Procedura insolvenţei. Decizia nr. 728/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 726/118/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 728
Ședința publică de la 3 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător M. C.
Judecător R. M.
Grefier L. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. M., domiciliat în C., ., ., etaj 3, . împotriva sentinței civile nr.1820 din 02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.I.I. N. M. - lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., ., ., ., având ca obiect procedura insolvenței art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul de procedură civilă.
Recursul este motivat, fiind legal timbrat.
Intimata-reclamantă prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului comercial de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C. – Secția a II-a Civilă, reclamanta N. M. – Cabinet Individual de Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .., a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. M., asociat și administrator al debitoarei .. pentru acoperirea creanței creditorilor înscriși la masa credală, în valoare de 4.831 lei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că administratorul statutar pârât se face vinovat de fapta prev. de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit. d).
S-a menționat că deși a fost notificat de către lichidatorul judiciar, pârâtul nu a depus documentele financiar contabile ale societății debitoare, potrivit disp. art. 28 și art. 35 din Legea nr. 85/2006, notificarea fiind returnată cu mențiunea „destinatar necunoscut”, iar după renotificare, pârâtul nu a dat curs solicitării lichidatorului judiciar.
A mai arătat reclamanta că din consultarea site-ului Ministerului Finanțelor, rezultă că pârâtul nu a depus nici o declarație privind veniturile și nici un bilanț contabil de la data înființării societății, din anul 2000, prezumându-se că acesta nu a ținut o contabilitate potrivit legii.
S-a mai arătat că potrivit evidențelor Consiliului Local al Municipiului C., societatea debitoare figurează cu un bun imobil – spațiu comercial – însă acest bun nu a fost predat la masa credală, pârâtul refuzând să ridice corespondența de la factorul poștal, corespondența cuprinzând notificarea emisă de lichidatorul judiciar în acest sens.
S-a mai menționat că prejudiciul este format din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență și este cuantificat prin declarațiile de creanța ce au fost înregistrate în tabelul definitiv al creanțelor, fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, iar legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege prin dispozițiile cuprinse în art. 73 din Legea nr. 31/1990 rep. care arată că administratorii sunt solidar răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, precum și de faptul că pârâtul a săvârșit în mod culpabil fapta menționată, e a nu ține o evidență contabilă potrivit legii, faptă care a condus la încetarea de plăți.
Prin sentința civilă nr.1820 din 02.06.2014, Tribunalul C. - Secția a II-a Civilă a admis acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta N. M. – Cabinet Individual de Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .., în contradictoriu cu pârâtul M. M., asociat și administrator al debitoarei ..
S-a dispus ca suma de 4.831 lei reprezentând întreg pasivul înscris în tabelul definitiv al debitoarei .., compus din creanța creditoarei DGFP C. în sumă de 1.805 lei și SPITVBL C. în sumă de 3.026 lei, să fie suportat/achitat de pârâtul M. M., în calitate de asociat și administrator statutar al debitoarei ..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr.182/04.02.2013 pronunțată în dosarul de insolvență asociat, Tribunalul C. – judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea .. la cererea sa prin lichidator N. M. – Cabinet Individual de Insolvență, societatea debitoare fiind dizolvată anterior, fiind numit în calitate de lichidator judiciar, același lichidator numit și de ORC C..
În tabelul definitiv de creanțe, au fost înscriși creditorii: DGFP cu o creanță bugetară de 1.805 lei și SPITVBL C. cu o creanță chirografară în cuantum de 3.026 lei (fila 23 din dosarul de insolvență).
În concluziile din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de insolvență depus la dosar la data de 16.09.2013 (filele 35-37 din dosarul de insolvență asociat), lichidatorul judiciar a arătat că actele financiar contabile ale societății debitoare nu au fost predate potrivit art. 28 și art. 35 din Legea nr. 85/2006, iar situația financiară a societății nu este publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor încă de la înființarea societății din anul 2000, rezultând astfel că societatea comercială falită a funcționat fără a înregistra venituri și cheltuieli și evident, fără a calcula și vira TVA-aul aferent și impozitul pe venit, faptă sancționată de prev. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Față de faptul că încă de la înființarea societății debitoare, din anul 2000, pârâtul, în calitate de administrator statutar al societății debitoare, nu a înregistrat situațiile financiare anuale la instituțiile financiare și nici a dovedit că a ținut o contabilitate potrivit legii, precum și față de faptul că debitoarea deține în patrimoniu un imobil situat în C., ., jud. C. – sediu comercial – potrivit adresei emise de SPIT C. (fila 44 din dosarul de insolvență asociat), imobil care nu a fost justificat contabil și nici nu a fost predat lichidatorului judiciar pentru a fi valorificat în vederea acoperii masei credale, se reține că pârâtul nu a ținut o evidență contabilă potrivit legii, existând un raport de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciul încercat de creditorii bugetari constând în c.val. datoriilor bugetare, neachitate la scadență din culpa pârâtului care în calitate de administrator statutar avea obligația de a ține evidența contabilă în conf. cu prev. exprese ale Legii nr. 82/1991 a contabilității.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, „(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Din aceste texte de lege rezultă că, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a pârâtului, este necesar ca acesta să fi ținut o contabilitate fictivă, să fi făcut să dispară unele documente contabile sau să nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit. d), iar din probele administrate în cauză: raportul asupra cauzelor care au condus la încetarea de plăți, întocmit în dosarul de insolvență de lichidatorul judiciar, lipsa documentelor contabile, lipsa depunerii bilanțurilor contabile la instituțiile abilitate în vederea publicării începând cu anul 2000, prezumțiile care pot fi deduse din aceste fapte, respectiv că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale pentru faptele prev. de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, rezultă că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, faptă ce se circumscrie în prev. art. 138 lit. d din legea insolvenței.
Pârâtul avea obligația de a ține o contabilitate potrivit legii și să întocmească documentele financiar contabile potrivit disp. imperative ale Legii nr. 82/1991 rep. a contabilității, în special potrivit disp. art. 2 alin. 1 și art. 10 din această lege care arată: „ART. 2 - (1) Contabilitatea este o activitate specializata in măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor prevăzute la art. 1. În acest scop, contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si alte informatii referitoare la activitatea desfasurata, atat pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori”.
“ART. 10
(1) Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective” (...).
Cum pârâtul, care avea calitatea de administrator statutar nu a ținut o contabilitate potrivit Legii nr. 82/1991, acesta este persoana vinovată de ajungerea societății în încetare de plăți.
Pârâtul, în mod culpabil nu a mai întocmit actele financiar contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991 încă de la înființarea societății, din anul 2000.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă personală delictuală astfel încât trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi care reies din dispozițiile art. 998- 999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), or în cauză și aceste condiții sunt îndeplinite în mod cumulativ pentru faptele mai sus menționate.
Pentru aceste motive, judecătorul sindic va admite acțiunea și va dispune obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare, înscris în tabelul definitiv de creanțe.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat recurs pârâtul M. M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile privind angajarea răspunderii pârâtului.
Susține recurentul că a depus de la data înființării societății până în anul 2005 cât timp societatea a desfășurat activitate,bilanțurile contabile și declarații fiscale la administrația financiară, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate, i că nu este real că a ținut o contabilitate fictivă.
În ceea ce privește imobilul despre care se reține că se află în posesia societății, susține recurentul pârât că acesta a fost înstrăinat în cursul anului 2005, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat potrivit încheierii de Autentificare nr. 3451/23.09.2005 încheiat la BNP M. Tuscali și D. Pitu, așa numitul imobile fiind compus dintr-un spațiu comercial situat în municipiul C., ., în suprafață totală de 15 mp, rezultată din acte, iar terenul aferent spațiului comercial fiind proprietate de stat și în administrarea RAEDPP C..
Apreciază recurentul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, fapt pentru care solicită reformularea hotărârii instanței de fond.
Art.138 nu instituie o prezumție legală pentru antrenarea răspunderii persoanelor ce se fac vinovate de starea de insolvență a societății, ci intituie doar ipoteze care trebuie a fi dovedite de persoana interesată.
În ceea ce privește art.138 lit. d), urmează a se observa că de această dată legiuitorul a indicat actele materiale care sunt de natură să atragă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.
