Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 6951/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6951/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 3804/337/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.6951/2014
Ședința publică din data de 22 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. I.
JUDECĂTORI: A. S.
S. L. R.
GREFIER: M. V.-G.
Componența prezentului complet de judecată a fost
modificată prin Hotărârea nr. 45/25.06.2014
a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- Fulpo I. împotriva deciziei civile nr. 98 din 25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata- reclamantă ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei- pârâte F. I., avocatul comunitar european Magyar S., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată în recurs; procedura de citare este legal îndeplinită; recursul este legal timbrat; intimata- reclamantă a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, recurenta a depus răspuns la întâmpinare.
Reprezentantul recurentei- pârâte F. I., avocatul comunitar european Magyar S. depune la dosar procură judiciară, copia legitimației de avocat, împuternicire avocațială, concluzii scrise, copia unor chitanțe și facturi fiscale.
Reprezentantul recurentei- pârâte F. I., avocatul comunitar european Magyar S., întrebat fiind de către instanță, arată că nu are obiecțiuni cu privire la competența instanței.
Curtea, constată în temeiul art. 131 C. pr.civ., raportat la art. 96 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea recursului cu care a fost investită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității căii de atac formulate în materia dedusă judecății, respectiv recurs.
Reprezentantul recurentei- pârâte F. I., avocatul comunitar european Magyar S. apreciază că recursul este admisibil pentru că toate cheltuielile și chitanțele le-a depus, greșeala aparținând . fiindcă nu a luat în considerare aceste cheltuieli. El a depus toate chitanțele care au fost achitate de către firmă.
Curtea pune în vedere reprezentantului recurentei să pună concluzii în raport de dispozițiile art. 1032 Cod pr. civ. care prevede căi de atac, hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea instanței de apel se comunică părților și este definitivă.
Reprezentantul recurentei- pârâte F. I., avocatul comunitar european Magyar S. apreciază că se poate face și recurs. Apelul dacă devine definitiv există o excepție de recurs, fiindcă au fost numai cele două căi de atac.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 98 din 25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta F. I. în contradictoriu cu reclamanta ., împotriva sentinței civile nr. 1992/C/2013 a Judecătoriei Z..
În considerente se reține că în mod corect a reținut instanța de fond că în baza relațiilor contractuale dintre părți, respectiv a contractului de vânzare cumpărare din 20. 02. 2012, pârâta a beneficiat de produsele livrate de către reclamantă, în schimbul unui preț, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 7 din dosarul fondului și facturile fiscale nr._/ 29. 10. 2009, nr._/ 08. 07. 2010, nr._/ 02. 09. 2010, nr._/ 26. 08. 2011 și_/ 02. 09.2010, însușite de ambele părți.
Pârâta nu a contestat debitul în privința cuantumului, ci a invocat faptul că, pe de o parte, există autoritate de lucru judecat, iar pe de altă parte ar fi achitat debitul.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, instanța a respins excepția față de împrejurarea că sentința civilă nr. 338/ 2013, la care face referire apelanta, este dată în procedura ordonanței de plată, care nu are autoritate de lucru judecat față de fondul cauzei.
Tribunalul a reținut că apelanta nu a făcut dovada susținerilor sale. Din chitanțele de la fila 12 din dosarul de fond nu rezultă că sumele achitate sunt aferente facturilor în litigiu, dimpotrivă pe chitanța 5969/03.12.2012 apar mențiuni cu privire la alte facturi decât cele a căror contravaloare a fost solicitată de reclamantă. În plus, la data de 20.08.2012 pârâta a semnat și un angajament de plată recunoscând datoria de 10.212, 56 lei, iar chitanțele de la dosar însumează doar 4500 lei, rămânând un rest neachitat de 5712, 56 lei.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta F. I., în contradictoriu cu reclamanta ., împotriva sentinței civile nr. 1992/C/2013 a Judecătoriei Z..
Împotriva sentinței a declarat recurs Fulpo I., sentință pe care a considerat-o nelegală și nefondată.
În motivarea recursului recurneta a arătat că a fost chemată în judecată în mod greșit, fiindcă nu firma sa care în acest moment este suspendată a fost chemată în judecată ci aceasta ca persoana fizică, însă o persoana fizică nu poate să răspundă patrimonial.
Pentru aflarea adevărului solicită acvirarea Dosarelor nr._ aflat la Judecătoria Șimleu Silvanici, Dosarul nr._ aflat Ia Judecătoria Z. si Dosarul nr._, aceste dosare au o strânsă legătură cu datoria sa inexistentă, mai ales că nu are nici o datorie fiindcă este stinsă încă din anul 2012, nu înțelege cum s-a putut la 0 (zero lei) să o oblige Judecătoria Z. să plătească dobândă, interziere, penalități.
De fapt contestă și competența teritorială a Judecătoriei Z. fiind reședința reclamanții lor, conform legii competența teritorială avea Judecătoria Șimleu Silvaniei, dacă era administrativ și fiscal atunci competența avea Tribunalul S..
Menționează faptul că încă nu este redactată decizia și nu i sa comunicat.
Solicită admiterea recursului clasarea deciziei, fiindcă nu are nici o datorie, nu a fost chemat în judecată ca persoană juridică, in subsidiar solicită rejudecarea cauzei.
Analizând excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată din oficiu, curtea reține următoarele:
În fapt, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Judecătoria Z. a fost învestită cu o cerere de valoare redusă, a cărui procedură de soluționare este reglementată de prevederile Titlului X – Procedura cu privire la cererile de valoare redusă din Codul de procedură civilă.
Asupra acestei cereri s-a pronunțat, în primă instanță, Judecătoria Z., prin sentința civilă nr. 1992/C/07.10.2013, în sensul admiterii cererii formulate de reclamanta . împotriva pârâtului F. I., fiind obligată aceasta să achite reclamantei suma de 5712,56 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate conform facturilor fiscale nr._/29.10.2009, nr._/08.07.2010, nr._/02.09.2010, nr._/26.08.2011 și_/02.09.2010 pentru perioada 29.10._12
Ca urmare a promovării apelului de către pârâta F. I., prin decizia civilă nr. 98 din 25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat în contradictoriu cu reclamanta ., împotriva sentinței civile nr. 1992/C/2013 a Judecătoriei Z..
Împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs care formează obiectul analizei prezentei instanțe.
În drept, curtea reține că, potrivit art. 1032 alin. 1 și 3 din Titlul X privind Procedura cu privire la cererile de valoare redusă din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea instanței de apel fiind definitivă.
Potrivit art. 457 alin. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta.
Ca atare, căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiu legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse recursului hotărârile date de către instanțele judecătorești în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată d Secțiile Unite că „cererea este actul de învestire a instanței, (...) obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât drept subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acestei, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinare competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac".
Cum se poate observa din prevederile art. 1032 din Codul de procedură civilă, precitat, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, precum cererile de valoare redusă, statuând în mod expres că hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului, hotărârea instanței de apel fiind definitivă
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de acest articol constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Golder c. Regatului Unit, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Ori, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca, în temeiul art. 483 alin. 2 teza finală raportat la 1032 din Codul de procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Fulpo I. împotriva deciziei civile nr. 98 din 25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. I. A. S. S. L. R.
GREFIER
M. V.-G.
Red. A.M.I. dact. G.C.
2 ex/16.10.2014
Jud.primă instanță: D. C.
| ← Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 519/2014. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr.... → |
|---|
