Procedura insolvenţei. Sentința nr. 143/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 143/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 9012/101/2013/a1
DosarUL nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Decizia Nr. 383/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
PREȘEDINTE C. P.
Judecător N. O.
Grefier D. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de debitoarea . S SRL, prin lichidatorul YNA CONSULTING SPRL, împotriva sentinței nr.143/2014 din 03.02.2014 pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C., având ca obiect antrenarea răspunderii administratorului în procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că lichidatorul YNA CONSULTING SPRL a depus note de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea apelului.
C u r t e A
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.143/2014 din 03.02.2014, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins cererea reclamantei . S SRL, prin lichidator YNA CONSULTING SPRL, împotriva pârâtei P. C., privind atragerea răspunderii patrimoniale în temeiul art. 138 din Legea cu numărul 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că răspunderea organelor de conducere ale societății debitoare ajunsă în situația de insolvență trebuie văzută, în termeni generali, ca o aplicare a răspunderii civile lato sensu, deoarece actele acestor persoane sunt unele de angajare juridică, iar în situația în care se produce un prejudiciu, conform regulilor generale de răspundere, acesta se va acoperi de către persoanele care au determinat producerea lui – „cel care cauzează un prejudiciu este responsabil de acoperirea sa”.
Conform dispozițiilor articolului 138 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, sediul materiei, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile articolului 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Prin urmare, un prim aspect care trebuie relevat în urma parcurgerii acestui text de lege, este acela că administratorul judiciar/lichidatorul este acela care are calitatea de a acționa în situația în care ar apărea indicii în privința unei pagube produse prin activitatea organelor de răspundere.
Astfel, administratorul judiciar/lichidatorul este cel care va întocmi într-un termen de maxim 40 de zile raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, și în care va putea identifica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului.
Instanța poate reține, de exemplu, că pârâtul, în calitate de administrator, avea obligația neîndoielnică de a ține contabilitatea conform legii, pe o perioadă lungă de timp societatea figurând la bugetul de stat cu nedepunerea bilanțurilor contabile aferente acestei perioade. Este adevărat că în temeiul articolului 73 alineatul 1 litera c) din Legea societăților comerciale cu numărul 31/1990 administratorii răspund față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
În același timp, în dosarul în care se solicită atragerea răspunderii, părțile și instanța vor trebui să administreze probe în virtutea cărora să poată fi reținută în mod clar legătura de cauzalitate între nedepunerea declarației fiscale a debitoarei și starea sa de insolvență. Altfel spus, chiar în situația în care nu se depun aceste declarații, este posibil ca starea de insolvență să apară din alte cauze și să nu existe nici o legătură cu nedepunerea declarațiilor.
Bineînțeles că, întrucât în procedura insolvenței, conform prevederilor articolului 149 din Legea cu numărul 85/2006, dispozițiile legii se completează cu cele ale codului de procedură civilă, cel care are calitatea procesuală activă – printre care se află lichidatorul, are și obligația dovedirii celor susținute în cerere, deci inclusiv a legăturii de cauzalitate între starea de insolvență și fapta prevăzută de articolul 138 al Legii 85/2006.
Este important de subliniat faptul că aceste prevederi legale ale articolului 138 al legii insolvenței au fost atacate pentru neconstituționalitate în mai multe rânduri, invocându-se că se instituie o prezumție de culpă în sarcina organelor de conducere, Curtea Constituțională respingând excepțiile.
În motivarea deciziilor sale, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci "prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac". –Decizia nr.82 din 8 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.138 alin.(1) lit.c), d) și e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței. În același sens sunt deciziile cu numerele 63/2008, 617/2008 și 25/2004, obligatorii pentru instanțe.
Prin urmare, nu există o prezumție de culpă în sarcina persoanelor fizice ce au făcut parte din organele de conducere ale debitoarei în insolvență, atât faptele acestor persoane cât și legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă și starea de insolvență trebuind să fie dovedite.
Prezumțiile simple – judiciare sunt acelea prevăzute de dispozițiile articolului 329 din Noul Cod de procedură civilă, judecătorii putându-se întemeia pe ele numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins. Or, nu se poate reține că nedepunerea unor declarații a condus, prin ea însăși, fără nici un alt element exterior, la starea de insolvență.
Reclamantul care solicită atragerea răspunderii organelor de conducere are sarcina probei folosirii efective a bunurilor în interesul propriu al pârâților; nu se poate pleca de la un fapt cunoscut, respectiv lipsa unor bunuri care au existat în patrimoniul debitoarei, iar în acest fel să se ajungă la un fapt necunoscut, respectiv folosirea acestor bunuri de către organele de conducere.
