Procedura insolvenţei. Decizia nr. 599/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 10884/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.599
Ședința publică din data de 24 Septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte - I. M. Ș.
Judecător - E. C. G.
Judecător - N. C.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), cu sediul în București, . Ș. nr.50, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.1580/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare .., cu sediul în C., ., etaj 3, ., CUI_, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. L., cu sediul în C., ., ., . intimatul Oficiul Registrului Comerțului C., cu sediul în C., ., județ C., având ca obiect procedura insolvenței – art.131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din (v) Codul de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 (v) Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
1. P. Sentința civilă nr.1580/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii față de debitoarea ., în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, radierea debitoarei din Registrul comerțului, notificarea sentinței pronunțate către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și Oficiul Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunilor, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că procedura insolvenței împotriva debitoarei ..a fost deschisă prin Încheierea nr. 1333/15.10.2012 și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. L..
La data de 21.01.2013 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art. 21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei și neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât continuarea procedurii în absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, judecătorul sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispunând închiderea procedurii și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului C..
2. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A., întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,cu motivarea că măsura închiderii procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art.131 din legea nr.85/2006 este prematură hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Arată recurenta că măsura închiderii procedurii insolvenței debitoarei, la propunerea lichidatorului judiciar, este prematură și nu subzistă nici un motiv legal de a se da curs propunerii lichidatorului de închidere a procedurii, întrucât din analiza textelor art.2, art.5 alin.1, art.136, 138 alin.1, 140, 142 alin.1 din Legea nr.85/2006 rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr.85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art.138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc, sumele obținute urmând a intra in averea debitorului.
Sentința recurată nu precizează cum va fi pusă în executare sentința de atragere a răspunderii, stabilind de asemenea și procedura exactă de executare a acesteia, și nu precizează de asemenea destinația sumelor recuperate, despre care Legea nr.85/2007 dispune potrivit art.140 că "vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment, acoperirii pasivului", având in vedere ca la acel moment debitorul ar fi radiat.
P. modificarea art.142 alin.1 în care se dispune că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv al creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Aceasta nu înseamnă că judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr.85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 rep. (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art.138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului - art.140) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În fapt, interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art.138 alin.1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment deoarece art.142 alin.2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.142 alin.2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator”, cerință legală a cărei îndeplinire este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozițiilor art.136 Legea nr.85/2006 "P. închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați”.
În acest context, este evident că dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (deoarece nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art.142 alin. 2 Legea 85/2006 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr.85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr.85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr.85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului de la sediul debitorului iar în cazul Codului de procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).
Este evident faptul că prin închiderea procedurii, creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite în cadrul procedurii insolvenței.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului și să se dispună în sarcina lichidatorului judiciar punerea în executare în cadrul procedurii deschise, prin executor judecătoresc a sentinței prin care s-a dispus atragerea răspunderii administratorului debitoarei.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod de procedură civilă, Legea nr.85/2006.
Intimata debitoare, legal citată prin lichidatorul judiciar, nu a depus întâmpinare.
3. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Art.131 din Legea 85/2006 prevede că „ în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu exista bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculată.”
În atare situație, față de dovezile existente la dosar, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității continuării procedurii insolvenței este judecătorul sindic.
Fiind vorba de o hotărâre a judecătorului sindic, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, Curtea este datoare a verifica dacă la momentul pronunțării acesteia erau îndeplinite sau nu cerințele prevăzute de art.131 din Legea nr. 85/2006.
În cauză, din actele și lucrările dosarului s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale sus-citate, pentru că nu mai există bunuri în averea debitorului care ar putea fi valorificate pentru acoperirea creanțelor.
Împrejurarea că lichidatorul judiciar a trimis hotărârea de antrenare a răspunderii materiale executorului judecătoresc în vederea punerii ei în executare nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii și un impediment pentru închiderea procedurii deoarece art.142 din Legea nr.85/2006 prevede că „(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.(1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.”
De asemenea, Decizia nr.6/2012 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii a stabilit că în interpretarea și aplicare disp. art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportat la disp. art.136 alin.6 din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau supraveghere în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală, reține că administratorul judiciar sau după caz lichidatorul judiciar nu mai are calitatea de persoană îndreptățită să continue activitatea de executare silită, singurele persoane îndreptățite să promoveze și să continue procesul execuțional fiind creditorii care au obținut titlul executoriu.
Administratorul sau după caz lichidatorul judiciar nu mai are calitatea de persoană îndreptățită să continue activitatea de executare silită, acesta nefiind reprezentantul sau avocatul creditorilor, iar executarea silită se efectuează de către organul de executare silită civil – prin biroul executorului judecătoresc sau organul de executare fiscal, iar menținerea deschisă a procedurii de insolvență sub pretextul finalizării executării silite nu se justifică, creând noi cheltuieli de procedură ce nu numai că nu se justifică, ci și ar crea prejudiciu fondului de lichidare.
P. urmare, legea prevede în mod expres că executarea hotărârii de antrenare se face potrivit dreptului comun, de către executorul judecătoresc, situație ce exclude competența lichidatorului judiciar, acceptându-se în mod expres și posibilitatea închiderii procedurii mai înainte de finalizarea executării, împrejurare în care atribuțiile lichidatorului judiciar privind distribuția sumelor recuperate se transferă tot către executorul judecătoresc.
În aceste condiții, Curtea apreciază că o continuare a procedurii exclusiv pentru executarea hotărârii menționate nu se justifică, dat fiind faptul că executarea se poate derula și la cererea creditorilor, în afara procedurii de faliment, fără a fi impusă lichidatorului o obligație de a sesiza executorul judecătoresc.
Concluzionând, față de considerentele arătate mai sus Curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursuldeclarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), cu sediul în București, . Ș. nr.50, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.1580/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare .., cu sediul în C.,., etaj 3, ., CUI_, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. L.,cu sediul în C., ., ., . și intimatul Oficiul Registrului Comerțului C., cu sediul în C., ., județ C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24 septembrie 2014.
Președinte, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. | Judecător, N. C. |
Grefier, I. P. |
jud. sindic: C. C.
red.dec.jud.M.Ș.
2 ex./09.10.2014
.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 751/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 612/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
