Obligarea băncii la încheierea unui act adiţional la convenţia de credit. Restituirea de către pârâtă a sumelor percepute cu titlu de comision de risc. Comunicarea actelor de procedură.
| Comentarii |
|
Art. 101,102,103 Cod procedură civilă
Termenul procedural este intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârşească un anumit act de procedură, prin art. 101 Codpr. civilă legiuitorul stabilind modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani, orice termen procedural având un punct de plecare şi un punct de împlinire, între care există durata termenului.
Este de necontestat că punctul de plecare, adică momentul de la care începe să curgă termenul, este marcat de comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel, potrivit art. 102 alin.l Cod pr.civilă.
Potrivit ari. 103 alin.l Cod pr. civilă, „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa ”,
Din dispoziţia legală sus-citată, rezultă că decăderea intervine numai în caz de nerespectare a termenelor legale, imperative şi absolute, ori în cauză, au fost produse dovezi din care rezultă că nu a respectat condiţiile imperative impuse de lege comunicarea hotărârii apelate, astfel că, în fapt, comunicarea a avut loc la sediul recurentei la data de 08.07.2013, fiindu-i înmânată reprezentantului părţii, dată după care s-a născut dreptul de apel al acestuia.
Decizia civilă nr.345/CA/l0.04.2014 Dosar nr. 6667/118/2012*
Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa - Secţia a D-a Civilă şi înregistrată sub nr. 6667/118/07.06.2012, reclamanţii [...], [...] au chemat în judecată pe pârâta SC [...] SA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- 1. obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la Convenţia de credit nr. 0159971/04.09.2008, în condiţiile OUG 50/2010, respectiv:
- actul adiţional să nu conţină obligaţia de plată a comisionului de risc;
- includerea în actul adiţional unei clauze care să specifice în mod expres că modificările aduse convenţiei prin actul adiţional intră în vigoare începând cu data de 21.06.2010 - dată la care a intrat în vigoare OUG 50/2010;
- să se prevadă expres în actul adiţional menţiunea „dobândă fixă” ;
- să se prevadă eliminarea din actul adiţional a pct.3 lit.d;
- să se includă în actul adiţional secţiunea „Calcul dobânzii curente ” nu în forma prevăzută de art.38 alin.l lit.b din OG nr.50/2010, ci în forma prevăzută de art.38 alin.l lit.a din OUG nr. 50/2010.
- 2. restituirea de către pârâtă a sumelor pe care le-a perceput cu titlu de comision de
risc (comision de administrare credit sau orice altă denumire ar primi acesta prin voinţa unilaterală a pârâtei, sume plătite începând cu 21.06.2010 până la 02.01.2011).
- în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc pentru perioada 21.06.2010 - 02.01.2011, solicită constatarea inefîcienţei pct.5 lit.a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit şi pentru perioada 21.06.2010 - 02.01.2011 şi ca urmare a constatării ineficacităţii, restituirea acestora.
- 3. constatarea ineficienţei pct.5 lit.a - Comisionul de risc din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.0159971/04.09.2008 pentru perioada 04.09.2008 — 20.06.2010, dar şi pentru perioada 02.01.2011 până la sfârşitul contractului, pentru viitor - clauza fiind abuzivă, contravenind art.4 din Legea nr. 193/2000;
- 4. obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc -
prevăzut la pct.3 din cerere - perceput de pârâtă în perioada 04.09.2008 - 20.06.2010, dar şi în perioada 02.01.2011, până la data pronunţării instanţei.
Motivând acţiunea,reclamanţii învederează în esenţă că au perfectat cu pârâta convenţia de credit nr.0159971/04.09.2008, având ca obiect acordarea unui credit, iar după intrarea în vigoare a OUG nr.50/2010, pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în art.95 invitându-i să încheie un act adiţional cu încălcarea flagrantă a actului normativ precizat.
