Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 995/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 995/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 1817/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 995/2013
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 911/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimații Ș. I. D., Ș. I. V., Ș. S. C. și S. T., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A.-G., apărătorul intimaților Ș. I. D., Ș. I. V., Ș. S. C., lipsă fiind recurenta-creditoare D.G.R.F.P. – A.J.F.P.I. și intimatul S. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, a fost accesată baza de date a ONRC București și a fost extras și depus la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei .; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat C. A.-G., apărătorul intimaților Ș. I. D., Ș. I. V., Ș. S. C. depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în instanță, precizând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. A.-G., apărătorul intimaților Ș. I. D., Ș. I. V., Ș. S. C. având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 911/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, motivând că simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere și cum aceste dovezi nu au fost produse de recurentă, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința nr. 911/ 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment a fost respinsă cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, cu sediul în Iași, ..26, în contradictoriu cu pârâții Ș. I. D., domiciliat în Iași, AL. Prof. I S., nr.5, ., . V., cu același domiciliu și Ș. S. C. cu același domiciliu
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin încheierea nr. 63/CC/16.02.2011 irevocabilă prin nerecurare s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei ., cu sediul în loc. Grajduri, jud. Iași, nr.O.R.C. J 22-689-2001, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat în.2001, iar pârâții au fost pe rând administratori statutari .
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele în valoare totală de 177 965,53 lei, din care Administrația Finanțelor Publice Iași deține o creanță în valoare de 143 546 lei,cu o pondere de 80,66%, astfel că se va reține că reclamanta a făcut dovada că putea promova această cerere, potrivit art. 138 al 3 din Legea 85/2006..
Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut următoarele:
Pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
-138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
-138 lit. c): au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la lichidatorul judiciar și la organele în drept creează prezumția că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea(138 lit. d) și că s-a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că s-a desfășurat comerț în interes personal(138 lit. c) pentru a se însuși rezultatele acestui comerț(138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu a putut fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c) sau a).
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
Pentru invocarea art. 138 lit. a) și c), creditoarei îi revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) și care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța v respins cererea reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 911/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – judecător sindic a formulat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași criticând-o pentru greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 138 litera c) din Legea nr. 85/2006.
Soluția judecătorului sindic atingere dreptului și interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanțelor.
Așa cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Având calitatea de administratori la S.C. COMPUTER SHOP SRL Iași, sus-numiții au fost persoanele împuternicite să reprezinte societatea, fiind ținute direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, consideră că doar existența anumitor interese personale i-au determinat pe administratorii-pârâți să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolvenței și, în consecință, apreciază că administratorii se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 litera c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și că nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor S.C. COMPUTER SHOP SRL Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din bilanțul prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal, respectiv cel din anul 2008, societatea deținea active circulante din care: creanțe în sumă de_ lei, stocuri în sumă de_ lei și disponibilități în casă și conturi în sumă de 8841 lei care nu au fost valorificate de către administratori în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
Pentru motivele mai sus menționate, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâților S. I. D., S. I. V. și S. S. C. la plata pasivului societății debitoare.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către cu intimații Ș. I. D., Ș. I. V., Ș. S. C. și S. T..
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi, în sensul articolului 305 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași se circumscriu motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 138 lit „c” din Legea nr. 85/2006.
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută, cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, constituind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor - lit. a-g - considerate nelegitime, prejudiciul – care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în starea de insolvență – și cere o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, culpa persoanei chemată a răspunde fiind apreciabilă in concreto.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, se poate face pentru una din următoarele fapte:
- lit. c) – au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
Art. 1169 cod civil reglementează sarcina probei, în sensul că „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, în timp ce art. 129 alin. (1) din Codul de procedură civilă, statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările, nu poate să determine convingerea instanței că acțiunea este întemeiată.
Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență, reiterând principul de bază potrivit căruia nicio răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Curtea reține că intimații Ș. I. D., Ș. I. V. și Ș. S. C. nu se fac vinovați de fapta prev. de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, reclamanta nedovedind - prin probatoriul administrat – că aceștia au dispus în interes personal, continuarea activității societății, deși era evidentă atragerea stării de insolvență.
Raportul nr. 64 din 04.04.2011 privind cauzele și împrejurările care au condus la falimentul societății debitoare, prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, atestă că insolvența debitoarei se datorează fluctuațiilor conjuncturale, legate de falimentul unor clienți, reducerea piețelor de desfacere, blocajul în lanț, unui management greșit dar și factorilor de mediu exterior care influențează foarte puternic întreprinderile mici și mijlocii.
Reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, s-a limitat la a susține prin cererea sa că în perioada când activitatea debitorului era administrată de pârâți, societatea a acumulat datorii, fapt cert din care trage o . concluzii în sensul că aceștia și-au creat venituri și obligații de plată prin activitatea debitoarei, însă veniturile le-au folosit în interes personal, acumulând astfel datorii, concluzii care nu reprezintă decât prezumții simple ce nu au nici un fundament, în condițiile în care de esența activității comerciale țin operațiunile de creare de venituri și obligații de plată, ca fapte de comerț.
Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat tot mai mari, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâților în continuarea activității.
Curtea notează că obligația privind solicitarea deschiderii procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență nu are legătură cu o faptă ilicită, deoarece aspectul respectiv intervine ulterior deschiderii procedurii pentru motivul unei stări de insolvență deja apărute, când nu se mai pune problema cauzării ei.
În concret, recurenta trebuia să determine faptele săvârșite de intimați constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
Curtea notează că reclamanta nu face o analiză a situațiilor contabile și a situației încasărilor și plăților efectuate în perioada de desfășurare efectivă a activității. Faptul că debitoarea a acumulat datorii se poate datora unui management defectuos, unor condiții economice sau de piață defavorabile, aspecte care țin de riscul activității comerciale.
Susținerile creditorului referitoare la pasivitatea pârâtei nu sunt de natură a reține în sarcina acestuia că „a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”, în condițiile în care textul normativ impune o acțiune din partea subiectului activ, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie exercitată în interesul său personal.
Activitatea continuată trebuie să fie în măsură să conducă la încetarea de plăți în mod vădit, ceea ce presupune ca la un nivel minim de pregătire, pârâtul putea sau trebuia să poată să conștientizeze consecința faptei, respectiv încetarea de plăți în scopul obținerii unui interes personal.
Desfășurarea unei activități manageriale neperformante, existența pe piață a unor condiții defavorabile, obținerea unor rezultate negative, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 138, prin care se sancționează exclusiv săvârșirea culpabilă a actelor limitativ prevăzute ce au drept consecință insolvența societății comerciale.
În acest context, corect a reținut judecătorul-sindic că simpla invocare a dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorilor la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii – cumulative - a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Pe de altă parte, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și deci de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie. Astfel, nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 138 din legea insolvenței deoarece o astfel de extrapolare ar adăuga la lege si ar fi contrară principiului conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă – „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.
În consecință, curtea apreciază legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul formulat de creditoarea de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 911/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași. Va fi menținută ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 911/ 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Septembrie 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red. S.C.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 02.10.2013
Tribunalul Iași:
- B. C. M.
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
---|