Procedura insolvenţei. Hotărâre din 25-10-2013, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 5694/99/2010/a5

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1208/2013

Ședința publică de la 25 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător G. P.

Judecător E. G.

Grefier I. P.

S-a luat spre examinare recursul formulat de către C. I. S.P.R.L.în calitate de lichidator al . SRL împotriva sentinței civile nr. 498 din 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind G. C., . SRL- prin administrator special C. A. și R. V., având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată că recursul este în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 498 din martie 2013 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulata de reclamanta C. I. SPRL – Filiala Iași, cu sediul în mun. Iași, . nr. 52, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții G. C., cu domiciliul în ., S.C. E. S. & Trade S.R.L., reprezentata prin administrator special C. A., cu domiciliul in mun. Iași, .. 72, jud. Iași, si intervenientul R. V., cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ..

Pentru a hotărî astfel, se reține următoarele:

Art. 79 din Legea insolventei prevede următoarele:

„Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”

Art. 80 alin. 1 lit. b si c din Legea insolventei prevede că:

„(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.”

Totodată, art. 84 din Legea insolventei stabilește că:

”(1) Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai daca subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.”

Față de textele legale arătate mai sus, se impunea ca reclamantul să facă dovada, în primul rând, că prestația debitoarei depășește în mod vădit pe cea primita. În speță, este cert ca autoturismul marca F. Punto a fost vândut contra sumei de 4000 lei, însă nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte ca acest preț a fost derizoriu ori vădit disproporționat. De asemenea, nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte care era starea autovehiculului la momentul vânzării, pentru a putea aprecia asupra disproporției vădite între prețul vânzării și valoarea reala a bunului înstrăinat. În aceste condiții, apar veridice susținerile pârâtului G. C. că la momentul vânzării mașina era în stare avansata de uzura, necesitând reparații ulterioare, daca se are in vedere ca autoturismul a fost înmatriculat la data de 17.12.2003 (a se vedea fila 14 din dosar) și a fost folosit de către societatea debitoare pentru transport de mărfuri timp de 7 ani de zile, respectiv pana la data de 02.08.2010. Nefăcându-se dovada stării autoturismului la data vânzării, instanța nu poate aprecia asupra caracterului just, echitabil și corect al prețului cu care s-a făcut vânzarea, și nici nu poate stabili daca prestația debitoarei depășește vădit pe cea primita, astfel ca nu sunt îndeplinite premisele prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din Legea insolventei.

În ceea ce privește premisele de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, se impunea ca reclamantul să facă dovada intenției de frauda a tuturor părților implicate. Fără a administra probe concrete în acest sens, reclamantul se bazează pe o . prezumții legate de modalitatea de vânzare aleasa de debitoare și împrejurarea ca la scurt timp după vânzare s-a declanșat procedura insolventei. În ceea ce privește modalitatea de vânzare, instanța constată ca o societate comerciala cu răspundere limitata nu este obligata să procedeze la vânzarea activelor sale prin licitație publica, aceasta obligație legala existând numai pentru anumite persoane juridice, expres prevăzute de lege. Prin urmare, împrejurarea că debitoarea parata a vândut autoturismul prin negociere directa nu este suficienta pentru a aprecia asupra intenției frauduloase de înstrăinare a bunului, în dauna intereselor creditorilor. Decizia de vânzare a unor active, luata de administratorul statutar, este un act de administrare a societății și, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate fi interpretata ca fiind frauduloasa doar pentru simplul fapt ca ulterior vânzării s-a declanșat procedura de insolventa.

Relativ la împrejurarea că după câteva luni de la vânzare s-a declanșat procedura insolventei împotriva debitoarei, chiar daca aceasta ar conduce la concluzia intenției frauduloase a societății vânzătoare de a defavoriza creditorii prin înstrăinarea activelor, totuși intenția de frauda a uneia din părțile implicate în vânzare nu este suficienta pentru a dispune anularea tranzacției, întrucât art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei cere ca intenția de frauda să aparțină tuturor părților implicate. Ori în speță nu s-a făcut nici o dovada ca paratul G. C. ar fi avut cunoștință de starea iminenta de insolventa în care se afla societatea vânzătoare și că, de coniventa cu aceasta, a concurat cu buna știință și a intenționat fraudarea creditorilor societății pârâte. Prin urmare, se constată că nu este îndeplinită nici cerința de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, pentru a se putea dispune anularea transferului patrimonial dedus judecății.

Nefiind dovedit caracterul fraudulos al vânzării și nici caracterul vădit disproporționat al prestației debitoarei-vânzătoare fata de cea a cumpărătorului, instanța nu a putut dispune anularea transferului patrimonial și, pe cale de consecință, nu a putut dispune nici anularea actului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat între pârâtul G. C. și pârâtul intervenient R. V..

Față de cele expuse, instanța a dispus respingerea acțiunii formulata de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat „C. I.” S.P.R.L. – Filiala Iași pentru următoarele motive:

Recurenta învederează că prin acțiunea înregistrată sub nr._, a solicitat:

I. Anularea transferului de drepturi patrimoniale având ca obiect autoturismul F. Punto, având număr de înmatriculare_, înstrăinat conform facturii nr. 161 din data de 26 iunie 2010, la prețul de 4.000 lei, inclusiv T.V.A., modalitatea de vânzare fiind prin vânzare directă către G. C.;

II. Repunerea părților în situația anterioară vânzărilor cu revenirea acestor bunuri în patrimoniul S.C E. S. & Trade S.RL. sau plata către S.C E. S. & Trade S.RL. a contravalorii acestor bunuri mobile, de la data vânzării conform prevederilor art. 83, alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

III. Anularea eventualelor acte subsecvente vânzării efectuate între S.C E. S. & Trade S.RL. și G. C..

La termenul din data de 26 martie 2013, instanța a constatat faptul că procedura de citare a fost îndeplinită, pârâta-vânzătoare S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. nu a depus întâmpinare și pârâtul-cumpărător G. C. a depus declarație pe propria răspundere, contract de vânzare cumpărare și certificat de atestare fiscală emis de către Primăria Corn. M..

La cererea avocatului reprezentant al pârâtului-vânzător S.C E. S. & Trade S.RL., la termenul din data de 26 martie 2013 s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului - cumpărător G. C..

La termenul din data de 26 martie 2013, instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei iar prin Sentința Gvilă nr 498/2013 din data de 26 martie 2013, în dosar nr._, instanța a respins acțiunea în anularea acestui transfer patrimonial.

În considerentele acestei hotărâri, instanța de fond a reținut în mod corect, faptul că debitoarea a fost proprietara autoturismului F. Punto, având număr de înmatriculare_, înstrăinată conform facturii nr. 161 din data de 26 iunie 2010, la prețul de 4.000 lei.

Se reține de către instanță, faptul ca acest transfer patrimonial a avut loc între pârâții S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. și G. C. și că această tranzacție a fost făcută cu intenția clară de a sustrage bunurile din patrimoniul S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. și de la urmărire de către creditori.

Această vânzare a fost încheiată atunci când societatea debitoare era într-o vădită stare de insolvență, deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței fiind iminentă.

De asemenea, mai retine instanța, susținerea reclamantului că acest transfer a fost efectuat în perioada în care au avut loc aceste vânzări și modul cum au fost vândute toate autoturismele din patrimoniul S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L., rezultă clar că între - S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. în calitate de vânzător și G. C., în calitate de cumpărător - a existat o înțelegere, cu intenția clară a părților de a scoate activele în cauză din patrimoniul S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L.

Prin scoaterea bunurilor din patrimoniul societății, creditorii S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. au fost privați de posibilitatea de a-și mai putea recupera creanțele lor, fiind lezați astfel în drepturile lor.

Fața de cele exprimate mai sus consideră că vânzarea efectuată de către S.C. S.C E. S. & Trade S.RL. S.R.L. către G. C. este frauduloasă și în dauna creditorilor și, solicită anulare vânzării și părțile puse în situația anterioară acestei vânzări.

Față de cele reținute de instanța de judecată, în considerentele hotărârii recurate, precizăm:

Analizând transferul de drepturi patrimoniale, ce făcut obiectul prezentei anulări, s-a constatat faptul că anterior deschiderii procedurii de insolvență, debitoarea a fost proprietara unui număr de peste 200 de autovehicule, pe care în mare parte și le-a înstrăinat, printre care și autoturismul F. Punto, având număr de înmatriculare_, înstrăinată conform facturii nr. 161 din data de 26 iunie 2010, la prețul de 4.000 lei, către pârâtul G. C..

Mai reține instanța, în considerente, faptul că nu au fost făcute probatorii, pentru a putea aprecia disproporția vădită, dintre prețul vânzării și valoarea reală a bunului înstrăinat.

Este adevărat, că sarcina probei incumbă reclamantului, însă în atare situație când în cauză, nu s-au formulat apărări de către pârâtul-cumpărător, ba mai mult, acesta recunoaște, la termenul din data de 26 martie 2013, o dată cu administrarea probei cu interogatoriu, faptul că mașina a fost cumpărată la prețul de 4.000 lei însă consideră că prețul este mult prea mare raportat la faptul că aceasta era avariată.

Pârâtul-cumpărător G. C. afirmă că autoturismul a fost grav avariat și a necesitat numeroase investiții de peste 2.500 lei însă nu a făcut dovada existenței unei facturi care să justifice reparațiile efectuate. S-a limitat doar la o simplă enumerare a reparațiilor întreprinse însă instanța a dat valoare unei simple enumerări fără ca acestea să fie probate.

Cu ocazia interogatoriului, pârâtul-cumpărător G. C. a afirmat că a vândut mașina către R. V.. Instanța a admis cererea reclamantului prin care am introdus în cauză, în calitate de pârât-cumpărător subsecvent pe R. V..

Deși a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere faptul că, vânzarea efectuată de G. C. către terțul subsecvent R. V., s-a efectuat după data introducerii acțiunii în anularea acestui transfer de drepturi patrimoniale, instanța nu a reținut acest aspect De asemenea nu s-a reținut că actele de înstrăinare au căpătat caracter fraudulos, fiind săvârșite în scopul de a leza creditorii S.C E. S. & Trade S.R.L. Prejudiciul suferit de către debitoare, rezultă cu claritate din complicitatea altor persoane, întrucât aceste transferuri nu au fost efectuate în cursul desfășurării normale a activității debitoarei.

Analizând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare a contractului încheiat între societatea aflată în insolvență și pârâtul-intimat cu privire la vânzarea-cumpărarea autoturismului F. Bravo pe dispozițiile art. 79 și 80 alin.1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006.

În mod corect a reținut instanța că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 80 lit. b.

Textul de lege are în vedere anularea actelor juridice lezionare, iar prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitoarei, ci acesta se reflectă asupra creditorilor.

Or, în cauză, recurenta nu a dovedit prezumțiile avute în vedere de art. 80 lit. b, deoarece nu s-a dovedit că prețul real al bunului vândut în raport de starea fizică a autoturismului ar fi fost mai mare decât suma cu care s-a vândut, respectiv 4000 lei.

Atâta timp cât în cauză nefiind dovedită o disproporție vădită între prestații, iar reclamanta nu a depus nici o probă în acest sens, ci a invocat împrejurarea că nu are relevanță sub aspectul ce trebuie probat, în mod corect instanța a constat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 80 alin.1 lit.b din Legea nr. 85/2006.

În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 80 alin.1 lit.c câtă vreme pentru admiterea acțiunii în baza acestui temei se cere a fi dovedit participarea la fraudă a cocontractantului, frauda existând în cauză care terțul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză, iar dacă nu se poate dovedi intenția tuturor părților contractante de a sustrage bunul de la urmărirea de creditori, actul în cauză nu poate fi anulat.

Or, în speță, nu s-a dovedit intenția de fraudă a părților invocată de lichidatorul judiciar în motivarea acțiunii sale de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea constată că aspectele de fapt invocate în motivarea acțiunii și reluate prin cererea de recurs sunt simple afirmații generale care nu sunt de natură a face posibilă aplicarea ipotezelor invocate.

Față de cele ce preced, Curtea constată că sentința este legală și temeinică și va respinge recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de „C. I.” S.P.R.L. – Filiala Iași, în calitate de lichidator al .” SRL împotriva sentinței civile nr. 498/2013 din 26.03.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi - 25 octombrie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

G. P.

Judecător,

E. G.

Grefier,

I. P.

Red.G.E.

Tehnored. P.I.

2 ex. – 22.11.2013

Tribunalul Iași – Z. N. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Hotărâre din 25-10-2013, Curtea de Apel IAŞI