Alte cereri. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 15/36/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.355.

Ședința publică din data de 17 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. C. E.

JUDECĂTOR - E. G.

JUDECĂTOR - N. S.

GREFIER - A. N.

Pe rol judecarea cererea de revizuire formulată de revizuenta - .> – cu sediul în Ostrov, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr.1253/04.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații - AGENȚIA D. STATULUI – cu sediul în București, sect.1, . și ASOCIAȚIA A. FAMILIALĂ AGRO COH MOGOȘOAIA – cu sediul în Mogoșoaia, ..20, jud. Ilfov.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata ADS consilier juridic S. M. în baza delegației de reprezentare nr._/25.02.2014 pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Cod de procedură civilă.

Cererea de revizuire este motivat și timbrată în cuantum de 100 lei conform chitanței . nr._/06.03.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea contestatorului dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei conform chitanței . nr._/06.03.2014 în original și precizări .

Curtea acordă cuvântul reprezentantului intimatei asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimata ADS pe calea întâmpinării și asupra fondului.

Având cuvântul consilier juridic S. M. pentru intimata ADS solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire, cu consecința respingerii acesteia ca tardiv formulată, având în vedere că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 04.12.2013 iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 09.01.2014 .

Pe fond pune concluzii de respingere a cererii de revizuire ca nefondată.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire invocată de intimata ADS pe calea întâmpinării și asupra fondului.

CURTEA

Prin decizia civilă nr.1253/04.12.2013 s-a admis recursul, s-a modificat în tot decizia recurată în sensul că s-au admis apelurile formulate de ADS, s-a schimbat în tot sentința atacată în sensul că s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și s-a respins cererea de intervenție ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie instanță a avut în vedere următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta pârâtă ADS București a invocat motivul prevăzut de art.304, pct.8 Cod proc. civ., susținând că instanța de apel, prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv contractul de concesiune nr. 59/30.10.2000, a schimbat natura ori înțelesul vădit lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

A arătat recurenta că între aceasta și reclamanta intimată . există raporturi juridice în baza contractului de concesiune nr. 59/30.10.2000, drepturile și obligațiile izvorând din acest contract fiind în raport de Asociația A. Familială Agro-Coh.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta ADS, în temeiul unei răspunderi contractuale izvorâte din contractul de concesiune nr. 59/30.10.2000, pentru a se stabili întinderea unei obligații privind plata redevenței pe care consideră reclamanta că o are de îndeplinit în funcție de dreptul corelativ de exploatare a unei suprafețe de teren pentru care solicită a se constata că este mai mică decât cea înscrisă în clauzele contractului.

Pretențiile astfel formulate determină o cercetare din partea instanței de judecată a identității între titularul acțiunii și cel care are dreptul de a exploata suprafața concesionată și obligația de plată a redevenței stabilite prin contractul care se invocă drept temei juridic, precum și între persoana celui chemat să îndeplinească obligația pretinsă de reclamant și cel căruia îi revine respectiva obligație din același acord de voință al părților.

Ori, în primul rând se observă că părți în contractul de concesiune nr. 59/2000 sunt Asociația Familială Agro Coh, în calitate de concesionar și Agenția D. Statului, în calitate de concedent, obiectul contractului fiind exploatarea terenului agricol în suprafață de 2429 ha și a terenului neagricol în suprafață de 460 ha.

Între . Asociația Familială Agro-Coh s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 228/31.01.2001, modificat prin actul adițional nr. 1/21.08.2003 și actul adițional nr. 2/19.01.2004, prin care, la art. 6.1 din cuprinsul primului act adițional se arată că „ asociatul prim (Asociația Familială Agro Coh) va suporta din veniturile repartizate cheltuielile proprii privind plata redevenței către Ministerul Agriculturii și Alimentației Agenția D. Statului precum și cheltuielile cu amortizarea bunurilor proprii utilizate în asociere. Asociatul secund (. putea plăti din încasările asocierii, la cererea asociatului prim și în contul acestuia contravaloarea redevenței datorate de acesta, urmând a compensa aceste plăți cu veniturile cuvenite.”

Prin hotărârea nr. 3225/12.11.2004 părțile din contractul de asociere în participațiune au convenit ca asociatul prim (Asociația Familială Agro Coh) să cedeze către asociatul secund (. de recuperare a tuturor creanțelor reprezentând redevențe nedatorate achitate (sau care vor fi achitate în viitor) pentru suprafața de 201, 90 ha și dobânzi aferente.

