Procedura insolvenţei. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 503/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 6919/118/2012/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 503

Ședința publică din 30 iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. S.

Judecător R. M.

Judecător R. P.

Grefier D.-C. M.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. R. IPURL lichidator judiciar al . SRL – cu sediul în C., ., nr.122, județ C., în contradictoriu cu intimații-pârâți N. D. și N. D. – cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 765/04 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect procedura insolvenței debitoarei . SRL – cu sediul în C., ..25, etaj 1, Clădirea C.1, camera 3, județul C., J_ CUI_ - art. 138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. P., pentru recurentul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimații-pârâți.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; prin serviciul registratură al instanței, intimații-pârâți au depus întâmpinare.

Avocat M. P., pentru recurentul-reclamant, arată că nu mai are alte probe de administrat ori cereri prealabile de formulat.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Avocat M. P., pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și obligarea pârâților să suporte pasivul debitoarei, pentru motivele expuse și dezvoltate în cererea de recurs. Arată că în mod greșit instanța de fiind a reținut că cesiunea nu a prejudiciat societatea și creditorii acesteia. De asemenea, în mod greșit s-a reținut că lichidatorul judiciar nu a probat faptul că pârâții au folosit bunurile societății în interes personal. Consideră că au fost întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale. A făcut dovada realizării legăturii de cauzalitate între prejudiciul produs prin cesiune și insolvența societății. Cesiunea este nelegală, fiind un act încheiat în vederea însușirii activelor societății.

După rămânerea în pronunțare, dar mai înainte de terminarea ședinței de judecată, s-a prezentat avocat P. A., pentru intimații-pârâți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, și a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele detaliate în întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 18.06.2013, sub nr_ Brite R. IPURL, în calitate de lichidatorul judiciar al debitoarei . SRL a solicitat a solicitat in temeiul art.138 alin.1 lit. a și e din Legea nr.85/2006 angajarea răspunderii administratorilor debitoarei, pârâții N. D. și N. D. și suportarea pasivului debitoarei de către pârâtă .

In motivarea cererii, se arata ca cei doi pârâți, în calitate de asociați, administratori și directori ai societății falite au folosit bunurile acesteia, au deturnat sau ascuns activul societății cauzându-i starea de insolvență, prin cesionarea în mod fictiv și ilegal a părților sociale pentru a evita răspunderea patrimonială sau penală .

A precizat lichidatorul judiciar că societatea a fost înregistrată în registrul Comerțului la data de 29.01.1999 având drept unic asociat pe N. D., pârâta N. D. devenind asociat cu o cotă de participare de 10 % pe data de 28.06.2005, după care aceste părți sociale sunt transmise din nou către pârâtul N. D. la data de 19.10.2006, iar la data de 13.03.2007 pârâta redevine asociat cu o cotă de participare de 0.1 % . La data de 11.03.2011 au fost cooptați doi noi asociați, Baianu G. și H. M., structura societară devenind N. D. cu 97,99 %, N. D. cu 0,09%, Baianu G. 0,96 % și M. H. cu 0,96 %, toți asociații fiind numiți ca și administratori . La data de 24.03.2011 asociații N. D. și N. D. au cesionat integral părților lor sociale către Baianu G. care a acumulat o cotă de participare de 99,04 % din capitalul social și a devenit unic administrator .

Conform contractelor de cesiune de părți sociale și a hotărârilor de cesiune reiese că asociații N. D. și N. D. și-au înstrăinat părțile sociale la valoarea nominală, încasând suma de_ lei, preț care este derizoriu în comparație cu valoarea societății estimată la suma de_ lei, care nu a mai fost achitată, societatea încetând orice activitate si tranzacție bancară după cesiune. Concluzia care se impune, în opinia lichidatorului judiciar este că asociații nu au avut intenția de a preda noilor asociați activele cu care figura societatea în evidențele contabile, acestea nefiind predate, ci folosite în interesul propriu al asociaților, dovadă fiind prețul derizoriu al cesiunii . Contractele de cesiune nu pot fi considerente valabile dat fiind că prețul nu este serios, nefiind o cauză suficientă a obligației luate de vânător de a transmite dreptul de proprietate asupra părților sociale .