Astfel, se arată că propunerea de act adiţional nu cuprindea menţiunea expresă că modificările aduse convenţiei prin actul adiţional intră în vigoare începând cu data de 21.06.2010 şi, mai mult, s-a încercat transformarea caracterului fix al dobânzii într-unul variabil, acesta fiind motivul pentru care, prin acţiune, se solicită eliminarea pct.3 lit.d şi prevederea expresă a menţiunii „dobândă fixă
Se mai susţine că este necesară includerea în actul adiţional a secţiunii „Calculul dobânzii curente”,dar nu în forma propusă de pârâtă, ci în forma prevăzută de art.38 alin.l lit.a din OUG nr. 50/2010, deoarece pârâta, prin poziţie de forţă, impune varianta favorabilă ei, considerându-se subiect al unei obligaţii alternative, decizând aspecte privind contractul şi guvernarea acestuia de art.38 alini, lit.b din OUG nr.50/2010.
Totodată, susţin reclamanţii că, încă de la începutul relaţiilor contractuale, pârâta a adoptat o poziţie de forţă, neacceptând negocieri şi discuţii pe marginea clauzelor contractuale, această atitudine fiind abuzivă şi tinzând către primirea de către ea a unei sume de bani vădit nereflectată în prestaţiile reciproce specifice contractului, ponderea comisionului de risc fiind de aproximativ 20% din valoarea totală de rambursat, în mod nelegal.
Prin Sentinţa civilă nr.3057 din 09.10.2012, urmare invocării prin întâmpinare de către pârâtă a excepţiei necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei, în raport cu prevederile art.l pct.l Cod pr.civilă, ca urmare a abrogării prevederilor art.2 pct.l lit.a Cod pr. civilă, prin legea de punere în aplicare nr.287/2009 privind Codul Civil şi art.219 din Legea nr.71/2011, instanţa admite excepţia de necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa în soluţionarea cauzei, dispunând declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Primind cauza spre competentă soluţionare la data de 23.10.2012 - Judecătoria Constanţa, după administrarea probatoriilor, pronunţă Sentinţa civilă nr. 2858 din 27 februarie 2013.prin care:
- respinge excepţia prescrierii dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată;
- admite în parte cererea formulata de reclamanţii [...] şi [...], constatând ineficacitatea clauzei cu caracter abuziv înscrisă la punctul 5 lit. a din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr 0159971/4.09.2008 privind aplicarea comisionului de risc;
- dispune înlăturarea clauzei înscrise la punctul 5 lit. a din Condiţiile speciale ale Convenţiei de Credit nr 0159971/4.09.2008 privind aplicarea comisionului de risc, cu consecinţa derulării raporturilor contractuale in continuare, prin excluderea clauzei privind comisionul de risc;
- obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei reprezentând comision de risc perceput de la data de 04.09.2008 - 20.06.2010, precum şi restituirea comisionului de administrare perceput de la data de 21.06.2010 până la data de 02.01.2011 şi de la data de 3.01.2011 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii;
- respinge cererea reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la convenţia de credit nr 0159971/4.09.2008, ca neîntemeiat;
- obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2.674,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru (194 lei) timbru judiciar (0,30 lei) și onorariu avocat (2.480 lei), reţinând în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune,invocată de pârâtă, arată instanţa de fond că aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că, potrivit art.7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă din momentul când se naşte dreptul la acţiune, ori, în speţă, apreciază instanţa de fond că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data efectuării plăţii nedatorate şi constatarea caracterului abuziv al încasării, în condiţii de creditare.
în privinţa fondului cauzei,arată instanţa că părţile au perfectat convenţia de credit nr.0159971/04.09.2008, având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit de 260.000 CHF, pe o perioadă de 300 de luni, stabilindu-se la pct.3 intitulat ,JDobâmdă ” rata dobânzii curente de 3,99 % pe an, perioada de calcul a dobânzii fiind numărul actual de zile raportat la un an de 360 zile, iar la litera d din convenţie denumit „Data ajustării dobânzii”,s-a prevăzut că „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul interveniţii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”,pentru ca la pct.5.1 intitulat „Comisioane în legătură cu acordarea şi utilizarea creditului”,să se fi prevăzut la litera aun „comision de risc”de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe perioada de derulare a convenţiei de credit.
