Procedura insolvenţei. Decizia nr. 428/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 1340/118/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.428
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător K. S.
Judecător A. G.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului declarat în materia litigii cu profesioniști de către recurenta creditor D. G. - AJFP C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva sentinței civile nr.141 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. P., cu domiciliul în M., ..6, ., ., județul C., având ca obiect procedura insolvenței – art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 05.05.2014 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2014, 19.05.2014 și 26.05.2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul D.G.F.P. C., în calitate de creditor al debitoarei S.C. F. M. S.R.L., a solicitat,în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului F. Petronica, în calitate de asociat și administrator statutar al debitoarei și suportarea pasivului societății falite de către pârâți în cuantum de 50.372 lei, reprezentând creanța aparținând creditoarei reclamante, înscrisă în tabelul definitiv de creanțe.
Prin sentința civilă nr.141 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu pârâtul F. Petronica, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că, din analiza probelor administrate în cauză precum și cele administrate în dosarul de insolvență asociat, instanța a reținut că pârâtul F. P., a predat administratorului judiciar ROMINSOL IPURL documentele contabile potrivit procesului verbal nr. 1274/17.10.2013, iar din analiza indicatorilor financiari contabili pentru anii analizați 2008-2010 nu rezultă că pârâtul ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (art. 138, lit. a din legea insolvenței); că ar fi deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia (art. 138 lit. e) și nici că ar fi ținut o contabilitate fictivă, sau că ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (art. 138 lit. d), din nicio probă de altfel, nerezultând că pârâtul ar fi săvârșit faptele prev. de art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Nu s-a putut reține însă că pârâtul, administrator și asociat al debitoarei a cauzat insolvența debitoarei prin săvârșirea faptelor reglementate prin art.138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, deoarece actele contabile aparținând debitoarei au fost predate administratorului judiciar și din nicio probă nu a rezultat că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu lege și nici că au folosit bunurile și creditele societății în folosul propriu sau a altor persoane precum nici că ar fi deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, din indicatorii financiari rezultând că societatea debitoare a înregistrat pierderi încă din anul 2008.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
Apreciază hotărârea judecătorului sindic ca fiind netemeinică motivat de următoarele aspecte:
Cu privire la faptul ca în raportul cauze publicat in BPI 5366/27.03.2013 administratorul judiciar nu a identificat motive de promovare a incidenței prev. art. 138 din Lg.85/2006, motivul real este acela al nedepunerii documentelor de către reprezentantul debitoarei si nicidecum acela al neîndeplinirii condițiilor prev de lege.Analiza efectuata asupra situației debitoarei a fost efectuata doar pe baza situațiilor financiare anuale 2008-2010 astfel cum acestea sunt publicate pe site-ul MFP reținându-se că debitoarea la 31.12.2010 deținea active imobilizate de 89,603 lei, active circulante de 91.967 lei (din care lichidități casa/banca de 25..997 lei si creanțe de 53.598 lei) nepredate. Mai mult, administratorul judiciar a formulat plângere penala fata de pârât pentru nedepunerea documentelor contabile, in temeiul prev.art.147 din Lg.85/2006 astfel cum se arata în raportul din BPI_/2013.
Motivul real pentru care administratorul judiciar nu s-a putut pronunța cu privire la incidența prev.art.138 este doar urmare comportamentului culpabil al paratului constând in nepredarea documentelor contabile ale debitoarei, drept urmare aceasta nu poate reprezenta o probă ce să profite acestuia ci dimpotrivă ii este imputabilă.
Predarea documentelor contabile prin procesul verbal nr. 1247/17.10.2013 a fost efectuat doar după doi ani de la notificarea pârâtului de către lichidator .La data formulării acțiunii in antrenare 31.05.2013 elementele si probele din analiza creditoarei erau pertinente. Din analiza procesului verbal de predare către lichidator s-a observat că nu figurează și situația activelor ori aceasta era principalul element din care poate rezulta o valorificare ulterioară a acestora in beneficiul recurentei creditoare. Ori in condițiile in care dosarul de insolvență nu a fost închis – urmare opoziției formulate de recurentă – există posibilitatea acordării unui termen pentru ca pârâtul să depună și să predea activele imobilizate și circulante către lichidatorul judiciar, acesta urmând a proceda la evaluarea și valorificarea acestora, cu distribuția sumelor către creditorii din dosar – deci pârâtul ca să-și dovedească buna credință era obligat a preda activele în integralitatea lor lichidatorului judiciar, simplele afirmații nu pot fi luate în considerație atâta timp cât demersurile acestuia nu se concretizează în fapte reale.
Afirmațiile din motivarea sentinței cum că nu ar fi incidente prev. art.138 lit.a.d si e din lege nu ar fi incidente sunt contrazise chiar de indicatorii financiari din bilanțurile analizate in acțiune ce dovedesc contrariul tocmai pe baza acestor documente depuse de debitoare, astfel cum a arătat de altfel si in precizările depuse pentru termenul din 20.01.2014.
Pe fondul cauzei, cu privire la probele pe care se întemeiază acțiunea recurentei, consideră că din conținutul acesteia, rezultă în mod evident că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.138 a,d,e.:
- 138 lit.a si e - prin nepredarea activelor imobilizate (89.693 lei) si circulante (91.967 lei) a căror suma era de 181.870 lei la 31.12.2010-conform ultimului bilanț depus, si in condițiile in care paratul era unic asociat si administrator, era implicit ca aceste active au fost folosite in folosul propriu si prin nepredarea acestora au deturnat activul persoanei juridice debitoare;
- 138 lit.d - prin nepredarea documentelor financiar contabile si a celor prev la art.28 din Lg.85/2006 către lichidatorul judiciar desemnat de instanța, cu atât mai mult cu cât era in cunoștința de cauza din notificarea confirmata de primire, relevă sustragerea de la predarea acestor înscrisuri; mai mult decât atât prin faptul că nu a mai depus bilanțuri pentru 2011 si 2012 rezulta ca in acest interval nu a mai fost ținută evidenta contabila ceea ce echivalează cu încălcarea prev. Legii 82/1991 a contabilității; in anul 2011 debitoarea a continuat activitatea astfel cum rezulta din faptul ca a depus deconturi de TVA cu cifre semnificative depunând si declarații informative cu privire la achizițiile/livrările efectuate pentru ambele semestre ale anului 2011- astfel cum sunt in baza recurentei de date, fără insa a depune bilanț este de natura a arata ca debitoarea a continuat activitatea fara insa a conduce evidenta financiar contabila ceea ce e de natura a întări afirmația recurentei cu privire la nerespectarea lg.82/1991; -
- 138 lit.c - prin faptul ca nu a mai desfășurat activitate din 2010 figurând cu cifra de afaceri "0" in bilanțul al 2010, rezulta ca s-a abandonat activitatea fără însa ca paratul să solicite deschiderea insolvenței sau sa solicite lichidarea acesteia cf lg.31/1990 caz in care s-ar fi putut evita acumularea de accesorii pana la data la care recurenta creditor a solicitat deschiderea procedurii in prezentul dosar; ori, coroborând cu informațiile de mai sus in care a arătat ca debitoarea a lucrat efectiv in 2011 depunând declarații fiscale dar fără a depune bilanț deci fără a conduce evidenta contabila rezulta ca in acest interval debitoarea a lucrat in interesul personal al paratului dar si in defavoarea debitoarei la nivelul căreia se majorau accesoriile la debitele restante si neachitate la buget.
Toate acestea sunt elocvente în sensul că sensul ca doar paratul se face vinovat de neîndeplinirea obligației de predare a documentelor contabile si activelor care au împiedicat lichidatorul a-si îndeplini atribuțiile conform legii ce ar fi condus atât la acoperirea creanței recurentei cât și la închiderea procedurii fără a mai recurge la acțiunea in atragerea răspunderii.
Cu privire la afirmația din întâmpinarea paratului că suma datorata bugetului de stat este majoritar formată din dobânzi si penalități de întârziere, arată recurenta că din structura declarației acesteia de creanța in suma de 50.732 lei datorata la deschiderea procedurii 03.09.2012, este formata din debite de 24.240 lei si accesorii de 26.492 lei - deci proporția este aprox. de 50% debite respective accesorii, insa in condițiile in care aceste accesorii sunt calculate potrivit prev. Codului de procedura fiscala si acestea sunt datorate de debitoare motivat tocmai datorita faptului ca nu si-a achitat la termen obligațiile fiscale restante pe care le-a declarat in declarațiile fiscale depuse.
