Conflict de competenţă. Hotărâre din 06-02-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 213/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
HOTĂRÂREA NR. 1/2014
Ședința din camera de consiliu de la 06 februarie 2014
Instanța compusă din:
Președinte - A. C.
Grefier - M. P.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului D. și Secția a II-a Civilă a Tribunalului D., privind judecarea cererii formulate de reclamantul contestator S. I. în contradictoriu cu pârâta intimată ., având ca obiect obligația de a face.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților, conform dispozițiilor art.135 alin.4 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin sentința nr. 7418/2013 a Tribunalului D. - Secția conflicte de muncă și asigurării sociale, instanța a admis excepția necompetentei funcționale a Secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului D. și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civilă a Tribunalului D..
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat și reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei de concediere nr. 26/04.04.2013, reintegrarea pe funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate plus dobânda legală de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, la compensarea în bani a 14 zile neefectuate de concediu de odihnă din anul 2012 și a 8 zile din anul 2013, la acordarea tichetelor de masă pentru 3 ani anterior concedierii sau c/val acestora.
Prin decizia nr.2/2008 a Președintelui Consiliului de Administrație al intimatei s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă nr. 104/B/23.01.1996 până la data de 01.01.2012, ca urmare a alegerii ca administrator al intimatei a contestatorului pe o durată de 4 ani, conform contractului de mandat.
Prin contractul de mandat din 03.01.2008 contestatorul a fost numit director general adjunct al intimatei, pe o perioada de 4 ani.
Prin decizia nr. 1/2012 s-a menținut suspendarea contractului individual de muncă până la data de 01.01.2016, ca urmare a alegerii ca administrator al intimatei a contestatorului pe o durată de 4 ani, conform contractului de mandat.
Contractul de mandat a fost prelungit pe o durată de 4 ani, până la 12.12.2015, după cum rezultă din procesul verbal din 12.12.2011(f.28).
Prin decizia nr. 26/04.04.2013, contestată în prezenta cauză, s-a dispus, începând cu 08.04.2013 desființarea postului de director general adjunct și încetarea contractului de muncă al contestatorului, în baza art. 65 alin.1 C. muncii, începând cu aceeași dată.
Potrivit art. 143 alin 1 din Legea nr. 31/1990/R „Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general”, iar potrivit alin. 2 directorii pot fi numiți din rândul administratorilor.
Potrivit art. 143 ind. 1 alin 4 „Directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație”.
Potrivit art. 137 ind. 1 alin 3 „Pe durata mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe durata mandatului”.
Potrivit art. 144/2 din același act normativ „administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit prevederilor art. 72 si 73”.
Art. 72 „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în aceasta lege".
Potrivit art. 152 alin 1 teza a II a Legea nr. 31/1990/R " Prevederile art. 137/1 alin 3, ale art. 144/1, 144/3, 144/4, 150 și ale art. 153/12 alin 4 se aplică directorilor în aceleași condiții ca și administratorilor."
Prin urmare, potrivit art. 152 raportat la art. 137 indice 1 alin 3 și art. 72 din Legea nr. 31/1990/R, raportul juridic dedus judecății este guvernat de regulile de la mandatul comercial și nu de cele ce privesc încetarea unor raporturi de muncă izvorâte dintr-un contract individual de muncă pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art.208,210 coroborat cu art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.
În consecință, în baza art. 136 coroborat cu art. 132 C.pc, instanța a admis excepția necompetentei funcționale a Secției conflicte de munca și asigurări sociale a Tribunalului D. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civilă a Tribunalului D..
Pe rolul Tribunalului D. - Secției a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ *.