Urmare clauzelor contractuale, instanţa de fond analizează dispoziţiile cuprinse în art.95 din OUG nr.50/2010, în vigoare la data de 21.06.2010, statuând că, prin această lege, a fost modificat caracterul general al tuturor contractelor, aducându-se modificări şi completări şi prin Legea nr.288 din 28.12.2011 privind aprobarea OUG nr.50/2010, ce a intrat în vigoare la 02.01.2011, şi faţă de dispoziţiile art. II din lege, reclamanţii au emis pârâtei notificarea nr. 4612/17.09.2012, exprimându-şi expres lipsa de consimţământ faţă de prevederile actului adiţional întocmit de bancă, sub imperiul OUG nr. 50/2010 în forma sa iniţială.
în consecinţă, instanţa de fond reţine că raporturile contractuale dintre părţi continuă în forma iniţială, astfel cum rezultă din contractul de credit din 2008, fără ca instanţa să poată interveni în privinţa obligării pârâtei la încheierea unui act adiţional în condiţiile solicitate de reclamanţi, în lipsa cadrului legal care să-i permită acest lucru.
Se mai arată că actul adiţional propus de pârâtă nu şi-a produs efectele, urmare refuzului expres manifestat de reclamanţi, iar prevederile Legii nr. 288/2010 au tranşat inaplicabilitatea dispoziţiilor de favoare ale OUG nr.50/2010 în cazul contractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare, astfel că în referire la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei privind perceperea comisionului de risc,analizând condiţiile prevăzute de lege pentru a declara o cauză ca având caracter abuziv, respectiv dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 (alin. 1-6), instanţa a apreciat a fi necesar îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv:
A. Clauza respectivă să fie conţinută intr-un contract intervenit între un comerciant şi un consumator, în accepţiunea dată de lege acestor termeni;
B. Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înţelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv);
C. Clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Reţinând că susţinerile pârâtei în privinţa dispoziţiilor cuprinse în art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu instituie o condiţie cumulativă pentru determinarea caracterului abuziv a unei clauze contractuale şi că alin. 5 din dispoziţia legală citată stabileşte criteriile de urmărit în demersul de evaluare a caracterului abuziv al unei clauze, şi văzând art. 2 din lege, instanţa reţine că la momentul încheierii contractului de credit, pârâta era o societate comercială care a acţionat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar reclamanţii în calitate de persoane împrumutate, sunt persoane fizice care au acţionat în scopuri personale, iar în condiţiile sate, cele două părţi au dobândit în raport de prevederile actului normativ amintit, calitatea de comerciant, respectiv consumator.
în acelaşi sens, arată instanţa de fond că, în speţă, clauza contractuală supusă analizei cuprinsă în pct.5.1 intitulată „Comision în legătură cu acordarea şi utilizarea creditului”,este cuprinsă într-un contract standard preformulat, reclamanţii neavând posibilitatea să influenţeze natura clauzei, astfel încât să poată fi apreciat ca fiind negociată în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Cu toate acestea, deoarece existenţa şi cuantumul comisionului de risc s-a constatat a fi expresia voinţei unilaterale a băncii, nedându-se posibilitatea consumatorului de a influenţa aceasta, şi pentru că s-a constatat că împrumutul este garantat cu ipotecă, instanţa de fond a apreciat că perceperea comisionului de risca, ca formă de garanţie suplimentară, este evident excesivă, abuzivă, tinzând către primirea de către pârâtă a unei sume de bani vădit nereflectată în pretenţiile reciproce specifice contractelor sinalagmatice.
Constatând caracterul abuziv al clauzei, în raport cu disp.art.4 din Legea nr. 193/2000, şi văzând disp.art.6 din lege, în ceea ce priveşte consecinţele constatării caracterului abuziv,reţine instanţa de fond că este necesar a dispune înlăturarea din contract a acestei clauze, cu consecinţa derulării raporturilor contractuale în continuare, fără a se avea în vedere şi derularea comisionului de risc prin aplicarea acestuia la valoarea contractului în derulare, rămasă de plată până la scadenţă.
în privinţa prestaţiilor deia efectuate, a reţinut instanţa de fond necesitatea restituirii sumelor achitate cu titlu de comision de risc de către reclamanţi, dat fiind constatarea caracterului abuziv al clauzei, pentru protecţia consumatorului, obligând pârâta la plata către reclamanţi a acestui comision încasat începând cu data încheierii convenţiei de credit 04.09.2008 şi până la data apariţiei Legii nr.288/2010, ce a modificat OUGnr.50/2010.
împotriva sus-menţionatei hotărâri a formulat apel pârâta SC 1...1 SA.criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi prescrisă, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată din fond şi apel.
Prin Decizia nr.140/14.11.2013, Tribunalul Constanţa admite excepţia decăderii apelantei din dreptul de a formula apel, respingând apelul ca fiind tardiv, pentru următoarele
considerente, în esenţă:
Sentinţa civilă nr.2858/27.02.2013 a fost comunicată de Judecătoria Constanţa la sediul sucursalei societăţii mamă, respectiv în municipiul Constanţa, ..., în data de 29.04.2013, pe dovada comunicării fiind aplicată atât semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, cât şi ştampila aceleiaşi entităţi.
în raport cu reţinerea sus-expusă, instanţa de apel calculează termenul procedural de 15 zile pentru promovarea căii de atac şi având în vedere dispoziţiile art.87 pct.2 Cod pr. civilă, deoarece textul nu distinge, indiferent dacă este sau nu parte în judecată, sucursala putând să primească valabil orice act de procedură, prin aplicarea art.90 alin.2 Cod pr.civilă, reţinând că dovada comunicării hotărârii este valabilă, instanţa admite excepţia decăderii apelantei din dreptul de a formula apel şi astfel, respinge ca tardiv apelul.
împotriva celei din urmă hotărâri. SC [...] SA a declarat recurs,criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiul de drept prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă şi cu următoarea motivaţie, în esenţă:
„Greşit instanţa a admis excepţia decăderii apelantei din dreptul a formula apel, respingând ca fiind tardiv apelul, hotărârea fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii” atât timp cât comunicarea sentinţei la adresa Constanţa, ... - Sucursala Constanţa nu este valabilă.
Astfel, se arată că SC [...] SA a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă şi nu sucursala acesteia, neprecizându-se niciodată că societatea ar avea un sediu ales, încă de la primul termen de judecată precizând unicul sediu ca fiind Bucureşti, ... - sediu social real şi corect.
Apreciază recurenta a fi grav că, după soluţionarea procesului în fond, sentinţa a fost transmisă de Judecătoria Constanţa numai la sediul din Constanţa - adresă la care într-adevăr funcţionează Sucursala nr. 1 Constanţa, care însă:
- nu este parte în dosar;
nu are personalitate juridică şi nici voinţă proprie sau autonomie de a lua decizii în legătură cu litigiile societăţii;
nu are structuri juridice spre a aprecia în vreun fel asupra actelor procesuale, având competenţă numai pe activităţi de vânzări şi relaţii cu clienţii.
Pe tot parcursul judecăţii cauzei, se arată că societatea cu sediul în Bucureşti este cea care şi-a făcut apărările în dosar, a propus probele, dând mandat avocaţilor SCA [...], astfel cum atestă contractele de asistenţă juridică depuse la dosar, astfel că susţinerile intimaţilor referitoare la relaţia contractuală a avocaţilor cu Sucursala Constanţa este nefondată.
Comunicarea sentinţei făcută de intimaţi pe adresă email către persoane din cadrul sucursalei la data de 06.06.2013 nu poate fi apreciată ca o comunicare legală a sentinţei, efectuată conform normelor de procedură stabilite de Codul de procedură civilă, ce nu prevede modalităţi alternative de comunicare a sentinţei, aşa după cum rezultă din art.86 Cod pr. civilă, caracterul voluntar al procedurii de comunicare prevăzut de art.861 Cod pr.civilă presupunând acceptul părţii care trebuie să ateste primirea actelor de procedură, SC [...] SA nedându-şi acordul şi neatestând în nici un fel că ar fi primit actele de procedură invocate.
în fapt, susţine recurenta a fi fost efectuată comunicarea la data de 08.07.2013, prin ridicarea sentinţei de la arhiva instanţei, la aceeaşi dată formulându-se şi apelul.
Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, cu consecinţa respingerii excepţiei decăderii din dreptul de a promova apel şi casării hotărârii recurate, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul admiterii recursului ca fondat, dispunând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra fondului apelului formulat, pentru
următoarele considerente, în esenţă:
Instanţa a fost investită de reclamanţii [...], [...] în contradictoriu cu pârâta SC [...] SA, cu acţiunea având ca obiect:
- 1. obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la Convenţia de credit nr. 0159971/04.09.2008, în condiţiile OUG 50/2010, respectiv:
- actul adiţional să nu conţină obligaţia de plată a comisionului de risc;
- includerea în actul adiţional unei clauze care să specifice în mod expres că modificările aduse convenţiei prin actul adiţional intră în vigoare începând cu data de 21.06.2010 - dată la care a intrat în vigoare OUG 50/2010;
- să se prevadă expres în actul adiţional menţiunea „dobândă fixă” ;
- să se prevadă eliminarea din actul adiţional a pct.3 lit.d;
- să se includă în actul adiţional secţiunea „Calcul dobânzii curente ” nu în forma prevăzută de art.38 alin.l lit.b din OG nr.50/2010, ci în forma prevăzută de art.38 alin.l lit.a din OUG nr. 50/2010.
- 2. restituirea de către pârâtă a sumelor pe care le-a perceput cu titlu de comision de risc (comision de administrare credit sau orice altă denumire ar primi acesta prin voinţa unilaterală a pârâtei, sume plătite începând cu 21.06.2010 până la 02.01.2011).
- în subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc pentru perioada 21.06.2010 - 02.01.2011, solicită constatarea inefîcienţei pct.5 lit.a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit şi pentru perioada 21.06.2010 - 02.01.2011 şi ca urmare a constatării ineficacităţii, restituirea acestora.
- 3. constatarea inefîcienţei pct.5 lit.a — Comisionul de risc din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0159971/04.09.2008 pentru perioada 04.09.2008 — 20.06.2010, dar şi pentru perioada 02.01.2011 până la sfârşitul contractului, pentru viitor — clauza fiind abuzivă, contravenind art.4 din Legea nr. 193/2000;
- 4. obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc -
prevăzut la pct.3 din cerere - perceput de pârâtă în perioada 04.09.2008 - 20.06.2010, dar şi în perioada 02.01.2011, până la data pronunţării instanţei, cu motivaţia sus-expusă.
Prin Sentinţa civilă nr.3057/09.10.2012. Tribunalul Constanta admite excepţia de necompetenţă materială, declinând judecata cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta care, prin Sentinţa civilă nr.2858/27.02.2012. admite în parte acţiunea dedusă judecăţii, constatând ineficacitatea clauzei cu caracter abuziv înscrisă la pct.5 lit.a din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.0159971/04.09.2008, dispunând înlăturarea clauzei privind comisionul de risc şi obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând comision de risc, în maniera sus-expusă, respingând excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, precum şi cererea reclamanţilor având ca obiect încheierea unui act adiţional la Convenţia de credit, ca neîntemeiată.
Urmare apelului promovat de SC [...] SA, Tribunalul Constantapronunţă Sentinţa civilă nr. 140/14.11.2013,prin care admite excepţia decăderii apelantei din dreptul de a formula apel, respingând apelul ca tardiv formulat, pentru considerentele relevate.
