Procedura insolvenţei. Decizia nr. 697/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 4593/88/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 697
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător A. G.
Judecător R. N. B.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă I. F. A., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1159 din 13.06.2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea, având ca obiect procedura insolvenței - art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă prin L. Ș. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 17 dosar, lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța nr._ din 17.10.2014, în sumă de 60 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat L. Ș. având cuvântul pentru recurenta pârâtă I. F. A., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul modificării în tot a sentinței.
Consideră că hotărârea primei instanțe este nulă pentru nemotivare, în temeiul art.261 pct.5 Cod pr.civilă. Instanța și-a însușit conținutul raportului de inspecție fiscală nr._/2011 întocmit de DGFP Tulcea, al cărui conținut l-a redat integral și care, nu individualizează fapte de natura celor reglementate la art.138 din Legea nr.85/2006. În plus, din raportul de inspecție fiscală rezultă constatarea unui prejudiciu de numai 73.383 lei pe când instanța a ajuns la concluzia că recurenta trebuie să plătească 488.958 lei. Solicită să se constate că sentința atacată nu îndeplinește cerința de a cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Pe fond, consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art.138 din legea nr.85/2006 – art.304 pct.9 C..
În cauză prin acțiunea introductivă s-a reclamanta săvârșirea de către recurentă a faptelor reglementate de art.138 lit.a,c și d din legea insolvenței. Arată că societatea debitoare a avut un bun imobil ce a fost vândut la licitație unei alte societăți în care recurenta avea calitatea de administrator. Adjudecarea la licitație publică, într-un dosar de executare, a unui bun imobil aparținând debitoarei de către o societate la care recurenta deținea calitatea de administrator, nu echivalează cu folosirea imobilului în folosul acestei din urmă societăți.
În privința aplicării dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c din legea insolvenței - s-a statuat că încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situații în care societatea care are dificultăți financiare a continuat totuși activitatea, în interesul personal al celor care au dispus-o, ceea ce a determinat încetarea plăților și starea de insolvență. Pentru incidența textului legal mai sus indicat, este necesară îndeplinirea a două condiții speciale: dispoziția de continuare a unei activități chiar și în ipoteza în care aceasta duce în mod vădit la încetarea de plăți și, a doua condiție, existența unui interes personal al celui din dispoziția căruia s-a continuat activitatea comercială. În cauză cele două condiții nu sunt îndeplinite.
În ceea ce privește ținerea unei contabilități neconforme cu legea, simpla existență a unor datorii ale societății sau proasta ei administrare nu poate duce automat la instituirea răspunderii, întrucât managementul defectuos nu poate fi încadrat în ipoteza textului legal invocat. Înregistrările contabile eronate nu înseamnă neținerea contabilității conform cu legea. Înregistrările au fost efectuate de către persoana de specialitate angajată să țină contabilitatea societății, iar nu personal de către recurentă, în calitate de administrator.
Mai arată că, concluziile raportului de inspecție și ale deciziei 56/2011 prin care a fost respinsă contestația prealabilă au fost contestate de către debitare în fața instanței de contencios administrativ fiscal, însă după deschiderea procedurii simplificate, dosarul a fost lăsat în nelucrare și s-a perimat. Solicită a se constatat că în cauză nu au fost argumentate și nici probate cerințele atragerii răspunderii civile delictuale, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ / din data de 27 martie 2013, reclamanta D. G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea a chemat în judecată pe pârâta I. F. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 488.958 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei . SRL pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a), c) și lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că prin încheierea nr.4913/07.09.2012, pronunțata de Tribunalul Tulcea în dosarul_, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență in forma simplificata față de debitoarea S.C D. R. Estate S.R.L., fiind desemnat lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolenta P. N..
S-a mai arătat că din analiza dosarului de insolenta privind debitoarea . SRL, reiese ca sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin. 1 lit. a), c) si d) din Legea 85/2006, în vederea atragerii răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei în persoana pârâtului I. F.-A. pentru suma de 488.958 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei, întrucât acesta se face vinovat de . prin folosirea bunurilor falitei în folosul altei persoane, prin continuarea activității falitei care ducea în moc vădit la încetarea de plăți și a faptei de ținere a unei contabilități în afara cadrului legal.
