Radieri ca urmare a dizolvării. Hotărâre din 03-10-2014, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 8178/100/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 426/2014
Ședința publică de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., împotriva sentinței civile nr. 1059 pronunțată la data de 25.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimat O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, intimat . SRL LICHIDATOR JUDICIAR CII SZMUTKU Z., intimat A. BUCUREȘTI, având ca obiect Radieri ca urmare a dizolvării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 96 pct. 2 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1059 pronunțată la data de 25.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a admis cererea formulată de petentul O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu intimatele . SRL, prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA SZMUTKU Z., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE CLUJ – N., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MARAMUREȘ (F. DGFP M.) și A. BUCUREȘTI și în consecință:
S-a dispus radierea . SRL, cu sediul în Târgu Lăpuș, .. 98, județul Maramureș, J_, CUI_.
Hotărârea judecătorească de radiere s-a comunicat societății la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcției generale a finanțelor județene (actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș) și oficiului registrului comerțului unde este înregistrată, s-a înregistrat în registrul comerțului și se afișează pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție s-a aflat sediul social al societății – Registrul Comerțului Maramureș.
S-a dispus plata din fondul de lichidare în favoarea lichidatorului C.I.I. Szmutku Z. a sumei de 1.010,01 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea societății . SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Societatea pârâtă a fost dizolvată de drept, conform art. 30 din Legea 359/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 260 al. 1 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării, iar pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu mai mult de 24 de luni cumulat.
Dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. 1, prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului, conform alin.10 al aceluiași articol.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele cuprinse în art. 3 din O.U.G. nr. 116/2009, raportat la cele ale art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și modificată, texte de lege în temeiul cărora a admis cererea, potrivit dispozitivului.
În temeiul art. 2¹ din OUG nr. 116/2009 tribunalul a dispus plata din fondul de lichidare în favoarea lichidatorului Cabinet Individual de Insolvență Szmutku Z. a sumei de 1.010,01 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în legătură cu lichidarea (f.16-18).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MARAMUREȘ solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii solicitării ORC Maramureș privind radierea debitoarei S.C I. A. IMPEX S.R.L. cu sediul social in Targu L., ..98, jud Maramureș, CUI_, pentru următoarele motive:
In evidentele organelor fiscale societatea figurează cu obligații restante către bugetul de stat in suma de 2.138 lei conform titlurilor executorii din dosar de executare nr.112/24/_ /1832.
In conformitate cu prevederile articolului unic pct.2, art.5, alin.4 din Legea nr.428/2002 pentru aprobarea OUG nr. 181/2001 privind modificarea si completarea Legii nr.314/2001 pentru reglementarea unor societăți comerciale:
"radierea este nula de drept in toate cazurile privitoare la societăți comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum si fata de alti creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești".
Învederează instanței ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.260 din Legea nr.31/1990 republicata, in sensul ca isi are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând in evidentele fiscale cu obligații neachitate la bugetul general consolidat al statului, conform titlurilor executorii anexate.
Astfel, solicită respingerea cererii ORC Maramureș de radiere a societății, având in vedere creanța fata de bugetul de stat neachitata pana in prezent de către societate.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 260 al. 1 din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării, iar pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu mai mult de 24 de luni cumulat.
Dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. 1, prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului, conform alin.10 al aceluiași articol.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că suntem în prezența unui termen maximal de decădere pentru finalizarea lichidării, după expirarea căruia trebuie formulată cererea de radiere, iar dacă în interval de 3 luni nu se formulează o astfel de solicitare, radiere se dispune în acord cu prev. alin. 10 al art. 260 din LSC.
Aceste termene sunt imperative, legiuitorul urmărind prin instituirea lor înlăturarea incertitudinii din viața juridică și eliminarea definitivă de pe piață a acelor societăți cărora dizolvarea le-a fost aplicată ca sancțiune pentru neîndeplinirea anumitor cerințe.
Contrar susținerilor apelantei, Curtea ia act de faptul că legea nu interzice radierea societăților comerciale din registrul comerțului care figurează cu datorii la bugetul de stat, radierea din oficiu fiind consecința care intervine dacă nici o persoană interesată nu a fost diligentă și nu și-a exercitat drepturile și obligațiile prevăzute de lege, inclusiv cea de a finaliza lichidarea și de a solicita radierea entității.
Pe de altă parte, Curtea constată că cererea de radiere a societății comerciale pârâte nu poate fi paralizată nici prin invocarea dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 introdus prin Legea nr. 428/2002.
Astfel conform dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 introduse prin OUG nr. 181/2001 așa cum a fost aprobată cu completarea adusă de Legea nr. 428/2002: „ Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum și fata de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.”
Trebuie notat că această dispoziție legală face corp comun cu Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, lege specială circumstanțiată dispozițiilor art. 1 care și configurează sfera sa de incidență.
Astfel, conform art.1 din Legea nr. 314/2001: „Societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept și intra în lichidare pe aceasta data.”
În cazul dedus judecății dizolvarea societății intimate nu a fost determinată de nemajorarea capitalului social.
Prin urmare, este de notat că această lege are un caracter strict circumstanțiat ipotezei sale de acțiune definită de norma precizată iar textele procedurale și normele ce le consacră nu au și nici nu pot avea înrâurire în alte raporturi juridice decât dacă și sub condiția în care legiuitorul printr-o normă specială derogatorie stipulează în mod expres.
Întrucât motivele de apel nu sunt întemeiate, în temeiul prev. art.480 NCPC, se va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MARAMUREȘ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., .. 19, jud. Cluj, cu CUI_, cont de trezorerie R061TREZ__, in baza HG520/2013, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MARAMUREȘ, cu sediul in Baia M., ., jud. Maramureș, reprezentata prin loan P. - Sef Administrație, împotriva sentinței civile nr. 1059 pronunțată la data de 25.03.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică din 3.10.2014.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | |
GREFIER, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
6 ex./14.10.2014
Jud.fond: O. A. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel CLUJ | Suspendare provizorie a executării. Hotărâre din 16-01-2014,... → |
|---|