Reluând asupra motivului de recurs, referitor la „Greşit instanţa a admis excepţia decăderii apelantei din dreptul a formula apel, respingând ca fiind tardiv apelul, hotărârea fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii”,întrucât comunicarea hotărârii a fost făcută la o adresă greşită/eronată, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul admiterii recursului, pentru următoarele considerente, în esenţă:
Este cunoscut că, în doctrină, actul de procedură este definit ca fiind orice act - în sens de operaţie juridică sau înscris - făcut pentru declanşarea procesului, în cadrul şi în cursul procesului civil de către instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a fiecăruia.
Din această definiţie, reţine Curtea a rezulta că actul de procedură este atât operaţia juridică, cât şi înscrisul care constată această operaţie, cu menţiunea că, în cazul citării, au natura unor acte de procedură citaţia propriu-zisă, comunicarea citaţiei şi dovada de primire sau procesul verbal încheiat de agentul procedural, iar în cazul hotărârii judecătoreşti,sunt acte de procedură atât hotărârea, cât şi dispoziţia de comunicare a hotărârii şi dovada de primire - procesul-verbal de primire întocmit de agentul procedural.
Totodată, reţine Curtea că doctrina a statuat asupra următoarelor reguli privitoare la condiţiile în care trebuie întocmit un act de procedură:
actul de procedură trebuie să îmbrace formă scrisă - cu excepţia când legiuitorul îngăduie a putea fi şi verbal (exemplu: cererea de recuzare a judecătorului - art.29 alin.l Cod pr.civilă; mandatul judiciar art. 68 alin.2 Cod pr.civilă; renunţarea la judecată -art.246 alin.l Cod pr.civilă, etc.);
actul de procedură trebuie să reflecte, chiar în conţinutul său, faptul că au fost îndeplinite toate cerinţele legii, aceasta însemnând că el nu poate fi completat cu probe extrinseci, ci trebuie să facă dovada prin el însuşi a veridicităţii sale. În raport cu precizările expuse, reţine Curtea că, în speţă, pe parcursul derulării procesului, toate actele de procedură s-au efectuat de către SC [...] SA care şi-a declinat sediul social subliniindu-1 ca fiind cel din Bucureşti, ..., cu respectarea dispoziţiilor art.86 Cod pr.civilă, potrivit cu care:
”Alin.l - Comunicarea cererilor şi tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţi procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscrippi se află cel căruia i se comunică actul.
Alin.2 - Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă, este obligată să ia deîndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitantei dovezile de îndeplinire a procedurii.
Alin. 3 — în cazul în care comunicarea potrivit alin.l nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, ca dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acesteia”.
în cauză, reţine Curtea că sentinţa pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost înaintată părţii la adresa Constanţa, ..., conform dovezii de comunicare existente la fila 268, fapt atestat şi prin referatul întocmit de compartimentul arhivă la data de 04.07.2013, chiar dacă din materialul probator existent la dosar rezulta că sediul era indicat la adresa Bucureşti, ..., fapt ce coincide cu menţiunea făcută de parte pe întâmpinarea depusă la dosar nr.6667/118/2012 al Tribunalului Constanţa la data de 11.09.2012,
De altfel, apreciază Curtea că, odată ce depunând întâmpinare în conformitate cu art.115
Cod pr.civilă, ce obligă partea a indica „nume şi prenume, domiciliu sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscrierea în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dispoziţiile art.82 alin.l Teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător,recurenta SC [...] SA era necesar a fi citată la adresa precizată expres.
Astfel, reţine Curtea că, deşi Sucursala 1 Constanţa a societăţii îşi are sediul pe strada Constanţa - aspect recunoscut de părţi - totuşi, în respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materia îndeplinirii actelor de procedură, era necesar ca instanţa să comunice actele de procedură către SC [...] SA la adresa din Bucureşti, ..., pentru că: sucursala băncii nu era parte în proces;
sucursala nu are personalitate juridică şi, deci, voinţă proprie sau autonomie de a lua decizii în legătură cu litigiile băncii;
sucursala nu are structuri juridice care să aprecieze asupra actelor procesuale.