Simpla încălcare a normelor privind ținerea contabilității nu este suficientă pentru admiterea unei acțiuni întemeiate pe art.138, ci nai este necesar ca prin aceasta faptă să se fi produs starea de insolvență, sau altfel spus să existe o legătură de cauzalitate între faptă și starea de încetare a plăților.
În practica judiciară s-a constat că simpla nedepunere a documentelor contabile la organele fiscale fără existența unei legături de cauzalitate între aceasta faptă și prejudiciu nu este suficientă pentru a declanșa răspunderea în temeiul art.138.
Primele două ipoteze ale art.138 lit. d) se referă la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a arătat în ce constă contabilitatea fictivă și ce documente contabile au făcut pârâții să dispară, simplele afirmații nefiind de natură să ducă la admiterea acțiunii. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea, că pârâții nu au depus la dosar actele debitoarei în termenul prevăzut de lege ori că nu au depus bilanțurile contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe în acest sens.
În ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege condiția impusă de legiuitor, este că neîndeplinirea acesteia să fi contribuit la starea de insolvență.
Imposibilitatea achitării datoriilor poate fi și consecința unor cauze obiective constând în desfășurarea activității în pierdere, astfel cum rezultă din declarațiile depuse de societate la Administrația Financiară, datorită unor condiții economice nefavorabile, care au dus și la înstrăinarea spațiului comercial.
Obligația depunerii declarațiilor fiscale prevăzute art.81-83 din O.G. nr.92/2003 e distinctă de obligarea administratorului de a organiza contabilitatea conform legii, iar neîndeplinirea primei obligații nu presupune în mod implicit și nerespectarea celei din urmă obligații.
Mai mult, pentru a fi admisibilă o cerere de atragere a răspunderii astfel cum reține instanța, trebuie să se probeze că neținerea contabilității a dus la apariția stării de insolvență a societății.
În ceea ce privește cerința existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o relație directă de la cauză la efect în sensul că lipsa disponibilităților se datorează faptei prevăzute de lege.
Răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită aceasta a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei legături de cauzalitate între faptele invocate și starea de insolvență a debitoarei.
Curtea examinând recursul prin prisma criticilor formulate reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale unei societăți comerciale supuse procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții generale ale răspunderii și anume:
- existența prejudiciului;
- existența unei fapte ilicite;
- raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită;
- existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Potrivit art.138 (1) din Legea nr. 86/2006: „ În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătore pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Din textul legal sus - citat rezultă că membrii organelor de conducere răspund numai dacă au săvârșit, în cadrul mandatului lor, faptele prevăzute de lege care au condus la insolvența debitorului.
Răspunderea administratorului este o răspundere specială care împrumută prin reglementarea sa caracteristicile răspunderii delictuale, care pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderi, astfel cum prevăd dispozițiile art.1349 și următoarele Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția.
Art.138 nu instituie o prezumție legală pentru antrenarea răspunderii personale ce se fac vinovați de starea de insolvență a societății, ci instituie doar ipoteze care trebuie a fi dovedite de persoana interesată.
Simpla încălcare a normelor privind ținerea contabilității nu este suficientă pentru admiterea unei acțiuni întemeiate pe art.138, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență, sau altfel spus să existe o legătură de cauzalitate între faptă și starea de încetare a plăților.
În speță, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.138 lit. d din Legea 85/2006 întrucât chiar și prin neținerea contabilității conform legii (nedepunerea declarațiilor fiscale), prejudiciul invocat în cauză de 4831 lei nu era în măsură să determine . de insolvență.
Pentru aceste considerente având în vedere că în mod greșit s-a reținut că sunt întrunite cerințele art.138 lit.d, Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea de antrenare a răspunderii materiale ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul M. M., domiciliat în C., ., ., etaj 3, . împotriva sentinței civile nr.1820 din 02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C.I.I. N. M. - lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., ., ., ..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea de antrenare a răspunderii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 noiembrie 2014.
Președinte, A. G. | Judecător, M. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, L. B. |
jud.fond.C.E.J.
red.dec.jud.M.R. - 3.XII.2014
tehnored.Gref.B.L.
2ex/4.XII.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 251/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
