Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 539/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 5453/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 539/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1783/2012 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment în contradictoriu cu intimatul C. I. A., având ca obiect procedura insolvenței – art. 138.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. I. A., lipsă fiind recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru, la dosar s-a depus din partea intimatului C. I. A. întâmpinarea la cererea de recurs, ce a fost comunicată recurentei; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Intimatul C. I. A. solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosar, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 1783/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1783/2012 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă faliment a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâtul C. I. A..
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința comercială nr. 870/S/22.09.2010 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedurii falimentului împotriva debitoarei ., cu sediul în Iași, .. 40, ..1A, ., nr. O.R.C. J 22-390-2000, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat în anul 2000, iar pârâtul a fost administrator statutar.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele creditorilor: Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 207 905 lei, precum și alți creditori.
Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta și prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsura să contribuie la ajungerea societății debitoare în insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a): a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. a sau c. mai mult, față de valoarea mare a creanței creditoarei reclamante, apare ca nejustificată propria sa lipsa de diligență în formularea unei cereri de deschidere a insolvenței debitoarei la momentul la care creanța sa a îndeplinit condițiile de valoare prag și întârziere la plată impuse de lege.
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Pentru invocarea art. 138 lit. c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Reclamanta învederează că potrivit situațiilor financiare ale debitoarei, în patrimoniul acesteia se aflau în anii anteriori bunuri importante care ar fi putut fi valorificate cu scopul stingerii creanțelor fiscale, însă invocă acest aspect ca și situație care atrage aplicarea lit. c.
Pe de o parte, se reține că reclamanta creditoare nu a dovedit această împrejurare, nedepunând la dosar actele contabile la care se referă.
Pe de altă parte, modalitatea în care au fost folosite resursele debitoarei anterior deschiderii procedurii reprezintă o caracteristică a procesului de management și nu poate constitui, ea singură, temei pentru atragerea răspunderii administratorilor săi în temeiul literei c).
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
În ceea ce privește art. 138 al. 1 lit. a LPI, deși a fost invocat acest temei de drept, nu s-a detaliat situația de fapt care ar fi de natură a atrage răspunderea pârâților potrivit acestui text de lege.
Pentru invocarea art. 138 lit. a și c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al său sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 1783/2012 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași criticând-o sub următoarele aspecte:
Consideră că hotărârea judecătorului sindic nu este nici legala si nici temeinica, fiind data cu încălcarea greșita a normelor de drept material.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca nu ar exista legătura de cauzalitate între faptele imputate paratului și ajungerea societății în stare de insolventa, iar raportul de cauzalitate între managementul exercitat și prejudiciul suferit nu a fost stabilit. Netemeinicia sentinței rezulta din faptul ca deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra actelor si înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu a interpretat in mod corect titlurile executorii si fisa sintetica, in sensul ca in aceste înscrisuri [sunt redate impozitele si taxele generate de activitatea desfășurata de reprezentanții debitorului, cu consecința neachitării obligațiilor la bugetul de stat, si nu doar niște date statistice preluate .
Aceasta soluție contravine dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Soluția judecătorului sindic de respingere a cererii formulate de creditorul AFP Mun. Iași aduce atingere dreptului si interesului legitim al creditorilor in recuperarea creanțelor.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Având calitatea de administrator la . Iași, intimatului a fost persoana împuternicita sa reprezinte societatea, fiind ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun in sarcina societății, după cum rezulta si din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita sa fie supus dispozițiilor acestei legi in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, consideră că doar existenta anumitor interese personale l-au determinat pe administratorul-pârât să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolvenței și, în consecință, apreciază că administratorul se face vinovat de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, fapta care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor S.C. NECOM NET SRL Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din ultimul bilanț prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal, respectiv cel din anul 2004, societatea deținea active circulante în sumă de_ lei din care: creanțe în sumă de 5293 lei, stocuri în sumă de 1005 lei și disponibilități în casă și conturi în sumă de 4578 lei care ar fi fost valorificate de către administratori s-ar fi diminuat obligațiile către bugetul consolidat al statului.
Componența debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul că s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plată, având un interes legitim.
Pentru motivele mai sus menționate, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâtului C. I. A. la plata pasivului societății debitoare.
În drept, invocă dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod procedură civilă; art. 2, art. 138 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