Potrivit Raportului privind propunerea de închidere a procedurii de insolventa în baza art.131 din Legea nr.85/2006 și a fisei sintetice totale emise asupra debitoarei, reiese faptul ca din data de 25.04.2011 și până la data deschiderii procedurii insolentei, si anume data de 07.09.2012, debitoarea a înregistrat datorii la bugetul consolidat al statului în cuantum de 488.958 lei.
Reclamanta apreciază că dispozițiilor art.138 alin. 1 lit. c) si d) din legea nr.85/2006 le sunt aplicabile dispozițiile art. 1915 si 1349 din Noul Cod Civil.
Prin sentința civilă nr.1159 din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice Tulcea în contradictoriu cu pârâta I. F. A. și a obligat pârâta să suporte parte din pasivul debitoarei .
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Societatea comercială debitoare D. R. Estate SRL a fost înființată în anul 2007, iar prin încheierea nr.4913 din 07 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ 12 s-a dispus, în temeiul art.3 pct. 25 din Legea nr.85/2006, raportat al art.1 alin.2 lit.f din același act normativ, deschiderea procedurii în formă simplificată cu privire la aceasta, fiind desemnat în calitate de lichidator Cabinet Individual de Insolvență P. N., devenit ulterior Cabinet Individual de Insolvență P. N..
Lichidatorul desemnat a întocmit tabelul preliminar și definitiv al tuturor creanțelor asupra averii debitoarei în care au fost înscrise creditoarele D.G.F.P. Tulcea cu o creanță în sumă de 488.958 lei, Primăria Municipiului Tulcea cu o creanță în valoare de 22.819 lei și M. S. cu o creanță în sumă de 220.000 lei.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate.
Din Raportul de inspecție fiscala parțială nr._/12.07.2011 întocmit de D.G.F.P. Tulcea – Activitatea de inspecție fiscală – Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Juridice 5 s-a reținut că în perioada 01.06._11 s-a procedat la verificarea modului de evidență, calcul și declarare a impozitului pe profit, a impozitului pe venit microîntreprinderi și TVA la . SRL. Inspecția a cuprins perioada 07.05._07 pentru impozitul pe venit microîntreprinderi, 01.01._10 pentru impozitul pe profit și 01.04._11 pentru taxa pe valoare adăugată.
S-a constatat că în evidența contabilă în contul 706- “venituri din redevențe, locații de gestiune si chirii” societatea nu a înregistrat toate veniturile din chirii aferente anului 2008 facturate cu factura nr. 0002/24.03.2008, aceasta înregistrând numai o parte din ele, rezultând astfel o diferența de venituri neînregistrate în suma de 148.880 lei .
Suma de 148.880 lei a rămas înregistrată în evidenta contabila in contul 472 –“venituri înregistrate în avans”, fiind încălcate prevederile art.19 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.
Înregistrarea de cheltuieli în suma de 2500 lei, considerate de organul de inspecție fiscala ca fiind nedeductibile, reprezentând amortizarea clădirii situate pe ., utilizată de . Tulcea conform contractului de închiriere nr.34/01.09.2008 și procesului verbal de negociere încheiat în data de 25.08.2008, prin care se stabilește facturarea chiriei la sfârșitul perioadei contractuale, și anume data de 30.04.2011, fiind astfel încălcate prevederile art.21 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.
Înregistrarea de cheltuieli în suma de 9677 lei, considerate de organul de inspecție fiscala ca fiind nedeductibile, reprezentând cheltuieli cu impozite locale aferente clădirii si terenului situat pe ., utilizata de . Tulcea conform contractului de închiriere nr.34/01.09.2008 și procesului verbal de negociere încheiat în data de 25.08.2008prin care se stabilește facturarea chiriei la sfârșitul perioadei contractuale, si anume data de 30.04.2011, fiind încălcate astfel că prevederile art.21 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare
Pentru anul 2009, s-au constatat diferențe de impozit pe profit in suma de_ lei.