Instanța nu poate să considere că nefiind găsite credite și nici bunuri, este cert că pârâtul a dispus de ele în interes propriu sau al altei persoane juridice. O concluzie în acest sens este vădit inadmisibilă în condițiile unui stat de drept, în care prezumția de nevinovăție se aplică atât în materie penală cât și în materie civilă, corespondentul în materie civilă fiind de regulă prezumția de bună credință, iar certitudinea instanței nu este întemeiată pe un fapt afirmativ, ci pe unul negativ.
De asemenea, nici dispozițiile articolului 28 din Legea nr.85/2006 nu sunt incidente în analiza condițiilor de atragere a răspunderii patrimoniale reglementate de dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 dacă nedepunerea actelor contabile ar constitui o împrejurare ulterioară stării de insolvabilitate.
Trebuie statuat astfel din punct de vedere probator că reclamantul, în cazul în care se solicită atragerea răspunderii, se va supune regulilor procesuale ale articolului 1169 din Codul civil, respectiv ale articolului 249 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul în care, în calitate de reclamant, îi revine sarcina de a proba ceea ce susține. Reclamantul va trebui să dovedească folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folos propriu sau în cel al altei persoane, astfel încât va trebui să evidențieze astfel de bunuri sau credite și apoi să dovedească legătura de cauzalitate dintre eventualele fapte de acest fel și starea de insolvență a debitoarei.
Această formă a răspunderii patrimoniale reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 este o varietate a răspunderii civile delictuale – în situația folosirii bunurilor și creditelor în interes personal, și va trebui antrenată numai în acele situații în care toate elementele unei astfel de răspunderi sunt întrunite, bineînțeles cu probarea lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel lichidatorul YNA CONSULTING SPRL, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității, iar nedepunerea cu regularitate a documentelor instituie prezumția de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului de stat. Administratorul răspunde nu numai pentru dol, ci și pentru culpă. Prin urmare, hotărârea instanței de fond este contradictorie și în mod greșit s-a respins acțiunea introductivă.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările cauzei, prim prisma criticilor formulate de apelant, în conformitate cu prevederile art.466 alin. 1 și art.476 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele motive:
Așa cum corect a reținut prima instanță, administratorul judiciar / lichidatorul are calitatea procesuală activă în formularea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului supus procedurii dar, totodată, are obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, raport în care trebuie să identifice persoanele cărora le este imputabilă această situație.
Or, în cauză, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei . S SRL, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr._/05.11.2013 (atașat din oficiu la dosarul de recurs, la fila nr.34) lichidatorul YNA CONSULTING SPRL a consemnat că nu se poate pronunța cu privire la persoanele vinovate pentru ajungerea în insolvență.
Totodată, se reține că legea nu reglementează o prezumție de culpă a persoanelor care au făcut parte din organele de conducere ale debitorului ajuns în stare de insolvență, astfel încât reclamantul ( administrator judiciar sau lichidator) trebuie să facă dovada faptei pretinse, legăturii de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, precum și dovada vinovăției persoanei chemată în judecată.
Ca urmare, nu se poate reține că nedepunerea unor declarații și nepredarea actelor contabile către lichidator, fără alte elemente de dovadă a condițiilor antrenării răspunderii administratorului social, pot duce la concluzia că acțiunea a fost dovedită deoarece, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit cerințelor art.249 din Codul de procedură civilă, reclamantului îi revine sarcina probei în procesul civil.
De altfel, Curtea a constatat că la dosarul de fond, la fila nr.22 din volumul de copii certificate înaintat de prima instanță în apel, există o procură, autentificată sub nr.1005 din 23.08.2012, la BNP C. A. Ș. din Drobeta Turnu Severin, prin care intimata pârâtă P. C. a mandatat o terță persoană, SCUTAȘU J., să administreze în locul său . S SRL. Ca urmare, administrarea societății a fost asigurată în fapt de o altă persoană decât intimata pârâtă și, în aceste condiții, lichidatorul se impunea să ia legătura cu această persoană și să facă demersuri pentru a verifica existența evidențelor contabile și eventual a bunurilor din patrimoniul debitoarei supuse procedurii.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat potrivit art.480 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de . S SRL, CUI_, J_, cu sediul social în Drobeta Turnu Severin, .. 66, camera 2, jud. M., prin lichidatorul YNA CONSULTING SPRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., împotriva sentinței nr.143/2014 din 03.02.2014 pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C., cu domiciliul în comuna Jiana, .. M..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 septembrie 2014.
Președinte, C. P. | Judecător, N. O. | |
Grefier, D. M. |
D.M. 25 septembrie 2014
Red. C.P.
Tehnored. R.I. / 4 ex. / 29.09.2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 195/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1132/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