Ultimele balanțe comunicate de către debitoare au fost cele din 31.12.2012 și 31.01.2011, din cuprinsul acestora rezultând că societatea și-a desfășurat activitatea în condiții de profitabilitate, în anul 2010 obținând un profit net de_ lei, iar în luna ianuarie de 1854 lei, în condițiile în care la 31.01.2011 societatea era solvabilă, având un activ net de_ lei . Conform documentelor contabile societatea deținea active în sumă de_ lei, în cea mai mare parte stocuri de marfă, însă administratorii și asociații nu au predat lichidatorului judiciar nici un bun, ceea ce duce la concluzia folosirii acestora în interes propriu . De asemenea, nu au furnizat niciun document financiar contabil al societății și nicio informație care să permită recuperarea bunurilor și a creanțelor societății .

Cesiunea părților sociale s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale, nefiind adoptată hotărârea adunării generale a asociaților care să aprobe cooptarea noilor asociați, ci au procedat la cesionarea părților sociale în două etape, pentru a evita să răspundă patrimonial și penal și pentru a evita formularea unei eventuale opoziții de către creditori ori chiar o inspecție fiscală, care ar fi constatat lipsa activelor din patrimoniul societății . Dovadă o face și faptul că în ziua cesiunii a fost încheiat un contract de închiriere pentru un nou spațiu, fiind mutat sediul social al societății.

După cesionarea părților sociale, societatea nu a mai condus evidența contabilă, nu a mai comunicat informații financiare către bancă, nu a mai efectuat încasări și plăți prin bancă, încetându-și practic activitatea .

In drept, au fost invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit. a ,e in Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991 republicata, Legea nr.31/1990 republicata.

In susținerea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a celei cu interogatoriul pârâților și a probei cu doi martori .

Pârâții N. D. și N. D. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesual pasive și au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată . În motivare, pârâții au arătat că nu dețineau calitatea de membri ai organelor de conducere a societății la data deschiderii procedurii insolvenței, calitate care aparținea numiților H. M. și Baianu G. către care au fost cesionate părțile sociale . Cesiunea a fost efectuată în contextul imposibilității pârâților de a se mai ocupa de societate și pe fondul intenției celorlalți doi asociați de a se orienta către o altă afacere. Ca urmare a cesiunii, a fost predată întreaga afacere către cei doi noi asociați fiind semnate declarații în formă autentică în sensul că au preluat evidența contabilă, stocul de marfă, inventarul de mijloace fixe și instrumentele de plată neutilizate și s-a menționat că noii asociați au cunoștință despre debitele societății către furnizori.

Au menționat pârâții că au optat să nu solicite restituirea sumei de 877.626 lei, având în vedere datoriile înregistrate de debitoare, prețul solicitat fiind corect față de drepturile și obligațiile societății la momentul cesiunii .

Cesiunea părților sociale a fost efectuată cu respectarea cerințelor legale, prin înscrierea mențiunii în Registrul Comerțului, verificându-se legalitatea operațiunii efectuate.

Cu privire la debitul societății, pârâții au menționat faptul că pentru creditorul Adeplast SA Oradea a fost emis un bilet la ordin de către pârâți, iar acest bilet la ordin a fost pus în executare silită, creditorul Banca Românească SA are creanța garantată cu bilet la ordin avalizat de pârâți și cu contract de ipotecă asupra imobilului proprietatea pârâților, acesta din urmă fiind adjudecat la licitație, motiv pentru care creanța băncii este achitată în mare parte . Lichidatorul judiciar avea obligația verificării tuturor creanțelor și a documentelor justificative ale acestora .

Pârâților nu li se poate opune nici un aspect cu privire la perioada ulterioară cesiunii, dat fiind că noii asociați aveau obligația ținerii contabilității și a gestionării afacerii .

În susținere, au fost depuse în copie înscrisuri .

Părțile au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a celei cu interogatoriu și a probei testimoniale ultimele două solicitate de lichidatorul judiciar, probe ce au fost încuviințate de instanță ca utile pentru justa soluționare a cauzei . Au fost luate interogatoriile pârâților și s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor ca urmare a refuzului acestora de prezentare.

