Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 7493/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7493/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 2773/112/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7493
Ședința publică din data de 06 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: L. D. S.
GREFIER: M. N.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 19/27.03.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD, împotriva sentinței civile nr. 934 din 10.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud cauza privind și pe intimata . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR V. C. IPURL având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei de timbru solicitându-se judecarea cauzei și in lipsa părților.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară închisă etapa cercetării procesului, deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 934 din 10.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud, în temeiul art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar V. C. IPURL și în consecință s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea .; s-a dispus radierea societății Spâni Bistrița SRL din Registrul Comerțului; S-a descărcat lichidatorul judiciar V. C. IPURL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința comercială nr. 1621/2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul V. C. IPURL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar V. C. IPURL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 26.12.2011, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 6.01.2012, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 23.01.2012.
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.
În urma lichidării activelor s-a obținut suma de 65.332 lei ce a fost repartizată conform raporturilor asupra fondurilor obținut din lichidare și a planului de distribuire a sumelor, raport și plan cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni.
În consecință administratorul judiciar a întocmit raportul final, și bilanțul general ce au fost comunicate și afișate. Prin raport a solicitat închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006, radierea debitorului din baza de date a ORC Bistrița-Năsăud ca persoană juridică.
Nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final.
Pentru considerentele menționate, în baza prevederilor art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În conformitate cu dispozițiile art. 136 din Legea nr. 85/2006 instanța a descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PIBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD, prin care a solicitat admiterea apelului cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului în temeiul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006.
Apelanta a arătat închiderea procedurii în temeiul prev. art.131 din Legea nr.85/2006 este prematură întrucât lichidatorul judiciar desemnat avea obligația, mai ales că i-au fost puse la dispoziție actele contabile ale debitoarei, nu numai să constate că aceasta nu mai deține bunuri în patrimoniu și să solicite închiderea procedurii ci și să analizeze și să prezinte în rapoartele sale de activitate motivele pentru care bunurile evidențiate în situațiile financiar-contabile întocmite pentru cei trei ani anteriori deschiderii procedurii nu se mai regăsesc în patrimoniul debitoarei.
Creditoarea consideră că lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei făcând doar formal o mențiune cu privire la faptul că nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolvenței.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/19.11.2008 statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Apelul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de apel invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.480 NCPC, Curtea va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr.934 din 10 iunie 2014 pronunțată in dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. C. M. S. L. D. S.
GREFIER
M. N.
red.AMC/SMD
2 ex./08.10.2014
jud.fond. V. C.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 434/2014. Curtea de Apel CLUJ | Alte cereri. Decizia nr. 6914/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|