Ca urmare a diminuării veniturilor din închirieri cu suma de_ lei, înregistrate în contul 472 „Venituri înregistrate în avans”, si considerate de organul de inspecție fiscale ca venituri în anul 2008, fiind astfel încălcate prevederile art. 19 alin.(l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare
Anularea stornării cheltuielilor în suma de 9677 lei, reprezentând cheltuieli cu impozite locale aferente clădirii și terenului situat pe ., considerate de organele de inspecție fiscala ca fiind nedeductibile în anul 2008, fiind astfel încălcate prevederile art. 19 alin.(l) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Pentru perioada 01.01._10 nu s-au stabilit diferențe de impozit pe profit, dar organul de inspecție fiscala a considerat ca fiind cheltuială nedeductibila suma de 3333 lei, reprezentând amortizarea clădirii situate pe ., utilizată de . Tulcea conform contractului de închiriere nr.34/01.09.2008 și procesului verbal de negociere încheiat în data de 25.08.2008 prin care se stabilește facturarea chiriei la sfârșitul perioadei contractuale, si anume data de 30.04.2011, fiind încălcate dispozițiile art.21 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Pentru perioada 01.10-31.12.2010, s-au stabilit diferențe de impozit pe profit în sumă de 557 lei, care s-au creat din recuperarea pierderii fiscale stabilite la 30.09.2010 in suma de 3321 lei, mai puțin cu suma de 3333 lei față de pierderea recuperata de către societate, fiind încălcate prevederile art. 26 alin(l) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Pentru diferențele stabilite în sumă de_ lei, s-au calculat majorări de întârziere/dobânzi în sumă de_ lei până la data de 11.07.2011, in conformitate cu prevederile art. 120 alin.(7) din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările și completările ulterioare, și penalități de întârziere în sumă de 5510 lei, în conformitate cu prevederile art.120^1 alin.(2) lit.c din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Cu privire la TVA colectată, s-a reținut că pentru perioada 01.04._10 au fost constatate diferențe de declarare a TVA colectată în sumă de 4033 lei, omisă a fi declarata în trim. IV 2010, fiind astfel încălcate prevederile art.82 alin.(3) din OG 92/2003. Fapta constituie contravenție în conformitate cu prevederile art.219 alin.(l) lit.b din OG 92/2003-privind Codul de Procedura Fiscala, republicata și se sancționează cu amenda de la 1000 lei la 5000 lei, in conformitate cu prevederile art.219 alin.( 1) lit.b din OG 92/2003, republicata. S-a întocmit proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/11.07.201 1 în valoare de 5000 lei.
Pentru perioada 01.01._11 nu au fost constatate diferențe suplimentare.
Pentru diferențele stabilite in suma de 4033 lei, s-au calculat majorări de întârziere/dobânzi în suma de 269 lei până la data de 11.07.2011, în conformitate cu prevederile art. 120 alin.(7) din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările si completările ulterioare, și penalități de întârziere în sumă de 605 lei. în conformitate cu prevederile art. 120^1 alin.(2) lit.c din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, cu modificările.
În baza acestui Raport de inspecție a fost emisă Decizia de impunere nr.15/12.07.2011.
Debitoarea a contestat această decizie, soluționată de reclamantă prin Decizia nr.56/15.09.2011, contestația fiind respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva Deciziei nr.56/15.09.2011, debitoarea a formulat acțiune în contencios fiscal, care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Tulcea, care a fost perimată prin sentința civilă nr.4460/2013.
Din cele constatate prin Raportul de inspecție fiscală a rezultat că pârâta se face vinovată și de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 alin. (1) lit.c) din Legea nr.85/2006.
Pe cale de consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 C.civil pentru antrenarea răspunderii administratorului societății, a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să suporte parte din pasivul debitoarei în sumă de 488.958 lei.
Împotriva acestei hotărârii a formulat în termen legal recurs pârâta I. F. A., criticând-o sub aspectele:
- Hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului pârât nu conține argumentele care au justificat adoptarea soluției, ci redă doar conținutul raportului de inspecție fiscală, precum și definițiile succinte și generale ale vinovăției, prejudiciului și legătura de cauzalitate ca elemente ale răspunderii civile delictuale, sens pentru care solicită constatarea nulității hotărârii pentru nemotivare.
Mai arată că dacă singura probă luată în considerare de instanță la pronunțarea sentinței a fost raportul de inspecție fiscală care a stabilit un prejudiciu de 73.383 lei, cum a ajuns instanța la concluzia că prejudiciul de achitat de către reclamantă este de 488.958 lei.
Sentința atacată nu îndeplinește cerința de a cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
- Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 – art.304, cpt.9 Cod pr.civilă.
Instanța nu a motivat în cuprinsul hotărârii în ce a constat și care a fost modalitatea în care a săvârșit pârâta fiecare dintre faptele prevăzute de art.138 lit.a,c și d din Legea nr.85/2006.
Fapta prevăzută la lit.a – ce constă în folosirea bunurilor sau creditele persoanei juridice și presupune o deturnare a beneficilor acestei folosirii de la debitor la autorul faptei sau la o altă persoană. Situația reclamată prin acțiunea introductivă nu se încadrează în ipoteza de reglementare a textului art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006. Astfel, adjudecarea la licitație publică, într-un dosar de executare silită, a unui bun imobil aparținând debitoarei de către o altă societate la care recurenta deținea calitatea de administrator nu echivalează cu folosirea imobilului în discuție în folosul acestei din urmă societăți.
Adjudecarea la licitație publică nu înseamnă folosirea în beneficiul adjudecătorului, indiferent că deținea sau nu calitatea de administrator și la această din urmă societate.
Referitor la săvârșirea faptei prevăzute de la lit.c - luarea deciziei de continuare a unei activități care ducea, în mod vădit, societatea la încetare de plăți, cu consecința unui câștig personal pentru conducător. Din analiza textului rezultă că este vorba de dispoziția de continuare, iar nu de inițiere, a oricărei activități a debitorului de natură să conducă în timp și în mod vădit la starea de insolvență a debitorului, cu scopul obținerii unui avantaj personal de către conducător.
Pentru ca textul legal să fie incident este necesară îndeplinirea a două condiții speciale, respectiv dispoziția de continuare a unei activități chiar și în ipoteza în care aceasta duce în mod vădit la încetarea de plăți și, dea de-a doua – existența unui interes personal al celui din dispoziția căruia s-a continuat o activitate comercială. În cauză cele două condiții nu sunt îndeplinite: nu rezultă care au fost activitățile desfășurate de către recurenta pârâtă în interes personal și riscante pentru societate care au atras insolvența acesteia; raportul de inspecție fiscală consemnează doar rezultatul verificărilor societății debitoare din punct de vedere contabil, fără a stabili că recurenta a dispus continuarea unei anumite activități riscante pentru debitoare, în interesul personal al recurentei sau a organelor de conducere.
Referitor la săvârșirea faptei prevăzute de la lit.d) – ținerea unei contabilități fictive, ascunderea sau distrugerea unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea – motivarea instanței este una pur formală fără legătură cu probele dosarului sau însăși susținerile reclamantei. Debitoarea și-a ținut contabilitatea prin persoană de specialitate angajată. Greșelile de aplicare a legii fiscale nu se asimilează faptei de neținere a contabilității în conformitate cu legea, prevăzută la art.138 lit.d. Prima instanță nu argumentează intenția cu care ar fi acționat pentru săvârșirea acestei fapte. Chiar dacă s-ar fi argumentat și probat săvârșirea cu intenție de către recurenta pârâtă a faptei de neținere a contabilității în conformitate cu legea în modalitatea în care rezultă din raportul de inspecție fiscală un prejudiciu de 73.383 lei, astfel că nu se justifică obligarea recurentei la suportarea întregului pasiv.
Solicită a se constata că în cauză nu au fost probate și nici argumentate cerințele atragerii răspunderii civile delictuale a recurentei pârâte în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, astfel încât, în mod subsidiar, în măsura în care se va trece peste excepția de nulitate a hotărârii, solicită modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Intimata reclamantă D. G. – AJFP Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 3041VCPC, Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, recurenta pârâtă I. florentina A. a invocat nulitatea hotărârii atacate pentru nemotivare, motiv de casare pe care titularul căii de atac l-a încadrat în dispozițiile art. 304, pct. 5 VCPC.
Verificând acest motiv, Curtea observă că hotărârea ce formează obiect al prezentului recurs nu încalcă vreo formă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105, alin.(2) VCPC, iar nemotivarea hotărârii reprezintă un motiv distinct de nelegalitate, prevăzut de art. 304, pct. 7 VCPC.