Faptul ca considera ca și cauza a insolvenței faptul că nu și-a putut achita restantele la furnizori nu poate fi primita întrucât debitoarea, potrivit acelorași bilanțuri analizate, figura cu creanțe neîncasate de la proprii debitori în fiecare an din perioada 2008-2010, ori în condițiile în care ar fi depus demersurile legale prin notificări prin executori judecătorești ar fi putut reuși recuperarea sumelor ce îi erau datorate de proprii debitori pe care le-ar fi putut folosi pentru acoperirea propriilor datorii către furnizori.
Faptul că în raportul de închidere din BPI_/2013 se menționează că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile si imobile în evidenta bugetului local nu este de natura a fi în discordanta cu activele imobilizate și circulante deținute de debitoare si nepredate întrucât cele ce se înregistrează la bugetul local se refera doar la imobile (clădiri terenuri) și mobile-doar mijloace de transport.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să dispună casarea sentinței civile nr.141/20.01.2014 pronunțata de judecătorul sindic în dosarul nr._, cu trimiterea spre rejudecare .
In drept: prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 si art. 483 si urm. din Codul de Procedura Civilă.
Recurenta creditor a depus la dosar precizări prin care aduce argumente în plus susținerilor din cererea de recurs.
Prin întâmpinarea formulată F. Petronica a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor aduse, instanța reține ca acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente :
În cursul derulării procedurii de insolvență împotriva debitoarei s-a solicitat de către creditoarea DGFP C. atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al societății în temeiul art. 138 lit.a, c, d,e din Legea 85/2006.
Acțiunea în răspundere civilă reglementată de Legea 85/2006 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență asociată cu săvârșirea uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de articolul menționat.
Răspunderea fundamentată pe art.138 fiind o răspundere civilă delictuală specială, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți,prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală,în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către administratorul societății daca s-a dovedit în mod cumulativ că acesta a săvârșit cel puțin una din faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective precum și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
În speță, Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală, cererea creditorului pentru angajarea răspunderii materiale nefiind circumscrisă condițiilor obligatorii stabilite de legiuitor, nefiind în prezența răspunderii delictuale și nici a unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolvenței și persoanele culpabile ori de a formula acțiune.
Ori, recurenta creditoare deși invocă dispozițiile art.138 din Legea 85/2006 nu probează prin nici un mijloc de probă îndeplinirea condițiilor cerute de legiuitor pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Invocând dispozițiile prevăzute la lit.a creditoarea s-a referit la activele imobilizate și circulante precum și la disponibilul existent în bănci la data ultimului bilanț 31.12.2010.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 lit.a elemental moral îl constituie intenția frauduloasă a cărei existență se apreciază în momentul comiterii actului. Dovada relei-credințe aparține celui care promovează acțiunea pentru răspundere. De asemenea, folosința se definește ca fapta de a servi de un lucru, iar în textul art.138 alin.(1), lit. a), folosința este contrară interesului persoanei juridice și în scopul profitului personal sau al altei entități. Folosința presupune o conduită activă și prin aceasta se distinge abuzul de bunuri sociale de abuzul de putere.
În raportul lichidatorului se reține ca societatea a avut active imobilizate constând în mijloace tehnologice în anul 2008 iar valoarea acestora era de_ lei. Însa, tot practicianul in insolvența în rapoartele efectuate în anul 2013 menționează faptul ca societatea nu are bunuri de valorificat și faptul ca din anul 2010 nu a desfășurat activitate. Ori, în speța de față creditorul nu a făcut niciun minim de probe din care să rezulte faptele invocate și nici nu a solicitat judecătorului sindic administrarea de probatorii în dovedirea aspectelor invocate. Mai mult, practicianul în insolvență nu a reținut folosința acestor bunuri contrar interesului societății. În raport se menționează faptul că activele circulante erau constituite de din mijloace tehnologice aferente activității de fabricare a de construcții metalice și părți componente ale structurii metalice.
Și cum societatea nu a mai desfășurat activitate din anul 2010 nu se poate reține, în lipsa unor probe certe, folosința cu rea credință a acestor bunuri în scop contrar interesului persoanei juridice.
