Pretenţii. Sentința nr. 547/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 547/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 4153/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 97/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. P.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de . SA Iași împotriva sentinței civile nr. 547 din 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea apelantei . SA Iași.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 23 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 30 septembrie 2013 și apoi pentru data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Iași, reclamanta . Iași a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.926.446,70 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și daune, cât și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului. Cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece pentru perioadele în cauză ( 12.04.2009 – 30.12.2009 și 0.01.2011 – 08.08.2011) a intervenit tacita relocațiune, iar pentru perioada 12.04.2009 – 30.12.2009 a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr. 547/ 22.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și acțiunea formulată de reclamanta . Iași în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
Astfel,la data de 30.08.2006 s-a încheiat între reclamanta S.C. CONSTRUCȚII F. M. S.A. Iași, în calitate de comodant, și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași, în calitate de comodatar, un contract de împrumut de folosință (comodat – bun imobil), prin care reclamanta a dat spre folosință gratuită pârâtei o suprafață locativă însumând 1500 mp (S+P+.), în imobilul situat în Iași ., pentru destinația de sediu al Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași.
Perioada comodatului expira la 01.09.2007.
Prin actul adițional nr. 1 din 31.08.2007 termenul a fost prelungit până la 31.12.2007, prin actul adițional nr. 2/28.12.2007 a fost prelungit până la 01.04.2008, prin actul adițional nr. 3/28.03.2008 a fost prelungit până la 01.07.2008, iar conform actului adițional nr. 4/24.05.2008 termenul a fost stabilit la 30.09.2008.
Reiese că între 30.08.2006 și 30.09.2008 bunul imobil în discuție a fost folosit de către pârâtă în baza contractului de comodat din 30.08.2006 (înregistrat cu nr. 1799/31.08.2006, la reclamantă, și cu nr. 8125/30.08.2006, la pârâtă).
Pentru același spațiu, la 30.12.2009, părțile încheie un alt contract de comodat, nr._, pentru o perioadă de 12 luni, dar nu mai târziu de 31.12.2010.
La data de 09.08.2011 s-a redactat procesul – verbal de predare – primire a spațiului de la pârâtă către reclamantă.
I. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune reprezentând lipsa de folosință pentru clădire în perioadele 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011, este considerată de Tribunal a fi nefondată.
În mod neechivoc, reclamanta a plasat această pretenție pe tărâmul răspunderii civile delictuale, invocând disp. art. 998 Cod civil.
Însă, pentru a putea fi obligată pârâta la plata despăgubirilor este necesară absența consimțământului reclamantei la utilizarea spațiului de către pârâtă în afara perioadelor contractuale.
Examinând întreg contextul raporturilor juridice dintre părți, Tribunalul consideră că din partea reclamantei s-a manifestat un acord tacit de utilizare a imobilului de către pârâtă pentru intervalele temporare 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011.
Exprimarea unui astfel de consimțământ nu este obligatoriu a fi formală, putând fi dedusă și din atitudinea și faptele reclamantei.
În acest sens, instanța reține că pe întreg parcursul celor două perioade de timp în discuție nu existat nici măcar o singură solicitare a reclamantei ca pârâta să-i predea imobilul.
În cursul anului 2008, reclamanta a solicitat organelor fiscale să-i aprobe procedura trecerii în proprietate publică a statului a imobilului din Iași, ..
Fiindu-i respinsă cererea, reclamanta i-a solicitat pârâtei, cu adresa nr.1218/29.09.2008 (fila 59), să „clarifice situația funcționării” în spațiul de la adresa de mai sus.
La 30.12.2009, părțile încheie cel de-al doilea contract de comodat (nr._).
Remarcă instanța că reclamanta nu a pretins sub nici o formă pârâtei să părăsească imobilul între data finalizării contractului nr. 1799/31.08.2006 și cea a încheierii contractului nr._/30.12.2009, deși cunoștea că pârâta continua să utilizeze clădirea.
În această situație, Tribunalul apreciază a fi întemeiată apărarea pârâtei, potrivit căreia, în realitate, reclamanta a permis pârâtei să funcționeze în imobil întrucât a sperat să obțină acceptul organelor fiscale de a fi oferit statului imobilul în contul datoriilor sale fiscale, imobilul asupra căruia fusese instituit și un sechestru de către stat.
Nefiind soluționată pozitiv cererea de dare în plată, reclamanta a pretins pârâtei încheierea unui nou contrat de comodat, ceea ce s-a și întâmplat.
În sprijinul acestei interpretări vine și comportamentul pasiv al reclamantei, fiind dificil de acceptat ideea că o societate comercială lasă să-i fie folosit, de un terț, un important element al patrimoniului său fără a reacționa în vreun fel.
În plus, instanța mai reține că reclamanta a participat la procedura de licitație desfășurată de pârâtă, pentru închirierea unui spațiu pentru birouri, procedură ce, de asemenea, nu a fost finalizată, precum și că imobilul reclamantei era sechestrat în favoarea statului în contul debitelor la bugetul de stat.
Mai constată Tribunalul că, după epuizarea contractului de comodat nr._/30.12.2009 (la 31.12.2010) și până la momentul la care, în mod efectiv pârâta a părăsit spațiul (luna mai 2011, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor Mihăileasa R., T. E. și Pârâială G.), reclamanta nu a realizat nici un demers pentru ca pârâta să-i predea imobilul, nu i-a adresat nici o solicitare, scrisă sau verbală, în acest scop.
Luând în considerare întreg istoricul relației dintre părți, instanța consideră că reclamanta a permis tacit pârâtei să utilizeze imobilul fără încheierea vreunei convenții în perioadele12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011, împrejurare ce duce la concluzia absenței unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, având drept consecință respingerea cererii reclamantei de obținere a despăgubirilor în temeiul răspunderii delictuale.
II. Referitor la daunele reprezentând lipsa de folosință a 20 de locuri de parcare, instanța constată că nu este dovedită fapta ilicită a pârâtei în producerea respectivelor daune.
În primul rând, Tribunalul reține că nici unul dintre contractele de comodat încheiate între părți nu privește și locuri de parcare.
În al doilea rând, nici prin procesul-verbal de predare – primire nr._/01.11.2006 (fila 100) și nici prin cel din 09.08.2011, nu s-a specificat că între părți s-ar fi predat, respectiv primit, vreun loc de parcare.
Mai mult, din toate cele patru declarații ale martorilor audiați în cauză rezultă că locurile de parcare nu erau delimitate, că accesul la ele nu era restricționat cu bariere, că nu erau utilizate exclusiv de angajații pârâtei, ci și de riverani, de angajații A.P.I.A. sau de alte persoane ce se deplasau cu diferite probleme la instituția pârâtă.
În aceste condiții, instanța constată că nu s-a probat că pârâta a împiedicat reclamanta să-și exercite dreptul de folosință asupra a 20 de locuri de parcare, iar cererea de despăgubire apare a fi neîntemeiată.
III. Nefondat este și capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 19.289 lei, contravaloarea cheltuielilor suportate de reclamantă pentru reducerea spațiului la starea normală de folosire.
După cum susțin reclamanta și expertul Ț. M. – F., la subsolul construcției s-au produs degradări ale tencuielilor interioare pentru remedierea cărora a fost necesară suma de 19.289 lei.
Cauza acestor distrugeri a constituit-o pătrunderea apelor pluviale în subsolul clădirii, ca efect al diferenței de nivel.
Potrivit expertizei tehnice, era necesară închiderea unor vane amplasate într-un cămin aflat la 1 m de fațada principală a clădirii pentru a împiedica pătrunderea apei în cazul averselor.
Referitor la aspectul informării comodatarului despre existența și rolul respectivului mecanism de stopare a pătrunderii apelor pluviale, instanța reține că în cuprinsul documentelor încheiate între părți nu se menționează nimic, iar declarațiile martorilor sunt perfect contradictorii pe acest subiect.
Dacă martorii propuși de reclamantă (B. C. P. și T. E.) au susținut că pârâta a fost informată despre necesitatea închiderii vanei, martorii propuși de pârâtă (Pârâială G. și Mihăileasa R.) au arătat că nu au fost încunoștințați despre existența vanei și că, deși a fost informat proprietarul despre inundațiile produse la subsol, acesta nu a luat nici o măsură.
Tribunalul aplică în aceste circumstanțe dispozițiile art. 1568 Cod civil, potrivit cărora, dacă lucrul împrumutat se deteriorează cu prilejul întrebuințării, dar fără culpă din partea comodatarului, acesta din urmă nu este ținut să răspundă .
Prin excepție, dacă lucrul împrumutat a fost prețuit la momentul împrumutării, comodatarul este responsabil, însă în cauză nu a fost realizată prețuirea imobilului ce a făcut obiectul contractelor de comodat.
Tribunalul mai are în vedere și prevederile art. 1575 cod civil din care rezultă că, atunci când bunul împrumutat suferă de vicii ascunse, despre care comodantul știa, acesta din urmă este obligat să-l prevină pe comodatar.
Pătrunderea apei pluviale în subsolul clădirii doar în cazul ploilor torențiale, ca rezultat al diferenței de nivel, nu reprezintă un viciu aparent despre care pârâta putea lua cunoștință și singură printr-o singură inspectare vizuală a imobilului la momentul luării în primire.
Reclamanta era obligată să informeze pârâta despre deficiența de construcție a imobilului, ce permitea inundarea subsolului, iar din moment ce nu a probat, fără echivoc, îndeplinirea acestei sarcini, nu poate fi reținută răspunderea comodatarului pentru daunele provocate.
În consecință, pentru toate argumentele expuse, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Reclamanta .” SA Iași a declarat apel și a criticat sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.Instanța de fond a făcut o greșită interpretare în privința caracterelor juridice ale contractului de comodat și a prevederilor legale apreciind că ar putea opera un acord tacit în materia comodatului, deci o tacită relocațiune.
Potrivit art. 1560 și 1561 din Vechiul Cod civil, contractul de comodat reprezintă un contract prin care comodatarul remite spre folosință temporară unei alte persoane, comodatar, un lucru, cu obligația de a-l restitui în natură, în individualitatea sa. Contractul este unilateral deoarece la momentul încheierii naște obligații numai pentru comodatar.
Susține apelanta că încheierea contractului de comodat nu se poate realiza prin simpla lăsare a unui bun în posesia altei persoane, fiind necesar acordul expres al pârâților în vederea încheierii unui contract de comodat, astfel că nu putem vorbi de un acord tacit în materie de comodat, neputând exista un temei al folosinței gratuite a unui bun în lipsa unui acord expres al proprietarului acelui bun.
Contractul de comodat încetează de drept la expirarea acestuia, iar în cazul în care comodatarul folosește bunul peste termenul cuvenit este răspunzător de „pierderea cășunată”, conform art. 1565 Vechiul Cod civil.
Atât timp cât tacita relocațiune nu poate opera niciodată în materia comodatului, iar un consimțământl expres al proprietarului bunului nu a existat, apelanta solicită a se constata că nu a existat un drept de folosință gratuită pentru spațiu în perioadele 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011.
2. Instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale în materia comodatului referitoare la obligația comodatarului.
Astfel, potrivit art. 1560 Cod civil, principala obligație a comodatarului este de a restitui lucrul la încetarea contractului și nu este necesară o solicitare prealabilă din partea proprietarului.
3. Instanța de fond a reținut greșit situația de fapt.
Apelanta susține că a solicitat expres încheierea unui contract de închiriere, iar intimata a demarat procedurile legale, anulate ulterior tot de către intimată; a participat la licitațiile de achiziție publică organizate de intimată pentru închirierea spațiului.
4. Cu privire la locurile de parcare, apelanta precizează că în contracte nu se face referire la acestea, însă prin adresa nr. 1742/ 27.02.2007 i s-a permis intimaților folosirea a 7 locuri de parcare.
Este neîndoielnic că intimata a folosit imobilul fără temei legal și a beneficiat de locurile de parcare aferente imobilului.
5. Referitor la capătul de cerere privind plata sumei de 19.289 lei, apelanta susține că martorii Pârâială G. și M. R. nu au participat la predarea-primirea clădirii, astfel că declarațiile acestora nu sunt relevante.
Mai mult, martorul Pârâială G. a declarat că după ora 16,30, în instituție, nu mai era vreo persoană, astfel că intimata nu și-a respectat obligația contractuală prevăzută de art. 1564 Cod civil, de a conserva și îngriji bunul ca un bun proprietar și cea prevăzută de art. 1566 Cod civil care impune comodatarului să-și sacrifice propriul bun pentru a salva bunul apelantei.
În cauză, intimata a folosit bunul după expirarea termenului convenit astfel că, potrivit art. 1565 Cod civil este răspunzător pentru prejudiciul cauzat „chiar prin caz fortuit”.
Apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Apelul este fondat în limitele ce vor fi expuse în continuare:
Între părți s-a încheiat un contract de comodat la data de 30.08.2006 pentru o suprafață de 1500 m.p., pe o durată de 1 an. Prin 4 acte adiționale, contractul de comodat s-a prelungit ca durată până la data de 30.09.2008.
Instanța de fond a reținut că pentru perioadele 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 30.12.2009 a intervenit tacita relocațiune, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Codul civil vechi reglementează contractul de comodat în titlul X al cărții III.
Potrivit dispozițiilor art. 1560 Cod civil comodatarul, în speță intimata, are obligația de a înapoia bunul împrumutat comodantului, respectiv apelantei.
În ceea ce privește scadența obligației de restituire, dacă părțile au stabilit un termen, cum este cazul contractului de comodat și a actelor adiționale din prezenta cauză, comodantul nu va putea pretinde înapoierea bunului înainte de împlinirea acestuia.
În caz de neexecutare a obligației de restituire, comodantul are la îndemână o acțiune personală, ce derivă din contractul de comodat, prescriptibilă în termenul general de prescripție și poate fi folosită numai împotriva comodatarului.
În speța de față, în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt cu privire la primul motiv de apel, din comportamentul părților rezultând că, și pentru perioadele neacoperite de actele adiționale la contractul de comodat, apelanta a înțeles să permită intimatei să folosească spațiul de 1500 m.p.
Adresa nr. 1218/ 29.09.2008 emisă de către apelantă (fila 59 fond) prin care intimatei i se solicită să-și clarifice situația, în condițiile expirării contractului de comodat, nu echivalează cu o intenție de a pune capăt raporturilor comerciale dintre cele două părți.
Însă, în condițiile unei atitudini pasive din partea apelantei pe durata perioadelor în discuție reflectată prin nepromovarea unei acțiuni personale de restituire a bunului, dar având în vedere și faptul că tot pentru aceste perioade apelanta a încasat cheltuielile aferente folosirii bunului, în mod corect tribunalul a constatat că intimata nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului aferentă perioadei 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011.
Apelanta nu poate invoca lipsa unui temei juridic în baza căruia intimata a folosit spațiul atâta vreme cât ea însăși a permis folosirea spațiului și nu a contestat susținerea intimatei că ar fi încasat și contravaloarea cheltuielilor aferente acestui spațiu.
Curtea apreciază că folosirea spațiului pentru perioadele 12.04.2009 – 30.12.2009 și 01.01.2011 – 08.08.2011 s-a făcut în baza unui contract de comodat, încheiat solo consensu deoarece bunul ce formează obiectul contractului se află deja în mâinile comodatarului și nu în baza tacitei relocațiuni, cum greșit reține tribunalul, această instituție fiind reglementată doar în capul contractului de închiriere.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de apel referitor la locurile de parcare.
Tribunalul a reținut în mod corectă că obiectul contractului de comodat și a actelor adiționale nu s-a referit și la locuri de parcare.
Faptul că prin adresa nr. 1742/ 27.02.2007 apelanta a aprobat accesul în parcarea interioară a unui număr de 7 autovehicule aparținând intimatei, nu o îndreptățește pe aceasta la plata contravalorii chiriei pentru aceste locuri, deși inițial se făcea referire la 20 de locuri de parcare.
Apelanta nu a făcut dovada delimitării locurilor de parcare pentru care s-a permis folosirea și că la aceste locuri aveau acces doar salariații intimatei.
Curtea apreciază ca fiind întemeiată critica referitoare la contravaloarea cheltuielilor reprezentând readucerea spațiului la starea normală de folosință.
Art. 1564 din Codul civil vechi stipulează „comodatarul este dator să se îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat”.
Ambele părți recunosc faptul că apele fluviale au pătruns în subsolul spațiului, ce a constituit obiectul contractului de comodat, prin dispozitive speciale (vane) ce trebuiau închise în perioada ploilor torențiale.
Din probatoriile administrate nu s-a putut stabili cu certitudine dacă apelanta a informat-o pe intimată în legătură cu închiderea vanelor în condiții de ploi abundente.
Cert este că, la începutul derulării contractului, subsolul clădirii s-a inundat, fapt confirmat de toți martorii audiați în cauză, motiv pentru care arhiva intimatei a fost ridicată la aproximativ 0,50 m de sol.
Cum vanele puteau fi închise în momentul apariției ploilor torențiale, iar apa din canalizare nu ar mai fi inundat subsolul clădirii, curtea apreciază că intimata nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, cu atât mai mult cu cât, după orele 16,30 salariații săi nu se mai aflau în sediu.
Cu privire la contravaloarea lucrărilor necesare pentru aducerea spațiului în starea de folosire existentă la momentul predării spațiului, curtea va avea în vedere suma de 19.289 lei reținută în raportul de expertiză (fila 209 fond).
Raportat acestor considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 19.289 lei reprezentând daune și dobândă legală aferentă conform OG nr. 13/2011.
Va obliga pârâta să achite reclamantei și cheltuieli de judecată în sumă de 2200 lei efectuate la fond.
Va menține dispozițiile sentinței, referitoare la prescripția dreptului la acțiune și la respingerea celorlalte aspecte de cerere cu care reclamanta a învestit instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta .”SA, prin administrator judiciar ., împotriva sentinței civile nr. 547/ 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă, contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o schimbă în parte.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta .” SA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 19.289 lei reprezentând daune și dobândă legală aferentă conform O.G. nr. 13/2011.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2.200 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07 Octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, L. P. | |
Grefier, D. G. |
Red. P.C.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./07.11.2013
Tribunalul Iași: T. Ș.
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 692/2013. Curtea de Apel IAŞI | Radiere. Decizia nr. 557/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