In egală măsură, reţine Curtea că susţinerile intimaţilor privind „comunicarea pe email a sentinţei ” şi „relaţia contractuală a avocaţilor este păstrată cu sucursala”, nu sunt argumente de natură a determina aprecierea că s-a procedat la o comunicare corectă, cu respectarea dispoziţiilor procedurale a actelor procesuale, atât timp cât legiuitorul a stipulat în conţinutul art.86 1 Cod pr. civilă expres că „după sesizarea instanţei, dacă părple au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinările sau alte acte, se pot comunica direct între aceştia. In acest caz, cel care primeşte actul, va atesta primirea şi va consemna data primirii pe însuşi exemplarul care se va depune la instanţă, deîndată, sub sancţiunea neluării în seamă. Dovada comunicării actelor poate fi făcută şi prin orice alt înscris depus la dosarul cauzei, prin care se atestă, sub semnătură, primirea fiecărui act de procedură care a fost comunicat. ”
Cu alte cuvinte, apreciază Curtea că, în speţă, nu s-a făcut o comunicare oficială către SC [...] SA, care nu şi-a dat niciodată acordul şi nu a atestat în nici un fel că ar fi primit actele de procedură invocate ca fiind comunicate, în acest sens neproducându-se dovezi din care să rezulte o altă situaţie de fapt, iar faptul comunicării pe email a hotărârii, în afara comunicării legale efectuate de instanţă, nu poate fi considerată ca punct de plecare al calculului curgerii termenului procedural pentru abordarea căii de atac.
Astfel, termenul procedural este intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârşească un anumit act de procedură, prin art.101 Cod pr.civilă legiuitorul stabilind modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani, orice termen procedural având un punct de plecare şi un punct de împlinire, între care există durata termenului.
Este de necontestat că punctul de plecareadică momentul de la care începe să curgă termenul, este marcat de comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel, potrivit art.102 alin.l Cod pr.civilă.
Potrivit art.103 alin.l Cod pr.civilă, ,.fie exercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa ”.
Din dispoziţia legală sus-citată, rezultă că decăderea intervine numai în caz de nerespectare a termenelor legale, imperative şi absolute, ori în cauză, au fost produse dovezi din care rezultă că nu a respectat condiţiile imperative impuse de lege comunicarea hotărârii apelate, astfel că, în fapt, comunicarea a avut loc la sediul recurentei la data de 08.07.2013, fiindu-i înmânată reprezentantului părţii, dată după care s-a născut dreptul de apel al acestuia.
în raport cu dispoziţiile legale sus-enunţate, Curtea reţine a nu se putea aprecia, aşa după cum greşit a avut în vedere instanţa de fond, că partea s-ar fi „limitat formalist în a-şi declina sediul
social în cadrul întâmpinării, fără a solicita rectificarea citativului sau solicitarea de a-i fi comunicate actele de procedură la acel sediu”, reţinându-i-se conduita culpabilă, pentru că, printr-o astfel de atitudine, s-ar putea trage concluzia că instanţa are în vedere încălcarea unor dispoziţii legale privind procedura comunicării actelor procedurale, în condiţiile în care actele de procedură, potrivit art.90 Cod pr.civilă, se comunică „la domiciliu sau reşedinţa celui citat”,iar prin coroborare cu dispoziţiile art.91 Cod pr.civilă „se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna pe dovadă ” şi aplicând dispoziţiile art.92 Cod pr.civilă, înmânarea actelor de procedură se face „personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea şi semnătura acestuia ”.
Pentru toate considerentele sus-expuse, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod pr.civilă şi admiţând recursul ca fondat, Curtea apreciază în sensul respingerii excepţiei decăderii apelantei SC [...] SA din dreptul de a formula apel, dispunând casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra apelului formulat.
| ← Obligarea RADET la debranşarea apartamentelor de la sistemul de... | Acţiune în constatare. Contract de închiriere. Interpretare... → |
|---|