Nici fapta prevazută de litera c nu poate fi reținută. Potrivit art. 138 alin. (1) lit. c): continuarea în interes personal a unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți prin agravarea pasivului.
Esențial este ca interesul personal să reprezinte unicul motiv al continuării activității, deși încetarea plăților era previzibilă. Prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
În speță, creditoarea DGFP nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții. Din cuprinsul rapoartelor lichidatorului judiciar nu a reieșit faptul că administratorul ar fi folosit bunurile sau creditele societății în interes personal, el nefăcând nici acte de comerț în interes personal iar continuarea activității a fost făcută numai în speranța redresării și obținerii unor venituri care să acopere datoriile acumulate.
Dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) sunt aplicabile în cazul în care se dovedește :“ conducerea unei contabilități fictive, determinarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității conform legii”.
Din actele dosarului se reține că DGFP C. nu a făcut un minim de probe pentru a dovedi această faptă ilicită prevalându-se în dovedire doar de creanța sa și de raportul lichidatorului judiciar conform căruia acesta nu poate concluziona asupra cauzelor reale ce au determinat starea de insolvență. Simpla invocare a creanței de către creditoare, creanță ce este înscrisă în tabelul definitiv nu creează o prezumție de culpă în sarcina administratorului debitoarei astfel că, susținerea recurentei nu poate fi reținută.
De asemenea, nedepunerea actelor și documentelor contabile ca faptă omisivă nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență a societății și nici nu se circumscrie faptelor prevăzute la litera d).
Mai mult, potrivit procesului verbal încheiat între practicianul în insolvență și administratorul statutar-intimatul pârât-acesta din urmă a predat documentele contabile ale debitoarei dovedind astfel faptul că în perioada desfășurării activității contabilitatea a fost ținută potrivit legii dar și contrazicând afirmația recurentei creditoare în sensul nepredării documentelor contabile.
Nici fapta ilicită prevăzută la lit.e) nu poate fi reținută. Astfel nu s-a dovedit deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice fapta care să fi avut drept consecință diminuarea activului societății.
De asemenea, nu s-a dovedit că s-ar fi realizat o mărire fictivă a pasivului debitorului prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să atragă astfel de datorii.
În condițiile în care creditoarea nu a dovedit săvârșirea de către administratorul statutar a acestor fapte nu pot fi reținute ca incidente dispozițiile art.138 lit.a,c,d,e din Legea 85/2006 astfel că judecătorul sindic a apreciat în mod judicios asupra cererii de atragere a răspunderii patrimoniale. Curtea reține că atitudinea procesuală pasivă a creditoarei de a nu propune probe nu îi este imputabilă judecătorului sindic care a analizat cererea dedusă judecății din prisma probatoriilor administrate în dosarul de insolvență respectând principiul rolului activ astfel cum este reglementat prin art.129 Cod proc.civilă.
Reținând aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea este legală, criticile aduse nefiind de natură a duce la modificarea sau casarea acesteia, motiv pentru care, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul declarat în materia litigii cu profesioniști de către recurenta creditor D. G. - AJFP C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva sentinței civile nr.141 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. P., cu domiciliul în M., ..6, ., ., județul C., având ca obiect procedura insolvenței – art.138 din Legea 85/2006, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2014.
Președinte, Judecător,
M. C. A. G.
Grefier,
M. N.
Jud.fond:C.E.J.
Red.jud.M.C. 11.07.2014
2 ex./
Cu opinie minoritară:
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare.
Judecător,
K. S.
În opinia minoritară exprimată în cauză se impunea a fi admis recursul, și casată hotărârea pronunțată cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Acesta în considerarea următoarelor argumente: creditoarea a învestit judecătorul sindic cu o acțiune în antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului ( fost administrator social ) pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. a, d și e din Legea 85/2006 pentru suma de 50.372 lei imputându-i-se folosirea creanțelor sau bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, continuarea unei activități ce ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți în interes personal, ținerea unei contabilități fictive, a făcut să dispară documente contabile, a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit fictiv pasivul acesteia.
Prin întâmpinare pârâtul a arătat, în esență, că lucrările contabile au fost efectuate de o societate autorizată, în temeiul unui contract de prestări servicii, că documentația contabilă a fost reținută de societatea de contabilitate autorizată, motivat de faptul că debitoarea nu a achitat în totalitate prețul pentru serviciile prestate. O parte din documentele contabile au fost predate totuși administratorului judiciar.
A arătat pârâtul că toate bunurile mobile, utilajele deținute de debitoare nu sunt valorificate, și are convingerea că în urma evaluării acestora, sumele obținute vor putea acoperi debitele societății (fila 18-19 dosar fond ).
Din procesul verbal de predare primire 1274/17.10.2013 atașat la dosarul cauzei a reieșit că pârâtul a predat la 17.10.2013 administratorului judiciar Rominsol I.P.U.R.L. o . acte contabile (fila 20 dosar fond).
Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei a fost întocmit anterior predării unei părți din actele contabile, respectiv la 15.03.2013.
Din conținutul raportului reiese că prin adresa nr._/2.10.2012 Primăria Municipiului M. comunică, că debitoarea nu figurează înregistrată în evidențele instituției cu bunuri mobile sau imobile, nu s-au predat documentele contabile administratorului judiciar, nu s-au putut inventaria bunurile debitoarei, iar din analiza indicatorilor financiari din bilanțurile contabile întocmite la 31.12.2008 și depuse la A.F.P. (pentru perioada 2008-2010) rezultă că intimata a avut /are active imobilizate în valoare de 89.693 reprezentând mijloace tehnologice la sfârșitul anului 2010 și înregistra creanțe de 53.598 lei despre care nu se cunoaște dacă au fost sau nu recuperate (fila 8 dosar recurs).
Ca urmare a susținerilor pârâtului din întâmpinare dar și a celor afirmate de către reclamant judecătorul sindic a pus în vedere celui din urmă să formuleze probe în susținerea celor susținute prin cererea de chemare în judecată.
Asupra acestei solicitări reclamanta creditoare a formulat precizări și concluzii scrise în care a argumentat admiterea acțiunii cu următoarele: deși a solicitat la 28.09.2012 predarea documentelor contabile pârâtul nu s-a conformat, că acțiunea în antrenarea răspunderii este fondată atâta vreme nu s-au predat activele imobilizate în valoare de 89.693 lei și circulante (91.967 lei) că bilanțurile contabile nu s-au mai depus pentru anii 2011 și 2012; că actele contabile au fost predate parțial după 2 ani de la notificare și abia după ce s-a formulat plângere penală, iar în cuprinsul actelor contabile predate la 17.10.2013 nu se regăsesc și documente care să lămurească situația activelor ca și element care putea contura o posibilitate de valorificare a acestora.
Raportând criticile de recurs la cele arătate mai sus se impunea casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei în considerarea faptului că deși s-a făcut dovada predării unei părți din actele contabile către administratorul judiciar, aceste documente nu cuprind și înscrisurile care să lămurească pe deplin situația activelor imobilizate și circulante, existența actuală a acestora, valoarea lor și posibilitatea valorificării lor cu scopul acoperirii pasivului.
Pe de altă parte, după predarea parțială a documentelor contabile, lichidatorul judiciar nu a nuanțat cauzele apariției insolvenței și persoanele răspunzătoare de apariția acestei stări a debitoarei în raport de noile probe produse de către pârât, raportul încheiat de acesta fiind anterior predării actelor contabile, iar concluziile inițiale nu reflectă realitatea atâta vreme cât nu au fost avute în vedere actele contabile depuse ulterior ele nefiindu-i puse la dispoziție la momentul întocmirii raportului .
În raport de cele arătate, coroborate cu afirmațiile pârâtului potrivit cu care există bunuri ale societății ce nu au fost valorificate, dar valorificarea lor ar putea acoperi o parte din creanțele creditoarei debitoare, Curtea apreciază că judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul activ, nu a lămurit situația de fapt, și pe cale de consecință nici pe cea de drept , nesolicitând lichidatorului judiciar exprimarea opiniei sale asupra cauzelor apariției insolvenței și persoanele responsabile, în raport de actele contabile predate ulterior întocmirii raportului inițial, dar nici pârâtului producerea de dovezi în legătură cu susținerile sale din întâmpinare, trecând cu o nepermisă ușurință peste susținerile celui din urmă și sancționând conduita diligentă a creditorului cu respingerea în mod nelegal a acțiunii acestuia ca nefondată.
Judecător,
K. S.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 522/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 260/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