Cum sentința civilă pronunțată în cauză de judecătorul sindic a fost motivată, Curtea urmează a examina pe fond recursul declarat, reținând că nu se impune aplicarea sancțiunii nulității pentru nemotivare în situația de față.
Cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fost formulată pe temeiul juridic al articolului 138, lit. a, c și d din Legea insolvenței nr. 85/2006.
În privința faptei reglementate de art.138, lit.a din legea nr.85/2006, intimata reclamantă D. G. a susținut că administratorul statutar al debitoarei a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice . SRL în folosul unei alte persoane, respectiv . Tulcea. Fapta astfel reglementată ar fi constat, în opinia intimatei reclamante, în aceea că imobilul aparținând debitoarei, situat în municipiul Tulcea, ., constând în spațiu comercial în suprafață de 221 mp și suprafață totală de 417,21mp a fost vândut prin licitație publică, fiind adjudecat de creditoarea ..
Ori, potrivit prevederilor art. 138, lit. a din legea nr. 85/2006, fapta persoanei pentru care se urmărește antrenarea răspunderii materiale este cea de a ”folosi bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau în cale al unei alte persoane.”
A fi însă într-o procedură execuțională, în virtutea unui titlu executoriu, înseamnă a nu mai dispune liber de bunul asupra căruia se exercită un drept de administrare, partea care are acest mandat legal fiind astfel lipsită de prerogativa de a folosi bunul în funcție de voința proprie.
Împrejurarea că imobilul s-a vândut la licitație publică, în favoarea creditoarei cu care debitoarea din prezenta cauză are strânse legături comerciale și identitate de administrator, nu poate constitui tipul de acțiune pe care îl reglementează dispozițiile normei legale la care a înțeles a se raporta titularul cererii de antrenare a răspunderii, cât timp dreptul de a dispune de bun a fost exercitat de executorul judecătoresc, nu de partea chemată în judecată.
În aceste condiții, Curtea observă că vânzarea imobilului aflat în patrimoniul debitoarei la licitație publică, către o altă persoană, nu reprezintă fapta de a folosi un bun al debitoarei în folosul altei persoane, lipsind factorul volițional al celui care se află lipsit de dreptul de a dispune de acel bun.
O procedură execuțională silită poate face obiectul unui control judiciar în calea reglementată de lege pentru această etapă de aducere la îndeplinire a titlurilor executorii, nicidecum în cadrul procedurii insolvenței, iar faptul că reclamanta creditoare avea asupra acestui bun o ipotecă legal constituită ține tot de această cale specială, ce nu se confundă cu cea a contextului în care se analizează cererea de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului I. F. Axentia.
În ceea ce privește fapta reglementată în cuprinsul art. 138, lit. c din legea nr. 85/2006, descrisă că fiind cea de ”a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”, Curtea remarcă faptul că pentru această acțiune legea reclamă un subiect calificat, care să aibă aptitudinea de a dispune în sensul continuării sau sistării activității unei societăți comerciale.
Voința entității juridice este rezultatul unei manifestări clare, adoptate cu votul cerut de lege, a persoanelor care au calitatea de asociați în cadrul respectivei societăți comerciale, singurii care pot decide pentru continuarea activității sau încetarea acesteia atunci când se impune. Recurenta pârâtă I. F. A. nu a deținut niciodată, în cadrul societății debitoare . SRL, altă calitate decât cea de administrator, acționând astfel în baza mandatului conferit de asociații persoanei juridice, fără a putea decide prin voința sa în sensul faptei reglementate de art. 138, lit. c din legea nr. 85/2006.
Sub un alt aspect, chiar în condițiile în care s-ar putea reproșa administratorului statutar că nu a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, deși această îndatorire reprezintă altceva decât decizia de a înceta o activitate comercială pentru a preîntâmpina sistarea plăților în viitor, este necesar să se circumscrie fapta respectivă de elementul subiectiv, de natură volițională, de continuare a activității ruinătoare pentru societate, urmărindu-se în acest sens un interes personal.
Ori, cel care este chemat să dovedească interesul personal care a determinat manifestarea de voință imputată recurentei pârâte este titularul acțiunii, respectiv creditoarea reclamantă D. G..
