Procedura insolvenţei. Sentința nr. 576/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 576/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 5440/104/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 20/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 IANUARIE 2014
PREȘEDINTE L. G.
JUDECĂTOR N. O.
JUDECĂTOR E. M.
GREFIER M. C. BULICA
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul M. M., împotriva sentinței nr. 576 din data de 03.09.2013 pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. I. DE INSOLVENȚĂ Ț. C. E. în calitate de lichidator judiciar al ., având ca obiect procedura insolvenței antrenare răspundere administrator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât M. M., lipsă fiind intimatul - reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul pârât nu a depus motivele de recurs și nici nu a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, după care:
Interpelat fiind de instanță, recurentul pârât M. M. arată că înțelege să nu timbreze recursul.
Curtea, invocă din oficiu, excepția netimbrării recursului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 576 din data de 03.09.201, Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta C.I.I. Ț. C. E. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . și a dispus antrenarea răspunderii administratorului social M. M., deținut la Penitenciarul Târgu Jiu, pentru pasivul debitoarei în sumă de 1.916.535 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. M..
Potrivit art.6 lit. c coroborat cu art.11 din Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare, s-a pus în vedere recurentului pârât M. M. să achite taxa judiciară de timbru de 60 lei.
Recurentul pârât M. M., la termenul de judecată de azi, a declarat că înțelege să nu timbreze cererea de recurs, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea nr.146/1997 modificată.
Potrivit art.3 din OG nr.32/1995, așa cum a fost modificată, s-a pus în vedere recurentului pârât M. M. să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.
Întrucât recurentul pârât M. M. a declarat, la termenul de judecată de azi, că înțelege să nu timbreze cererea de recurs, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG nr. 32/1995 modificată.
Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, recursul declarat de recurentul pârât M. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul M. M. în prezent deținut în Penitenciarul Tg- J., împotriva sentinței nr. 576 din data de 03.09.2013 pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. I. DE INSOLVENȚĂ Ț. C. E. în calitate de lichidator judiciar al . cu sediul în Slatina, ., ., ..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, L. G. | JUDECĂTOR, N. O. | JUDECĂTOR, E. M. |
GREFIER, M. C. BULICA |
Jud fond -FS
M.B. 20 Ianuarie 2014
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1134/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1694/2014. Curtea de Apel... → |
---|