La termenul din 31 ianuarie 2014, apărătorul contestatorului a depus la dosar precizare la acțiune solicitând . anularea Deciziei nr. 26/04.04.2013 de concediere, reintegrarea în funcția de director general adjunct pe perioada 04.04.2013 până la data de 14.10.2013 și obligarea pârâtei la plata de daune interese egale cu indemnizațiile neachitate pe această perioadă și înscrierea în carnetul de muncă a funcției de director general adjunct pe aceeași perioadă, iar într-o teză subsidiară obligarea paratei la plata de daune interese echivalente cu indemnizațiile neachitate pe perioada 04.04.2013 până la data de 14.10.2013, cu motivația că revocarea contractului de mandat este lovită de nulitate absolută, precum și abuzivă și lipsită de o justă cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 NCPC, instanța a procedat la verificarea competenței și, având în vedere obiectul cererii astfel cum a fost formulat și precizat, din oficiu a invocat excepția necompetentei funcționale a Tribunalului D. - Secția a II- a Civilă în soluționarea prezentului litigiu.
Prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului D. – Secția a II-a Civilă, s-a admis excepția de necompetență funcțională a Secției a II-a civilă a Tribunalului D. privind acțiunea formulată de contestatorul S. I., în contradictoriu cu intimata . și a constatat existența conflictului de competență între Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Secția a II-a civilă din cadrul Tribunalului D., suspendându-se judecata cauzei și dispunându-se înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. - Secția a II-a civila în vederea soluționării conflictului de competență ivit între cele două secții ale Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat următoarele:
Potrivit art. 132 al. 1 NCPC: "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea parților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă or, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competentă".
Prin cererea de chemare in judecata, contestatorul S. I. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 26/04.04.2013 în temeiul dispozițiilor art. 74 și 76 Codul muncii, reintegrarea pe funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate plus dobânda legală de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, la compensarea în bani a 14 zile neefectuate de concediu de odihnă din anul 2012 și a 8 zile din anul 2013, la acordarea tichetelor de masa pentru 3 ani anterior concedierii sau c/val acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând decizia nr. 36/04.04.2013 instanța a constatat că prin acest act s-a dispus desființarea postului de Director General Adjunct începând cu data de 08.04.2013 și încetarea contractului de muncă al domnului S. I. în baza art. 65 alin. 1 Codul Muncii, începând cu data de 08.04.2013.
Totodată, s-a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul S. I. a înțeles să critice doar decizia de concediere, invocând încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a,b, si d din Codul Muncii și vizând aspecte de nelegalitate a deciziei de concediere și nu aspecte legate de executarea contractului de mandat încheiat între părți.
Or, cum masurile dispuse prin decizia contestată nu vizează contractul de mandat, ci doar modificarea schemei de personal și încetarea contractului de munca, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile legale referitoare la executarea contractului de munca și nu cele ale Legii 31/1990.
Mai mult decât atât, instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. 4 NCPC rezultă, ca regulă generală, că aceasta nu poate schimba din oficiu cauza acțiunii - causa petendi, respectiv scopul către care se îndreaptă voința celui care reclama, scop determinat prin raportare la împrejurările și motivele ce au determinat reclamantul să formuleze cererea de chemare în judecată.
În cauză reclamantul a înțeles să conteste decizia de concediere prin prisma dispozițiilor art. 74 si 76 din Codul Muncii, arătând chiar că această decizie a fost luata mai înainte de a se dispune revocarea sa din Consiliul de Administrație.
Mai mult, cererea reclamantului vizând reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate plus dobânda legală de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, nu poate fi soluționată decât prin prisma dispozițiilor art. 80 alin.1 Codul Muncii.
La fel, capătul de cerere referitor la compensarea în bani a 14 zile neefectuate de concediu de odihnă din anul 2012 și a 8 zile din anul 2013 nu poate fi soluționat decât de un complet specializat, prin analizarea îndeplinirii condițiilor specifice și respectarea normelor speciale prevăzute de legislația muncii, respectiv art. 146 alin. 4 Codul Muncii.
În consecința instanța a admis excepția de necompetență funcțională a Secției a II-a civile a Tribunalului D. și constatând existența conflictului de competență între Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Secția a II-a civilă din cadrul Tribunalului D., a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. - Secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului de competență ivit între cele două secții ale Tribunalului D..
