Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 605/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 605/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 1848/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 605/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C.-S.
Judecător C. T.
Judecător C. A.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 166 din 5.02.2013 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind B. I., Faloș O. și M. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă aspectele mai sus menționate cu privire la lipsa părților litigante, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și că recursul este la primul termen de judecată. Se solicită judecata cauzei și în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen, motivat, scutit de taxă judiciară de timbru.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, declarând dezbaterile închise, în baza art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza spre pronunțare,
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 7 mai 2012 Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat în temeiul art. 138 lit.a), c) și d) din Legea nr. 85/2006 stabilirea răspunderii pârâților B. I., Faloș Otolia și M. D., în calitate de administratori ai societății debitoare ..
În motivarea în fapt a cererii, în esență, reclamanta a susținut că pârâții au săvârșit faptele invocate ca temei de drept și au cauzat insolvența debitoarei, urmând să suporte pasivul ce nu a fost acoperit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Tribunalul Iași, Secția II Civilă/F., prin sentința civilă nr. 166 din 5 februarie 2013 respinge acțiunea, stabilind următoarea situație de fapt.
Prin sentința nr. 976/S/12.10.2010, Tribunalul Iași a deschis procedura simplificată a insolvenței debitorului S.C. Vladut-A. S.R.L., dispunând totodată .. Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâții au avut calitatea de asociați și administratori ai societății debitoare,
pârâtul B. I. – asociat si administrator de la înființarea societății, respectiv 1997, și până la 10.04.2008; pârâta Falos O. este cooptata ca asociat și devine si administrator al societății debitoare începând cu data de 28.07.1999 și până la 10.04.2008; pârâtul M. Dandevine asociat unic și administrator începând cu data de 10.04.2008 si pana la .>
Pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri prima instanță a constatat că reclamantul a propus un raționament constituit doar pe prezumții pentru fiecare faptă, necoroborată cu alte probatorii pe care instanța nu și-o poate însuși.
Judecătorul sindic a citat în considerentele hotărârii dispozițiile ce constituie temeiul de drept al cererii și le-a analizat punctual, pentru fiecare faptă în parte.
Astfel a reținut că administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale. Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei. Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Se arată că nu această conduită constând în nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâților, iar faptul că nu au mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la îndeplinirea formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Prima instanță constată că pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei îi revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, și care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care pârâții au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deducție rezultata din faptul existentei unor imobilizări corporale și nevalorificarea acestora pentru plata datoriilor bugetare. Tribunalul a înlăturat apărările reclamantei reținând că numai invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății.
În recursul declarat reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a reiterat motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, formulând următoarele critici:
- aplicarea greșită a legii, prin acțiune fiind demonstrată întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civilă, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile reale, fapte ce au fost săvârșite cu intenție;
- netemeinicia soluției rezultă din prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului, în calitate de contribuabil demonstrează că acesta a desfășurat activitate comercială generatoare de venit, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că pârâții se fac vinovați de management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolvență. Veniturile societății au fost folosite de administrator cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății la bugetul de stat, fiind înregistrată o creanță de 94.084 lei.
O altă critică vizează neîntocmirea evidenței contabile, nedepunerea diligenților pentru redresarea activității și achitarea obligațiilor fiscale, de înstrăinare a societății către M. D.. În susținerea acestui motiv de recurs recurenta citează din bilanțul contabil depus pentru anul 2006 și 2007 societatea fiind dizolvată la 16.09.2009 la cererea Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Iași, ulterior radiată prin sentința pronunțată de instanță, însă Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 631/2010 a admis recursul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Se arată că pârâții sunt vinovați de nerespectarea legii contabilității, conform art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta invocă omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate ca o dovadă a intenției pârâților de a păstra în clandestinitate aceste operațiuni. Sustragerea de la control fiscal, comerțul fiind desfășurat în interes personal se circumscrie în sfera art. 138 alin.(1) lit.a) și c) din Legea nr. 85/2006.
În motivarea în fapt și drept a recursului invocă art. 1540 cod civil de la 1864, art. 374 din Codul comercial și art. 72 din Legea nr. 31/1990 administratorii fiind răspunzători de prejudiciul cauzat prin fapta lor și pe baza raportului contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
În drept, motivele de recurs sunt încadrate în art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, art. 8 art. 138 alin.3 și alin.(1) lit.a), c), d) din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr. 31/1990 cu trimitere la dispozițiile procedurale din Noul Cod de procedură civilă.
Analizând lucrările cauzei Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii are corespondent în probele administrate.
Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă sentința atacată cu prinde motivele în fapt și drept ce au format convingerea instanței în darea soluției, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, ce nu se impun a fi reluate.
Astfel judecătorul sindic nu s-a limitat la a cita art. 138 din Legea nr. 85/2006 ci a analizat fiecare faptă invocată ca temei de drept în cerere. Motivat a înlăturat apărările recurentei constatând că nu s-au dovedit cumulate condițiile impuse de legea specială, ca starea de insolvență a debitoarei să fie cauzată de faptele pârâților, prevăzute de art. 138 alit. a), c), d) din Legea nr. 85/2006, alăturat elementelor răspunderii civile delictuale de drept comun constând în fapta ilicită, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția (art. 998 – 999 Cod civil de la 1864).
Curtea are în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac în care modificarea sau casarea hotărârii conform art. 304 Cod procedură civilă se poate cere de regulă numai pentru motive de nelegalitate. Faptul că în speță legiuitorul a eliminat calea de atac a apelului, iar instanța poate examina cauza sub toate aspectele nu obligă instanța de control judiciar să analizez motivele de netemeinicie așa cum s-au expus de recurentă.
Curtea are în vedere că situația de fapt a fost corect stabilită, iar în recurs nu s-au administrat alte probe admisibile (art. 305 Cod procedură civilă) care să o modifice și să impună o altă soluție.
Calitatea de contribuabil și prezența obligațiilor fiscale nu este suficientă pentru a reține fapta prevăzută de art. 138 lit.c) din Legea nr. 85/2006, în lipsa probelor certe a desfășurării activității în interes personal.
La situația de fapt dovedită judecătorul sindic a aplicat corect dispozițiile legale în materie când a reținut că nu s-au dovedit condițiile răspunderii civile delictuale speciale reglementată de art. 138 alin.(1) pentru pârâții administratori ai societății debitoare aflată în procedura insolvenței.
Ca și prima instanță Curtea reține că răspunderea solicitată a fi stabilită de recurentă este distinctă și supusă unor reguli proprii, altele decât mandatul primit de membrii organelor de conducere de la societate, acesta din urmă fiind contractuală și nu delictuală.
Calitatea de administrator este cerută de lege pentru admiterea cererii de tragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, condiție îndeplinită în speță, însă pentru a se admite cererea trebuie să se dovedească și săvârșirea de către pârâți a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce nu s-a dovedit.
Astfel, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei lichidatorul judiciar a precizat că nu poate identifica persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență.
În ce privește nedepunerea documentelor contabile de către debitor la organelor fiscale ori la dispoziția lichidatorului judiciar nu valorează proba neținerii contabilității conform cu legea, a sustragerii sau distrugerii acestor documente și nici a continuării activității în interes personal. Cel mult pot crea o prezumție în acest sens, insuficientă însă, în lipsa dovezi în concret a instalării de insolvență ca efect al neținerii contabilității, ori a distrugerii ei, și reținerii incidenței art. 138 alin.(1) lit.d), c) și a) din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 166 din 5.02.2013 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – faliment pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08 mai 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. T. | Judecător, C. A. |
Grefier, I. P. |
Red. C.S.V.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 7.06.2013
Tribunalul Iași – Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
