Radiere. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 12931/63/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 95/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 FEBRUARIE 2014
PREȘEDINTE M. M.
JUDECĂTOR R. M.
GREFIER N. B.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI REPREZENTAT PRIN O. M. D. DIRECTOR AL OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., împotriva sentinței nr. 1052/2013 din data de 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția a –II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., intimatele D. C. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI și intimatul curator AV. D. S., având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1052/2013 din data de 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția a –II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis cererea ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul D. și s-a dispus dizolvarea . reprezentată prin curator special D. S.. Prin aceeași sentință s-a dispus înregistrarea mențiunii de dizolvare în registrul comerțului, comunicarea către D. C. și publicarea în monitorul oficial, precum și suportarea remunerației curatorului special D. S., în cuantum de 50 de lei, de către reclamantul ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul D..
Instanța de fond a reținut că societatea a fost dizolvată prin Sentința nr. 2661/13.09.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 și că în termenul prevăzut de lege nici una din persoanele abilitate nu a făcut o cerere pentru desemnarea lichidatorului care să efectueze operațiunile de lichidare astfel încât devin incidente dispozițiile art. 237 alin.8 din Legea nr. 31/1990.
Întrucât s-a dispus citarea societății pârâte prin publicitate, în temeiul art. 167 din NCPC, s-a desemnat un curator special în condițiile art. 58 din NCPC, care să o reprezinte.
Împotriva sentinței au declarat apel ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul D..
ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul D. a criticat sentința sub aspectul obligării sale la suportarea onorariului curatorului special, solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul înlăturării obligației sale de a suporta onorariul curatorului.
A invocat ca temei dispozițiile NCPC dar și prevederile art. 48 și 49 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Totodată, a invocat faptul că ONRC îndeplinește un serviciu de interes public de ținere și actualizare a registrelor de publicitate și că cererile promovate în justiție legate de situația comercianților sunt scutite de obligația de plată a taxelor de timbru așa încât nu poate fi ținut nici de obligația de plată a onorariului curatorului.
Apelul ONRC_ ORC de pe lângă Tribunalul D. este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Regulile de soluționare a cauzei sunt cele prevăzute de Noul cod de procedură civilă, prin raportare la data înregistrării acțiunii.
Art. 167 NCPC reglementează citarea prin publicitate. Deși denumirea marginală a textului este „citarea prin publicitate”, fără distincție în ce privește persoana fizică sau persoana juridică, în aliniatele 1 și 2 textul face referire numai la „domiciliul” părții. Cu toate acestea, textul este aplicabil în totalitatea sa și persoanelor juridice, fiind singurul text care reglementează citarea prin publicitate. În temeiul art. 3 (aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului), art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 8 (egalitatea), art.13(dreptul la apărare), 14(contradictorialitatea) și art. 153 (obligația de a cita părțile) din NCPC precum și a jurisprudenței CEDO, citarea prin publicitate, în cazul în care procedura de citare nu se poate îndeplini în condițiile art. 161-160 NCPC, se impune a fi făcută obligatoriu prin publicitate și în cazul persoanelor juridice. De vreme ce art. 167 NCPC se aplică în totalitate și persoanelor juridice, dispunând citarea prin publicitate a societății pârâte, instanța de fond a dispus în mod corect și numirea unui curator special pentru persoana juridică pârâtă, în condițiile art. 58 NCPC.
În cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 48 și 49 din OUG nr. 80/2013 privitoare la modul de stabilire și imputare a remunerației curatorului deoarece acest act normativ a intrat în vigoare la data de 2 iulie 2013 iar procesul de față, a fost declanșat la data de 3.09.2013. Art. 54 din OUG nr. 80/2013 prevede că acest act normativ are aplicabilitate numai pentru cererile și acțiunile introduse după data intrării sale în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 451 alin.1 din NCPC, remunerația curatorului intră în noțiunea de cheltuieli de judecată (orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului) iar, potrivit art. 453 din NCPC partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuielile de judecată.
Art. 48 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 dispune că sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul, potrivit art. 453 NCPC.
Prin derogare, dispozițiile art. 49. (3) din OUG nr. 80/2013 prevăd că „Daca partea ocrotită prin numirea curatorului a pierdut procesul și este lipsită de venituri sau face parte dintr-o categorie pentru care legea prevede acordarea asistentei juridice gratuite, sumele avansate din bugetul statului rămân în sarcina acestuia”.
ONRC îndeplinește un serviciu de interes public de ținere și actualizare a registrelor de publicitate iar cererile promovate în justiție de acesta, legate de situația comercianților, sunt scutite de obligația de plată a taxelor de timbru așa încât ONRC nu poate fi ținut nici de obligația de plată a onorariului curatorului, acesta trebuind să fie pus în sarcina statului prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 48 alin. 3 și art. 49. alin. 3 din OUG nr. 80/2013. În cauză, instanța a dispus radierea unei persoane juridice, adică dispariția acesteia ca subiect de drept, această situație fiind asimilată „lipsei de venituri”, situație prevăzută la art. 49. alin. 3 din OUG nr. 80/2013.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a pus obligația de plată a remunerației curatorului în sarcina reclamantului printr-o aplicare greșită a legii.
Astfel, în temeiul art. 480 NCPC, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința în limitele criticilor apelantei și va înlătura din sarcina ONRC _ ORC de pe lângă Tribunalul D. obligația de plată a remunerației curatorului desemnat să reprezinte societatea pârâtă.
În consecință, în temeiul art. 453 rap. la art. 451 NCPC și art. 48 alin. 3 și art. 49. alin. 3 din OUG nr. 80/20 va pune această obligație în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI REPREZENTAT PRIN O. M. D. DIRECTOR AL OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., cu sediul în C., Calea Unirii, nr.126, județul D., împotriva sentinței nr. 1052/2013 din data de 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. Secția a –II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., ..189, județul D., intimatele D. C., cu sediul în C., .. 2, județul D. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5 și intimatul curator AV. D. S., cu domiciliul în Băilești, ., județul D..
Schimbă în parte sentința, în sensul că înlătură obligația de plată a onorariului de curator din sarcina ORC de pe lângă Tribunalul D., această obligație rămânând în sarcina statului.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2014.
PREȘEDINTE, M. M. | JUDECĂTOR, R. M. | |
GREFIER, N. B. |
Red. Jud. R.M.
Jud. fond O.P.A.
Tehnoredactat NB/4ex.
N.B. 26 Februarie 2014
← Pretenţii. Decizia nr. 541/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|