Prin încheierea interlocutorie din data de 4.10.2013 judecătorul sindic a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a celor doi pârâți, reținând că „așa cum s-a statuat în practică și în doctrina de specialitate, calitatea procesuală, ca și condiție a exercițiului acțiunii presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, pe de o parte, iar pe de altă parte între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic devenit litigios .

Cu excepția cazurilor în care chiar legea stabilește în favoarea anumitor persoane legitimarea procesuală, aceasta se determină în concret pentru fiecare acțiune în parte, în raport de litigiul dedus judecății, de obiectul acesteia, care imprimă acțiunii anumite caractere inclusiv legate de părțile litigante .

În cazul acțiunilor prevăzute de art 138 din legea 85/2006 calitatea procesuală aparține unui subiect calificat prin statutul de administrator sau de membru al organelor de conducere al debitoarei, care prin faptele lor au dus la apariția stării de insolvență . Cei doi pârâți au invocat în susținerea excepției faptul că nu mai dețineau calitatea de administratori ai debitoarei la data deschiderii procedurii, ori acest fapt nu poate fi de natură să ducă la admiterea excepției, cât timp ei au deținut calitatea de administratori ai debitoarei și se invocă anumite fapte prin care au creat starea de insolvență a debitoarei. Este posibil ca starea de insolvență a debitoarei să fi apărut cu mult anterior deschiderii procedurii, motiv pentru care chestiunile vizate de către pârâți țin mai mult de fondul cauzei, iar nu de excepția calității procesual pasive. Legea nu distinge între membrii în funcție ai persoanei juridice debitor și cei anteriori, iar împrejurarea dacă starea de insolvență este anterioară sau contemporană perioadei în care pârâții și-au exercitat mandatul urmează a fi clarificată pe baza probelor administrate pentru soluționarea fondului cauzei.

În concluzie, cât timp pârâții au avut calitatea de administratori ai debitoarei justifică în cauză și calitatea procesuală, aspectele invocate raportat la cesiunea părților sociale urmând a fi analizate pe larg pe fondul cauzei” .

Prin sentința civilă nr. 765/04 martie 2014, Tribunalul C. a respins cererea formulată de reclamantul B. R. IPURL lichidator judiciar al . SRL, în contradictoriu cu pârâții N. D. și N. D., administratori statutari ai debitoarei . SRL, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3609/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-prin judecătorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală, iar prin sentința civilă nr. 607/22.02.2013 s-a dispus . procedură generală a debitoarei . SRL. În calitate de administrator judiciar a fost desemnat B. R. IPURL .

Raportul întocmit de administratorul judiciar cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență, reține faptul că modul de realizare a cesiunii părților sociale coroborat cu faptul că după transfer nu au fost depuse situațiile financiare pentru anul 2010 și că sediul societății a fost schimbat în baza unui contract de închiriere încheiat pentru 6 luni și care nu a fost ulterior prelungit dovedește faptul că a fost vorba despre o transmitere fictivă a părților sociale, în frauda creditorilor și în scopul evitării răspunderii patrimoniale și penale .

Judecătorul sindic a reținut că societatea a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 29.01.1999 având drept unic asociat pe N. D., pârâta N. D. devenind asociat cu o cotă de participare de 10 % pe data de 28.06.2005, după care aceste părți sociale sunt transmise din nou către pârâtul N. D. la data de 19.10.2006, iar la data de 13.03.2007 pârâta redevine asociat cu o cotă de participare de 0.1 % . La data de 11.03.2011 au fost cooptați doi noi asociați, Baianu G. și H. M., structura societară devenind N. D. cu 97,99 %, N. D. cu 0,09%, Baianu G. 0,96 % și M. H. cu 0,96 %, toți asociații fiind numiți ca și administratori .

La data de 24.03.2011 asociații N. D. și N. D. au cesionat integral părților lor sociale către Baianu G. care a acumulat o cotă de participare de 99,04 % din capitalul social și a devenit unic administrator. Prin Hotărârea A. nr. 2 din data de 24.03.2011, prin care s-a decis retragerea din societate a celor doi pârâți, aceștia au cesionat la valoarea nominală de_ lei cele 1020 părți sociale, la aceeași dată fiind schimbat sediul social al societății din Șoseaua Mangaliei nr 181, . . în C., . 25, clădirea C1, etaj 1 cam 3 . Această hotărâre a fost înregistrată în Registrul Comerțului, conform rezoluției nr. 6163 din data de 29.03.2011 a Directorului ORC, prin care s-a dispus și publicarea respectivei hotărâri în Monitorul Oficial al României .

În aceste condiții, judecătorul sindic a reținut că, deși lichidatorul judiciar a prezentat în mod corect situația de fapt, în sensul că, după o primă fază în care cei doi pârâți ,în calitate de asociați, au cooptat în societate doi noi asociați, prin sus menționata hotărâre au decis cesionarea tuturor părților sociale, totuși interpretarea dată de lichidator acestei situații de fapt este greșită . Astfel, lichidatorul judiciar a afirmat că pârâții au optat pentru această modalitate pentru a „evita să răspundă patrimonial și penal și pentru a evita formularea unei eventuale opoziții de către creditori ori chiar o inspecție fiscală, care ar fi constatat lipsa activelor din patrimoniul societății”. Or, cât timp hotărârea de cesionare a tuturor părților sociale deținute a fost înregistrată în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial împotriva acesteia erau deschise atât calea opoziției formulate de oricare dintre creditori în temeiul art 60 din Legea 31/1990, cât și cea a opoziției speciale reglementate de art 202 din același act normativ. De altfel, în legătură cu acest aspect, pârâții au menționat că au fost sunați de către noii asociați în vederea cooptării acestora și că din cauza faptului că aceștia aveau alte planuri de afaceri, au considerat că este mai bine să cesioneze părțile sociale în speranța că vor putea recupera apartamentul proprietate personală, care era ipotecat.

A mai menționat lichidatorul judiciar că prețul cesiunii la valoarea nominală a părților sociale face dovada faptului că în realitate pârâții nu au predat noilor asociați activele cu care figura societatea în evidențele contabile, acestea nefiind predate, ci folosite în interesul propriu al asociaților. Nici această susținere nu poate fi reținută de către judecătorul sindic ca fiind temeinică, dat fiind că la data de 24.11.2011 a fost autentificată prin încheierea de autentificare nr 1340 declarația numitului Baianu G., prin care acesta menționează că a intrat în posesia tuturor documentelor financiar – contabile și juridice ale societății ,a studiat toată documentația pusă la dispoziție ,a înțeles pe deplin situația juridică și financiar – contabilă. A mai declarat noul asociat și administrator că nu are nicio obiecție cu privire la activitatea desfășurată de fostul administrator și că i-a fost predat și stocul de marfă, inventarul de mijloace fixe, precum și documentele de plată neutilizate, fiind informat cu privire la debitele restante către furnizori, cu privire la situația facturilor emise și neîncasate .

În condițiile în care, aceste declarații ale părții date în fața notarului public fac dovada până la proba contrară, revenea lichidatorului judiciar obligația de a face proba faptului că în realitate pârâții au folosit bunurile, constând în stocul de marfă și activele societății, în interes personal. Însă, în cauză, o astfel de probă nu a fost efectuată, dat fiind că prin răspunsurile la interogatoriu pârâții au menționat faptul că au predat către noii asociați gestiunea, actele contabile și bunurile societății la data întocmirii declarației autentificate la notarul public .

Cât privește prețul cesiunii, judecătorul sindic a reținut faptul că au decis cesionarea la valoarea nominală a părților sociale, dat fiind că noii asociați au preluat toate datoriile societății, dorința celor doi pârâți fiind așa cum au precizat în răspunsul de interogatoriu de a recupera apartamentul, ipotecat in favoarea creditoarei Banca Românească SA. În cele din urmă însă, conform procesului verbal de licitație existent la dosar fila 67, respectivul apartament a fost adjudecat la licitație publică, în dosarul de executare pornit la cererea creditorului bancar .

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a și e din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a administratorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

Fiind o obligație izvorâtă din lege, răspunderea administratorului unei societăți aflată în insolvență pentru faptele prevăzute in art.138, este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civil, și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Una din caracteristicile răspunderii reglementată de art 138 din legea insolvenței este că fapta ilicită care poate justifica angajarea răspunderii trebuie să fie din cele expres prevăzute de art 138 și să existe un raport de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență .

În cauză, este întrunită condiția existenței unui prejudiciu, concretizat în starea de insolvență a debitoarei . SRL și în imposibilitatea satisfacerii creanței afirmate de creditorii înscriși în tabelul creanțelor, din averea acesteia.

Astfel, susținerea administratorului judiciar că pârâții se fac vinovați de ajungerea debitoarei în stare de insolvență ca urmare a folosirii bunurilor acesteia în interesul unei alte persoane, este lipsită de suport probator . Administratorul ar fi trebuit să probeze că societatea debitoare a deținut bunuri și că acestea au fost folosite de către administratori, sarcina probei revenindu-i in condițiile art 129 cod proc civ si ale art 1169 cod civil, fiind cel ce face o afirmație în fața instanței . Simpla formulare a acțiunii în temeiul art 138 cod proc civ nu este suficientă pentru a antrena răspunderea administratorilor statutari, pentru că legea 85/2006 nu a instituit astfel o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina pârâților . Legea instituie doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă doar după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor legate de săvârșirea faptelor a vinovăției si a legăturii de cauzalitate .

Prin răspunsul la interogatoriu pârâta a precizat că suma consemnată ca și disponibil în casă și bancă a fost folosită pentru achitarea salariilor celor patru angajate și pentru plata ultimei chirii, iar creanțele din balanțe au fost radiate ca urmare a faptului că în momentul rezilierii contractelor de colaborare a întocmit facturi storno către clienți. Prin urmare, pârâta a precizat modul în care suma deținută cu titlu de disponibil a fost cheltuită și a motivat și lipsa sumei reprezentând creanțe, în sensul că în realitate acestea nu au fost încasate .

Invocarea disp. art.138 din Legea 85/2006, nu atrage în mod automat răspunderea membrilor de conducere, a persoanelor care au cauzat starea de insolvență, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea de dovezi, care să conducă la concluzia că prin faptele expres și limitative prevăzute de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. În atare situație, simpla nedepunere a documentației contabile lichidatorului judiciar nu atrage în mod automat răspunderea instituită de art.138 din legea insolvenței ci este necesar administrarea probelor care să conducă la această sancțiune. În cauza de față, pârâții au dovedit faptul că au ținut contabilitatea și că toate actele contabile au fost predate noilor asociați odată cu cesiunea tuturor părților sociale dar și a activelor și stocului de marfă .

Cât privește faptul că cesiunea este lovită de nulitate absolută, instanța a înlăturat această apărare având în vedere că respectivul contract nu a fost declarat nul de o instanță de judecată, el fiind valabil și producând efecte depline, iar apărările legate de prețul derizoriu nu fac obiectul prezentei cauze depășind cadrul procesual stabilit tot de către lichidatorul judiciar .

Or, reclamantul nu a făcut un minim de probe, în condițiile art. 129 alin 1 și 2 cod proc. cv., pentru a dovedi această faptă ilicită, prevalându-se în dovedire doar de creanțele din tabelul definitiv și de succesiune de acte de cesiune de părți sociale .

Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei în temeiul art 138 lit a din legea 85/2006 este necesar a se dovedi în concret folosirea bunurilor societății în folosul propriu al pârâtei sau în cel al unei alte persoane și că prin această folosire s-a creat starea de insolvență . Or, în cauză astfel de probe nu au fost administrate, în condițiile în care pârâții au făcut dovada faptului că în perioada în care au deținut calitatea de asociați și administratori ai societății au efectuat toate demersurile necesare unei bune desfășurări a activității, au ținut contabilitatea, au creditat societatea cu suma de_ lei și au predat întreaga gestiune și documentație noilor asociați. Existența acestei creanțe a asociaților față de societate nu poate să creeze prezumția de fraudă în condițiile în care nu există nici un început de dovadă în sensul că bunurile ar fi fost folosite de către pârâți. Cât timp împotriva înscrisului autentificat la notarul public prin care se face dovada predării către noii asociați a bunurilor societății, nu s-a făcut dovada contrară, simplul fapt al renunțării foștilor asociați la investiția în societate nu duce la concluzia intenției de creare a unei stări de insolvență. prin creditarea societății aceste sume au intrat în patrimoniul ei, nu au ieșit, iar cesionarea la un preț inferior nu face dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciu și starea de insolvență .

Activitatea de folosire a bunurilor societății debitoare în interesul propriu sau cel al unei alte persoane presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interesul propriu .

În ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. e, nu s-a dovedit în cauză că administratorul statutar a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice. Trebuie menționat de asemenea, că lichidatorul judiciar a identificat în proprietatea societății un teren pe care l-a evaluat și valorificat în cadrul procedurii insolvenței, iar pentru celelalte bunuri s-a făcut dovada predării către noii asociați.

Pasivul unei societăți poate fi mărit prin prezentarea unor obligații patrimoniale fictive, prin consemnarea în evidența contabilă a unor sume fără cauză legitimă, prin achitarea unor servicii sau bunuri neefectuate sau nelivrate, împrumuturi nereale, etc. Or, săvârșirea acestor fapte nu a fost dovedită și nici măcar invocată, în prezenta cauză.

Pe de altă parte, expirarea sediului social, nedepunerea documentelor financiar contabile și neefectuarea de plăți după data cesiunii părților sociale nu pot fi imputate celor doi pârâți, care începând cu data retragerii din societate nu au mai avut atribuții în legătură cu funcționarea acesteia .

Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. a și e pentru a se dispune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților N. D. și N. D., instanța a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. R. IPURL lichidator judiciar al . SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și obligarea pârâților să suporte pasivul debitoarei.

În motivare se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat situația de fapt raportat la temeiurile de drept invocate, respectiv art. 138, alin. 1, lit. a și e din Legea 85/2006.

Astfel, în mod netemeinic instanța de fond a considerat că cesiunea nu a prejudiciat societatea și creditorii acesteia, determinând insolventa societății debitoare.

Asociații și administratorii societății nu au predat niciun bun lichidatorului, ceea ce conduce la concluzia că aceștia au folosit bunurile societății în folosul propriu sau au deturnat/ ascuns activele societății (cu excepția unui teren in . și valorificat de către lichidator). De asemenea, aceștia nu au furnizat nici un document financiar-contabil al societății și nici o informație care să permită lichidatorului identificarea bunurilor și recuperarea creanțelor societății.

In mod eronat judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar nu a probat faptul că pârâții au folosit bunurile societății, respectiv stoc de marfă și active, în interes personal.

Consideră că cesiunea este nelegală, fiind un act încheiat în vederea însușirii în fapt a activelor societății.

Asociații N. D. și N. D. nu au avut intenția de a preda și nu au predat noilor asociați activele cu care societatea figura în evidențele contabile, acestea fiind folosite în interes personal, deturnate sau ascunse, dovadă fiind prețul derizoriu stabilit pentru părțile sociale.

Pe de altă parte, contractele de cesiune a părților sociale nu pot fi considerate valabile, deoarece prețul nu este serios, prețul neconstituind o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra părților sociale (art. 966-968 și 1303 C. Civ.). În consecință, pârâții N. D. și N. D. își păstrează calitățile și responsabilitățile de asociat, administrator sau director.

Mai arată că judecătorul sindic a apreciat în mod netemeinic că nu s-ar fi realizat legătura de cauzalitate între prejudiciul produs prin cesiune și insolventa societății.