Această hotărâre nu poate produce efectele juridice ale cesiunii de creanță decât între părțile contractante, nefiind efectuate formalitățile față de terțul ADS, care avea calitatea de debitor cedat în raport de Asociația Familială Agro Coh. Pentru a produce efecte față de terți, era necesar să existe o notificare efectuată prin intermediul executorilor judecătorești sau prin acceptarea acesteia prin înscris autentic ori prin înscris sub semnătură privată.

În lipsa acestor formalități, Curtea constată că nu a operat cesiunea de creanță față de terțul ADS, fapt ce determină verificarea calității procesuale active a reclamantei .>

Temeiul juridic indicat de reclamantă, raportat și la motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, îl reprezintă dispozițiile art.969 Cod civ., referitoare la forța obligatorie a contractelor legal făcute între părțile contractante.

Ori, în virtutea acestui temei juridic, instanța de fond și instanța de apel erau datoare să cerceteze în ce măsură există identitate între reclamanta din cererea de chemare în judecată și titularul de drepturi și obligații din contractul de concesiune nr. 59/2000.

Față de acest contract reclamanta are calitatea de terț, drepturile sale și obligațiile corelative fiind izvorâte dintr-un alt contract, respectiv cel de asociere în participațiune.

Prin urmare, oricare ar fi sumele plătite de reclamanta intimată . plăți pot fi examinate ca și obligații asumate prin contractul de asociere în participațiune, fără a putea să-și producă efecte direct asupra părților din contractul de concesiune.

Dispozițiile art.992 Cod civ. nu sunt aplicabile litigiului de față, întemeiat pe o răspundere contractuală, reglementată de art. 969 Cod civ., nefiind permis a se fundamenta o acțiune pe temeiuri juridice alternative și care se exclud reciproc.

Așadar, reținând că nu s-a notificat cesiunea de creanță pretinsă de intimata reclamantă față de terțul ADS București iar reclamanta invocă drepturi și obligații dintr-un contract în care nu este parte, Curtea constată că nu există o identitate între persoana celui care a sesizat instanța de judecată cu acțiunea sa și titularul drepturilor pretinse, drepturi ce dau naștere la obligații corelative în sarcina recurentei pârâte ADS București.

În lumina acestor considerente, fiind întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct.8 c. proc. Civ., a fost admis recursul declarat de apelanta pârâtă ADS București, în raport de dispozițiile art.312, alin.(2) Cod proc. civ., modificată în tot decizia civilă nr.58/20.06.2013 a Tribunalului C., în sensul admiterii apelurilor declarate atât împotriva sentinței civile nr. 4337/14.12.2011 a Judecătoriei Medgidia cât și împotriva sentinței civile nr. 982/19.03.2012 date în completarea de dispozitiv, în sensul schimbării în tot a sentinței apelate, prin respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, sentința dată în completarea de dispozitiv rămânând astfel fără obiect.

Celelalte motive de recurs, fiind de prisos în raport de caracterul fondat al motivului prevăzut de art. 304, pct. 8 Cod proc. civ., au rămas necercetate.

Ca și consecință a modalității de soluționare a cererii principale a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție formulată de intervenienta Asociația Familială Agro Coh, intervenția fiind una accesorie în sprijinul reclamantei, prin raportare la motivele de fapt și de drept și de momentul procedural la care a fost formulată și ulterior încuviințată în principiu.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire .>, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând prevederile art. 322 pct.2 teza I și II, art. 323 pct.1, art. 324 alin.1 pct.1 și 327 Cod proc. civilă.

Arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei excepții care nu a fost invocată, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, împrejurare ce rezultă din dispozitivul deciziei prin care se respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe tot parcursul soluționării cauzei pârâta ADS București nu a invocat în fața vreunei instanțe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar în motivarea recursului nu a invocat această excepție nici pe cale separată și nici ca un mijloc de apărare.

De asemenea, arată că instanța de recurs nu a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și nu a pus-o în discuția părților, astfel încât nu putea să se pronunțe pe această excepție, ci numai pe motivele de recurs invocate care vizau fondul cauzei.

Chiar dacă motivul 1 de recurs se referea la modalitatea în care instanța de fond a interpretat contractul de concesiune nr. 59/2000, nu s-a solicitat de către recurenta-pârâtă să se constate lipsa calității procesuale active a reclamantei, criticându-se doar modul în are instanța de fond și instanța de apel au analizat acest contract, precum și lipsa motivării hotărârii date de către instanța de fond.

La termenul din 18.11.2013 când s-au pus concluzii în fond, recurenta-reclamanta . a invocat nulitatea recursului potrivit art. 306 C. pentru nemotivare, precizându-se că dezvoltarea acestor motive nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C., ele fiind identice cu motivele de apel aflate la dosar.

Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, iar prin motivarea hotărârii încearcă să încadreze criticile aduse de recurentă în dispozițiile art. 304 pct 8 C., care se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, dar se pronunță pe o excepție peremptorie și absolută care trebuia pusă în discuția părților.

Potrivit principiului disponibilității, instanța de recurs era ținută să se pronunțe, în limitele investirii, numai cu privire la motivele de nelegalitate invocate de recurentă prin cererea de recurs, deoarece nici o dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de nici una dintre părți sau pusă în discuție din oficiu de instanță.

Intimata Agenția D. Statului a formulat întâmpinare prin care:

-a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată;

-în subsidiar ca nefondată.

Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, arată intimata că solicită admiterea acesteia motivat de împrejurarea că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Curtea de Apel C. la data de 04.12.2013, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 09.01.2014, sens în care consideră că cererea de revizuire nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 324 pct.1 Cod procedură civilă.

Pe fondul cererii arată că cererea de revizuire nu îndeplinește disp. art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.

Și intimata intervenient Asociația A. Familială AGRO-COH a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se constate admisibilitatea cererii de revizuire, cu consecința admiterii acesteia și în baza art. 327 alin. 1 Cod procedură civilă schimbarea în tot a hotărârii atacate, respectiv respingerii recursului ca nefondat.

Curtea, examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la excepția tardivității invocată de către intimata Agenția D. Statului.

Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă termenul de revizuire al hotărârii este de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.

În situația în care termenul care se împlinește într-o zi legală sau când serviciul este suspendat, termenul se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată la data de 04.12.2013 iar conform textului de lege invocat termenul de o lună se împlinește la 06.01.2014.

Este adevărat că cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel C. la data de 09.01.2014, însă conform înscrisului de la fila 7 dosarul Curții de Apel C. a fost expediată prin serviciul poștei la data de 06.01.2014 înăuntrul termenului legal.

În aceste condiții excepția tardivității, urmează a fi respinsă.

2. Conform precizărilor la acțiune, revizuenta a menționat ca temei juridic al cererii sale dispozițiile art. 322 pct.2 teza I și II Cod procedură civilă.

Potrivit art. 322 pct.1 și 2 Teza I și II Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Prin decizia civilă nr.1253/4.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul formulat de ADS București, s-a modificat în tot decizia recurată în sensul că s-a admis apelul formulat de ADS, a fost schimbă în tot sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Revizuenta susține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nu a fost formulată în nici un ciclu procesual, nu a fost ridicată în recurs nici de recurentă și nici de instanță din oficiu.

Ca atare, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate.

Având în vedere criticile de clasificare a excepțiilor procesuale, excepția lipsei de calitate procesuală poate fi calificată drept o excepție de fond(pentru că este în strânsă legătură cu pretenția dedusă judecății, mai exact cu exercițiul dreptului la acțiune) dirimantă și absolută(normele care reglementează au caracter imperativ).

Această excepție poate fi invocată și de instanță, inclusiv în calea de atac.

Însă, instanța de recurs a rezolvat această excepție numai odată cu fondul cererii.

Deși recurentul nu a folosit expres termenul de lipsă calitate procesuală, întreaga sa motivare are în vedere lipsa calității procesuale active.

Nemulțumirea revizuentei nu poate constitui obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 teza I Cod procedură civilă.

Cu privire la incidența art. 322 pct. 2 teza II Cod procedură civilă, în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției nulității recursului potrivit art. 306 Cod procedură civilă pentru nemotivare urmează de asemenea, a fi respins.

Instanța de recurs a argumentat că, față de soluția adoptată, celelalte motive de recurs ( inclusiv nemotivarea) nu mai pot fi analizate.

Față de cele expuse urmează a constata că toate criticile aduse soluției pronunțate de Curtea de Apel C. sunt neîntemeiate, motiv pentru care cererea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta - .> – cu sediul în Ostrov, ., jud. C., împotriva deciziei civile nr.1253/04.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații - AGENȚIA D. STATULUI – cu sediul în București, sect.1, . și ASOCIAȚIA A. FAMILIALĂ AGRO COH MOGOȘOAIA – cu sediul în Mogoșoaia, ..20, jud. Ilfov, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 Aprilie 2014.

Președinte,

M. C. E.

Judecător,

E. G.

Judecător,

N. S.

Grefier,

A. N.

Red.jud.dec.N.S./29.04.2014

Gref.A.N. 2 ex/30.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA