Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Decizia nr. 1407/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1407/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 706/45/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1407/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. C.-S.

Judecător C. A.

Judecător L. P.

Grefier A.-M. P.

Pe rol se află judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta S.C. "S. I." S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. "G. G. ROMÂNIA" S.R.L. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 8229/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. cerere de suspendare a executării.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuenta, prin reprezentant convențional, avocat N. M., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la primul termen de judecată; au fost atașate dosarele nr._ al Judecătoriei Iași, dosarul nr._ al Judecătoriei Iași la care este atașat dosarul nr._ al Tribunalului Iași; la data de 05.11.2013, prin serviciul registratură, revizuenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei; la data de 25.11.2013 s-a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 8229 din 27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Revizuenta, prin avocat, arată că între părți a fost încheiată o tranzacție prin care s-au înțeles să stingă toate litigiile existente, inclusiv cel ce face obiectul prezentului dosarul, astfel că solicită instanței să ia act de această tranzacție. Depune la dosarul cauzei duplicatul tranzacției.

Instanța constată că s-a achitat taxa judiciară de timbru, că s-a depus tranzacția încheiată între părți, motiv pentru care rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de revizuire de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță S.C. S. I. S.R.L. Iași a formulat revizuire împotriva sentinței civile nr. 8229 din 29.05.2013 a Judecătoriei Iași în temeiul art. 509 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, în sensul existenței unei contrarietăți între ordonanța nr. 94/2012 a Tribunalului Iași și sentința nr. 8229/2013 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă prin respingerea cererii în anulare.

Față de actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:

Prin sentința civilă nr. 8229 din 29.05.2013 a Judecătoriei Iași s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a admis cererea creditoarei . SRL București în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. I. S.R.L. Iași. Obligă debitoarea să achite creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei suma de 300.720,31 lei cu titlu de penalități întârziere calculate potrivit contractului INTG 10/09 din 24.07.2009 pentru achitarea cu întârziere a facturii nr. INT 19 din 28.12.2009. Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 669 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentință a rămas definitivă prin sentința nr._ din 22.10.2013.

Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă (aplicabil în cauză în raport de data sesizării inițiale a instanței – 31.01.2013) revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din analiza celor două sentințe pentru care se invocă contrarietatea, Curtea reține că prin ordonanța 94/2012 a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de . SRL ca urmare a înțelegerii intervenite între părți, practic având în vedere o prematuritate a acțiunii, ceea ce a și condus la respingerea autorității de lucru judecat invocată în a doua acțiune, invocată de debitoarea-revizuientă din cauza de față și soluționarea cererii pe fond prin sentința civilă nr. 8229/2013 a Judecătoriei Iași.

Prin ordonanța nr. 94 din 07.12.2012 a Tribunalului Iași, s-a avut în vedere o situație de fapt intervenită între cele două societăți, statuând că după modificarea acestei situații se poate introduce o nouă cerere de emitere a ordonanței de plată fără a opune autoritatea de lucru judecat, ceea ce s-a și întâmplat prin pronunțarea sentinței nr. 8229 din 29.05.2013 a Judecătoriei Iași, care a rămas definitivă prin respingerea cererii în anulare și ca atare în cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.

Faptul că, în prezent, în cauză, între părți a intervenit o tranzacție, aceasta nu poate fi analizată în cadrul revizuirii de față formulată în baza dispozițiilor art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 Cod procedură civilă, urmează a se respinge cererea de revizuire formulată de S.C. S. I. S.R.L. Iași împotriva sentinței civile nr. 8229 din 29.05.2013 a Judecătoriei Iași în contradictoriu cu S.C. G. G. România S.R.L. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8229/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, formulată de revizuenta S.C. "S. I." S.R.L. Iași, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu S.C. "G. G. ROMÂNIA" S.R.L. București.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Noiembrie 2013.

Președinte,

V. C.-S.

Judecător,

C. A.

Judecător,

L. P.

Grefier,

A.-M. P.

Redactat: A.C.

Tehnoredactat: P.A.M.

5 exemplare/16.12.2013

Tribunalul Iași: G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Decizia nr. 1407/2013. Curtea de Apel IAŞI