Procedura insolvenţei. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 591/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 6198/118/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.591.

Ședința publică din data de 04 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - E. G.

JUDECĂTOR - M. C. E.

GREFIER A. N.

Pe rol judecarea soluționarea apelului declarat de apelanta creditoare - .> – cu sediul în București, sect.6, . Center, nr.1, .>sentinței civile nr.1462/05.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata debitoare - . 2011 SRL - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. TUDORUȘ C. – cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect procedura insolvenței - contestație .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din (N) Cod de procedură civilă.

Apelul este motivat, tardiv declarat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei conform OP. nr.505/25.06.2014 depusă la dosar (fila 18).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod Procedură civilă. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură din partea apelantei creditoare note de ședință.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității apelului luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin Sentința civilă nr.1462/05.05.2014 s-a respins cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță și s-a respins contestația formulată reclamanta . neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri la data de 27.06.2014 a declarat apel reclamanta . a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului.

Părțile au fost citate cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală față de excepția tardivității promovării apelului.

Verificând excepția invocată în raport de actele și lucrările dosarului,

Curtea reține că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Față de prevederile art.248 (1) din (n) Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție, reținând următoarele:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că Sentința civilă nr.1462/05.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ a fost publicată, potrivit dispozițiilor Legii nr.85/2006, în Buletinul procedurilor de insolvență nr._/23.05.2014 (fila 28 din dosarul tribunalului), și comunicată potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă apelantei la data de 28.05.2014 (conform dovezi de comunicare aflată la fila 27 din dosarul Tribunalului).

Cererea de apel a fost depusă prin poștă la data de 27.06.2014 (conform ștampilei aplicate pe plic) și înregistrată la Tribunalul C., în acord cu art.471 alin.1 (n) Cod de procedură civilă, la data de 01.07.2014.

Potrivit art. 468 alin.(1) Cod procedură civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Întrucât Legea nr.85/2006 în forma în vigoare la data declarării apelului nu mai reglementează expres termenul de declarare al apelului, este aplicabil termenul prevăzut de codul de procedură civilă, de 30 de zile.

Legea nr.85/2006 prevede însă că „citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență (…)”.

Potrivit art.7 pct.9 din Legea nr.85/2006 „publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării”.

În atare situație, rezultă că termenul pentru declararea apelului curge de la data publicării încheierii în Buletinul procedurilor de insolvență.

În speță, acest termen se împlinea la 23.06.2014, dar apelul a fost depus la data de 27.06.2014, cu depășirea termenului legal sus-arătat.

Potrivit susținerii apelantei aceasta a formulat apel în dosarul nr._ care a fost trimis prin poștă cu AR nr._ în data de 27.06.2014 și recepționat în data de 01.07.2014, însă apelanta are în vedere la calculul termenului de apel comunicarea hotărârii potrivit Codului de procedură civilă.

Nu poate fi reținută ipoteza că data de referință a comunicării este data la care hotărârea atacată a fost comunicată conform Codului de Procedură civilă respectiv 28.05.2014, dată ulterioară datei comunicării realizate prin publicitate în B.P.I, (astfel cum rezultă din dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare) având în vedere dispozițiile art.7 pct.9 din Legea nr.85/2006, potrivit cu care „publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.”, dispoziții legale care instituie o prezumție relativă că partea a luat cunoștință de hotărârea atacată la data publicării prin B.P.I., prezumție care în speță nu a fost răsturnată; comunicarea ulterioară potrivit Codului de procedură civilă raportat la art. 7 pct.9 face doar dovada că părții i-a fost comunicată hotărârea încă o dată după ce a luat cunoștință de aceasta prin publicarea în B.P.I.

În cauză nu s-a formulat cerere de repunere în termen în conformitate cu art.186(2) Cod de procedură civilă și nici nu s-au invocat și probat împrejurări care să determine întreruperea sau suspendarea termenului în condițiile art.184 alin.3 și 4 sau art.469 Cod de procedură civilă.

Așa fiind, având în vedere caracterul peremptoriu al excepției tardivității declarării apelului, care face inutilă cercetarea motivelor de apel, Curtea va respinge apelul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității formulării apelului.

Respinge apelul declarat de apelanta creditoare - .> – cu sediul în București, sect.6, . Center, nr.1, .>sentinței civile nr.1462/05.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata debitoare - . 2011 SRL - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. TUDORUȘ C. – cu sediul în C., ., jud. C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 Decembrie 2014.

Președinte,

E. G.

Judecător,

M. E.

Grefier,

A. N.

Jud. sindic:C.E.J.

Tehnoredact.gref.A.N.17 Decembrie 2014

emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA