Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 234/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 234/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 501/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 571/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de .” SRL împotriva sentinței civile nr. 234 din 7.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av M. A. care reprezintă recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, recurenta a fost citată cu mențiunea să depună diferență taxă judiciară de timbru, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Av M. pentru recurentă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 18 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av M. pentru recurentă solicită admiterea recursului, recurenta a depus la O. R. Comerțului actele cu care face dovada prelungirii sediului social, în acest sens depune certificat constatator eliberat de intimat.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 234 din 7.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă, contencios administrativ și fiscal se hotărăște:
Admite acțiunea formulată de O. Național al R. Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin G. M. Șindilă, Director al Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași cu sediul în Iași, . A în contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în Iași, .. 9, camera 2, jud. Iași.
Dispune dizolvarea societății pârâte.
Dispune înregistrarea în registrul comerțului a prezentei hotărâri, comunicarea acesteia către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și publicarea în Monitorul Oficial – Partea a IV-a.
Pentru ase pronunța astfel tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 21 lit. a și art. 22 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 comercianții au obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății.
Din extrasul de registru emis de O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași depus la dosar rezultă că durata sediului pârâtei stabilită prin contractul de comodat din data de 28.10.2007 este expirată, fără ca pârâta să procedeze la actualizarea datelor privind sediul social.
Prin urmare, instanța constatând incidente dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, instanța va admite acțiunea și va dispune dizolvarea pârâtei.
.” SRL declarat recurs și a susținut că a depus la O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași contractul de comodat pentru sediul social.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs au fost administrare înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este întemeiat.
În acest sens, Curtea constată că, prin sentința recurată s-a dispus dizolvarea .” SRL, în temeiul prevederilor art. 237 alin.1 litera c din Legea nr. 31/1990, republicată, raportat la art. 2 lit. a și 22 alin.1 din Legea nr. 26/1990, motivat de faptul că societatea pârâtă nu și-a actualizat datele referitoare la sediul social.
Însă, recurenta a depus la dosarul cauzei certificatul constatator nr._/25.04.2013 eliberat de O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași din care rezultă că recurentei i-a fost admisă cererea de depunere și menționare acte și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a depunerii contractului de comodat din 31.01.2013.
Raportat la acest înscris, Curtea apreciază că .” SRL și-a îndeplinit obligația legală de actualizare a datelor referitoare la sediul social, astfel că prevederile art. 237 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauză.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza I Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de .” SRL și se va reforma în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de dizolvare formulate de O. Național al R. Comerțului, prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de .” SRL împotriva sentinței civile nr. 234 din 7.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă, contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge acțiunea formulată de O. Național al R. Comerțului București în contradictoriu cu pârâta .” SRL .
Radiază din registrul comerțului mențiunea referitoare la dizolvarea societății. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL_
2 ex
Jud fond C. A.
← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 104/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|