Pentru a evita angajarea răspunderii personale, pârâții N. D. și N. D. au cesionat părțile sociale cu încălcarea dispozițiilor art. 202 din Legea 31/1990, instituite pentru ocrotirea unui interes general - combaterea evaziunii fiscale, privând creditorii și orice alte persoane interesate de dreptul lor la opoziție. Intenția celor doi asociați a fost de evita cererile de opoziție ale creditorilor, precum și o inspecție fiscală care ar fi constatat lipsa activelor din patrimoniul societății, cu consecința imputării TVA-ului și a impozitului pe profit aferent și a formulării unei plângeri pentru evaziune fiscală.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal că cesiunea de creanță nu ar fi lovită de nulitatea absolută

Cesionarea părților sociale cu încălcarea dispozițiilor legale instituite pentru ocrotirea unui interes general este afectată de nulitate absolută. Ca urmare, calitățile pârâților de asociat și prin consecință de administrator sau director al societății, cu răspunderea aferentă acestor funcții, nu au încetat prin încheierea contractelor de cesiune a părților sociale și înregistrarea lor la Registrului Comerțului, deoarece aceste acte sunt nule absolut (art. 966-968 C. Civ.).

În fapt, după așa-zisa cesiune, societatea nu a mai desfășurat activitate. După momentul cesionării părților sociale, societatea nu a mai condus evidența contabilă, aspect demonstrat prin faptul că societatea nu a mai depus situații financiare la autoritatea fiscală (conform adresei AFP C. nr. 1632/18.03.2013 - anexată).

După momentul cesionării părților sociale, societatea nu și-a mai îndeplinit obligația de a comunica informații financiare către bancă, conform obligațiilor asumate prin contractul de credit bancar nr._/16.11.2007, art. 5, pct. 5.2, lit. b (depus de banca la dosarul instanței ca anexă la cererea de creanță), ultima situație trimisă băncii fiind balanța contabilă aferentă lunii ianuarie 2011.

De asemenea, după data de 16.03.2013, societatea nu a mai efectuat încasări sau plăți prin bancă, după cum reiese din extrasele de cont anexate, încetându-și practic activitatea.

Consideră că au fost întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Pârâții au folosit bunurile societății in folos personal sau le-au deturnat/ ascuns, comițând faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea 85/2006, lucru ce rezultă în mod evident din nepredarea acestora către lichidator și nefurnizarea informațiilor despre patrimoniul societății.

Prejudiciul este dat de starea de insolventa a societății, cu consecința imposibilității recuperării creanțelor creditorilor asupra societății.

Legătura de cauzalitate este evidentă, activele pe care și le-au însușit pârâții având o valoare mult superioară datoriilor către creditori.

Pârâții au comis faptele cu intenție, lucru ce rezultă indubitabil din modul în care s-au cesionat părțile sociale și din încetarea imediată a activității societății.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.138 (1) din Legea nr.86/2006: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;

g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Răspunderea administratorului este o răspundere specială care împrumută prin reglementarea sa caracteristicile răspunderii delictuale, care pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderi, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1349 și următoarele Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția.

Curtea constată că legal judecătorul sindic a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 alin. 1 lit. a și e din Legea nr.85/2006, întrucât recurentul-reclamant nu a înțeles să probeze în niciun fel afirmațiile sale, deși el era cel care avea sarcina de a dovedi că pârâții au săvârșit faptele sus-menționate, susținerile din cerere și din recurs fiind simple afirmații neconfirmate prin probe.

Societatea a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 29.01.1999 având drept unic asociat pe N. D., pârâta N. D. devenind asociat cu o cotă de participare de 10 % pe data de 28.06.2005, după care aceste părți sociale sunt transmise din nou către pârâtul N. D. la data de 19.10.2006, iar la data de 13.03.2007, pârâta redevine asociat cu o cotă de participare de 0.1 % . La data de 11.03.2011 au fost cooptați doi noi asociați, Baianu G. și H. M., structura societară devenind N. D. cu 97,99 %, N. D. cu 0,09%, Baianu G. 0,96 % și M. H. cu 0,96 %, toți asociații fiind numiți ca și administratori.

Prin Hotărârea A. nr. 2 din data de 24.03.2011, prin care s-a decis retragerea din societate a celor doi pârâți, aceștia au cesionat la valoarea nominală de_ lei cele 1020 părți sociale, la aceeași dată fiind schimbat sediul social al societății din ., ., ., în C., .. 25, clădirea C1, etaj 1, cam 3.

Hotărârea de cesionare a tuturor părților sociale deținute a fost înregistrată în Registrul Comerțului conform rezoluției nr. 6163/29.03.2011 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României.

