Procedura insolvenţei. Decizia nr. 5433/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5433/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1991/1285/2012
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5433
Ședința publică din data de 23 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: L. D. S.
JUDECĂTOR: A. M. C.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de A. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI (AAAS), împotriva sentinței civile nr. 256 din 31.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. cauza privind și pe intimații . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR JURIS INSOLVENCY SPRL, având ca obiect procedura insolvenței – închidere procedură.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
C., în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, C. declară închisă etapa cercetării procesului, deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 256 din 31.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins obiecțiunile privind închiderea procedurii insolvenței, formulate de A. pentru Administrarea Activelor Statului- A.A.A.S..
S-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar JURIS INSOLVENCY S.P.R.L. în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C. N. I. S.R.L. și, în consecință:s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței a debitoarei S.C. N. I. S.R.L., având J_ și CUI_.S-a dispus radierea debitoarei S.C. N. I. S.R.L., și CUI_ din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. C..
S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. C..
S-a încuviințat cheltuielile de procedură în sumă de 594 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar JURIS INSOLVENCY S.P.R.L., în cuantum de 3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
S-a descarcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea civilă nr.1287/C/26.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei S.C. N. I. S.R.L. și s-a numit lichidator judiciar provizoriu JURIS INSOLVENCY S.P.R.L.
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține niciun fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.
Totodată, în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 lichidatorul judiciar a promovat o acțiune de antrenare a răspunderii personale a administratorului judiciar, iar prin Sentința civilă nr.3133/15.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ /a2 tribunalul a admis cererea, hotărârea rămânând irevocabilă prin neexercitarea recursului.
Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, iar creditoarea A.A.A.S. a formulat obiecțiuni, susținând că cererea de închidere este prematură câtă vreme lichidatorul judiciar nu a promovat executarea silită a sentinței privind antrenarea răspunderii administratorului.
Judecătorul sindic reține că potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
După cum se poate constata din cuprinsul prevederilor art. 131 alin.1 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței este obligatorie dacă sunt întrunite două condiții expres prevăzute de lege: 1. nu există bunuri în averea debitoarei sau sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare și 2. nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind niciun fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și niciun creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.
Instanța constată că în mod eronat a invocat creditoarea A.A.A.S. prevederile art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în sensul că obligația de punere în executare a hotărârii privind antrenarea răspunderii administratorului ar reveni lichidatorului judiciar, câtă vreme prevederile acestui articol nu fac referire la o astfel de obligație. Potrivit art. 142 alin.1 din Legea nr.85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă, iar potrivit alin.2 după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 care instituie calitatea procesuală activă privind formularea cererii de antrenare a răspunderii organelor de conducere, în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cu prevederile art. 136 din lege privind efectul închiderii procedurii, respectiv descărcarea de îndatoriri a participanților la procedură, cu prevederile art. 25 din lege privind atribuțiile lichidatorului judiciar care nu instituie obligația de punere în executare a hotărârilor privind răspunderea organelor de conducere ale debitorului și nu în ultimul rând cu prevederile Codului de procedură civilă în materia executării silite.
Astfel, potrivit art. 663 alin.1 C.pr.civ executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, în Legea nr.85/2006 nu se prevede o altă procedură privind executarea silită, aceasta făcând trimitere la dispozițiile codului de procedură civilă.
Pe de altă parte, în materia creanțelor fiscale, într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 142 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportat la art. 136 alin.6 din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală (Decizia nr.6/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.411/20.06.2012).
Din tabelul de creanțe depus la dosar de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a reținut că cele două creanțe înscrise în acesta sunt creanțe bugetare, astfel că în aplicarea prevederilor art. 142 alin.1 din Legea nr.85/2006 punerea în executare se va face conform dispozițiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, în acord cu statuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind atribuția lichidatorului judiciar de a solicita punerea în executare a hotărârii de antrenare a răspunderii organelor de conducere.
În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, judecătorul sindic a constatat că obiecțiunile formulate de creditoarea A.A.A.S privind închiderea procedurii sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.
Întrucât judecătorul sindic reține că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există niciun fel de bunuri de valorificat și niciunul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, urmează a fi încuviințată cererea lichidatorului judiciar, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul dispozițiilor art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă T. C., precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, au fost încuviințate cheltuielile de procedură, în sumă de 594 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar (depunere rapoarte la O., publicare anunț în ziar, taxă de timbru, taxă evidența populației, verificare recom, poștă).
Totodată, având în vedere durata procedurii, complexitatea efectivă a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, care a formulat și cerere de antrenare a răspunderii în cadrul acestei proceduri, va încuviința onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3000 lei, plus TVA, sumă care, împreună cu cheltuielile de procedură încuviințate urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea A. P. Administrarea Activelor Statului București (AAAS), solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecința continuării procedurii de lichidare a debitoarei.
Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, C. reține următoarele:
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/19.11.2008 statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. C. va respinge recursul.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI (AAAS), împotriva sentinței civile nr. 256 din 31.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. S. L. D. S. A. M. C. M. N.
red.M.S./A.C.
2 ex. – 25.06.2014
jud.fond.C. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 5434/2014. Curtea de... → |
|---|