Pe rolul Curții de Apel C. cauza a fost înregistrată la data de 05.02.2014, sub nr._ .
Analizând prezentul conflict de competență, Curtea reține următoarele:
Ca urmare a numirii reclamantului contestator într-o funcție de conducere în cadrul societății pârâte, contractul individual de muncă al acestuia a fost suspendat. Suspendarea a fost dispusă inițial prin decizia nr.2/2008 a Președintelui Consiliului de Administrație al intimatei și menținută prin decizia nr. 1/2012.
În acest condiții, începând cu 2008 raporturile contractuale dintre părți au fost guvernate de contractul de mandat încheiat între acestea, contract prelungit succesiv până la data de 12.12.2015, după cum rezultă din procesul verbal din 12.12.2011.
Situația juridică a persoanelor numite în funcții de conducere – numirea, exercitarea atribuțiilor acestora, revocarea lor, beneficiază de o reglementare specială, distinctă, în cadrul Legii 31/1990 – art. 72 și urm. Legea 31/1990, art. 143 și urm. Legea 31/1990, iar litigiile decurgând din executarea contractelor de mandat prin care raporturile dintre membrii organelor de conducere și societate sunt stabilite sunt de competența tribunalelor ca primă instanță, secția specializată în soluționarea cauzelor privind profesioniștii.
Curtea apreciază astfel că, în mod corect, Tribunalul D. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a stabilit că raportul juridic dedus judecății este guvernat de regulile mandatului comercial și nu de cele ce privesc încetarea unor raporturi de muncă izvorâte dintr-un contract individual de muncă, în acest sens fiind, de altfel, și precizările obiectului cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul contestator la data de 31 ianuarie 2014, acesta precizând în mod expres faptul că relațiile contractuale dintre părțile litigante se desfășurau în baza unui contract de mandat și solicitând anularea deciziei nr. 26/2013, decizie prin care, în fapt, a încetat delegarea sa în funcția de director general adjunct, și obligarea pârâtei la plata unor daune interese.
În plus, în cuprinsul precizării cererii sale, reclamantul contestator a invocat cauze de nulitate absolută a revocării contractului de mandat, apreciind că aceasta este abuzivă și lipsită de o justă cauză, indicând drept temei juridic dispozițiile art. 1371 din Legea 31/1990.
Este adevărat că potrivit art. 22 alin.5 N.C.pr.civ., judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic al cererii, atunci când părțile au stabilit ele, în baza unui acord asupra calificării juridice și motivelor de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dar, acesta are obligația, potrivit alin.4 art.22 N.C.pr.civ., fără a depăși limitele investirii sale, să dea sau să restabilească o corectă calificare a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o denumirea greșită, cu punerea în discuția acestora a calificării juridice exacte.
În condițiile în care chiar reclamantul a înțeles să își precizeze obiectul cererii sale ca fiind pretenții decurgând din revocarea pretins abuzivă a unui contract de mandat comercial și a indicat drept temei juridic prevederi ale Legii 31/1990 privind societățile comerciale, este evident că natura juridică a litigiului dedus judecății este aceea a unui litigiu între profesioniști, iar competența de soluționare aparține secției având această specializare, revenind completului de judecată sarcina de a stabili, în raport de precizările reclamantului, limitele exacte ale investirii sale.
În consecință, în raport de cele de mai-sus și de dispozițiile art. 135 N.C.pr.civ., Curtea stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului D. –Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul S. I., cu domiciliul în C., .. 9, județul D. și pe intimata . cu sediul în C., ., județul D., în favoarea Tribunalului D. –Secția a II-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2014
Președinte, A. C. | ||
Grefier, M. P. |
Red. jud. A. C.
4 ex./ 13 februarie 2014
| ← Dizolvare societate. Sentința nr. 283/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Sentința nr. 176/2014.... → |
|---|