În aceste condiții, astfel cum a reținut și instanța de fond, împotriva acesteia erau deschise atât calea opoziției formulate de oricare dintre creditori în temeiul art. 60 din Legea 31/1990, cât și cea a opoziției speciale reglementate de art. 202 din același act normativ, căi de care niciuna din eventualele persoane interesate nu a uzat.

Din raportul cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență întocmit de administratorul judiciar rezultă că este vorba despre o transmitere fictivă a părților sociale, în frauda creditorilor și în scopul evitării răspunderii patrimoniale și penale, aspect ce rezultă din modul de realizare a cesiunii părților sociale cât și din faptul că, după transfer, nu au fost depuse situațiile financiare pentru anul 2010, iar sediul societății a fost schimbat în baza unui contract de închiriere încheiat pentru 6 luni care ulterior nu a fost prelungit.

Susținerea recurentului potrivit cu care nepredarea lichidatorului judiciar a bunurilor societății conduce la concluzia că intimații-pârâți au folosit bunurile societății în folosul propriu sau au deturnat/ascuns activele societății, nu poate fi reținută.

La momentul deschiderii procedurii insolventei față de debitoare, intimații-pârâți nu aveau calitatea de administratori sau asociați ai acesteia.

Urmare cesiunii, societatea a fost predată către numiții H. M. si G. Baianu, fiind semnate în acest sens și declarații in formă autentică de către aceștia.

Astfel, din declarația numitului Baianu G. rezultă că acesta că a intrat în posesia tuturor documentelor financiar-contabile și juridice ale societății, că a studiat toată documentația pusă la dispoziție și că a înțeles situația juridică și financiară contabilă a societății. Noul asociat și administrator a mai declarat că nu are nicio obiecție cu privire la activitatea desfășurată de fostul administrator și că i-a fost predat și stocul de marfă, inventarul de mijloace fixe, precum și documentele de plată neutilizate, fiind informat cu privire la debitele restante către furnizori cu privire la situația facturilor emise și neîncasate.

Împotriva acestor înscrisuri, recurentul nu a făcut nicio dovadă contrară.

În ce privește critica potrivit căreia contractele de cesiune a părților sociale nu pot fi considerate valabile, deoarece prețul nu este serios, instanța reține că nici această susținere nu poate fi primită. Prețul nu a avut in vedere exclusiv elemente patrimoniale de activ ale societății, ci și de pasiv. S-a decis cesionarea la valoarea nominală a părților sociale, întrucât noii asociați au preluat toate datoriile societății.

Nu se poate reține că cesiunea este lovită de nulitate absolută, având în vedere că respectivul contract nu a fost declarat nul de o instanță de judecată, acesta fiind valabil și producând efecte depline. De altfel, nici apărările legate de prețul derizoriu nu pot face obiectul prezentei cauze.

În raport de aceste reglementări se constată că legal judecătorul sindic a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, întrucât recurenta nu a înțeles să probeze în niciun fel afirmațiile sale, deși ea era cea care avea sarcina de a dovedi că pârâții au săvârșit faptele sus-menționate, susținerile din cerere și din recurs fiind simple afirmații neconfirmate prin probe.

Nefiind susținute probator cerințele de antrenare a răspunderii delictuale, simpla invocare a dispozițiilor art.138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, în mod corect a apreciat prima instanță că nu poate fi admisă cererea.

Pentru aceste considerente, reținând că în recurs nu au intervenit probe noi care să determine o altă soluție, Curtea va respinge, în conf.cu art.312 Cod procedură civilă, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. R. IPURL lichidator judiciar al . SRL – cu sediul în C., ., nr.122, județ C., în contradictoriu cu intimații-pârâți N. D. și N. D. – cu domiciliul în C., ., ., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 765/04 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2014.

Președinte,

N. S.

Judecător,

R. M.

Judecător,

R. P.

Grefier,

D.-C. M.

Jud.fond:O.D.

Red.-jud.N.S.

Tehnored.-gref.D.C.M.

2ex./08.07.2014

← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel...		Procedura insolvenţei. Decizia nr. 478/2014. Curtea de Apel... →

Procedura insolvenţei. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 503/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA