Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1209/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1209/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 5694/99/2010/a9
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1209/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către C. I. SPRL - în calitate de lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile nr. 499 din 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind V. M. și . SRL - prin administratorul special C. A., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 499 din 26.03.2013 a Tribunalului Iași s-a respinge acțiunea formulata de reclamanta C. I. SPRL – Filiala Iași, cu sediul în mun. Iași, . nr. 52, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S. & Trade S.R.L., reprezentata prin administrator special C. A., cu domiciliul in mun. Iași, .. 72, jud. Iași și V. M., cu domiciliul în mun. Iași, . nr. 5, ., ..
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut:
Art. 79 din Legea insolventei prevede următoarele:
„Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”
Art. 80 alin. 1 lit. b si c din Legea insolventei prevede că:
„(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.”
Totodată, art. 84 din Legea insolventei stabilește că:
”(1) Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai daca subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.”
F. de textele legale arătate mai sus, se impunea ca reclamantul să facă dovada, în primul rând, că prestația debitoarei depășește în mod vădit pe cea primită. În speță, este cert ca autoturismul marca Renault Kangoo a fost vândut contra sumei de 4403 lei (a se vedea chitanța de la fila 10), însă nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte ca acest preț a fost derizoriu ori vădit disproporționat. De asemenea, nu s-a administrat nici o proba din care să rezulte care era starea autovehiculului la momentul vânzării, pentru a putea aprecia asupra disproporției vădite între prețul vânzării și valoarea reala a bunului înstrăinat. În aceste condiții, apar veridice susținerile pârâtului V. M. că la momentul vânzării mașina era în stare avansata de uzura, necesitând reparații ulterioare, dacă se are în vedere că autoturismul a fost înmatriculat în anul 2007 și a fost folosit de către societatea debitoare pentru transport de mărfuri timp de 3 ani de zile, respectiv până în vara anului 2010. Nefăcându-se dovada stării autoturismului la data vânzării, instanța nu a putut aprecia asupra caracterului just, echitabil și corect al prețului cu care s-a făcut vânzarea, și nici nu a putut stabili daca prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, astfel că nu sunt îndeplinite premisele prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din Legea insolventei.
În ceea ce privește premisele de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, se impunea ca reclamantul să facă dovada intenției de frauda a tuturor părților implicate. Fără a administra probe concrete în acest sens, reclamantul se bazează pe o . prezumții legate de modalitatea de vânzare aleasa de debitoare și împrejurarea că la scurt timp după vânzare s-a declanșat procedura insolventei. În ceea ce privește modalitatea de vânzare, instanța a constatat că o societate comerciala cu răspundere limitată nu este obligată să procedeze la vânzarea activelor sale prin licitație publică, aceasta obligație legala existând numai pentru anumite persoane juridice, expres prevăzute de lege. Prin urmare, împrejurarea că debitoarea pârâtă a vândut autoturismul prin negociere directa nu este suficienta pentru a aprecia asupra intenției frauduloase de înstrăinare a bunului, în dauna intereselor creditorilor. Decizia de vânzare a unor active, luata de administratorul statutar, este un act de administrare a societății și, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate fi interpretata ca fiind frauduloasa doar pentru simplul fapt ca ulterior vânzării s-a declanșat procedura de insolventa.
Relativ la împrejurarea că după câteva luni de la vânzare s-a declanșat procedura insolventei împotriva debitoarei, chiar daca aceasta ar conduce la concluzia intenției frauduloase a societății vânzătoare de a defavoriza creditorii prin înstrăinarea activelor, totuși intenția de fraudă a uneia din părțile implicate în vânzare nu este suficientă pentru a dispune anularea tranzacției, întrucât art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei cere ca intenția de frauda să aparțină tuturor părților implicate. Ori în speță nu s-a făcut nici o dovada că pârâtul V. M. ar fi avut cunoștință de starea iminenta de insolvență în care se afla societatea vânzătoare și că, de conivență cu aceasta, a concurat cu buna știință și a intenționat fraudarea creditorilor societății pârâte. Prin urmare, se constată că nu este îndeplinită nici cerință de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, pentru a se putea dispune anularea transferului patrimonial dedus judecății.
Nefiind dovedit caracterul fraudulos al vânzării și nici caracterul vădit disproporționat al prestației debitoarei-vânzătoare față de cea a cumpărătorului, instanța nu poate dispune anularea transferului patrimonial. Față de cele expuse, instanța a dispus respingerea acțiunii formulate de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs . – Filiala Iași pentru următoarele motive:
Analizând transferul de drepturi patrimoniale, ce făcut obiectul prezentei anulări, s-a constatat faptul că anterior deschiderii procedurii de insolvență, debitoarea a fost proprietara unui număr de peste 200 de autovehicule, pe care în mare parte și le-a înstrăinat, printre care și autoturismul Renault Kangoo, având număr de înmatriculare_, înstrăinată conform facturii nr. 156 din data de 23 iunie 2010, la prețul de 4403 lei, către pârâtul V. M..
Mai reține instanța, în considerente, faptul că nu au fost făcute probatorii, pentru a putea aprecia disproporția vădită, dintre prețul vânzării și valoarea reală a bunului înstrăinat.
Este adevărat, că sarcina probei incumbă reclamantului, însă în atare situație când în cauză nu s-au formulat apărări de către pârâtul-cumpărător ,ba mai mult acesta recunoaște că nu a achitat prețul din factura emisă și a dus autoturismul la dezmembrări auto, fără a face dovezi în acest sens.
Examinând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anularea contractului încheiat între societatea debitoare aflată în insolvență și pârâtul intimat cu privire la vânzarea-cumpărarea autoturismului Renault Kangoo pe dispozițiile art. 79 și 80 aliun.1 lit b și c din Legea nr. 85/2006.
În mod corect a reținut instanța că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin.1 lit b și c.
Astfel, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 trebuie să se dovedească diferența vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Textul de lege are în vedere anularea actelor juridice lezionare, iar prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci acesta se reflectă asupra creditorilor.
Or, în cauză, recurenta nu a dovedit premisele avute în vedere de art. 80 lit.b, deoarece nu s-a probat în nici un mod prețul real al bunului vândut în raport de starea fizică a autoturismului.
Atâta timp cât în cauză trebuie dovedită o disproporție vădită între prestații, iar sarcina probei revine reclamantului, acesta neaducând nici o probă în acest sens,, în mod corect instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 80 alin.1 lit.b din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 80 alin.1 lit.c, câtă vreme pentru admiterea acțiunii în baza acestui temei se cere administratorului judiciar să facă dovada participării la fraudă a cocontractanților, frauda existând în cazul în care terțul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză, iar dacă nu se face dovada intenției tuturor părților actului de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori, actul în cauză nu poate fi anulat.
Or, în speță, nu s-a dovedit intenția de fraudă a părților invocată de lichidatorul judiciar în motivarea acțiunii sale de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
Față de cele ce preced, Curtea constată că sentința este legală și temeinică și va respinge recursul formulat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de „C. I.” SPRL – Filiala Iași, în calitate de lichidator judiciar al .” SRL împotriva sentinței civile nr. 499/2013 din 26.03.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 25 octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.C.
Tehnored. P.C./P.I.
2 ex. – 19.11.2013
Tribunalul Iași – Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