Curtea reține că nu a fost dovedit în cauză că recurenta pârâtă ar fi avut vreun interes personal în menținerea societății debitoare în stare normală de funcționare, astfel că nu este îndeplinită în persoana acesteia fapta descrisă în cuprinsul art. 138, lit. c din legea nr. 85/2006.
Singura probă pe care și-a fundamentat intimata reclamantă cererea de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei . SRL este raportul de inspecție fiscală în cuprinsul căruia au fost evidențiate sume reprezentând modalitatea de evidențiere, calcul și declarare a impozitului pe venit microintreprinderi, a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, fără a fi abilitat organul fiscal, în cadrul acestui control, să verifice în ce măsură a existat un interes personal al administratorului statutar pentru continuarea activității societății supusă verificării fiscale.
În considerarea argumentelor expuse anterior, Curtea constată că fapta prevăzută de art. 138, lit. c din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reținută în sarcina recurentei pârâte, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii sale în raport de acest temei juridic.
Sub un ultim aspect, intimata reclamantă a solicitat să se constate că fostul administrator statutar al debitoarei . SRL se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138, lit. d din legea insolvenței, aceea de ” a ține o contabilitate fictivă, a face să dispară unele documente contabile sau a nu ține contabilitatea conform legii.”
Este lesne de observat că intimata reclamantă nu a arătat sub niciun aspect care ar fi faptele omisive sau comisive care intră în incidența art. 138, lit. d din Legea insolvenței, iar raportul de inspecție fiscală a consemnat doar modalitatea eronată, în opinia organului fiscal, de constituire și virare la bugetul de stat a impozitelor și taxelor care au format obiectul acestei verificări. Nu se poate reține că nu s-a ținut contabilitatea în cauză conform legii, atâta timp cât inspectorii fiscali, pe baza acestor documente contabile, au putut analiza activitatea economică a debitoarei și calcula sumele datorate de către entitatea verificată cu titlul de impozite și taxe cuprinse în codul fiscal, cu majorările și penalitățile de întârziere aferente.
De altfel, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr._/12.07.2011 s-au menționat documentele contabile avute în vedere la efectuarea controlului, faptul că toată activitatea contabilă a fost condusă de . în baza contractului nr. 70/25.04.2008 de prestări servicii și certificată această ținere a evidenței contabile de către administratorul statutar al . SRL, I. F. Axentia.
În aceste condiții, niciuna dintre modalitățile în care ar fi putut fi săvârșită fapta prevăzută la art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006 nu se regăsește în cauză, neputând fi imputată administratorului statutar ținerea unei contabilități fictive, incomplete sau neconforme legii.
Răspunderea materială instituită în legea insolvenței este o răspundere ce se cere a fi dovedită, iar condițiile sale de exercițiu nu sunt prezumate, astfel că pentru fiecare faptă indicată de titularul acțiunii se cere să se probeze îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției
În cauza de față s-a dovedit doar existența unui prejudiciu, reprezentat prin pasivul societății debitoare, astfel cum acesta este înscris în tabelul consolidat de creanțe depus la dosar. În privința celorlalte cerințe, plecând de la împrejurarea că nu s-a dovedit existența vreunei fapte din cele enumerate la art. 138, lit. a, c și d din legea insolvenței, nu pot fi cercetate vinovăția unei persoane și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu cât timp nu există faptă.
Pentru aceste considerente, reținând în ansamblu că pentru niciuna dintre faptele reclamate în cererea de chemare în judecată nu s-a dovedit că administratorul statutar chemat să răspundă le-ar fi săvârșit, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 312, alin. (1) și alin.(2) VCPC, va admite recursul declarat de pârâta I. F., va modifica în tot sentința atacată și va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă I. F. A., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1159 din 13.06.2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, județul Tulcea, având ca obiect procedura insolvenței - art.138 din Legea 85/2006.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea de antrenare a răspunderii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2014.
Președinte, M. C. | Ptr.Judecător, A. G. Conf.art.261 al.2 C.. Semnează Vicepreședinte instanță N. S. | Judecător, R. N. B. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond:E.N.
Red.dec.jud.A.G.
3 ex./20.11.2014
Gref.M.N.
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 06-03-2014, Curtea de... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
