că pârâta datorează reclamantei suma de 651.321,77 lei pentru serviciile prestate și bunurile vândute anterior deschiderii procedurii insolvenței, iar după deschiderea procedurii insolvenței aceeași pârâtă datorează reclamantei suma de 2.553.437,46 lei. Cu privire la această din urmă creanță nu se poate reține incidența compensării legale, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 stabilind în mod clar că această modalitate de stingere a obligațiilor reciproce operează numai pentru obligațiile de plată existente anterior deschiderii procedurii insolvenței. Astfel, chiar dacă reclamanta datorează, la rândul său, pârâtei suma de 268.100,26 lei, această datorie fiind născută ulterior deschiderii procedurii insolvenței, cu privire la această datorie tribunalul a apreciat că nu poate fi invocată compensarea legală deoarece s-ar încălca dispozițiile imperative ale art. 52 din Legea nr. 85/2006. Pentru creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței sunt incidente disp. art. 64 alin. 6 din acest act normativ.
Reținând că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că pârâta . nu și-a îndeplinit integral obligația de plată a prețului serviciilor executate de către reclamantă, respectiv a bunurilor vândute de aceasta, prin raportare la disp. art. 969 C.civ., care stabilesc că au putere de lege între părțile contractante convențiile legale făcute, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească în favoarea reclamantei suma de 3.204.759,23 lei reprezentând datorie existentă anterior deschiderii procedurii (651.321,77 lei) și datorie născută ulterior deschiderii procedurii (2.553.437,46 lei).
Cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata creanței în cuantum de 10.710.205,08 lei, a fost respinsă ca nefondată, deoarece din valoarea totală a creanței stabilită prin expertiza judiciară ca fiind dovedită, respectiv 11.048.055,34 lei, creanța în cuantum de 7.843.296,11 lei a fost achitată prin efectul compensării legale.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. B. S.R.L. prin lichidator judiciar HODOS BUSINESS RECOVERY S.P.R.L. a declarat apel, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei S.C. P. .. la plata sumei de 13.918.964,31 lei reprezentând debit neachitat.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că instanța de fond în mod eronat a constatat că o parte dintre creanțele reciproce ale părților au fost stinse prin efectul compensării legale, deoarece pârâta este înscrisă la masa credală a reclamantei cu o creanță de 7.843.296,11 lei, iar la data deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă (16.11.2010), pârâta avea o datorie de 8.494.617,88 lei. Prin urmare, instanța a considerat că pentru datoriile reciproce a operat compensarea, până la concurența sumei mai mici.
În opinia reclamantei, compensarea creanțelor reciproce nu a avut loc datorită faptului că pârâta P. .. a renunțat implicit la compensarea prin înscrierea la masa credală a reclamantei și că din cauza stării de insolvență, cererea de compensare putea fi formulată de pârâtă numai până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor.
Astfel, potrivit prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea, dacă toate condițiile compensării legale au fost îndeplinite Ia data deschiderii procedurii. Or, în raportul dintre reclamantă și pârâtă, aceasta din urmă, în termenul stabilit de Legea nr. 85/2006, a formulai cerere de admitere a creanțelor. Pe de altă parte, P. .. și-a exercitat în mod activ prerogativele oferite de calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură, întrucât în condițiile legii speciale, înscrierea la masa credală pentru recuperarea creanței reprezintă i modalitate de valorificare a dreptului de creanță.
Mai mult, susține reclamanta, neexercitarea dreptului de a invoca compensarea, conferită de art. 52 din Legea nr. 85/2006, în termenul stabilit pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor reprezintă o conduită incompatibilă cu stingerea prin compensație a creanțelor reciproce.
Concluzia care derivă din cele reținute de judecător prin sentința apelată este că P. .. are dreptul de a participa la procedura insolvenței cu o creanță în cuantum de 7.843.296,11 lei născută anterior deschiderii procedurii insolvenței, cu toate consecințele care decurg din această participare, iar pe de altă parte, în prezenta cauză are dreptul a-și realiza aceste creanțe, ocolind procedura colectivă a insolvenței, prin invocare compensației legale. Or, susține reclamanta, potrivit legii speciale, odată ce o persoană a solicitat recuperare unor creanțe pe calea înscrierii la masa credală, stingerea acestei creanțe, în faliment, poate avea loc numai cu stricta respectare a prevederilor art. 123 - 125 din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 124 din actul normativ menționat, sumele de distribuit între creditorii în aceeași rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță. A accepta compensarea creanțelor reciproce, după definitivarea tabelului de creanțe, ar reprezenta o încălcare a ordinii imperative stabilite de legea specială.
Având în vedere aceste argumente, reclamanta solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a constata că prin conduita intimatei P. .., aceasta a renunțat la dreptul de a invoca compensarea creanțelor reciproce.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. P. .. a invocat excepția tardivității formulării apelului, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate (f.10-13).
În susținerea excepției tardivității, pârâta a invocat dispozițiile art. 284 C.pr.civ. potrivită cărora termenul de apel este de 15 zile de la comunicare hotărârii.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că o parte din creanțele reciproce în sumă de 7.843.296,11 lei, născute anterior deschiderii procedurii insolvenței reclamantei au fost stinse prin efectul compensării legale.
Apoi, mai menționează pârâta, contrar celor afirmate de reclamantă, prin înscrierea sa la masa credală a reclamantei nu a renunțat la compensarea creanțelor reciproce, iar termenul limită până la care putea fi formulată nu era data depunerii cererii de înscriere la masa credală.
Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Raportat la criticile evocate în cuprinsul memoriului de apel, Curtea constată că modalitatea de derulare a raporturilor contractuale prezentată de către prima instanță și întinderea drepturilor litigioase nu este contestată de niciuna din părți.
Singura chestiune de drept supusă analizei instanței de apel privește eficiența mijlocului de apărare constând în invocarea compensării legale de către pârâta-intimată P. . circumstanțele concrete ale cauzei.
În concret, reclamanta susține că în mod greșit prima instanță a reținut că a intervenit compensarea legală pentru suma de 7.843.296,11 lei, ca mod de stingere parțială a creanțelor reciproce existente între părțile litigante, în condițiile în care pârâta ..R.L., în opinia apelantei, a renunțat implicit la compensare prin înscrierea acestei creanțe la masa credală a reclamantei și nu a formulat cererea de compensare până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Totodată se afirmă că prin compensarea creanțelor reciproce, după definitivarea tabelului de creanțe, se încalcă ordinea imperativă stabilită de art. 123 - 125 din Legea nr. 85/2006 privitoare la distribuirea fondurilor obținute din lichidare.
Pornind de la susținerile apelantei, Curtea ia act de faptul că procedura colectivă a insolvenței a fost deschisă față de reclamanta-apelantă . la data de 16.11.2010 prin încheierea nr. 904 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj.
Până la termenul limită stabilit de către judecătorul sindic, pârâta ..R.L. a formulat o cerere de admitere a creanței în tabelul de creanțe al apelantei ., fiind înscrisă în concret în tabelul definitiv de creanțe cu suma de 7.843.296,11 lei, creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Probele administrate în fața primei instanțe, în litigiul de față, mai exact raportul de expertiză contabilă întocmit, au confirmat faptul că la același moment al deschiderii procedurii insolvenței, pârâta ..R.L. datora la rândul său, reclamantei suma de 8.494.617,88 lei.
Față de caracterul reciproc al creanțelor anterior menționate, prima instanță a dat eficiență compensării legale până la concurența sumei mai mici - 7.843.296,11 lei-, stabilind totodată că acest mijloc de stingere a obligațiilor reciproce este compatibil cu prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Modalitatea în care prima instanță a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 1143-1144 cod civil și ale art. 52 din Legea nr. 85/2006 și să le aplice la situația dedusă judecății este corectă și urmează a fi validată de instanța de apel.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensație legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost redate mai sus, instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1143 și 1144 din Codul civil în materie de compensare legală. Prin aceasta prevedere se garantează dreptul de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului.
După cum bine a statuat și judecătorul fondului, compensația legală operează de drept ori de câte ori sunt întrunite condițiile prevederilor de art. 1144, 1145 Cod civil, iar invocarea acesteia în cursul procesului reprezintă, alături de excepții, un mijloc de apărare pus la dispoziția pârâtului și care duce la respingerea în tot sau în parte a pretențiilor reclamantului, dacă cele trei cerințe cumulative se verifică, după cum urmează: 1. caracterul reciproc al obligațiilor, 2. creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile și 3. caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor ce urmează să fie compensate.
Pornind de la natura compensării legale care a fost definită în doctrină ca mijloc de apărare aflat la îndemâna pârâtului, susceptibil a fi adus în discuție pe calea întâmpinării, și constând că pârâta ..R.L. a invocat compensarea legală în cadrul apărărilor formulate în pricina de față, nu poate fi primită susținerea apelantei în acord cu care cererea de compensare putea fi formulată doar până la expirarea datei stabilite pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj privitor la procedura insolvenței apelantei .. Afirmația apelantei referitoare la termenul limită până la care pârâta putea invoca compensarea nu are niciun suport legal nici în legea insolvenței, articolul art. 52 din Legea nr. 85/2006 neinstituind un astfel de termen.
În opinia instanței de apel, nu prezintă nicio relevanță faptul că pârâta ..R.L. nu a indicat în declarația de creanță că debitoarea . deține la rândul său aceeași calitate și nu a invocat compensarea de vreme ce compensare legală operează de drept conform art. 1144 Cod civil și poate fi invocată pe cale de apărare. De altfel, revenea lichidatorului judiciar al apelantei . obligația de a analiza raporturile contractuale derulate între părți, cu ocazia verificărilor efectuate în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006, și de a sesiza caracterul reciproc al creanțelor înregistrate în evidențele contabile ale debitoarei, debitoarea fiind cea care avea tot interesul să invoce compensarea la momentul declarării creanței pârâtei. Aceasta din urmă a procedat în acord cu dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006, declarându-și la masa credală creanța pe care o deținea asupra averii debitoarei. În ipoteza în care pârâta nu s-ar fi conformat acestor dispoziții legale, risca să fie decăzută din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului. Ca atare Curtea nu poate accepta teza susținută de apelantă conform căreia înscrierea creanței de 7.843.296,11 lei la masa credală a reclamantei echivalează cu o renunțare implicită la compensarea creanțelor reciproce existente între părți.
Având în vedere că înscrierea unei creanțe în tabelul definitiv de creanțe nu presupune și încasarea efectivă a sumei admise în tabel, Curtea apreciază că nu există nici un impediment pentru a opera compensarea ca modalitate distinctă de stingere a obligațiilor.
Stingerea prin compensare legală a creanțelor reciproce existente între părțile litigante nu aduce atingere dispozițiilor art. 123-125 din Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de distribuire a fondurilor obținute din lichidare cât timp însuși legiuitorul a prevăzut printr-o dispoziție expresă din același act normativ ( art. 52 ) că o atare operațiune este permisă. Așadar întrucât statutul reclamantei, de societate în procedura falimentului, nu împiedică operațiunea de compensare, în mod corect prima instanță a dat eficiență compensației datoriilor reciproce existente între părți.
Mai trebuie adăugat faptul că îndreptățirea actuală a pârâtei .. de a mai deține calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura inslovenței poate fi repusă în discuție în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, astfel că nici din această perspectivă apelul reclamantei nu este fondat.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta S.C. A. B. S.R.L. prin lichidator judiciar HODOS BUSINESS RECOVERY S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 624 pronunțată la 06.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta S.C. A. B. S.R.L. prin lichidator judiciar HODOS BUSINESS RECOVERY S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 624 pronunțată la 06.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M.-I. I. | |
GREFIER, A. B. |
Red.M.I.I./ 07.10.2014.
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: S. I..
| ← Suspendare provizorie a executării. Hotărâre din 09-05-2014,... | Alte cereri. Hotărâre din 21-05-2014, Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
